Plagiatul judecătorului care l-a salvat de verdictul de plagiat pe procurorul CSM Codruț Olaru

Emilia Şercan

Știri

02/09/2021

Vasile Bîcu, judecător la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal de la Curtea de Apel București, a plagiat în teza de doctorat pe care a susținut-o în septembrie 2016 la o instituție privată de învățământ superior din Republica Moldova, Universitatea Liberă Internațională. 

Aproape o treime dintre sursele citate în teză, mai exact 49 din cele 184 de lucrări menționate în bibliografie, sunt scrise în limba rusă. Magistratul menționează în două dintre CV-urile sale publice că este utilizator „independent” doar de engleză și franceză, fără nicio mențiune despre limba rusă. 

La foarte scurt timp după ce teza i-a fost validată de Consiliului Național de Acreditare și Atestare din Moldova (CNAA), judecătorul Bîcu a depus o cerere la Ministerul Educației din România pentru a-i fi recunoscute și echivalate studiile doctorale.

Teza de doctorat a magistratului a fost verificată și certificată în România de o comisie a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în martie 2017. 

Începând cu prima parte a anului 2017, Vasile Bîcu încasează lunar de la Ministerul Justiției suma de 950 de lei ca spor de doctorat. 

La începutul lunii iulie 2021, judecătorul Vasile Bîcu a admis o cerere a procurorului Codruț Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost procuror-șef al DIICOT, prin care acesta cerea suspendarea înregistrării unei sesizări de plagiat de către CNATDCU, dar și suspendarea verificării suspiciunilor de plagiat în teza sa. 

Cu trei săptămâni înainte ca CNATDCU să emită decizia de plagiat, procurorul Olaru a deschis un prim proces împotriva Consiliului. Un al doilea proces a fost deschis pe 12 mai 2021, chiar în ziua în care Consiliul general al CNATDCU a stabilit că teza lui Olaru este un „plagiat grosier” și a decis retragerea titlului.

***

Judecătorul Vasile Bîcu a devenit doctor în Drept penal în 10 septembrie 2016 la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), instituție privată de învățământ superior. 

Potrivit site-ului Consiliului Național pentru Atestare și Acreditare (CNAA) din Republica Moldova, teza de doctorat a judecătorului Bîcu a fost validată pe 28 decembrie 2016, atunci când acesta a primit, oficial, și titlul de doctor. 

Conducător de doctorat i-a fost profesorul universitar Mihai Gheorghiță de la ULIM, iar referenți oficiali i-au fost profesorul Alexei Barbăneagră, tot de la ULIM, și conferențiarul Eugen Guțanu de la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” din Chișinău. 

Consiliul științific care a validat teza de doctorat a lui Vasile Bîcu a fost format din șase profesori din Republica Moldova și un conferențiar universitar din România, Valerică Bîndar. 

Nu am putut identifica nicio persoană cu acest nume care să activeze în învățământul universitar din România, însă am descoperit un avocat și un angajat al Serviciului de Telecomunicații Speciale. Oricum, o persoană cu numele Vasile Bîndar a devenit doctor în drept penal în 2009 la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, avându-l ca îndrumător pe același profesor pe care l-a avut și Vasile Bîcu. 

***

Înainte să obțină titlul de doctor, judecătorul Vasile Bîcu a urmat un program de masterat în Republica Moldova.  

Deși specializat pe latura civilă a dreptului, Bîcu a optat să urmeze cursuri postuniversitare în Drept penal. 

A început masteratul în octombrie 2006, la aproape un an după ce a fost trimis în judecată de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție, la 1 noiembrie 2005, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății. 

În comunicatul de presă prin care era anunțată trimiterea în judecată a magistratului, DNA susținea că Bîcu a primit în martie 2003 o mașină – un Nissan Primera – pentru a da o soluție favorabilă într-un dosar pe care îl judeca. La acel moment, Bîcu era judecător la Secția de Litigii de Muncă și Contencios Administrativ a Tribunalului Municipiului București (TMB). 

Vasile Bîcu a fost achitat definitiv în februarie 2008 de un complet din care a făcut parte şi judecătorul Nicu Jidovu, un magistrat al cărui nume apărea în dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. 

Potrivit presei, Bîcu și Voicu au fost colegi de catedră la Universitatea Bioterra, una dintre marile fabrici private de diplome din România.

