Cum i s-ar putea răpi rugbyului românesc un stadion de 37 de milioane de euro

Robert Adam

Redactor

Mai binele este dușmanul binelui. Ar putea verifica în curând pe pielea sa tăbăcită validitatea acestui dicton rugbyul românesc. Conform mai multor surse credibile, Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) nu ar mai intenționa să înapoieze Federației Române de Rugby (FRR) stadionul „Arcul de Triumf”, aproape finalizat de Compania Națională de Investiții (CNI) după lucrări de reconstrucție de la zero de 37 de milioane de euro.

Cum de și-a dat rugbyul casa pe mâna altora? Pentru a contribui la succesul organizării câtorva meciuri din Campionatul European (CE) de fotbal 2020 (amânat de pandemie pentru 2021), FRR a pus la dispoziția autorităților stadionul său, Arcul de Triumf. Aceasta va fi una dintre cele patru arene cerute de UEFA ca terenuri de antrenament pentru echipele ce vor evolua la București (Austria, Macedonia de Nord și Ucraina, plus alte două în optimi).

Paternitatea ideii este a fostului președinte al FRR, Dumitru Mihalache. În momentul candidaturii României pentru găzduirea în premieră a unor partide din cadrul turneului final, Mihalache activa la Federația Română de Fotbal.

Suporteri din Timișoara pe Stadionul Arcul de Triumf, martie 2017. Foto: Daniel Nechita

Poziționat ultracentral, Arcul era ideal, iar rugbyul românesc urma să beneficieze de o arenă nouă, construită la cele mai ridicate standarde.

Alin Petrache, președintele FRR și fost internațional ne explică mecanismul legal: „Această modernizare a stadionului se putea face doar prin CNI, noi ca federație nu avem resurse necesare pentru o lucrare de asemenea amploare. Pentru a demara lucrările, obiectivul vizat trebuie să se afle în domeniul privat al statului, așa cum se întâmpla cu stadionul, dat în folosință gratuită  de către MTS, federației. 

Suspendarea dreptului de folosință gratuită pe perioada lucrărilor de modernizare a stadionului până la finalizarea investiției era necesară pentru inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG) de revocare a dreptului de folosință gratuită asupra acestor bunuri imobile, având ca obiectiv realizarea investiției de către CNI.

În ce privește revenirea stadionului înapoi la federație eram practic asigurați de acest lucru și printr-un protocol, și prin ordin de ministru, că în 30 de zile de la încheierea lucrărilor stadionul ar trebui să revină, în folosință gratuită, federației. În clipa în care constructorul termină stadionul și îl predă la CNI, CNI îl dă către MTS, iar MTS-ul în termen de 30 de zile inițiază o Hotărâre de Guvern prin care să redea stadionul Federaţiei Române de Rugby, tot pe 49 de ani”.

Petrache are dreptate. PressOne a obținut cele două documente prin care ministerul garantează returnarea stadionului: protocolul încheiat în 19 septembrie 2018 între MTS și FRR (foto 1) și ordinul de ministru (cu greșeli de ortografie) din 17 octombrie 2019 (foto 2), semnat de ministrul Bogdan Matei (de la PSD).

Ordinul de ministru din 17 octombrie 2019

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Totul a funcționat aproape conform planului. Stadionul a fost predat, iar acum lucrările se apropie de sfârșit (deși ele trebuiau terminate în primăvară).

Doar că sunt semnale ale unei schimbări de abordare din partea MTS. Ionuț Stroe, actualul ministru PNL, ar fi tentat să păstreze stadionul în administrarea MTS, spre a controla astfel cine are dreptul să folosească arena.

