Dacă te sperie aglomerația din locurile obișnuite frecventate de români la munte și la mare, dar nu mai poți pleca din țară așa cum o făceai până acum, s-ar putea să crezi că nu există alternative. Am provocat membrii redacției PressOne să vină, totuși, cu idei, nu de alta dar coronavirusul va rămâne cu noi multă vreme de acum încolo și avem nevoie să mai și ieșim, chiar dacă nu la îmbulzeală.

Fără a lungi vorba, iată și răspunsurile:

Lucian Muntean: un traseu în inima țării, la Râpa Roșie

La ieșirea din Sebeș, chiar de pe autostradă se vede Râpa Roșie. Pe dealul înverzit versantul e spălat de șiroaie de eroziune, care scot la iveală sedimentele stratificate de un roșu-cărămiziu.

Un fel de Grand Canyon, dar mai ardelenesc, așa. Foto: Lucian Muntean

Când vă apropiați, vă recomand (asta așa de dragul aventurii, dar și pentru a vă feri de arșița verii) să mergeți prin dreapta drumului de acces, chiar prin albia micului pârâiaș, de obicei secat pe timp de vară și să înaintați câteva sute de metri până spre baza versantului.

Astfel veți avea surpriza să descoperiți un peisaj cu totul special, dar impunător, un mic fragment, la scară mică desigur, asemănător cu emblematicul Grand Canyon National Park din SUA. Versanții aproape verticali au o înălțime de până la 120 de metri!

N-au sute de metri înălțime, dar sunt suficient de impunători pentru a te fascina. Foto: Lucian Muntean

Eroziunea făcută de torenții scurși a spălat argilele, nisipurile, gresiile și conglomeratele lăsând niște formațiuni precum coloane, așa numitele „piramide coafate” și „hornuri”, care datorită mărimii impozante te fac să te simți chiar mic.

Râpa Roșie este declarată arie protejată, fiind rezervație paleontologică și botanică. Din partea de sus, de pe vârful dealului se vede o frumoasă panoramă a văii Mureșului și a orașului Sebeș. La coborâre puteți încerca varianta rapidă cu parapanta. Uneori se fac zboruri în zonă, în funcție de condițiile meteo.

Voicu Bojan: 3M – Trei munți pe MTB: Măguri, Mărișel, Muntele Rece.

Ca unul care am bătut intensiv aceste zone din Munții Gilăului atât pe jos, cât și pe bicicletă, aș zice că oferta e pe cât de generoasă, pe atât de sfioasă, în sensul de discreție și neumblare. Sunt locuri aparent foarte accesibile, la mică distanță de Cluj, dar care își reclamă imediat dreptul. La ele ajungi doar dacă te ține să urci diferențe serioase de nivel. Pe bicicletă e cel mai interesant. Dar nu e pentru oameni neantrenați.

De multe ori, vei fi doar tu și norii. Foto: Voicu Bojan

Faza e că mai nou, acum că vin alegerile, toți primarii asfaltează ca îndrăciți și ce trebuie și ce nu. Nici nu știi cum se vor schimba zonele atunci când, brusc, orășenii blazați vor descoperi că la doar 50 de km de oraș au acces la niște peisaje de vis și la aerul rarefiat al înălțimilor.

Dacă e să recomand o tură interesantă de o zi sau mai multe, aș face așa. Aș părăsi orașul pe bicicletă, fără să privesc înapoi, la fel ca Lot, cel care a refuzat să mai arunce un ochi spre Sodoma și Gomora, în flăcări.

Aș ieși din oraș neapărat prin celebra Hoia, pădurea bântuită de duhuri și extratereștri. Aș tăia E60 prin Gilău și nu m-aș opri până în localitatea Uzina unde, chiar lângă magazin, cu o bere în mână, aș admira cea mai tare statuie a lui Avram Iancu, Crăișorul munților. Soclul are 2m, iar statuia de bronz e doar un pic mai mare decât o ștampilă notarială.