După achitare, Bîcu s-a întors în magistratură. A mai stat câteva luni la TMB, după care a promovat rapid, în decembrie 2008, la Curtea de Apel București. 

După ce a absolvit programul de masterat în Moldova în 2007, s-a înscris la doctorat, în același an, la aceeași Universitate Liberă Internațională din țara vecină. 

De nouă ani a avut nevoie judecătorul Vasile Bîcu pentru a-și finaliza studiile doctorale, încheiate cu susținerea tezei cu titlul „Rolul mijloacelor materiale de probă în procesul penal”, care are 160 de pagini fără bibliografie. 

O analiză cu softul de identificare a similitudinilor TurnitIn a relevat că 57% din conținutul lucrării de doctorat a lui Bîcu este similar cu alte texte detectate în mediul online. 

Dintre toate sursele descoperite de programul specializat am reușit să certific, la rândul meu, faptul că în teză există nu doar similitudini, ci porțiuni de conținut plagiat în cel puțin 14,37% din teză, mai exact în 23 de pagini dintr-un total de 160. 

Plagiatul, așa cum este el definit în literatura de specialitate, apare atunci când un autor preia din munca unui alt autor conținut fără a-l marca în mod distinct, cu ghilimele, și fără să indice numele celui care a enunțat textul preluat. Aceste două condiții sunt cumulative. 

Dacă, de exemplu, cineva preia cuvânt cu cuvânt o porțiune de text din opera unui autor, fără a pune acel text între ghilimele, chiar dacă face trimitere printr-o notă către autor și opera sa, avem de-a face cu un plagiat. 

***

Câteva precizări importante despre accesul la informațiile despre studiile doctorale în Republica Moldova: cea mai mare parte a tezelor de doctorat susținute în țară sunt încărcate și pot fi accesate online sau chiar descărcate de pe site-ul Consiliului Național de Acreditare și Atestare, echivalentul CNATDCU din România. 

Spre deosebire de România, unde de aproape un deceniu se poartă o întreagă dezbatere despre accesul liber la tezele de doctorat, Moldova are pe site-ul Consiliului Național de Acreditare și Atestare– (CNAA) toate informațiile importante despre o lucrare științifică. Dincolo de posibilitatea de a descărca teza și abstractul ei, pe respectivul site apar și informații despre referenții oficiali sau comisiile de susținere. 

Site-ul CNAA conține informații transparente despre tezele de doctorat grupate atât pe ani, dar și pe specialități. Există și opțiuni de căutare după instituția în care a fost susținută lucrarea sau după coordonatorul de doctorat. 

De asemenea, pot fi accesate și tezele care urmează să fie susținute public, dar și cele susținute recent și intrate în evaluarea CNAA. 

Printre lucrările plagiate: cinci teze de doctorat susținute în Republica Moldova

Lucrarea de doctorat a judecătorului Vasile Bîcu are câteva particularități pe care nu le-am mai întâlnit până acum, în șase ani de analiză a plagiatelor, în alte teze. Dincolo de plagiatul tipic de conținut, ceea ce frapează la această teză este că judecătorul Bîcu a plagiat paragrafe mai mici sau mai mari din alte cinci teze de doctorat, toate susținute în Republica Moldova. 

Cum explicam puțin mai sus, accesul la tezele de doctorat din Republica Moldova este unul facil, deci nu trebuie să ne întrebăm cum a putut Vasile Bîcu să aibă acces la alte lucrări științifice de acest tip. 

Dintr-o teză de doctorat susținută în 2011, de exemplu, judecătorul Vasile Bîcu plagiază în preambulul tezei sale, denumit „Adnotare”, în care doctorandul trebuie să menționeze câteva chestiuni standard despre lucrarea sa:

(1) domeniul de studiu și obiectivele tezei;

(2) noutatea și originalitatea științifică;

(3) semnificația teoretică;

(4) valoarea aplicativă sau implementarea rezultatelor științifice.

Observație: această formulă pare a fi obligatorie pentru toate tezele de doctorat în Drept din Republica Moldova. 

Este oare posibil ca doi doctoranzi să explice, la o distanță de cinci ani unul de celălalt, cu exact aceleași cuvinte, puse în exact aceeași ordine, folosind aceeași punctuație, care este semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezelor lor de doctorat, care sunt – prin definiție – contribuții științifice originale în domeniul respectiv de cercetare? 