Varianta este confirmată, cu jumătate de gură, și de președintele FRR: „Legat de administrarea stadionului și felul în care acesta se va întoarce la rugby, conform protocoalelor semnate între FRR și MTS, domnul ministru nu ne-a oferit răspunsuri clare. Ne-a asigurat că Stadionul Arcul de Triumf rămâne casa rugbyului românesc, că putem juca aici oricând, orice meci, însă legat de ceea ce se va întâmpla după recepția stadionului de către MTS, răspunsurile dumnealui au fost evazive.”

Stadionul „Arcul de Triumf” nu este un teren oarecare pentru rugbyul românesc. El a fost dat în folosința rugbyului în 1913, de primăria Bucureștiului. De 107 ani, a rămas casa rugbyului, inima sportului care a adus prima medalie olimpică țării, bronzul de la Jocurile din 1924.

Florin Vlaicu, recordman de selecții al Stejarilor, celebrează victoria împotriva Georgiei. O lovitură de pedeapsă transformată de el a fost decisivă. Foto: Daniel Nechita

Medaliații de la Paris s-au antrenat și ei pe acest teren, iar după ei multe alte generații de Stejari, printre care Radu Durbac și Florică Murariu, legende ale sportului cu baronul oval, morți la Revoluția din 1989, la fel ca alți patru tineri rugbiști.

„Sportul nostru a dat cel mai greu tribut de sânge pentru libertate, pentru că rugbiștii știu să lupte pentru ceea ce cred și nu se tem de sacrificiu, este în ADN-ul lor.

Refuz să cred că Guvernul României se poate comporta ca un samsar imobiliar, să fure cu hârtii măsluite un teren extrem de valoros în inima capitalei, pentru a face jocul unor interese private.

Să nu mire pe nimeni că vom lupta pentru casa noastră. Dacă va fi nevoie să ieșim în stradă, vom ieși, la 31 de ani după decembrie 1989, pentru a apăra ce ne aparține. Nu suntem inflexibili, înțelegem că stadionul este construit din fonduri publice, de aceea suntem de acord ca selecționate naționale din fotbal să poată disputa meciuri aici, dar nu vrem ca rugbyul să devină chiriaș la el acasă.

Nu înțeleg de ce acest ministru al Sportului pare mai preocupat de accesul la stadion al unor cluburi profesioniste private, care nu sunt afiliate structurii pe care, din păcate, a ajuns să o conducă”, spune Bogdan Celea, membru al Club16, structura care reunește suporterii Stejarilor, și voluntar în diverse proiecte legate de rugby.

Face ministrul liberal ce nu a făcut Gheorghiu-Dej?

De ce ar risca ministrul Stroe încălcarea acordurilor semnate? Două ar fi motivele care circulă în spațiul public și printre suporterii rugbyului.

În primul rând, Stroe este legat de fotbal, iar noul stadion, ultracentral, cu o capacitate mică, deci costuri reduse de operare, face cu ochiul mai multor cluburi profesioniste din prima divizie.

Grămadă cu introducerea României, în meciul cu Georgia din 2017. După o astfel de fază au fost marcate punctele victoriei. Foto: Daniel Nechita

Cea mai interesată este echipa fără nume patronată de George Becali, fost deputat PNL, condamnat definitiv la închisoare din această postură pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

FCSB, deposedată de instanță de numele de Steaua, este singurul club bucureștean fără stadion, iar Becali și-a exprimat în numeroase rânduri intenția de a evolua pe noua arenă. Ironic, în cadrul aceluiași proiect pentru Euro 2020 a fost reconstruit și stadionul Ghencea, unde evolua tradițional Steaua.

Dar Ministerul Apărării, care din 2017 a înființat o echipă nouă sub numele de CSA Steaua, actualmente aflată în liga a treia, nu dorește cu niciun chip să permită accesul renegatei FCSB pe noul stadion. Incapabil să rivalizeze cu Apărarea, mult mai influentă, Stroe ar rezolva problema lui Becali pe spinarea rugbyului.

