Péter Eckstein-Kovács: "Avocatul Poporului trebuie derogat de competența de a ataca OUG-urile la CCR"

Maria Tufan

Redactor

Coaliția PSD-ALDE a prelungit marți, până la 25 iunie, procedura de desemnare a unui nou Avocat al Poporului în locul lui Victor Ciorbea – al cărui mandat a expirat la 6 mai. Și, în vreme ce partidele de la guvernare încă nu și-au anunțat public niciun candidat, cele din opoziție (cărora li s-a alăturat UDMR), îl sprijină vocal pe Péter Eckstein-Kovács – care a rămas în memoria publică, după o îndelungată activitate politică, prin trei gesturi rare în viața politică românească.

În 2008, senatorul Péter Eckstein-Kovács a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice, în semn de protest față de grupul parlamentar UDMR care nu votase funcționarea și atribuțiile Agenției Naționale de Integritate; în 2011, a demisionat din funcția de consilier prezidențial, fiind în dezacord cu Traian Băsescu pe subiectul Roșia Montană – Băsescu susținea exploatarea, Eckstein-Kovács nu; iar în 2018 a demisionat cu totul din UDMR – pentru că, a reclamat el, partidul reprezentativ politic al maghiarilor din România, din care făcea parte încă din 1989, fiind unul dintre membri fondatori, s-a aliat cu PSD pentru modificarea codurilor penale.

„Ceea ce a umplut paharul este poziția UDMR raportat la legile Justiției. Cârdășia cu PSD este un lucru inacceptabil pentru mine”, a argumentat Eckstein-Kovács atunci; așa că s-a retras din viața publică pentru o carieră privată, de avocat, în Cluj – oraș în care locuiește.

***

– Aveți, în acest moment, susținerea declarată a aproape întregii opoziții – USR, PMP, PNL, plus UDMR  – pentru a conduce instituția Avocatul Poporului. Chiar și Victor Ponta a spus că personal este de acord cu numirea dvs., dar că rămâne să discute această propunere a opoziției și cu colegii săi de la Pro România. V-ați gândit vreodată că o să fiți propus pentru această funcție?

– Sincer să fiu, a mai fost odată vorba, cred că acum vreo șapte-opt ani, dacă nu mă înșel. Atunci m-au căutat organizațiile civice [să întrebe] dacă accept candidatura sau nu. Atunci propunerea – pentru că e de notorietate că propunerea trebuie făcută de un partid politic, de unul sau mai multe partide politice parlamentare – a fost făcută de UDMR. UDMR a fost cel care m-a promovat pe mine drept candidat la această funcție. Deci [actuala propunere] n-a venit ca din cer.

În schimb, de data aceasta amploarea e mai mare – și din partea organizațiilor civice, dar mai ales din partea partidelor politice.

– Dar dvs., chiar și înainte de acea propunere din urmă cu opt ani, ați aspirat vreodată la această funcție?

– Să fiu sincer, nu. Deși funcția în sine și calitățile care se cer pentru o astfel de funcție îmi sunt, consider eu, destul de apropiate. Adică trebuie, cred, o apetență pentru a discuta cu oamenii, trebuie o anumită independență și o capacitate de a discuta cu autoritățile, pentru că ombudsman-ul – „avocatul poporului” – este un mediator între cetățeni și autorități.

„Negocierile s-au dus făcând abstracție de persoana mea”

– Pare că v-a luat prin surprindere susținerea din partea atâtor partide.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

– Eu când am vorbit cu cei din societatea civilă am zis că sunt onorat de susținerea organizațiilor civice, dar dacă principalele partide de opoziție – adică PNL și USR – nu mă susțin, atunci nu accept candidatura, pentru că o candidatură formală, să fiu sincer, nu îmi lipsește. Am fost conștient că dacă aceste două partide își dau acordul și mă susțin, se va forma o mică coaliție, ceea ce nu va exclude dorința mea – sau acceptul meu – ca și ceilalți din arcul guvernamental să mă voteze; pentru că odată „uns„ în această poziție va trebui să fiu – și voi fi – echidistant.

– V-a contactat cineva de la partide până acum?

– Nu m-au prea contactat, în afară de prietenul meu [senatorul USR] Mihai Goțiu – care mă contactează și atunci când nu sunt propus ca avocat al poporului [râde].