În 2011, cu cinci ani înaintea lui Bîcu, Ivan Vesco scrie următoarele lucruri despre teza lui, intitulată „Acordarea asistenței juridice de către avocat în faza urmăririi penale”: 

„În baza cercetărilor realizate am constatat atât existenţa unor imprecizii, carenţe şi omisiuni de ordin normativ, cât şi lipsa unor lucrări consacrate în materia abordată. Această stare de lucruri, în reglementarea procesuală a participării avocatului în faza urmăririi penale, împiedică asigurarea eficientă a dreptului la apărare în procesul penal şi m-a justificat să argumentez şi să înaintez comunităţii ştiinţifice unele concluzii şi recomandări de lege ferenda”.

Exact aceleași cuvinte, în aceeași ordine, sunt scrise – cinci ani mai târziu – în teza de doctorat a judecătorului Vasile Bîcu. 

Și în „Introducerea” tezei, în care este păstrată structura din „Adnotare”, sunt mai multe paragrafe identice cu cele din teza de doctorat a lui Ivan Vesco. 

Bîcu preia inclusiv formulările personale: „ne convinge”, „acceptându-le în mare parte”, „nu le putem considera”, „ne permit să conchidem”. 

În plus, acolo unde Vesco vorbește despre tematica tezei lui, Bîcu înlocuiește considerațiile acestuia despre specificul activității de avocat cu cele specifice subiectului lucrării sale, care este despre rolul mijloacelor de probă. 

Exemplu din teza lui Ivan Vesco: 

„Această enumerare (deloc exhaustivă) ne convinge de faptul că problematica tezei i-a interesat pe numeroşi cercetători. Unii dintre aceştia au studiat subiectele vizate în teză ca fenomene separate, sau tangenţial. Acceptându-le în mare parte, însă, nu le putem considera în ansamblu suficiente pentru fundamentarea ştiinţifică a subiectului investigat, pentru că nu vizează în special avocatul în cadrul urmăririi penale şi procesul penal al Republicii Moldova”.

Exemplu din teza lui Vasile Bîcu: 

„Această enumerare (deloc exhaustivă) ne convinge de faptul că problematica tezei a interesat numeroşi cercetători. Unii dintre aceştia au studiat subiectele vizate în teză ca fenomene separate sau tangenţial. Acceptându-le în mare parte, însă, nu le putem considera în ansamblu suficiente pentru fundamentarea ştiinţifică a subiectului investigat, pentru că nu abordează în special mijloacele materiale de probă în cadrul procesul penal”.

Un alt exemplu care arată că plagiatul este unul intenționat în teza lui Bîcu este schimbarea persoanei: dacă Ivan Vesco folosește persoana I singular – „am folosit drept bază metodologică”, „metoda comparativă mi-a permis studierea”, „metoda de sinteză am utilizat-o” –, Vasile Bîcu folosește în paragrafele plagiate din Vesco formularea impersonală: „s-a folosit drept bază metodologică”, „metoda comparativă a permis studierea”, „metoda de sinteză a fost utilizată”.

Alte paragrafe în care Bîcu plagiază sunt de-a dreptul hilare: copiază și formulările de tipul „țara noastră” sau „țării noastre” (pagina 27), acesta fiind în mod evident cetățean român, însă contextul în care „țara noastră” sau „țării noastre” este folosit se referă la Republica Moldova. 

Toate aceste indicii din teza judecătorului Vasile Bîcu arată că acesta și-a însușit și formulările personale, particulare ale unor autori, exprimate de aceștia într-o manieră proprie, care dă originalitate, autenticitate și particularitate unei lucrări doctorale. 

Precizare: Ivan Vesco nu figurează printre autorii celor 184 surse bibliografice ai tezei în baza căreia Vasile Bîcu și-a dobândit titlul de doctor în Drept.

***

Cum judecătorul Vasile Bîcu își legitimează până și demersul doctoral teoretic prin pasaje plagiate, este ușor de înțeles de ce acesta eșuează în a avea o teză cu o structură logică, coerentă și care să reflecte, întocmai, obiectivele propuse. 

„Sub aspect teoretic, teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi paradigmelor controversate expuse în literatura de specialitate din Republica Moldova, România cât şi cea străină”. 

Acest lucru și-l propunea Ivan Vesco în 2011, iar exact același lucru, formulat identic, și-l propunea și Vasile Bîcu în 2016. Totuși, în teza acestuia din urmă nu numai că nu există nici măcar o abordare comparativă a literaturii de specialitate din România și Republica Moldova, dar orice alte referire la „literatura de specialitate străină” este inexistentă. 

