Tinere poartă steagurile Europei și Ucrainei în timpul ceremoniilor de Ziua Europei din Bruxelles, Belgia, 9 mai 2022 Foto: EPA/STEPHANIE LECOCQ/Agerpress

Occidentul decadent și lecțiile sale de moralitate

Când multă lume se aștepta ca Putin să escaladeze războiul din Ucraina, acesta a preferat să dea un mesaj mai ponderat, în care n-a ezitat, însă, să critice Occidentul pentru „degradarea lui morală.”

Sigur, pentru cei crescuți sub comunism, această expresie nu e câtuși de puțin nouă. Ea a fost folosită ad nauseam de propaganda comunistă care vitupera împotriva apucăturilor decadente ale Occidentului.

În funcție de țara din blocul comunist, această propagandă a îmbrăcat forme din cele mai aiuritoare: de la oameni executați pentru acte de mică burghezie precum posesia unor reviste (vechi) de modă – sau de istorie, la milioane de oameni deportați pentru credința lor – sau pentru excesul lor de necredință, pentru simplul fapt că acumulaseră o brumă de avere – sau pentru că încercaseră să reziste la acumularea prin forță a averii de către tovarăși.

Cine n-a trecut prin comunism ar face bine să citească măcar Gulagul lui Soljenițîn, să vadă acolo cum Mama Rusia își mănâncă copiii în mod periodic. Dar niciodată nu se oprește la copiii ei, ci trece lacomă și la copiii altora. În trecut s-a ocupat de copiii țărilor invadate în mod eliberator, la finalul celui de-Al doilea Război Mondial. Azi o face cu copiii ucrainenilor. Și nu o face doar așa, degeaba.

O face ca să apere întotdeauna niște principii foarte clare de morală: cei lăsați să moară de foame, cei schingiuiți, cei trimiși în pustie la -35 de grade Celsius, cele violate și ucise, copiii răpiți de la mamele lor, micii funcționari și neguțători cu viețile lor mărunte sfărâmate, țăranii buimaci și profesorii și mai buimaci, dar și mulți, mulți alții – toți aceștia devin, brusc, niște dușmani de moarte împotriva cărora nicio măsură nu e suficient de dură întru apărarea moralei.

Care morală? Morala omului-rotiță, desigur. Omul ca parte a mecanismului, iar nu individul care îndrăznește să funcționeze cumva în afara mașinii. Omul care nu mai gândește, care doar execută ce-i spune statul (pentru ca apoi, de multe ori, să fie la rândul lui desemnat drept dușman al poporului pentru că n-a ținut pasul cu vremurile). Omul fără dimensiunea sa umană, dată de liberul arbitru. În trecut, homo sovieticus. În prezent, i-am putea spune deja rașist, ca să preluăm un inspirat joc de cuvinte inventat de ucraineni.

Nu degeaba comunismul a prins mai ales la proletari, la cei obligați să fie parte a unui mecanism, abuzați în fel și chip de patroni nemiloși. Ei sunt cei care au reușit doar să-și schimbe stăpânii cu unii și mai cruzi: dictatura proletariatului – semenii lor rinocerizați, alienați, fără rădăcini. El n-a prins neapărat la țărani, pentru că aceștia erau obișnuiți să muncească individual și în mici comunități, abia scăpați de stăpân.

Amuzant e că, pentru un popor care și-a demolat bisericile și ucis preoții, sovieticii au preluat cu arme și bagaje multe dintre preceptele doctrinale ale bisericii, pentru că aveau nevoie de ele – dezbrăcate de orice formă de spiritualitate, dar cu același filon ultraconservator: proslăvirea familiei, a tineretului educat și obedient, importanța mai mare a întregului decât a individului, salvarea care vine prin apartenența la biserică (partidul comunist) versus mântuirea personală, ba încă și o formă de escatologie, în care arhanghelii au fost înlocuiți de armele nucleare cu care diavolul occidental urma a fi supus pentru totdeauna.