Negocierile s-au dus făcând abstracție de persoana mea. Eu n-am căutat pe nimeni. Având această cerință de independență, nu am vrut să fac avansuri unuia sau altuia dintre partide.

– Deci nu v-au contactat în mod oficial nici de la USR – Dan Barna…? Nici de la PNL? Nimeni?

– Nu, nu. Nu.

– Cu UDMR ați avut vreo discuție pe tema aceasta? Kelemen Hunor și-a arătat susținerea pentru candidatura dvs.

– N-am avut. Au fost declarații publice făcute de liderii sau reprezentanții partidelor, atâta tot.

– În ce relații mai sunteți cu UDMR-ul acum?

– Eu am demisionat din UDMR, am contacte cu oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor și cu care am relații omenești – dar relații instituționale, ioc.

„Activitatea de bază a Avocatului Poporului a ajuns puțin în penumbră – și nu este un lucru îmbucurător”

– Ca să ne întoarcem puțin: legea de înființare a Avocatului Poporului a fost inițiată în ’96 și promulgată în martie ’97. Dvs. erați senator la vremea aceea. Ce vă amintiți despre această inițiativă legislativă? Care erau discuțiile?

– Ceva ultraconcret – și ceea ce dăunează și în momentul de față activității Avocatului Poporului. Atunci s-a propus de către regretatul Antonie Iorgovan [supranumit „părintele Constituției” – n.r.] să întărim puterile Avocatului Poporului prin capacitatea de a ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență.

M-am opus și atunci – și cred că trecerea timpului mi-a dat dreptate; că a da putere cvasipolitică Avocatului Poporului îl face vulnerabil. Și îl face fie un personaj care este în slujba guvernului și a majorității parlamentare, fie face din el un reprezentant al opoziției – și ambele nu sunt de dorit. Deci: prin această competență, consider că Avocatul Poporului a devenit un jucător politic, or celelalte prevederi ale legii dispun contrariul – că trebuie să fie independent.

Din punctul meu de vedere, ordonanțele de urgență trebuie restrânse la situații extreme de urgență – cutremur și alte lucruri de acest gen – și nici măcar atunci nu cred că Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze Curtea [Constituțională]. Fie Curtea să se autosesizeze, fie alte instituții – și în principal ale autorității judecătorești, care sunt prin lege independente – ar trebui să aibă această capacitate.

– Subiectul OUG-urilor era o subtemă a acestui interviu. Un articol recent din PressOne a arătat că, din 2017 și până în prezent, 1/4 din procesul legislativ a fost făcut prin OUG. Dvs. știți această situație și chiar ați vorbit despre problema pe care o reprezintă legiferarea prin OUG. Avocatul Poporului e însă, acum, singura instituție din România care poate ataca OUG-urile în acest moment, conform legii. Cum vedeți dvs. pasivitatea acestei instituții pe tema ordonanțelor de urgență? Cum se explică faptul că nu au existat reacții, deși atât publicul cât și instituții ale statului – de ex. Președinția, în criza OUG 13 – au cerut în mod expres intervenția Avocatului Poporului?

– E și motivul pentru care Avocatul Poporului este văzut și apreciat de către marele public prin prisma faptului că atacă sau nu atacă OUG-urile.

CITIȚI: Moștenirea lui Dragnea, un articol în care Codruța Simina arată că guvernele susținute de PSD în ultimii doi ani și jumătate au emis, în medie, câte nouă ordonanțe de urgență pe lună.

Deci: activitatea de bază a Avocatului Poporului a ajuns puțin în penumbră – și nu este un lucru îmbucurător. Avocatul Poporului trebuie să se axeze pe problemele care îi sunt conferite prin Constituție și legea de organizare; nu are ce căuta în spațiul politic.

– Deci ați fi de acord cu modificarea legislației pentru a restrânge această capacitate a Avocatului Poporului de a ataca OUG-urile la CCR.

– Fără doar și poate, e o discuție dacă trebuie să modifici Constituția pentru a pune ordine în această chestiune – sau dacă se poate rezolva legislativ. Eu, în orice caz, am fost și voi fi un partizan al faptului că Avocatul Poporului trebuie derogat de această competență.

