Printscreen cu pagina DeStanga de pe rețeaua rusească VKontakte.
03/04/2019
Paginile asociate cu PSD care au fost șterse de Facebook au migrat pe rețeaua Rusiei. Și Cocoon se întoarce
La câteva zile după ce au fost eliminate de pe Facebook, paginile Antifakenews, Destanga și Momentulzero, care distribuiau conținut propagandistic în favoarea PSD, au migrat pe rețeaua de socializare a Rusiei, denumită VKontakte.
Anunțul a fost făcut de o susținătoare PSD al cărei cont fusese șters împreună cu paginile menționate:
*
La începutul lunii martie, Facebook a anunțat că, în urma unei investigații, a șters 4 pagini, 26 de conturi personale și un grup care se coordonau pentru a răspândi știri false și conținut propagandistic în favoarea PSD.
PressOne a scris în premieră despre așa-zisele publicații ale căror pagini aveau să fie eliminate de pe Facebook: antifakenews.ro, destanga.ro și momentulzero.ro.
În primul articol pe acest subiect, am arătat că zeci de pagini oficiale ale unor filiale PSD distribuiau simultan articole de pe aceste site-uri de propagandă.
Apoi, am arătat că SC Van Consulting Solutions SRL, firma care a înregistrat domeniul de internet destanga.ro, a realizat și aplicația pentru un alt site asociat PSD-ului: antifakenews.ro.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Ulterior, publicația G4Media.ro a scris că această firmă ar fi primit direct de la PSD suma de 369.926 de lei.
Într-un comunicat de presă, șeful departamentul Cybersecurity Policy din cadrul Facebook a explicat în ce consta activitatea paginilor și a conturilor eliminate:
„Ei au împărtășit, de asemenea, conţinut care incita la dezbinare și au promovat conținut găzduit de câteva domenii care se prezentau ca site-uri de știri. Deși oamenii din spatele acestei activități au încercat să-și ascundă identitățile, analiza noastră manuală a constatat că o parte din această activitate a fost legată de o persoană asociată Partidului Social Democrat”.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Fragment din comunicatul Facebook
*
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Alte pagini de Facebook care răspândesc conținut fals – în principiu, teorii ale conspirației – și-au schimbat numele sau postează link-uri către noi site-uri de această factură.
De pildă, fosta pagină de Facebook denumită Departamentul Zamolxe România, transformată o vreme în Departamentul Zero România, și-a schimbat numele în Departamentul de Informații România.
Pe site-ul unde trimit postările de pe această pagină sunt publicate materiale despre misterele dacice, fenomene stranii sau prezența extratereștrilor pe Pământ.
O altă teorie prezentată în articolele acestui site este cea potrivit căreia George Soros a subjugat România. Articolul este preluat din Sputnik, ediția de Moldova.
Din când în când, Departamentul de Informații postează și articole cu conținut politic. De pildă, vineri, 27 martie, pe site a apărut știrea conform căreia Laura Codruța Kövesi a fost pusă sub acuzare de către Secția specială de investigare a magistraților.
Titlul materialului este: „Laura Codruța Kövesi, inculpată pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Globaliștii fac scut în jurul Laurei Codruța Kövesi”.
Articolul face parte din categoria: Conspirații împotriva României.
Informațiile din text sunt preluate din alte surse, dar ilustrația este un colaj în care alături de imaginea lui Kövesi apar Karl Marx și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „îmbrăcat” în photoshop cu uniforma lui Stalin,
Pagina Departamentul de Informații România mai distribuie texte de pe site-ul gazetadeinformatii.ro, care oferă tot un mix de conspirații, mistere și politică.
Am căutat în registrul Romania Top Level Domain cine deține site-ului gazetadeinformatii.ro: este Camelia Chicomban, cea care a avut anterior domeniul Cocoon.ro − faimoasă sursă de propagare a teoriilor conspirației în România.
Noul site a fost înregistrat la finalul anului trecut.
În plus față de materialele conspiraționiste, gazetadeinformatii.ro publică și conținut politic.
Unul dintre articolele recente se intitulează „USR se pregătește să deraieze definitiv într-un fascism de tip sud-american”.
Iată un fragment din text:
„Comunismul nu doar că nu s-a bazat niciodată pe un program genocidar, dar au fost destui «aristocrați» și «burghezi» care au ajuns comuniști, chiar comuniști de frunte (oare Petru Groza sau Ion Gheorghe Maurer ce erau?). Ceea ce se poate spune, într-adevăr, e că în numele comunismului, da, s-au comis crime. Dar comunismul nici măcar nu e original din acest punct de vedere: și în numele creștinismului s-au comis o grămadă de crime, și cu toate acestea numai un prostănac ar repudia învățăturile lui Cristos”.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this