George Becali a fost deputat din partea USL, ca membru al PNL, între 2012 și 2013. Echipa sa nu are deocamdată un stadion al ei. Foto: Lucian Muntean

Al doilea motiv ar fi că, dacă MTS păstrează administrarea stadionului, ar fi creat probabil un Complex Național Sportiv, cu o organigramă de zeci de persoane, numai bună de plasat clientela politică. Dacă FRR ar administra stadionul cu personalul propriu, MTS ar gestiona-o cu noi funcționari publici, irosind banul public și anulând orice posibilă profitabilitate a proiectului.

În cazul în care liberalul Stroe ar naționaliza ca la 1948 casa rugbyului, el ar merge mai departe decât liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Fost muncitor la Atelierele CFR Grivița, un leagăn al sportului cu balonul oval, Dej îndrăgise acest sport. Prin urmare, deși în URSS, după Al Doilea Război Mondial, rugbyul era perceput ca sport burghez și persecutat, Dej a refuzat să se alinieze. 

În programul de guvernare al PNL, ca „măsuri prioritare pentru sport”, pe lângă finalizarea stadioanelor „Ghencea” și „Arcul de Triumf”, este indicată la pagina 22 „atragerea organizării de către România a cât mai multor competiții și evenimente de anvergură, de nivel european și mondial”. În condițiile în care candidaturile la organizarea competițiilor internaționale sunt depuse de către federații și nu de către guvern, șansele unor viitoare candidaturi de succes din partea FRR, deposedată de baza proprie, ar fi grav compromise. 

Dincolo de găzduirea partidelor internaționale ale României, Arcul este o bază de pregătire de zi cu zi pentru rugbiștii de toate vârstele. Aici ar trebui să evolueze unsprezece echipe naționale de rugby în 15 și în 7, de seniori și juniori, masculin și feminin, plus cluburi de juniori bucureștene, adică exact sportul de masă pe care ar trebui să îl stimuleze MTS.

Este neclar în ce regim ar mai putea aceștia să se antreneze acolo dacă MTS preia baza sportivă. Ar deveni ei chiriași în casa lor, precum unii proprietari expropriați de regimul comunist?

Moment de reculegere pe Arc, înaintea meciului cu Samoa din 2017, câștigat de Stejari. Foto: Daniel Nechita

Președintele FRR este categoric: „Refuz să mă gândesc la ce ar însemna acest lucru pentru rugbyul românesc, pentru generațiile trecute, actuale și cele ce vor urma. Majoritatea jucătorilor din acele generații de aur ale României au crescut aici, la Arc, pe terenurile de antrenament unde se pregăteau cluburile sportive de rugby din București. 

Dorința noastră a fost să modernizăm Stadionul Național Arcul de Triumf pentru că vrem să avem un centru de pregătire aici, o academie, să avem un loc unde putem juca, indiferent de vreme, că e zăpadă, că e îngheț, să ținem toate naționalele în același loc, să creăm o emulație, să aducem turneele finale de juniori aici, să avem o pregătire continuă și mai ales, totul să fie concentrat în aceeași bază: cazare, masă, recuperare, antrenament, joc. 

Rugbyul românesc are nevoie de o casă a lui, are nevoie de un loc cu care să se identifice, un loc unde să poată crește noi Stejari. Istoria acestui sport și toate rezultatele remarcabile care au făcut să se vorbească de România merită un stadion, rugbyul merită un cămin”.

Pentru rugbyul românesc, aflat de peste douăzeci de ani în declin, noul Arc era speranța unei relansări. Concurentele directe ale României din Rugby Europe International Championship, (eșalonul secund european, după cel al marilor puteri din Turneul celor Șase Națiuni), Georgia, Rusia, Spania beneficiază de mari investiții publice în infrastructură.

Spania are în proiect un oraș al rugbyului, cu stadion și mai multe terenuri de antrenament. Rusia a construit mai multe stadioane de rugby, iar bugetul federației ruse (30 de milioane de euro) este de peste 10 ori (poate chiar 15) superior celui al FRR. La fel, federația de rugby din Georgia beneficiază de un buget anual de peste 10 milioane de euro, în condițiile în care PIB-ul Georgiei este mult inferior celui al României.