– Tot pe această temă, a OUG-urilor: a doua întrebare de la referendumul pentru justiție din 26 mai creează premisa ca și alte entități ale statului, nu doar Avocatul Poporului, să poată ataca la CCR ordonanțele de urgență. Presupunând că votul de la referendum va fi cumva legiferat, care credeți dvs. că ar putea fi instituțiile care ar putea căpăta această putere?

– Păi poate să fie vorba de plenul CSM-ului [Consiliul Superior al Magistraturii, care prin Constituție „este garantul independenței justiției” – n.r.], de plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție [ÎCCJ]… eventual o secție în cadrul ÎCCJ. Oricum, din zona justiției.

Péter Eckstein-Kovács. Foto: Lucian Muntean.

„Avocatul Poporului trebuie să fie un personaj gri, nu o mică starletă”

– Aș vrea să ne întoarcem mai la început, pentru că am răsturnat puțin interviul. Cum vedeți dvs., atât în calitate de jurist și de om politic cu experiență, instituția de Avocat al Poporului? Cum e ea acum – și cum ar trebui să fie?

– Introducerea acestei instituții în viața publică din România a fost bine văzută, mai ales că ea s-a întâmplat înaintea aderării României la Uniunea Europeană [în 1997 – n.r.]. O instituție nouă își găsește destul de greu cursul în viața publică – și puține instituții moderne, noi, preluate pe modele europene, au reușit să facă acest lucru.

Aici mă gândesc poate, în primul rând, la [cei de la] CNCD [Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – n.r.], care au reușit să devină vizibili și au și o aură de independență; pentru că iau în discuție – și au – măsuri și împotriva celor de la putere, inclusiv împotriva președintelui României; sau a miniștrilor; sau prim-miniștrilor.

Avocatul Poporului a rămas undeva, în penumbră. E normal că am „simțit” – și din calitatea mea de parlamentar, și din alte calități – rapoartele pe care le-a formulat instituția Avocatului Poporului; [cele] pe care le înaintează Parlamentului. În momentul de față, Parlamentul este cel care numește direct pe cel care va ocupa funcția de Avocat al Poporului – și mă rog, chiar pe adjuncții Avocatului Poporului. Și, ca atare, această instituție funcționează; și oamenii se adresează acestei instituții.

Însă sunt două probleme – sau chiar trei – pe care eu le văd în momentul de față la această activitate.

Una că instituția nu este destul de vizibilă. Eu am făcut un microsondaj aici la mine, în Cluj, [întrebând] „cine știe unde este sediul Avocatului Poporului în Cluj?” – pentru că există sedii regionale. Și din zece oameni, numai doi au știut de existența acestuia – și unde e situat.

Deci o problemă de vizibilitate.

Lipsa de vizibilitate a rezultatelor pozitive pe care instituția totuși le are, într-o măsură, face ca această activitate de prezentare a Avocatului Poporului – de a capta bunăvoința media – să aibă foarte mult de suferit. Nu sunt povești de succes care să fie răsunătoare, care să ajungă la urechile oamenilor.

O altă problematică este că, pe undeva, există și o competență de a comunica cu instituțiile statului – inclusiv cu Parlamentul – [despre] ce măsuri s-ar impune pentru a îmbunătăți relațiile dintre cetățeni și autorități; respectiv [despre] ce modificări sunt nepotrivite în privința discriminării. Pentru că, până la urmă, e vorba – în principal – de apărarea grupurilor de persoane mai vulnerabile.

Fie că vorbim de cei deținuți în penitenciare, de militari care sunt supuși disciplinei militare, de copii – care, iarăși, au o doză mare de vulnerabilitate -, de femei, de minorități… Deci astea sunt categoriile sociale care sunt nevoite să apeleze la cineva puternic, care să poată să discute în interesul lor cu autoritățile publice. Și aici o încredere mai puternică în societate nu s-a reușit a fi înseminată.

– După toate cele trei probleme pe care le-ați expus, ați spune că imaginea instituției este deficitară în această ultimă perioadă?

– Lipsa de vizibilitate; și pe undeva lipsa de încredere din partea cetățenilor.

– Cum ați îmbunătăți felul în care comunică această instituție cu cetățenii, în special?

