În cartierul Măgura din Bocșa a izbucnit, la finalul lui 2016, epidemia de rujeolă din Caraș-Severin. Foto: Voicu Bojan
În cartierul Măgura din Bocșa a izbucnit, la finalul lui 2016, epidemia de rujeolă din Caraș-Severin. Foto: Voicu Bojan
20/05/2017
Pojarul statului sunt politicienii indiferenţi
După vizita de săptămâna trecută într-un focar de rujeolă din Caraș-Severin − un cartier unde copiii nu sunt vaccinați, iar mamele tratează boala cu haine roșii și împachetări cu răchie (puteți citi reportajul aici), am contactat deputați și senatori din acest județ şi i-am întrebat ce au făcut, ca parlamentari, în privinţa acestei probleme.
Majoritatea știu că în cartierul Măgura din oraşul Bocşa s-a înregistrat un număr record de pacienți cu rujeolă. Ştiu şi că vaccinurile necesare lipsesc de la începutul lunii ianuarie.
Cu toate acestea, un singur parlamentar a transmis Ministerului Sănătății întrebări pe acest subiect. Dar şi el a fost ignorat. Fără graţie.
***
Ioan Tabugan este la al treilea mandat de parlamentar de Caraș-Severin. Fost director al Direcției Silvice din judeţ, a fost membru al PNL, apoi al UNPR, iar în 2016 a candidat pe lista PMP − partid din care face parte și primarul oraşului Bocșa, Eugen Cismăneanțu.
În dimineața în care l-am sunat, nu prea avea timp de discuții cu jurnaliști: vopsea ceva. Totuși, la insistențele noastre, Tabugan a recunoscut că știe care este situația din Bocșa. Și, mai mult, că a fost în cartierul Măgura, din casă în casă, înainte de fiecare scrutin.
„Acolo, la Măgura, e o problemă mai delicată… oamenii sunt de etnie romă.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
De vreo șapte ori am bătut Măgura, din casă în casă, că eu așa mi-am făcut campanie, din ușă în ușă. Și, vă spun, e un caz aparte…
Eu le-am rezolvat de mai multe ori să aibă lemne pentru încălzire, fiindcă, uitați, cade pădurea pe noi în Caraș-Severin și oamenii nu au cu ce se încălzi”, spune Tabugan.
El are doar cuvinte de laudă pentru primarul Cismăneanţu, despre care spune că a pornit de jos.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”
ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.
Dar insistă că, la Măgura, fiind vorba de romi, e un caz aparte.
„Nu știu concret cum e cu rujeola, eu sunt inginer silvic, nu medic. Dar știu că suntem pe primul loc în țară la rujeolă. Dar suntem în secolul XXI și eu cred că se va rezolva”, adaugă Tabugan.
Ba chiar promite că, de duminică încolo, se va ocupa și de problema rujeolei.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„Crimă în masă, dar nimeni nu răspunde.
Peste 5000 de copilaşi îmbolnăviţi de rujeolă, iar 25 au murit. O crimă în masă generată de neglijenţa Ministerului Sănătăţii, de guvernele ultimilor trei ani, care pur şi simplu nu au achiziţionat vaccinurile.
Mesajul oficial, dar mincinos, este că s-au îmbolnăvit şi au murit numai copii care nu au fost vaccinaţi, fără a se da niciun fel de altă explicaţie. Se induce ideea că, de fapt, toate aceste suflete de copilaşi nevinovaţi, care s-au îmbolnăvit de rujeolă, ca de altfel şi cei care au murit, ar fi victime ale propriilor părinţi.
Câtă minciună în mesajul televiziunilor şi al oficialilor.
În realitate, mulţi dintre aceşti copii nevinovaţi sunt victime ale statului care nu a asigurat achiziţionarea vaccinurilor. Mulţi dintre părinţi şi medici de familie au vrut să vaccineze copiii, dar vaccinurile nu au existat nici la medicul de familie şi nici în farmacii.
O anchetă a Ministerului Public trebuie să se desfăşoare, cu atât mai mult cu cât epidemia de rujeolă este departe de a se fi stins. Oare în România se poate muşamaliza o astfel de crimă?”
Traian Băsescu, liderul PMP, 13 mai 2017 − pe pagina sa de Facebook
*
I-am sunat, mai departe, pe parlamentarii PNL de Caraş-Severin, începând cu deputatul Valeria Schelean.
„Știu despre problemă, am urmărit și eu ce se scria în presă. Dacă presa are dreptate, atunci am înțeles că s-au deblocat vreo 3000 de doze de vaccin pentru Caraș-Severin.
Colegul nostru senator Marcel Vela a transmis o interpelare Ministerului Sănătății, pentru a verifica ce măsuri se aplică. Nu știu dacă a primit răspuns, dar, fiind acest demers din partea PNL, nu am dorit să-l dublăm”, a spus Schelean.
