Portretul românului care crede în Putin

Conform INSCOP, unul din puținele institute de sondare a opiniei publice care arată interes față de subiect, ponderea românilor care au încredere mare sau foarte mare în Putin oscilează, de un deceniu, între 19% și 23%. Însă doar jumătate din aceștia (adică 10,4% din românii aflați în țară) consideră că România ar trebui să-și schimbe aliniamentul politic și diplomatic, re-orientându-se către Est. 

Diferența e atât semnificativă numeric, cât și calitativ. Poți avea încredere că Putin nu este un scelerat care să lanseze rachete nucleare într-un moment de furie. Sau poți să fii un om care să rezoneze cu valorile propagate de Kremlin în spațiul ideologic. Dar niciuna din aceste poziționări nu te convertește, în mod obligatoriu, într-o persoană care crede că Rusia sau China ne-ar fi prieteni buni și protectori de nădejde.

Oricum privești cifrele, susținătorii liderului de la Kremlin sunt o minoritate semnificativă, ce trebuie înțeleasă.

Vocabularul lui Putin

Disprețul față de valorile progresiste este o componentă foarte importantă a elitei rusești. Respectul oficial acordat Bisericii Ortodoxe Ruse este imens. Dar în spatele cuvintelor nu zace aproape nimic. Doar 7% din ruși merg măcar odată pe lună la biserică… o pondere de cinci ori mai mică decât în România.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Rusă are mulți prieteni în clerul ortodox românesc iar ici și colo, pe Facebook, mai găsești referințe la un proiect propagandistic important pe acest plan: „Moscova=A Treia Romă”. Pentru cei neinformați, ideea că Rusia e un imens combinat mistic e atractivă: tu, preot în creierii Moldovei, privind spre o comunitate în reducere numerică și nu foarte activă în plan religios, capeți un pic de speranță în harul tău dacă îți imaginezi că, la est, există o nație gigantică unde cele zece porunci sunt luate în serios zi după zi de către zeci de milioane de țărani simpli și blajini.

Greu de crezut că Dan Puric, Călin Georgescu și alții ar trebui să facă apostolat, învățându-i pe ruși cum e să fii credincios ca românul obișnuit, cum ar trebui Rusia să-și schimbe societatea ca să fie la fel de credincioasă precum cea românească. Greu de crezut – dar adevărat.

Conservatorismul nu înseamnă doar credință. Putin a promovat, de asemenea, în ultimii ani, până foarte recent, o paradigmă prietenoasă mesajelor conservatoare de fel și chip. Am mulți cunoscuți cu acest set de convingeri ideologice care n-au căzut în nadă.

Dar pentru fiecare din ei – absolvenți de facultăți și cititori de biblioteci întregi – există mulți alți oameni care au cuprins mesajul doar parțial. Spaimele extrem de publice ale conducerii ruse vizavi de diferite subiecte – de la dispariția familiei tradiționale la sexualitate – reflectă griji, fobii și demoni personali din Arad până la Constanța.

Mai mult, proiectul ideologic rus din acest moment nu țintește România – din Arizona până la Beijing, toți oamenii care vor să dea ceasul înapoi spre o lume mai simplă au Moscova drept far.

Rusia cea puternică și biata Rusie

Statutul Federației Ruse ca putere nucleară, precum și folosirea forței militare în ultimii ani (Crimeea, Siria, Donbas în 2014, Donbas din nou) a atras simpatia celor care aveau nevoie de cineva mai puternic decât ei și cu care să se identifice. Întotdeauna vor exista oameni care vor să se topească în gașca din spatele băiatului cu pumni mari, gustând indirect violența fără să se expună la riscuri.

Iar acest gustat e important. Sunt foarte, foarte mulți oameni care pierd în România în fiecare zi – pierd bani, pierd respectul altora pentru ei și mai ales respectul față de sine, pierd tinerețe, pierd vise, pierd membri ai familiei, pierd funcționalități ale organismului, pierd bucurii și pierd speranța în bucurii. Faptul că undeva, cineva dă cu pumnul în masă în mod repetat le descarcă energii toxice.

Simultan și paradoxal, Rusia stârnește simpatia celor care țin cu „ăla mai mic”, „pricăjitul”, „loser-ul”. Și asta pentru că momentul actual, cu șocul din Ucraina cu tot, nu e chiar clipa de glorie a Rusiei. Citești aceste cuvinte pe un monitor sau telefon care nu a fost fabricat în Federația Rusă. Nici căștile, nici țigările, nici bricheta și nici termostatul de lângă tine nu sunt rusești.