La o adică, poți să și înoți într-unul dintre lacurile zonei. Foto: Voicu Bojan

Din Răcătău există o seamă de opțiuni, depinde de poftă și de gradul de antrenament la pedalat. Dacă vorbim de zile întregi de plimbare, povestea se complică. Poți să urci pe Muntele Rece spre Blăjoaia. Să o iei spre Chicera Comorii. Poți merge în Măguri și apoi spre Dobruș, chiar Padiș. Dacă te enervezi poți ajunge pe Valea Arieșului. Oricum ar fi, ai de explorat platouașe pitorești între 1000-1400 m altitudine, cu peisaje de vis și cam uitate de lume.

Dacă vorbim de o buclă de o zi, aș alege proaspăt asfaltatul Drum al Mareșalului, o potecă strategică, opera lui Antonescu, cea care duce spre Mărișel pornind din Răcătău. De sus, de pe la 1300, tai Muntele Ijar în diagonală până la lacul de acumulare Tarnița. Locul e cam sălbatic și cam pustiu, dar e un downhill de zile mari, recomandabil în echipă, nu solo.

Sulfetul se trage des aici, dar mai ales se retrage într-o contemplare plină de mulțumire. Foto: Voicu Bojan

Vei trece prin lumi și peisaje diverse, spectaculoase, întunecate, presărate de stâne de oi sau amenajamente de vânătoare. Una din plăcerile secrete e să scoți sufletul din câinii de stână pedalând la max.

Tura toată e undeva la 70-80 km, deci trebuie dozată cu înțelepciune și mai ales, plecat devreme, pe o prognoză meteo pozitivă. Dacă ar trebui să descriu ultima rupere de nori de pe Ijar în timp ce reparam o pană de cauciuc, aș depăși sigur limita de cuvinte impusă. Pe scurt, dacă sunteți pe lângă Cluj și vă place să pedalați, aveți opțiuni de vis, haideți!

Maria Tufan: la plajă pe nisipul fin al Dunării

Trebuie să recunosc că nu mă număr deloc printre bucureștenii dornici de evadări – oriunde ar fi ele. Dimpotrivă, sunt chiar o persoană extrem de comodă pe care o urnești cu greu într-o călătorie, cu atât mai mult dacă e una scurtă, spontană.

Sudul țării are frumusețea lui, iar pustietățile Dunării îți oferă orizonturi largi, de vară leneșă. Foto: Maria Tufan

Ce alternative au oamenii ca mine? O să vi se pară poate cea mai surprinzătoare recomandare, tocmai pentru că nimeni nu vorbește despre ea vreodată. Dar știți cu ce înlocuiesc sudiștii litoralul românesc? Cu plajele încărcate de nisip extra fin – mult mai fin decât cel de la mare – ale Dunării. Bunicii îmi sunt din sudul țării și acolo mi-am petrecut mai multe veri de-a lungul vieții, negăsind neapărat plăcere în asta, la vremea aia.

Recent, însă, am început să văd cu alți ochi zona asta. Dincolo de sărăcia satelor de câmpie, pe care dacă nu ați avut ocazia să o cunoașteți, o puteți face pe drum, într-un fel de călătorie experimentală, Dunărea a reușit mereu să îmblânzească puțin toropeala verilor de acolo.

Lizierele plantate de-a lungul Dunării îți vor oferi suficientă umbră chiar și la 36 de grade. Foto: Maria Tufan

Nu veți găsi hoteluri de lux și nici măcar pensiuni la care să vă cazați peste noapte. Dar puteți să vă puneți corturile în portbagaj, dacă sunteți amatori de experiențe în natură, și să porniți la drum pe DN6, șoseaua care leagă Bucureștiul de Teleorman. Dacă nu vă alegeți o oră de vârf, s-ar putea chiar să nu vă ia mai mult de o oră și un sfert până la Alexandria, iar de acolo să vă lăsați și mai jos, pe o șosea ce are de jur împrejur doar câmp, spre Turnu Măgurele.