Într-adevăr, senatorul PNL Ion Marcel Vela a solicitat ministrului Sănătății date despre livrarea dozelor de vaccin ROR către județul său, aflat în plină epidemie de rujeolă.
Prima întrebare e înregistrată în 27 februarie 2017: Vela cere Ministerului să îi transmită măsurile luate pentru a contracara extinderea rujeolei, dar cere și un termen clar la care dozele de vaccin necesare vor ajunge în județ.
În caseta senatorului nu există însă un răspuns din partea ministrului Sănătății.
Două luni și jumătate mai târziu, senatorul revine cu aceeași întrebare, adresată aceluiaşi minister.
Tonul pe care este formulată cererea din actul oficial arată exasperarea în fața lipsei de responsabilitate a Ministerului Sănătății:
„Revin la întrebarea pe care v-am adresat-o în luna februarie, legată de lipsa vaccinurilor din schema obligatorie de vaccinare, din mai multe judeţe ale ţării.
Termenul de răspuns pe care îl aveţi legal la dispoziţie a fost depăşit demult, dar dumneavoastră preferaţi să veniţi săptămânal în plenul Senatului şi să faceţi declaraţii politice despre cât de minunat funcţionează ministerul pe care îl conduceţi, decât să răspundeţi întrebărilor apăsătoare care ţin de sănătatea publică şi chiar de siguranţa cetăţenilor.
Vorbim, totuşi, despre o epidemie care a cuprins toată ţara şi care a speriat Europa, punându-ne în situaţia ingrată de a explica de ce suntem focar epidemiologic.
Nu ştiu ce răspunsuri daţi autorităţilor europene, dar în mod evident nu răspundeţi în niciun fel în faţa Parlamentului, cu reprezentanţii aleşi ai românilor, care vă trimitem temerile şi îngrijorările celor din colegiile în care am fost votaţi.
Sunt, şi la ora actuală, judeţe care nu au pe stoc vaccinul anti-rujeolic sau îl au în doze puţine, dar care se confruntă cu noi cazuri de îmbolnăviri, cum este Braşovul, cu doar 28 de doze în stoc, în situaţia în care doar în ultimele zile s-au înregistrat 12 noi îmbolnăviri. Sau judeţul Caraş-Severin, unde trebuie să se vaccineze 1.300 de copii, iar numărul dozelor de vaccin, astăzi, 15 mai 2017, este 0 (zero).
Ce face, concret, ministerul Sănătăţii în plină epidemie şi cum s-a achitat până acum de obligaţia de a pune la dispoziţia Direcţiilor de Sănătate Publică vaccinurile din schema obligatorie de vaccinare?”
*
L-am contactat pe senatorul liberal, care a explicat că a păstrat încontinuu legătura cu Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin.
„De fiecare dată, domnul ministru Bodog spune că se va rezolva. Dar e o chestiune de administrator, nu de program național sau strategie națională, să ai stocul de vaccin!”, arată el, revoltat.
În tot acest timp, Ministerul Sănătății, deși avea obligația legală, nu i-a transmis niciun răspuns.
Ne-a „liniștit” senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliță: a vorbit el cu ministrul Sănătății și se rezolvă.
„Știu despre problemă, m-am ocupat. Chiar zilele trecute am vorbit cu ministrul Sănătății, care este colegul meu senator, s-a discutat cazul, și am înțeles că se vor trimite aproximativ 1500 de doze de vaccin pentru județul Caraș-Severin. Mai mult chiar nu știu să vă spun…”, a declarat Chisăliţă.
Întrebat dacă știe că necesarul din judeţ era de 5000 de doze de ROR la finalul lui 2016, iar de atunci nu s-au mai primit altele, Chisăliță a repetat că problema se va rezolva.
El nu a încercat să viziteze nicio comunitate cu focar de rujeolă, și nici nu crede că o astfel de vizită ar avea sens:
„N-am fost, nu. Și nici nu… Poate dacă aș fi medic, aș înțelege de ce e focar de rujeolă. Nu, mai mult decât să vorbesc să se rezolve nu cred că am ce să fac. Eu cred că se va rezolva”.
La finalul lunii martie, Organizația Mondială a Sănătății avertiza că în România există cel mai mare focar de rujeolă din Europa.
De anul trecut, potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în Caraș-Severin au fost confirmate 1044 de îmbolnăviri cu rujeolă și trei decese provocate de această boală.
***
Epilog. În 8 mai, PressOne a solicitat Ministerului Sănătății o listă a comunităţilor în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă, şi doar din cele trei județe cu numerele cele mai mari de pacienți confirmați, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Zece zile mai târziu, Ministerul ne anunța că solicitarea era prea complexă pentru a putea fi rezolvată în acest interval, așa că răspunsul urmează să ne fie trimis într-un termen de 30 de zile…
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this