– Printr-o comunicare mai bună cu mass-media – pentru a fi făcută cunoscută instituția, pentru a găsi exemplele pozitive care pot să creeze încredere în rândul cetățenilor. De ce nu, o participare mai pregnantă, mai efectivă, în locurile unde se presupune că e nevoie de sprijin pentru oameni. Deci… să mergi tu la oamenii care pot avea probleme, nu să aștepți să vină toți la tine.

– Credeți că ar putea să existe o implicare mai activă a Avocatului Poporului – chiar pe teren – pentru a vedea problemele cu care se confruntă oamenii?

– Da, o atitudine mai activă. Dar stați… eu zic că Avocatul Poporului trebuie să fie un personaj gri, adică nu cred că necesită să fie un mic star – sau o mică starletă. Eu cred că trebuie să rămână gri, dar în același timp să aibă capacitatea de a conlucra și cu autorități: adică să nu se ducă [în funcție] unul care zice că „toți primarii sunt șmecheri și toți parlamentarii sunt bandiți”. Cu astfel de atitudine nu ai ce căuta în acest post – pentru că ar însemna că nu ai capacitatea de a îndemna autoritățile să facă pași pozitivi.

„Nu voi avea două monezi separate pentru un guvern social-democrat sau un guvern liberal”

– Spuneați recent: „Dacă voi ajunge acolo [în funcția de Avocat al Poporului – n.r.], am să fac ce trebuie făcut!”. Am vorbit acum despre cum ar trebui să comunice această instituție, dar ce altceva ar mai trebui făcut, dincolo de comunicare? Ce ați face dvs., odată ajuns în această funcție? Există un plan?

– O mică strategie normal că am, pentru că dacă voi fi audiat de către membrii comisiilor juridice reunite… Nu o să divulg aici tot planul. Dar ceea ce v-am spus referitor la poziția mea față de OUG-uri, respectiv ce poate să facă sau să nu facă Avocatul Poporului din acest punct de vedere, va fi un punct central, dacă vreți, al microstrategiei mele; plus vizibilitatea instituției și apropierea de cetățeni.

– Dar nu credeți că dacă OUG-urile vor continua să apară într-un mod pe care cetățenii îl numesc chiar abuziv, ar trebui totuși să existe o entitate independentă, „în slujba poporului”, menită să ia măsuri?

– Nu, nu. Avocatul Poporului [ar trebui] să nu păstreze această competență, [dar] până când nu îi este luată, ar trebui să o exercite la sânge, dacă vreți. Expresia nu este chiar potrivită, dar cred că Avocatul Poporului are căderea să analizeze – mă rog, în consonanță și cu practica CCR – cauza de celeritate acceptabilă în condițiile legale [pentru OUG-uri]. Adică, cum să zic… pot să asigur pe toți actorii politici, și societatea civilă, că nu o să fac diferența între niciun fel de guverne. Mandatul e pe cinci ani, guvernele se pot – și, probabil, se vor schimba – dar eu nu voi avea două monezi separate pentru un guvern social-democrat sau un guvern liberal.

– Aveți vreun model de avocat al poporului din alte țări pe care vă doriți să îl adaptați la România? Ce modele bune există în lume?

– Această instituție este una nordică, deci această instituție a intrat adânc în viața țărilor nordice – Suedia, Norvegia, Finlanda. În același timp, urmăresc activitatea avocaților poporului și din țările apropiate nouă, începând cu Republica Moldova și continuând cu Ungaria. Deci modele sunt. Nu toate țările au, de altfel, această instituție. Dar modele sunt multe. Și, oricum, cele scandinave au modele de urmat în cel mai apropiat detaliu, după mine.

– Deci nu ar fi greșit să spunem că, dacă veți ajunge Avocatul Ppoporului, veți încerca să transformați această instituție într-una cu un model cât mai fidel celui scandinav.

– Așa e, așa e.

– Vă amintiți, ca cetățean, de vreun moment esențial în existența de 22 de ani a instituției – de vreun moment notabil – în care Avocatul Poporului să fi jucat un rol definitoriu în societatea românească?

– Caz concret acum nu vă pot spune, dar nici nu trebuie să fie, cred eu, momente de vârf, de mare luptă în circ. Aici e o muncă mai migăloasă.