În Turnu Măgurele puteți mânca, dacă sunteți în căutarea unei ultime mese în civilizație, sau puteți să nu vă abateți deloc de la drum și să mai rezistați jumătate de oră până la faimoasa insulă Belina. Știu că despre ea ați auzit numai lucruri controversate, dar acum că s-a reîntors în proprietatea statului și paznicii aflați altminteri la tot pasul nu vă mai atrag atenția că încălcați un teritoriu privat, vă puteți instala într-un mic camping, improvizat de voi, într-o zonă ce aduce mult cu Delta.

Cui îi trebuie mare când are Dunăre? Foto: Maria Tufan

Veți găsi pește – dacă sunteți și pescari amatori – dar mai ales liniște, căci centura de pădure care desparte fluviul de islazul încins vă va izola complet de orice altă forfotă decât cea a naturii. Întrebați localnicii din zonă și veți găsi chiar și plaja cu nisip fin de care vă spuneam.

Scăldatul rămâne doar pentru cei foarte curajoși și experimentați, deși în unele zone vă puteți răcori până la brâu, căci Dunărea știe să fie și liniștită și să aducă puțin cu faleza mării.

Iar dacă vreți nisip extrafin, mergeți până la zona de confluență a Oltului cu Dunărea. Vara, Oltul e suficient de scăzut pentru a dezveli kilometri pătrați de plajă, cât vezi cu ochii.

Luați-vă la voi spray de țânțari și cremă de soare și poate și grătarul. Ar fi păcat să nu mâncați un pește proaspăt chiar de acolo, de la botul calului. Cu toate că, fiică de pescar fiind, vă recomand să rămâneți precauți și să aveți la voi și rezerve. Veți înțelege de ce abia când veți întâlni pescari campați de câte o săptămână cu minciogurile goale. De la ei plecați negreșit cu cea mai importantă lecție a vieții: experiența e cea care contează.

Alex Enășescu: alternativa la Cheile Bicazului – Bârnadu

Dacă treceți prin Cheile Bicazului și căutați o alternativă off the beaten path, puteți face un ocol la Bârnadu, un cătun de munte care și-a păstrat farmecul idilic tocmai pentru că este greu accesibil.  

Vara, totul e de un verde orbitor. Pe cuvânt! Foto: Alex Enășescu

Traseul începe la poalele Cheilor Șugăului și continuă pe o potecă prin pădure, iar la întoarcere se poate coborî pe un drum forestier care duce înapoi la asfalt, la tarabele din Bicaz-Chei.

E o drumeție de cinci-șase ore, printre fânețe abrupte și case tradiționale de lemn, numai bună pentru cei care vor să se bucure de frumusețea copleșitoare a muntelui fără să-l urce. Oamenii satului sunt familii de ciobani harnici și ospitalieri, mereu dispuși să te îndrume sau să împartă câteva felii de caș de oaie. 

Mircea Gherase: Traseul liber din Valea și Munții Cernei

Din Timișoara, din pustă, nu ai perspectiva munților sau măcar a dealurilor, așa că orice evadare într-un peisaj care include munți și păduri e binevenită. Valea Cernei, relativ aproape de Timișoara – 3 ore de mers cu mașina sau trenul – bifează la toate categoriile.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Ca să ajungi în Valea Cernei trebuie să treci prin Băile Herculane, fosta perlă a turismului bănățean. Chiar dacă nu ai chef să te oprești în stațiune, fă-o măcar pentru a admira clădirile în ruină, să vezi pe viu cum arată 30 de ani de corupție, nepotism și incompetență a administrației locale.

Culmea munților Mehedinți. Foto: Mircea Gherase

Treisprezece kilometri mai în amonte, spre Baia de Aramă, găsești un camping improvizat, dar decent și cu atât de mult verde că încep să ți se afunde ochii în orbită.