De altfel, în teza judecătorului Bîcu nu există nicio analiză comparativă de legislație, fapt care ar putea să justifice interesul unei persoane – cu atât mai mult a unui magistrat – de a realiza o teză în Drept în altă țară. În afară de unele referiri sporadice la legislația moldovenească în primul capitol al tezei, lucrarea se referă aproape exclusiv la legislația românească. 

Dar poate că lucrul care atrage cel mai mult atenția asupra tezei judecătorului Vasile Bîcu, dincolo de porțiunile plagiate, se regăsește în bibliografia tezei. Magistratul român menționează nu mai puțin de 49 de lucrări în limba rusă dintr-un total de 184 surse bibliografice, transcrise chiar cu alfabetul chirilic, pe care le-a citat la finalul tezei. Mai exact, sursele rusești reprezintă peste un sfert din totalul surselor menționate.

Ba chiar în dreptul unor lucrări scrise în limba rusă magistratul adaugă și link-ul de acces și trece, alături, mențiunea „vizionat” pentru fiecare în parte, indicând date de accesare plasate între 2009 și 2013. Acest lucru arată că respectivele lucrări au fost consultate cu cel puțin trei ani și cu cel mult șapte ani înainte de susținerea tezei. 

Problema este că Vasile Bîcu, în două dintre CV-urile sale, menționează că este doar utilizator independent de limba engleză și de limba franceză și nu face nicio referire la limba rusă, pe care ar fi trebuit să o stăpânească extrem de bine pentru a citi, înțelege, iar mai apoi pentru a traduce și adapta în limba română porțiunile din lucrările de specialitate citate în bibliografie. 

***

INTERVIU / Coordonatorul lui Bîcu: „O parte eu i le-am tradus, pentru că eu știu limba rusă la perfecție, că basarabenii toți știm limba rusă”

L-am întrebat pe Mihai Gheorghiță – profesor al Facultății de Drept a Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM) și coordonator al tezei de doctorat a lui Vasile Bîcu – cum a reușit doctorandul său, care nu se declară vorbitor de rusă în CV-uri, să parcurgă cele 49 de titluri din bibliografie scrise în această limbă. (Dacă din bibliografie excludem articolele rusești și mențiunile punctuale de 1-6 pagini, rămân 32 de volume de specialitate în limba rusă: acestea totalizează 10.825 de pagini).

Emilia Șercan: Există cumva posibilitatea ca această teză de doctorat să fi fost plagiată? 

Mihai Gheorghiță: Nu există așa ceva. A fost trecută prin toate instanțele și nu există așa ceva. Verificați o teză, o examinați, o expertizați, nu e problemă. 

E.Ș.: Din ce știți dumneavoastră, domnul Vasile Bîcu vorbește limba rusă? 

M.G.: Păi, ce înseamnă să știi limba rusă? Dacă eu fac trimitere la niște surse japoneze, trebuie să știu limba japoneză? Se folosesc surse rusești, nemțești, engleze prin traducere. 

E.Ș.: Dar domnul Bîcu știa limba rusă, ca să poată face trimitere la aceste surse? Eu asta vă întreb. 

M.G.: Păi... lui i s-au tradus aceste surse. 

E.Ș.: I s-au tradus de către cine? 

M.G.: Sunt translatori. 

E.Ș.: Așa se procedează în Republica Moldova? 

M.G.: Da, așa se procedează și e foarte corect lucrul acesta fiindcă știința nu are graniță. Se folosesc surse diferite. Potențialul științific rusesc este foarte bogat. Noi îl folosim la 90% pentru că nu este așa potențial în domeniul jurisprudenței ca în Rusia. Noi îl folosim. Eu nu sunt adeptul Rusiei, eu sunt inamicul lor, dar sursele și teoriile elaborate de dânșii merită atenție și trebuie folosite. 

E.Ș.: Da, dar trebui să cunoști limba rusă ca să poți să le folosești. 

M.G.: Eu ce, știu limba engleză sau franceză când fac trimiteri? Ce, eu trebuie să știu engleză? 

E.Ș.: În teza domnului Bîcu sunt 49 de titluri în limba rusă. 

M.G.: Și ce? O parte eu i le-am tradus, pentru că eu știu limba rusă la perfecție, că [noi] basarabenii toți știm limba rusă. 

