
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin
03/10/2024
Opinie. Marcel Ciucă și Nicolae Ciolacu: Cocomârlă și Țifoi
În aceste zile, când îi văd pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă îmi aduc aminte de prietenii mei imaginari din copilărie.
Când eram mic jucam acest joc, care pe mine mă făcea foarte fericit. Maică-mea scria cu carioca cuvinte mai întortocheate și mai aparte pe o foaie, iar eu îmi imaginam tot felul de creaturi și arătări pe care le-ar putea chema așa.
Scriam sub scrisul ei cu o cariocă de altă culoare, de obicei albastră, cam cum arată, cum se poartă, dacă e o creatură stimabilă sau, din contră, ticăloasă și înspăimântătoare. Dintre toate creaturile propriului meu univers Marvel mai țin minte doar două: Cocomârlă și Țifoi.
Era mijlocul anilor ‘90, iar eu mă formam ca cetățean al acestei țări. După foarte mulți ani și deodată, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, candidați la alegerile prezidențiale și, printre altele, ultimii doi premieri ai României, mi-au recreat o stare din copilărie pe care am crezut-o demult pierdută.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au făcut o pauză de la campania electorală ca să guverneze țara, să nu se răstoarne. Pentru mine, cei doi lideri politici i-au reînviat, pentru o clipă, pe Cocomârlă și Țifoi.
Cocomârlă
Nu știu nici acum dacă acest cuvânt înseamnă ceva, dacă e un regionalism de prin Oltenia sau care e exact treaba cu el. Apelativul a circulat prin anii 90, dar pentru mine Cocomârlă era și încă este un pește mărișor.
Redau fidel nașterea arătării, așa cum a fost ea consemnată prin 1994-1995, când în România se trăia cam prost, iar „reformă” și „privatizare” erau cuvintele din cealaltă lume, aia gri și reală.
„Cocomârla este un pește mărișor. Are doi ochi și la antene alți doi. Are aripioare mici și este foarte rapid. Solzii lui sunt maro. Ochii nu prea se văd de om, dar cocomârla vede tot în apă. Peștele nu are coadă. Pentru că a fost pescuit de pescari prin secolul 18 această specie a dispărut. El avea o limbă în formă de …. (neinteligibil) cu care își câștigă hrana. (Neinteligibil) mari mănâncă (neinteligibil).”
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Îmi mai amintesc că apoi începeam să desenez. Îmi plăcea teribil să desenez, doar că eram atât de prost la asta, încât nu puteam să văd dincolo de câteva mâzgălituri, zici că aveam un opritor și mâna mea refuza abstractul ca pe foc. La fel și azi, dacă pic pe desenat la vreun boardgame, e ceva rău de tot.
Țifoi
„Țifloaie” sau „țifoi” - pântece umflat și sătul de mâncare, sătul, un om foarte plin
Despre ȚIFOI nu mai am decât amintri. El a fost rupt de pe cealaltă jumătate de foaie și separat de fratele lui, Cocomârlă, cu fatalismul și cruzimea cu care alegerile prezidențiale vor separa destinele și carierele a doi șefi de partid care altfel se stimează cu voluptate și sunt îndrăgostiți politic unul de celălalt.
Nicușor Dan și prietenii săi. Cum să dai țara în mâinile demagogilor - rețeta rapidă
Reconcilierea se poate face doar la firul ierbii. Și nu mimând interesul, ci efectiv implicând societatea civilă reală, oamenii care țin pe umerii lor această țară. Dialogând cu ei, concepând împreună cu ei politicile publice, implicându-i în propriul lor viitor, iar nu dictându-l de sus. Și în niciun caz prin coterii politice.
Suntem răi, oameni buni. Cum o știre care ar fi trebuit să fie despre Evaluarea Națională a devenit instrument de hărțuire a unei eleve
Mii de păreri răutăcioase curg în secțiunea de comentarii a unui videoclip în care o adolescentă, ieșită de câteva clipe de la examen, spune zâmbind că nu s-a descurcat foarte bine. Entuziasmul ei și faptul că are unghiile lungi s-au transformat într-o avalanșă de ipocrizie și violență împotriva copilei.
ȚIFOI era scris tot așa, cu majuscule, cu carioca verde. ȚIFOI trăia pe uscat și se credea important. Avea ochi peste tot, iar lumea se trezea cu el în față când oamenii se așteptau mai puțin. ȚIFOI mânca oameni doar dacă îi stăteau în cale și îl iubea mult pe fratele lui, Cocomârlă.
Oficialitati participa la evenimentul de deschidere a BSDA 2024, in Bucuresti, 22 mai 2024. Inquam Photos / Octav Ganea
Atunci, în anii Cocomârlei și ai Țifoiului, România era una a patronilor de țară și a salvatorilor de carton. Am sperat că s-a schimbat. Astăzi creștem economic, dar nu o simțim decât foarte rar. România înregistrează cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, iar ultimele date arată un deficit bugetar uriaș, care ar putea ajunge până la 8%, la finalul anului electoral. Avem un război la granițe, dar suntem mai preocupați de ratele la credite. În Orientul Mijlociu mor zeci de mii de oameni nevinovați, dar nouă nu ne pasă.
La București, Marcel și Nicolae anunță că sunt „într-o pauză operativă”. Pentru binele nostru, al tuturor, au decis să ia un time-out de la campanie, să-și tragă și ei sufletul. Oricum nu vor să vorbească urât unul de celălalt, pentru că „au avut o guvernare foarte bună, care se vede din cifre.”
Astăzi, simt că Țifoi și Cocomârlă nici măcar nu mai trebuie desenați. Au crescut, s-au maturizat și candidează la președinție.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this