Aici e punctul zero al destinației noastre, un fel de grădina Maicii Domnului, a celor veniți cu cortul și cu șleahta de copii după ei.

Traseele nu sunt foarte dificile, dar trebuie să fii bine echipat. Foto: Mircea Gherase

Chiar de lângă camping pleacă traseul către cheile Țăsnei, care începe cu o urcare pieptișă și monotonă. 45 de minute mai sus, privind spre Munții Cernei până hăt, departe, spre Arjana, uiți de greul urcușului, poate și pentru că urmează coborârea în chei.

De aici mai ai cam o oră până în capătul cheilor, iar de acolo traseul continuă spre culmea munților Mehedinți prin renumitele Crovuri, un fel de blide imense de supă, loc în care te simți efectiv ca un tăiețel rătăcit în natură. Crovul Mare este crovul din care putem ieși înapoi în vale, iar poteca ne scoate la kilometrul 19 pe șoseaua Băile Herculane – Baia de Aramă.

Munții Mehedinți sunt numai potriviți pentru un sequel la Lord of the Rings. Foto: Porojnicu – Dreamstime.com

Tot de lângă camping pleacă o cărare ce ne poartă prin munții Cernei, prin cătunele Dobraia, Prisăcina, Ineleț, Scărișoara. Sunt locuri de unde poți să cumperi de la localnici brânză, mălai, cartofi, mere, prune, pălincă de pere. Sau poți să nu cumperi nimic ci doar să-i întrebi de viața lor de zi cu zi în cătunele astea uitate de lume. La Scărișoara putem coborî înapoi în vale de-a dreptul peste un perete vertical de cca 25 de metri, pe un ansamblu de scări de lemn folosit de localnici.

Oi păscând în Crovuri, Munții Mehedinți. Foto: Mircea Gherase

Cele două trasee ar fi pentru un weekend plin, dar dacă simți că nu-i de ajuns atunci ai putea să mergi să te cațeri la km9, la km20, în cheile Bobotului sau la cascada Vânturătoarea (un must see). Sau ai putea să mergi să faci canyoning în cheile Drăstănic, cheile Râmnuța, cheile Prisăcinei, sau să mergi să înoți în lacul Prisaca. Sau să dai o tură cu bicicleta până la lacul Iorgovan și cheile Corcoaie, sau să alergi traseul de maraton sau semi maraton din cadrul Hercules Maraton.

Sau ai putea să bei o bere la terasă din Unirii și să tragi concluzia că iar n-ai unde să ieși weekendul ăsta.

Ioana Epure: Adevărata Vamă e în Bulgaria, la Ezerets

Când am ajuns vara asta la vamă, înspre Bulgaria, mi-am dat seama că mă simt ca prima oară când am ieșit din țară. Că-mi bate inima-n piept și că-mi înșir în gând toate actele pe care ar putea să mi le ceară, să fiu sigură că n-am uitat ceva. Călătorul din mine tremura de parcă tocmai m-aș fi îmbarcat într-un avion înspre Kathmandu, și când am pus piciorul prima oară pe nisipul din pădurea de la Ezerets m-am simțit ca un animal scăpat din cușcă.

Păduricea de pini și o dubiță de campare sunt tot ce ai nevoie pentru o relaxare absolută. Foto: Ioana Epure

Am trecut de graniță cu un sentiment de ușurare. Și, după vreo 15 minute și un drum de macadam, am ajuns la mare, pe o plajă cu cinci oameni în stânga și cinci în dreapta, cu distanțare socială la pachet, o terasă cu stavrid, guvizi crocanți și salată șopska cu telemea din belșug, sub o faleză pe care crește cea mai răcoroasă pădure de pini. Și n-am mai plecat de acolo zece zile. Poate într-o realitate paralelă n-am plecat niciodată, sunt încă acolo, beau bere, mănânc pește și mă uit la mare din pădurea de pini. Îmi place să cred că realitatea asta chiar există.