Niciuna din siglele pe care le absorbi zilnic, de la cafeaua pe care o bei de dimineață până la furnizorul și producătorul serialului care te adoarme noaptea, nu sunt rusești. Nu auzi de Federația Rusă în breaking news-urile despre mașini electrice, cuceriri incredibile în lupta contra cancerului, explorarea spațiului sau dezvoltarea de cip-uri.

Rusia nu are cea mai mare armată din lume, nici măcar a doua după China, ci a cincea. Nu are PIB-ul cel mai mare (ci al 11-lea) sau salariul mediu net cel mai mare de pe glob (ci al 66-lea). În ciuda unei tradiții sovietice demne de admirat, nici măcar actualul campion mondial la șah nu e rus.

Știrile majore ale olimpiadei de iarnă ce tocmai s-a încheiat au fost, într-un trist contrast, succesul chinezo-americancei Eileen Gu și scandalul de doping din jurul rusoaicei Kamila Valieva. 

Nu Rusia dictează respirația globală. Această respirație e gândită în America și demarată de mușchii Chinei.

Iar această poziționare marginală favorizează imaginea lui Putin în rândul mai multor categorii de oameni: cei care identifică la nivel subconștient propriul lor statut profesional și social cu cel al Rusiei („nici eu nu mai sunt luat în seamă”); oamenii care dezvoltă o satisfacție autentică din a fi „Gică Contra”, veșnic mergând contra valului de opinie dominant, uneori confundând neutralitatea cu obiectivitatea; cei pentru care ultimii treizeci de ani nu au adus avantaje economice de vreun fel și care identifică destinul Rusiei cu al României („noi, esticii, am sărăcit”), nemulțumirile lui Putin reflectându-le pe ale lor.

Fanii Rusiei nu cred în zâmbete

Rareori Federația Rusă se joacă de-a propria imagine. Am văzut recent un interviu dat în limba engleză de ambasadorul său în Statele Unite. Accentul său era covârșitor, evocând filme de categoria B de prin anii ’90. El nu era nici pe departe cel mai bun vorbitor de limbă engleză din Ministerul de Externe al Federației Ruse. Ba chiar sunt sigur că există mulți experți în America sau figuri reprezentative care l-ar fi putut înlocui.

Dar, în aparițiile sale publice, el trebuia să propage imaginea unei Rusii nesofisticate dar puternice, vocalizând precum imigranții mafioți de duzină, ce au cuțit și mitralieră la cingătoare. Accentul său era o armă comunicațională în acest sens. Există și umbre de umor în Rusia.

Nu și în rândul fanilor ei. Sunt într-o căutare ce nu pare să aibă final în găsirea unui român care să fie cu inima alături de Putin și care, simultan, să dețină umor. Poate că nici nu există. Toate categoriile pe care le-am descris mai sus sunt lovite de rictusuri fatale și fundamentale. Sfântul Augustin afirma că nu există rău pe lume – ci doar absența binelui. Simpatia față de Putin poate fi văzută și drept locul unde se regăsesc oamenii nemulțumiți de status quo.

Mai există însă un aspect. În plan politic, România are probleme de natură freudiană pe care abia încet și le rezolvă. Există un constant apetit pentru un tătuc care să le rezolve pe toate cu o mână de fier.

Acest apetit, pus în fața împlinirii idealului, se convertește în răzvrătire. Toate figurile istorice românești din ultima jumătate de secol care au încercat să se joace de-a ‘tatăl implacabil’ au terminat în fața plutonului de execuție, striviți la urne sau universal disprețuiți.

Din acest punct de vedere, România este un adolescent care vrea atât libertate cât și ordine, negând oricare din ele se concretizează și visând mereu la celălalt atribut. Această stare este într-o lentă dispariție, pe măsură ce ne maturizăm.

Simpatia față de Putin este și un ecou al acestei stări de spirit. Ea poate fi accentuată – și declinul său redus – de crize precum cele contemporane (energie, prețuri, pandemie), de complexitatea ineficientă a coalițiilor guvernamentale și de figuri publice (actualul președinte al României, actualul prim-ministru, actualul primar al Capitalei) care nu emană duritate sau hotărâre.

Surse

Credința în Rusia (doar una din cercetări)

Credința la români (slide-ul 9, trebuie însumați primii doi itemi)

Salariile nete globale

Campionatul mondial de șah

Opinie vizavi de Rusia

Încrederea în Putin

Sintagma „combinat mistic” aparține lui Mircea Dinescu și a fost folosită în alt context. Din nefericire nu pot furniza o sursă care să valideze această afirmație.