Politețea nu este o slăbiciune

Alex Enăşescu

Redactor

Dacă v-ați săturat de bălăcăreala politică din zilele noastre și aveți impresia că înainte exista mai mult respect între oamenii cu opinii diferite, căutați documentarul lui Laurențiu Calciu intitulat „După revoluție”.

Filmat pe străzile din București la începutul lui 1990, documentarul captează ostilitatea dintre susținătorii Frontului Salvării Naționale (FSN), condus de Ion Iliescu, și cei ai partidelor istorice, ai căror candidați la primele alegeri prezidențiale au fost Radu Câmpeanu și Ion Rațiu.

Aceleași lucruri care ne îngrijorează astăzi − știrile false, tribalismul, xenofobia − apar în acele filmări în forma lor brută.

Oamenii care se opun FSN-ului sunt acuzați că au primit 200 de lei ca să protesteze, sunt puși să se legitimeze și luați la întrebări:

„De ce ești împotriva noastră? De ce avem nevoie să ne conducă străinii? Cine sunt indivizii ăstia, țărăniștii, de unde vin ei? De ce vor să le acceptăm noi ideile? De ce să facem 19 partide? Să facem doar unul singur”.

Un bătrân care îndrăznește să spună că nu mai vrea teroare și nici comuniști la putere este bruscat pentru că „vorbește prostii”.

Ce s-a schimbat de atunci până azi nu este mentalitatea oamenilor − nu s-ar zice că am devenit mai rezonabili sau mai îngăduitori −, ci câmpul de luptă.

Fanatismul s-a mutat din stradă pe ecrane. Propaganda televiziunilor de știri și bulele ideologice de pe rețelele de socializare amplifică și mai mult disprețul față de cei care au alte valori sau opțiuni politice.

Acest război cultural obositor dintre stânga progresist-seculară și dreapta conservator-creștină duce la dispariția dezbaterilor civilizate. Oamenii nu mai au răbdare să-și asculte interlocutorii sau să-i convingă cu argumente, ci îi batjocoresc și îi demonizează pentru a semnala puritatea morală a grupului din care fac parte.

La fel ca în primele luni din 1990, ceea ce avem acum este o hărmălaie generală, în care mitocănia este folosită pentru a le închide gura adversarilor.

De vreme ce nu-i putem opri pe alții să fie mitocani, singurul lucru pe care îl putem face, dacă vrem să nu contribuim la degradarea discursului public, este să fim noi înșine mai amabili și mai blânzi cu cei din tabăra cealaltă.

Editorialistul conservator David French scrie că cele trei virtuți esențiale pentru participanții la dezbateri publice sunt smerenia, convingerea și simțul măsurii.

Smerenia intelectuală înseamnă să-ți dai seama că abilitatea ta de a percepe adevărul este limitată și să cauți cele mai puternice, nu cele mai șubrede, argumente contrare.

Convingerea presupune să nu abdici de la ideile în care crezi, chiar dacă ești amenințat sau batjocorit din cauza lor.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Simțul măsurii este refuzul de a reacționa cu alarmism și indignare de fiecare dată, indiferent de context. Cei care se grăbesc să-și discrediteze adversarii numindu-i neoneomarxiști sau fasciști ajung să nu mai fie luați în serios atunci vorbesc despre extremismul autentic.

La fel ca moderația, politețea este percepută drept o slăbiciune de către războinicii culturali, însă aceste „slăbiciuni” stăvilesc barbaria pe care societatea românească a cunoscut-o în anii ’30 și, mai apoi, în anii ’90.