Plajă. Cu nisip foarte foarte fin. Și multă liniște. Foto: Ioana Epure

Ezerets nu e un loc unde te duci dacă vrei terase și viață de noapte, pentru că nu există așa ceva acolo. Poți mânca doar la bodega din sat, genul ăla de bufet care e 3 în 1: magazin sătesc, cârciumă și ceva clădire administrativă imposibil de identificat. În rest, satul zici că-i nelocuit. Praful de pe ulițe se ridică leneș în bătaia soarelui și se așază în straturi peste straturi peste smochinii încărcați. Noaptea e beznă și nu auzi decât greierii. Drumurile sunt proaste.

Și e perfect așa cum e.

La 20 de kilometri de Vama Veche, într-un sat bulgăresc de la mare, e uitarea. Unii i-ar zice plictis. Dar nici plictisul n-a făcut rău nimănui niciodată.

Bianca Felseghi: Parâng, cota 1800

Știu că în meniul de vacanță al multora dintre noi există locuri obligatorii de bifat atunci când mergem la munte. Spre exemplu, cu siguranță, dacă aveți chef de-o gură de aer curat la înălțime, platoul Bucegilor sau Transfăgărășanul n-o să vă mai aducă nicio satisfacție, fiindcă s-au transformat – ați văzut și voi – în parcări la înălțime pentru mii și mii de mașini și turiști de potecuță.

Valea Roșiile, munții Parâng. Aici ajungi doar dacă te-ai încălțat și echipat corespunzător. Foto: Chitila Andrei Dan – Dreamstime.com

Nu e nicio rușine să nu poți da la picior distanțe de kilometri, în ascensiune. Dar e musai-musai să ai în picioare încălțările potrivite, ghete sau bocanci închiși pe gleznă. Nu sandale, nu șlapi.

Și de aici începe aventura pe care o propun: Parâng, cota 1800.

Am cunoscut o dată un polonez care vreme de 37 de ani a întregit ceea ce se numește coroana Carpaților, adică a urcat pe toate vârfurile din România, de pe fiecare grupă de munți și munțișori. El mi-a zis că în ciuda impresiei generale, nu înălțimea face muntele să fie spectaculos. Dimpotrivă, uneori poți fi deasupra norilor chiar și la 1500 de m.

Aici sus, zăpada ține până hăt, în miezul verii. Foto: Ciprian Florin Dumitrescu – Dreamstime.com

Stațiunea Parâng e o stațiune turistică mai mult cu numele, fiindcă nu vei găsi sus nici spa, nici disco, nici promenadă. Se află la vreo 15 km de Petroșani și poți ajunge fie cu autoturismul personal până la capătul telescaunului, fie cu telescaunul. Sunt două variante de telescaun, unul vechi și altul nou – care pleacă din curtea Hoteului Rusu.

Dar și așa, fără distracțiile unei stațiuni, locul o să te facă să iubești muntele. Poți face plimbări lungi către vârful Parângul Mic, de unde vezi în zare până hăt, spre Retezat și Godeanu, straturi, straturi de nori și dealuri. Și te poți ghida după potecuțe care traversează pârtiile de schi și te duc în niște puncte de belvedere, care îți taie răsuflarea. Și un apus sus în Parâng ar merita văzut o dată în viață.

Lacul glaciar Gâlcescu e locul perfect să respiri liniștea. Foto: XalanxDreamstime.com

Dacă ești doar în trecere, merită câteva ore din timpul tău. Dar dacă, atunci când cobori din telescaun, îl tragi de mânecă pe domnul Vanea, de la Apres Ski Parâng, o să te ajute să găsești și un loc de cazare – chiar dacă planul a fost inițial altul. De multe ori, dacă socoteala de-acasă nu se-mpacă cu cea din târg, s-ar putea chiar să ieși în câștig.

Apres Ski Parâng e chiar căsuța aceea roșie și țuguiată, cu aer tirolez, care îți atrage atenția de cum ai pus piciorul sus. Domnul Vanea e așa ca spiritul locului: pare dur la prima vedere, dar se înmoaie ca pita în sosul de gulyas.