Homo sovieticus a avut o evoluție prea lungă ca să o descriu eu aici. S-a trecut de la un avânt revoluționar în care totul trebuia demolat din temelii, la diverse etape de transformare în care anumite atitudini lăudate în trecut au devenit de nedorit (fluctuațiile în privința statutului femeilor sunt doar una dintre temele fascinante).

Dar în toată existența lui s-a păstrat o linie (cum altfel) roșie: obediența absolută față de stat. Asta este, de fapt, morala apărată de Mama Rusia, indiferent ce formă a îmbrăcat.

Ce face omul-rotiță? Se învârte, evident. Se învârte după cum îi dictează propaganda. Când are dubii și nu se învârte destul de repede, e întors pe dos ca un mecanism, până ticăie corespunzător. Când se opune, înseamnă că s-a stricat și pune în pericol întreg mecanismul. Ce faci cu o piesă stricată? O repari (prin reeducare) sau o arunci (lagăre de exterminare, execuții sumare, pușcării).

Pentru că rămâne, totuși, o ființă umană, omul-rotiță are nevoie de raționalizare ca să-și rezolve eventualele disonanțe cognitive (tot mai slabe, odată cu trecerea timpului). Iată de ce starea sa de sclav are nevoie permanentă de o justificare morală contra unui rău mai mare: nazismul, anarhia, sectanții, homosexualii, în general orice e de natură a afecta status-quo-ul, Corpul, Întregul, Nația, Statul.

A dispărut omul-rotiță? Nu. Homo sovieticus există încă, nu doar în Rusia, ci și în mare parte din fostul bloc comunist – generațiile de peste 40 de ani vor fi încă ani buni cu noi, cu tot cu mentalitățile lor. Dar el este înlocuit rapid – în Rusia – cu un altfel de „om” – rașistul. Cel care apără morala rusă de azi, reprezentată de o formă de-a dreptul fascistă a ortodoxiei, ca erzaț al moralei sovietice.

Aduce ceva nou această „morală”? Nu, doar promisiunea că lucrurile vor rămâne așa cum au fost timp de secole: liber la rasism, la misoginism, la homofobie, la șovinism, liber la eliminarea fizică a oricărei persoane care nu corespunde Mecanismului, liber la orice formă de violență asupra suboamenilor care pun în pericol Întregul. Liber la corupția absolută, în fapt.

Dar Occidentul decadent? Care tot decade și decade de vreo sută de ani, vorba ceea, e pe marginea prăpastiei și noi ne uităm în sus la el cum o să cadă, tovarăși?

Occidentul a pornit din același punct (mai mult sau mai puțin) ca Rusia începutului de secol. A trecut prin crize dramatice, în care patronii capitaliști nemiloși trăgeau în muncitorii revoltați din cauza condițiilor oribile de muncă. A născut ideologii la fel de oribile precum cea sovietică – nazismul, fascismul. Dar s-a vindecat de ele. Prin revoluție? Nu. Prin evoluție.

Occidentul decadent s-a bazat și continuă să se bazeze pe libertatea individului drept piatră de temelie pentru o societate echilibrată. Sigur, libertatea asta nu e fără limite, iar pandemia ne-a arătat că ea poate fi folosită chiar împotriva bunăstării întregului organism social. Dar pe timp de pace și în afara crizelor extreme, societatea occidentală a creat în ultimul secol o țesătură care a păstrat mereu în centrul ei liberul arbitru al individului.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Unele drepturi au fost câștigate mai greu, pentru că indivizii au trebuit să se asocieze și să lupte pentru impunerea lor Întregului. A fost un proces de negociere, nu unul de dictat de sus în jos. Și chiar dacă milioane de cetățeni au avut de suferit ani buni de zile din cauza acestei lentori, faptul că negocierea asta a existat (de multe ori a îmbrăcat forma luptei legale în tribunale, abia apoi în parlamente), și societatea a fost pregătită treptat să le accepte.