„Dacă ești demnitar, atunci trebuie să îți ții [rezervate] orele în care stai de vorbă în direct cu cei care cer acest lucru”

– Eu am încercat pe toate căile timp de o lună, la începutul anului, să obțin un interviu – ca jurnalist – cu Victor Ciorbea, actualul deținător al funcției. Nu am reușit; instituția a blocat orice comunicare directă cu PressOne; și cu presa, în general. Am întrebat, apoi, oameni de pe stradă, încercând să înțelegem care e percepția generală despre această instituție publică. Cei mai mulți ne-au spus că Avocatul Poporului e o instituție care nu face nimic – unii dintre cei interievați chiar s-au plâns că au scris Avocatului Poporului și nu au primit răspuns vreodată. Și-ar putea oare recâștiga credibilitatea în fața cetățenilor?

– Trebuie să facă acest lucru. Eu nu am fost de prea multe ori… dar am fost conducător de mici instituții. Și sunt câteva lucruri care, dacă nu există, atunci instituția – după părerea mea – nu există.

Deci: dacă nu se ridică telefonul în timpul programului de lucru, atunci este ceva foarte grav. Dacă nu se răspunde la o petiție, fie scrisă, fie verbală, iarăși instituția este în suferință. Și, în al treilea rând, dacă ești demnitar, atunci trebuie să îți ții [rezervate] orele în care stai de vorbă în direct cu cei care cer acest lucru.

Aici, desigur, instituția Avocatului Poporului e asistată de mai mulți avocați specializați ai poporului – și este firesc ca să fie un prim contact cu specialistul în materie; dacă e vorba de penitenciare, cu cel răspunzător de penitenciare; dacă e despre femei, cu cel răspunzător de femei – și așa mai departe.

Dar cu toate acestea, Avocatul Poporului prim, dacă vreți, trebuie să coordoneze această muncă – și de ce nu, dacă nu se rezolvă o problemă la acest nivel al avocatului poporului specializat, atunci este clar că activitatea de control trebuie să îi revină avocatului poporului care răspunde de întreaga activitate a instituției.

– Spuneați la TIFF, zilele trecute, că „cea mai mare belea a societății noastre este aceea că ar fi prea iertătoare”. Credeți că va funcționa „beleaua” aceasta și în cazul Avocatului Poporului – că recredibilizarea instituției se poate baza pe „societatea prea iertătoare”?

– Eu cred că această instituție își are rostul ei. Și că această instituție a făcut și lucruri bune. Și mai cred că această instituție trebuie să fie aptă de a-și ocupa un loc mai important în viața publică.

– Cum poate asigura cetățenii Avocatul Poporului, ca instituție în sine, că – deși conducerea ei este numită politic – ea își va păstra echidistanța și independența pe viitor? Întreb pornind de la premisa că, de doi ani și jumătate încoace, Avocatul Poporului e văzut de parte dintre cetățeni drept, citez, „avocatul infractorilor”.

– Bine, asta este o meteahnă a acestei instituții. În același timp, știu eu, poate că alături de Parlament ar trebui incluse și alte instituții politice [care să poată lua decizii cu privire la avocatul  poporului], dacă nu dai juridicului această chestiune cu numirea și schimbarea avocatului poporului.

Eu cred că un Avocat al Poporului care se duce acolo hotărât să fie independent, acela captează simpatia publicului – și dacă nu face declarații și fapte unilaterale, atunci încrederea… indiferent dacă e numit de Parlament sau de către Înalta Curte, atunci va beneficia de încredere.

– Dvs. sunteți recunoscut că militați pentru drepturile minorităților. O altă întrebare ar fi: credeți că Avocatul Poporului ar trebui să se implice mai mult și în conflictele dintre minorități, fie ele și cele interetnice?

– Nu sunt neapărat de acord cu o astfel de soluție. Aici, în primul rând, se mediază între cetățean și grupuri de cetățeni, dar un rol cvasipolitic nu cred că trebuie să își asume Avocatul Poporului.

– Dacă trecem mai degrabă într-o chestiune de actualitate, dar totuși în zona aceasta a conflictelor interetnice: știți, presupun, de conflictul din Valea Uzului – și de ceea ce s-a întâmplat acolo.

– Nu mă luați cu Valea Uzului, vă rog. Este în mod vizibil o provocare, o situație care nu a fost bine gestionată, dar al cărei specialist nu sunt.

– Mă întrebam doar dacă ați avea cumva idee de ce a izbucnit acest conflict exact acolo – și exact acum.