Florin Vlaicu transformă o lovitură de penalitate în meciul cu Samoa, disputat în nocturnă pe Arcul de Triumf, noiembrie 2017. Foto: Daniel Nechita

Pe durata lucrărilor la Arc, echipa națională de rugby abia a găsit unde să dispute partidele internaționale. În 2019 și 2020, a evoluat la Botoșani, pentru că stadioanele noi nu sunt adaptate pentru rugby (nici măcar Arena Națională) ori din cauză că autoritățile locale nu vor să primească naționala, pe motiv că „ar strica gazonul” pe care joacă echipele locale de fotbal. Sâmbătă 27 noiembrie 2020, finala Cupei României s-a disputat pe un tăpșan, așa-zisul stadion Olimpia din București, o ruină aflată în patrimoniul MTS.

FRR contează pe această arenă modernă pentru generarea de resurse extrabugetare care să susțină înființarea unei academii federale de rugby, dar Arcul poate fi de asemenea pivotul constituirii unei rețele de sponsori. 

PressOne a solicitat și punctul de vedere al ministrului Stroe, dar acesta nu a răspuns timp de zece zile. 

Conflictul poate ajunge în instanță, ceea ce FRR nu exclude: „Eu sper ca MTS să-și respecte angajamentul. Cred totuși că un Ordin de Ministru are o valoare legală, nu este o bucată de hârtie cu o semnătură pe ea, interpretată după cum vrea fiecare, cu atât mai mult cu cât domnul ministru Ionuț Stroe a punctat printre prioritățile mandatului său descentralizarea, a vorbit foarte mult despre metodele prin care sportul să devină profitabil, astfel încât să nu mai depindă de bugetul de stat, de banii publici. Ca să se întâmple aceste lucruri trebuie ca federaţiile să fie lăsate să se dezvolte independent, să îşi gestioneze resursele, să folosească profitabil ceea ce au.

Eu am încredere că actualii reprezentanţi ai Guvernului vor onora acest document, pentru că încă din momentul în care au format Guvernul au vorbit despre sport ca o prioritate națională. Momentan lucrările la stadion nu sunt finalizate, va mai dura până se va face recepția arenei și în funcție de ce se va întâmpla apoi, vom lua cele mai bune decizii pentru rugbyul românesc. Nu-mi doresc să ajungem în situații conflictuale cu nimeni, ce pot spune este că Federația Română de Rugby va lupta pentru casa pe care o are, pentru Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf”, confirmă Alin Petrache.

Nu doar oficialii rugbyului și suporterii simt pericolul. Asociația Internaționalilor de Rugby din România i-a trimis un memoriu premierului Ludovic Orban. Mai mulți foști componenți ai echipei naționale, nume mari precum Romeo Gontineac, Adrian Lungu, Marius Tincu, cu prezențe la Cupe Mondiale și performanțe la echipe de club din Franța, s-au alăturat unei campanii online a suporterilor pentru păstrarea stadionului „Arcul de Triumf”, ba chiar unii dintre ei doresc să sensibilizeze și lumea rugbyului internațional. 

Rugbyul românesc poate prospera, dar doar dacă nu i se pun bețe-n roate. Foto: Daniel Nechita.

Rugbyul românesc a devenit un butoi cu pulbere oval, prin opacitatea unui ministru care pare străin de interesul public și de ideile de „cadru legal și administrativ simplificat, stabil, predictibil” sau de „transparență deplină”, ambele culese din același program de guvernare al PNL, capitolul administrație publică. 

Fără stadion, rugbyul românesc va fi condamnat la moarte. O eutanasie scumpă și asistată, din bani publici, exact 37 de milioane de euro.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€