E.Ș.: Spuneți că dumneavoastră i le-ați tradus?

M.G.: O parte eu i-am tradus, că știu eu sursele rusești, că eu am învățat în Moscova și am activat în Moscova vreo 14 ani. Am predat în Moscova și sunt profesor de când eram la Moscova, și am aceste surse și i le-am tradus eu. Ce vreți acuma, să vă spun câte surse i-am tradus eu? 

E.Ș.: Vreți să-mi spuneți că dumneavoastră i-ați scris teza de doctorat? 

M.G.: El și-a scris-o singur, de ce să i-o scriu eu? Eu dacă am 33 de doctoranzi, eu trebuie să le scriu tezele? Eu coordonez. El îmi prezintă materialul și eu coordonez, văd ce este corect. 

E.Ș.: Am descoperit că sunt porțiuni plagiate din alte cinci teze de doctorat în teza domnului Bîcu. 

M.G.: De ce vă adresați la mine dacă ați stabilit deja? 

E.Ș.: Eu v-am sunat pentru că sunteți îndrumător al domnului Bîcu. 

M.G.: Ca îndrumător eu vă spun că nu este nici vorbă de plagiat. Sunt trimiteri și asta este suficient. Dacă nu erau trimiteri atunci nu se discuta, dar dacă sunt trimiteri, atunci, mă scuzați! 

E.Ș.: Sunt trimiteri, dar nu sunt și ghilimele. 

M.G.: Dar când s-au introdus ghilimelele? Ia stați oleacă! Știți când s-au introdus ghilimelele? 

E.Ș.: Spuneți-mi dumneavoastră. 

M.G.: Eu vă întreb, știți ori nu? 

E.Ș.: Spuneți-mi dumneavoastră, că eu nu știu. 

M.G.: Da’ de ce să vă spun eu, dacă sunt ghilimelele introduse cu câțiva ani în urmă?

E.Ș.: Cu câți ani în urmă?

M.G.: Eu nu sunt incriminat prin telefon și nici nu răspund, că nu știu cine sunteți și să discut cu dumneavoastră. Vă adresați în mod oficial și atunci vorbim.

E.Ș.: V-am spus cine sunt: Emilia Șercan, jurnalist la PressOne. 

M.G.: Prin telefon și eu pot să fiu prinț de la Monaco. 

***

Un alt fapt interesant este că în cel puțin nouă pagini din teză Vasile Bîcu plagiază din două lucrări semnate de Igor Dolea, unul dintre membrii consiliului științific care au validat teza acestuia. O lucrare este semnată de Dolea împreună cu mai mai mulți autori – „Drept Procesual Penal” –, iar o a doua este lucrare de autor: „Drepturile persoanei în probatoriul penal – conceptul promovării elementului privat”. 

În mai multe situații, Bîcu plagiază inclusiv notele de subsol menționate de Dolea, dar și de alți autori. Aceasta poate să fie o explicație pentru care în bibliografia lui Bîcu se regăsesc 49 de lucrări scrise în limba rusă: faptul că a plagiat și notele de subsol din lucrările plagiate, iar ulterior a inclus respectivele lucrări în bibliografie. 

O altă ipoteză ar fi aceea că teza de 160 de pagini în baza căreia Vasile Bîcu a obținut titlul de doctor în Republica Moldova ar fi fost redactată, în realitate, de o persoană care nu știa că judecătorul român nu este fluent într-o limbă în care au fost scrise mai mult de 25% dintre sursele menționate în bibliografia atașată lucrării.

***

Dincolo de plagiatul în sine, în teza de doctorat a lui Vasile Bîcu există multe alte probleme de citare. De exemplu, la pagina 28 din lucrarea științifică, la prima notă de citare este indicată teza de doctorat a lui Constantin Pisarenco, susținută pe 29 ianuarie 2016 tot la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Bîcu indică această teză într-un pasaj în care nu folosește ghilimele și menționează pagina 215 din teză, doar că teza lui Pisarenco are doar 150 de pagini.

Iar acesta nu este singurul exemplu de indicare eronată. 

Bîcu asamblează, pe parcursul tezei, paragrafe din diverse lucrări, cum e cazul paginii 27, în care a copiat paragrafe din doi autori diferiți:

De asemenea, Bîcu preia pe parcursul a trei pagini din teză, aproape integral, un articol apărut în 2009 pe justpedia.ro:

Paragrafe întregi din teză se regăsesc, identic, în lucrări publicate anterior de alți autori:

***

Potrivit unui răspuns oficial primit de la Ministerul Justiției din România, judecătorul Vasile Bîcu primește sporul doctoral lunar acordat de legea românească, în cuantum de 950 de lei, pentru că deține titlul de doctor în drept. 