Chiar și toamna ai ce face aici, toată zona fiind bună pentru drumeții. Foto: Sorin Toma – Dreamstime.com

Parângul e un fel de loc sacru pentru daci și pentru urmașii lor păstori, momârlanii din Valea Jiului. Și să nu te mire dacă umblând pe muchiile lui o să vezi cai sălbatici la păscut sau alergând în herghelii, ca la începutul lumii. Așa e obiceiul: ca oamenii să elibereze primăvara caii pe munte și să îi aducă înapoi în gospodării abia toamna, când începe culesul recoltei.

Adrian Mihălțianu: gura de pustiu și casa lui Adam din sudul Dobrogei

În fine, eu, ca bucureștean, aș da o fugă cu mașina prin sudul Dobrogei acum, dar pe drumurile ferite de nebunia de pe autostradă (nu-mi vine să cred că scriu asta, după ce am așteptat decenii să fie gata!). E o tură de o zi sau cât vrei tu, dar care te va scoate cu siguranță din ritm.

În zona Rasova – Ion Corvin abundă peisajele deltaice. Lacul Vederoasa e un foarte bun loc de picnic singuratic.

Se apucă frumos pe drumul spre Călărași, pe care se merge agale, că doar ești în concediu, apoi se trece Dunărea cu bacul la Silistra și se continuă pe un drum superb și refăcut care șerpuiește printre dealurile acoperite de vii și apoi de pădurile de pin de la Băneasa (altă Băneasa, dragi bucureșteni) – unde te poți și opri pentru un picnic la umbră, dacă vrei.

Din Ion Corvin apuci apoi către Adamclisi (casa lui Adam, sau biserica omului, depinde pe cine întrebi), iar acolo nu poți rata complexul muzeal care cuprinde cetatea (vizibilă de la șosea, merită absolut să te oprești aici vreo oră) și monumentul de la Tropaeum Traiani, vizitabil după ce traversezi toată comuna.

Dacă ajungi aici e cazul să vezi monumentul refăcut, măcar pentru a-ți face o idee de puterea statului roman de pe vremea aceea. Foto: Adrian Mihălțianu

E șocant să vezi cum romanii (și bizantinii de mai apoi) aveau aici apă curentă și canalizare acum aproape 2000 de ani, în timp ce nu poți spune același lucru despre satele dimprejur de acum, multe dintre ele fondate de ardelenii momiți aici după anexarea Dobrogei la România.

Aici am întâlnit și unul dintre cei mai interesanți ghizi amatori – crescut alături de marii profesori de arheologie care veneau pe șantierul arheologic în fiecare vară – dacă se apropie de tine în cetate un bătrânel cu vorba molcomă, nu-l evita, tot ce vrea e să-ți spună istoria cetății așa cum nu o știi. Sper că mai e în viață.

Cetatea din comuna Adamclisi a fost cel mai mare oraș construit de romani în Dobrogea, la ordinele lui Traian. Foto: Adrian Mihălțianu

Apoi poți continua către mare, dacă vrei, sau te poți întoarce mai degrabă acasă printre dealurile pline de vii de la Rasova, cu o oprire la crama nou-nouță, desigur.

Dacă vrei, poți face o oprire și la mănăstirea Sfântul Andrei, cu tot cu peștera ei. Alternativ, poți face un picnic pe malul Dunării.

Dobrogea este, în sine, o destinație liberă de aglomerație, cât timp nu te înghesui în stațiunile scumpe de la malul mării.

E o tură relaxată, de o zi, care-ți resetează timpul interior pe drumuri mai mult pustii care șerpuiesc printre dealuri și iazuri, așadar mare atenție la copiii care se pot juca uneori chiar în mijlocul șoselei. Și la broscuțele țestoase care-l traversează.

Ești în alt timp aici. Ai face bine să rămâi așa.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.