– Nu am informații suficiente. Am anumite informații, dar cred că sunt insuficiente ca să arăt cu mâna. Există un actor – sau, mă rog, fost actor politic din zonă – care se spune că ar fi fost la originea acestor evenimente; un lider de poliție. Și, ceea ce e vizibil, și un primar – cel din Dărmănești. Dar vă spun… nu vreau să mă ocup în acest moment de această temă.

CITIȚI: „O serie de evenimente nefericite. Cum au ajuns la violență românii și maghiarii, în Valea Uzului”, un reportaj PressOne de Bianca Felseghi.

Péter Eckstein-Kovács. Foto: Lucian Muntean

„Eu sunt un clujean care se simte foarte bine la Cluj. Nu ar fi deloc o tragedie dacă un alt candidat, mai bun decât mine, va fi ales”

– O ultimă temă pe care aș fi vrut să o discutăm se referă la alegerile din 26 mai. Cum explicați dvs. – sau cum credeți că se explică – numărul mare de voturi pentru UDMR [744 de voturi în Vrancea, deși sunt înregistrate doar 68 de persoane de etnie maghiară; 669 de voturi în Teleorman, un județ cu doar 18 etnici maghiari – sunt doar câteva exemple] în zone în care comunitățile maghiare aproape că nu există?

– Aici se pune problema multor voturi în județele din afara arcului carpatic. Și aici pot să fie explicații mai multe, iarăși am jumătăți de informații. Dar eu cunosc faptul că UDMR-ul are organizații nu chiar în toate județele țării, dar în mai multe județe din afara arcului carpatic. Are în Constanța, în Suceava, în Mehedinți. Ei, și aceste organizații au îndeobște în conducere oameni cunoscuți în comunitate.

Să dau un exemplu foarte credibil: județul Suceava, unde președinta UDMR-ului e un medic de familie cu multe sute, dacă nu mii de clienți, și atunci normal că foarte mulți se gândesc la ea ca la o femeie capabilă și competentă.

UDMR-ul fiind un partid parlamentar, are dreptul să trimită observatori la toate secțiile de votare din țară – și atunci acești oameni, în afară de faptul că au grijă ca acest proces electoral să fie corect și curat, mai și votează pentru cei care l-au delegat.

– Și, trecând peste voturile UDMR din aceste regiuni, vi se pare că românii au transmis prin europarlamentare un mesaj clasei politice românești? Și dacă da, care ar fi acela?

– Mi se pare că partidele pro-europene au avut câștig de cauză față de cele, să zic așa, mai sceptice – și care nu au relații prea prietenoase cu instituțiile europene. Din varii motive. Dar în primul rând din cauza atitudinii față de justiție. Și acest lucru a arătat pregnant o Românie pro-europeană – ceea ce este pentru mine extrem de îmbucurător.

– Credeți că va mai exista acest gen de mobilizare la vot și la tururile următoare de scrutin?

– Asta nu mai știu. Săru’ mâna, o să vedem [râde].

– Spuneați vara trecută, tot într-un interviu pentru PressOne, că „sunt convins că forțele politice non-PSD trebuie să găsească o platformă comună la setul de alegeri viitoare”. Nu s-a întâmplat chiar așa. Credeți că va reuși opoziția să se coaguleze mai departe?

– Eu cred că este important ca forțele pro-europene – sau cu tentă liberală, ca să mă exprim așa, că în momentul de față sunt în opoziție – trebuie să găsească o voce comună și la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare. Luptele nu aduc decât pierdere de voturi. Eu sper că opoziția va reuși să se alieze pe teme importante.

– Credeți că va reuși opoziția să convingă majoritatea parlamentară să vă voteze pentru funcția de Avocat al Poporului?

– Asta e o întrebare bună. Eu sunt un clujean care se simte foarte bine la Cluj, am familia aici, am munca mea de avocat – adică eu o să fac tot posibilul să fiu un bun Avocat al Poporului și să fiu ales, dar nu ar fi deloc o tragedie dacă un alt candidat, mai bun decât mine, va fi ales.

– Sunteți gata să vă mutați la București pentru această funcție?

– Eu niciodată nu m-am mutat, am lucrat 17 ani în București și am făcut naveta. Nu am de gând nici acum. Nu voi face naveta zilnică. Dar nu, nu mă voi muta definitiv.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€