Ca să poată primi acest spor doctoral, Vasile Bîcu a fost nevoit să își echivaleze studiile doctorale în România. În cazul tezelor de doctorat, procedura presupune și validarea titlului de doctor de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Teza de doctorat a judecătorului Bîcu a fost validată în ședința CNATDCU din data de 24 martie 2017, la nici trei luni după validarea titlului în Republica Moldova, ceea ce înseamnă că Bîcu și-a depus imediat actele, pentru echivalare, la Ministerul Educației din România. 

Cine este judecătorul Vasile Bîcu

După terminarea facultății, Vasile Bîcu a fost mai întâi judecător la Judecătoria Sector 3, după care promovat la Tribunalul București, iar din decembrie 2008 este judecător la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București. 

Acesta a avut mai multe încercări, de-a lungul carierei, de a promova la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Potrivit România liberă, Bîcu s-a înscris prima dată la un concurs pentru postul de judecător la ÎCCJ în decembrie 2005, moment la care acesta era deja trimis în judecată pentru fapte penale de corupție. 

O altă încercare de promovare a avut-o în decembrie 2019, când a picat proba interviului. Bîcu a picat din nou, la interviul susținut în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în aprilie anul acesta. 

În iulie 2021, CSM a pus în dezbatere publică schimbarea regulamentului de promovare la ÎCCJ, prin care se prevede că magistrații pot primi 40% din punctaj doar dacă se prezintă la interviu, potrivit Europa Liberă. 

Sursa citată mai precizează că această modificare a fost susținută de gruparea anti-reformă din cadrul secției de judecători a CSM, formată în jurul fostei șefe Lia Savonea, al cărei interes ar fi de a înlesni promovarea la CSM a mai multor judecători apropiați de aceasta, printre ei numărându-se și Vasile Bîcu. 

Judecătoarea Lia Savonea, care a fost în 2019 președintele CSM pentru un mandat de un an, este apropiată de PSD, potrivit presei specializate pe domeniul justiției, care a relatat în nenumărate rânduri faptul că soțul acesteia, avocatul Mihai Savonea, a fost coleg de cabinet cu fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat pentru corupție. 

În prezent, Vasile Bîcu candidează din nou pentru un post la Înalta Curte și a trecut de proba verificărilor preliminare pentru concursurile care urmează să se deruleze până în decembrie 2021. 

Salvarea de la verdictul de plagiat a procurorului CSM Codruț Olaru

La judecătorul Vasile Bîcu de la Curtea de Apel a ajuns și unul dintre dosarele pe care procurorul CSM Codruț Olaru, fost șef al DIICOT, le-a deschis pentru a bloca prin instanță retragerea titlului de doctor pentru "plagiat grosier" pronunțată de CNATDCU în primăvară.

Olaru s-a folosit de o manevră similară cu cea prin care în 2019, în mandatul lui Gabriel Leș, Ministerul Apărării Naționale a blocat decretul prin care președintele Klaus Iohannis prelungea mandatului șefului Statului Major al Armatei, Nicolae Ciucă — un dosar judecat tot de Bîcu.

Mai exact: procurorul Olaru a deschis un prim dosar în care a cerut anularea înregistrării unei sesizări de plagiat care viza teza acestuia, dar și anularea verificării suspiciunilor de plagiat de către CNATDCU, invocând art. 14 din Legea contenciosului administrativ. 

Ulterior, a deschis un al doilea dosar în care a solicitat aceleași lucruri, cerând în principal suspendarea înregistrării unei sesizări de plagiat care viza teza acestuia, dar și suspendarea verificării suspiciunilor de plagiat de către CNATDCU, invocând art. 15, care se poate aplica după ce se deschide un prim dosar. 

Părțile chemate în judecată de Olaru au fost Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Științifice Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituția care a înregistrat sesizarea de plagiat pe numele lui Olaru, și CNATDCU, care derula deja procedura de analiză a sesizării de plagiat. 

***

Ce a dus la deschiderea acestor procese de către procurorul CSM Codruț Olaru? 

Pe data de 8 aprilie 2021, Comisia de lucru a CNATDCU a dat o decizie de plagiat în cazul tezei lui Olaru.

Anul trecut, fostul CNATDCU – cu o componență diferită – i-a dat o decizie de neplagiat lui Olaru: a admis că acesta a plagiat 26 de pagini din 249 (10,4% din teză), dar a exclus din analiză 5 cărți indicate ca plagiate în sesizare pe motiv că experții nu au avut acces la acele lucrări.

În 2021, Comisia de lucru a analizat aceste 5 cărți, indicate într-o sesizare separată, și a decis pe baza analizei acestora că Olaru a plagiat.

În instanță, Olaru susține în esență că, de vreme ce are deja o decizie de neplagiat de la CNATDCU – cea din 2020 – o nouă sesizare de plagiat trebuia declarată drept inadmisibilă. Acesta argumentează, în mod fals, că dovezile din noua sesizare ar fi fost deja analizate de CNATDCU.

Chiar pe 21 aprilie 2021, când Olaru înregistra la Curtea de Apel primul dosar, Consiliul general CNATDCU urma să se întrunească în ședință și să voteze pe decizia de plagiat luată pe 8 aprilie de Comisia de lucru. Totuși, ședința programată pe 21 aprilie nu s-a mai ținut în urma unei solicitări a președintelui CNATDCU, Ioan Aurel Pop. Ședința a fost amânată pentru 28 aprilie, iar mai apoi pentru 12 mai. 

În ședința din 12 mai, Consiliul general al CNATDCU votează decizia de plagiat și hotărăște retragerea titlului de doctor deținut de Olaru. 

Tot pe 12 mai, Olaru deschide un al doilea proces la Curtea de Apel București (CAB). 

Acest al doilea dosar i-a fost repartizat judecătorului Vasile Bîcu, însă modul în care a ajuns la acesta ridică semne de întrebare. 

Potrivit portalului instanțelor de judecată, acțiunea a fost depusă la CAB pe data de 12 mai 2021 la ora 13:00, însă dosarul a fost distribuit aleatoriu abia a doua zi, pe 13 mai. Procedura de repartizare a dosarelor, pentru a elimina orice suspiciune de ingerință, prevede atribuirea lor unui complet de judecată imediat ce acestea ajung la instanță. 

În cazul dosarului lui Olaru nu s-a întâmplat acest lucru, repartizarea fiind făcută abia a doua zi. 

Într-un răspuns oficial de la Biroul de Presă al CAB se precizează că dosarul nu a putut fi repartizat aleatoriu în data de 12 mai 2021 „ca urmare a întreruperii intempestive a furnizării energiei electrice, situație intervenită începând cu ora 13:55”, avaria fiind remediată la 16:55, după terminarea programului de lucru al serviciului de registratură. 

În răspuns se mai spune că generatorul electric al Curții de Apel nu deservește și Registratura Secției de Contencios Administrativ și Fiscal. 

Enel Distribuție Muntenia, compania care furnizează energie electrică pentru Curtea de Apel, susține, într-un răspuns la o solicitare, că ora de întrerupere a energiei electrice în data de 12 mai 2021 este alta: 14:40. 

„Echipele E-Distribuție Muntenia au intervenit si au restabilit realimentarea cu energie electrică a utilizatorului de la adresa Splaiul Independenței nr.5, în urma unei întreruperi accidentale din data de 12 mai 2021. Menționăm că aceasta a avut loc în jurul orei 14.40, iar realimentarea a fost făcută la ora 16:59”. 

Doar ora de reluare a furnizării energiei electrice coincide, aproximativ, în cele două răspunsuri. 

Întrebarea este ce s-a întâmplat cu dosarul deschis de Codruț Olaru, timp de 45 de minute, de la ora declarată de Curtea de Apel că s-a produs avaria electrică și până la cea asumată de furnizorul de energie electrică? De ce nu a fost repartizat dosarul în tot acest timp? 

***

În urma unor amânări procedurale, primul dosar deschis la CAB de procurorul Olaru a primit termen de judecată pe 14 septembrie, însă acest dosar a rămas oricum fără obiect ca urmare a evoluției din cel de-al doilea dosar, judecată în data de 8 iulie de Vasile Bîcu. 

Acest lucru se întâmpla pe 15 iunie 2021, iar data este una importantă. Exact a doua zi după decizia de amânare pentru 14 septembrie 2021, se întâmplă două lucruri importante: 

Acest dosar primește rapid termen pentru data de 8 iulie 2021. La acest termen, reprezentanta Direcției Juridice a Ministerului Educației nu a susținut în niciun fel cauza CNATDCU, un organism subordonat ministerului, ci a afirmat că „lasă decizia la aprecierea instanței”. 

Iar instanța, adică judecătorul Vasile Bîcu, a apreciat că se impune suspendarea executării deciziei de înregistrare a sesizării de plagiat, dar și suspendarea analizării sesizării de către CNATDCU, iar în plus a decis ca pârâții – UEFISCDI și CNATDCU – să-i plătească lui Codruț Olaru 500 de lei cheltuieli de judecată. 

***

Anul trecut, procurorul Olaru a deschis un dosar cu cereri similare și la Curtea de Apel Bacău – pe raza căreia are domiciliul din buletin –, însă a pierdut.  

Pentru a deschide un nou dosar, de data aceasta la Curtea de Apel București, procurorul Olaru și-a făcut reședință la București, deși adresa de domiciliu i-a rămas în continuare la Bacău. 

Potrivit Legii contenciosului administrativ, competența teritorială de judecare a unui dosar este atrasă de domiciliu, nu de reședință, ceea ce, spun specialiștii în drept consultați, ar fi trebuit să ducă automat la invocarea excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București. Totuși, lucrul acesta nu s-a întâmplat. 

Deciziile controversate emise de Bîcu

În calitate de judecător la Curtea de Apel, Vasile Bîcu a dat mai multe decizii care au fost de interes pentru opinia publică.  

Poate cea mai cunoscută dintre ele este cea în care judecătorul Bîcu a dat câștig de cauză Ministerului Apărării Naționale (MApN), condus de Gabriel Leș, membru PSD, care a cerut în instanță, în 2019, suspendarea decretului prin care președintele Klaus Iohannis prelungea mandatul generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major General. 

MApN a deschis două dosare la Curtea de Apel București. Primul a fost înregistrat pe 11 ianuarie 2019 și a fost întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În baza acestui articol se poate cere suspendarea executării unui act administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. 

Cel de-al doilea dosar a fost înregistrat tot la Curtea de Apel București, dar în data de 14 ianuarie 2019, și a fost întemeiat pe art. 15 din Legea nr. 554/2004. Acest articol, care prevede exact aceleași condiții din art. 14, poate fi invocat doar după ce se deschide o acțiune în instanță prin care se cere anularea unui act administrativ. În acest caz, acțiunea principală fusese introdusă în data de 11 ianuarie.  

Primul dosar i-a fost repartizat judecătorului Vasile Bîcu, care a respins cererea de conexare a celor două dosare, solicitată de Administrația Prezidențială, și a dat dreptate MApN, suspendând decretul semnat de Klaus Iohannis. 

Decizia a fost pronunțată chiar în ziua în care secretarul general al NATO Jens Stoltenberg făcea o vizită oficială la București, printre întâlnirile programate fiind și una cu Nicolae Ciucă, pe atunci șef al Statului Major. 

***

Tot Vasile Bîcu a scăpat-o pe procuroarea Adina Florea, șef adjunct al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), de cercetarea Inspecției Judiciare în cazul protocolului încheiat între SRI și Parchetul General în 2016. 

Florea a fost bănuită că ar fi sustras o copie a protocolului din sediul Parchetului Curții de Apel Constanța, unde lucra la acel moment, document care în final a ajuns la fostul ministru PSD al Finanțelor Darius Vâlcov, care l-a făcut public pe Facebook. 

Bîcu a respins în 2019 o acțiune deschisă la Curtea de Apel de procurorul general al României de la acel moment, Augustin Lazăr, prin care acesta cerea ca Inspecția Judiciară să redeschidă verificarea Adinei Florea, puternic susținută de PSD, dar și de grupul anti-reformă din justiție.  

Inspecția Judiciară clasase în ianuarie 2019 dosarul de verificare a cazului Adina Florea. 

***

O altă decizie emisă de Vasile Bîcu a fost cea din dosarul deschis de președintele Klaus Iohannis împotriva Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și a PSD, după ce acesta a fost amendat cu 5.000 de lei în mai 2020 pentru o serie de declarații care priveau un proiect de lege referitor la autonomia Ținutului Secuiesc.

Judecătorul Bîcu a respins în ianuarie 2021 cererea președintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii de 5.000 de lei. Decizia în acest caz nu este definitivă.