Dreptul de vot al populației generale, al femeilor, încetarea persecuției asupra celor de altă rasă, apoi asupra homosexualilor și cultelor religioase alternative, schimbarea atitudinilor față de violența în familie, față de accesul la tratament egal al femeilor și categoriilor defavorizate, apoi chiar față de mediu și tratamentul animalelor – toate acestea au fost câștigate treptat, printr-un proces deloc ușor, dar care a presupus transformarea unor monologuri isterice în dialoguri, transpuse apoi în legi și aplicarea acestora.

Decadența Occidentului fix asta înseamnă: procesul de dezvoltare a toleranței la oamenii care nu se încadrează (inițial) în Întreg. Care, deși fac parte din societate și sunt chiar indispensabili, nu erau recunoscuți ca având dreptul la liberul arbitru.

Femeile trebuiau să se supună deciziilor bărbaților lor. Cultele mici trebuiau autorizate de cultul oficial. Persoanele de culoare erau bune doar cât timp stăteau la locul lor de sclavi sau servitori. Sexualitățile alternative erau considerate drept boli psihice care trebuie fie eliminate, fie tratate.

Ce se întâmplă cu acești oameni, odată acceptați ca făcând parte din țesătura socială? Ei se integrează, revendicările stridente de la început se domolesc, iar după unul sau două decenii este absolut normal ca procesul să nu fie doar unul de asimilare, cât de îmbogățire a culturii și civilizației de tip vestic. Apar dileme noi, se ridică probleme noi – nu neapărat pe placul majorității – dar procesul continuă, într-o vânzoleală de idei și revendicări greu de acceptat de spiritele care vor doar liniște și o linie continuă a istoriei, așa cum își amintesc ei să fi apucat în tinerețe.

Ce face propaganda putinistă – dar nu doar ea, ci și cea ultraconservatoare? Arată mereu cu degetul stridențele: de la sufragete la hipioți, de la mișcările antirasiste violente la cele de gherilă ecologistă, de la paradele gay la cancel culture. Asta e decăderea morală a Occidentului dispus să tolereze toate grupurile de interese minoritare și să le integreze într-o societate armonioasă.

Uită să spună că așa s-a ieșit din societatea medievală, prin acest proces continuu de negociere al noilor drepturi, proces deloc liniștit. Uită să spună și că procesul ăsta duce deseori la excese, dar că rezultatul final este mereu și mereu o societate mai bună, mai tolerantă, mai deschisă, mai echilibrată.

Departe de a fi o decădere morală, această progresie (nomina odiosa pentru conservatori) le permite indivizilor să-și lărgească libertatea proprie în timp ce libertatea celorlalți nu este diminuată în aceeași măsură.

Sigur, nu e plăcut să vezi că nu mai ai libertatea de odinioară, că generațiile tinere nu mai râd la glumițele tale rasiste sau sexiste, că apelativele normale de acum zece ani sunt azi considerate a fi discriminatorii pentru că-i ofensează pe unii care au avut de luptat mult mai mult decât tine pentru rolul lor în societate, că trebuie să accepți că există și Celălalt, iar nu doar gașca de oameni cu care te înțelegi tu bine și care împărtășește aceleași valori.

Iarăși e la fel de adevărat că revendicările pripite pot face mai mult rău decât bine, radicalizând partea de mijloc a populației, adică exact cea care a permis progresul societății occidentale. Extremismul e rău de ambele părți – atât cea ultraconservatoare, cât și cea ultraprogresistă. Iar păcatul de a considera poziția ta ideologică drept adevărul absolut nu e comis doar de conservatori, ci și de extrema stângă.

Dar ce atacă de ani buni propaganda putinistă? Fix acest mecanism care a permis progresul societății occidentale. Cum îl atacă? Făcând ca binele să pară rău, răul să pară bine, albul și negrul să nu se mai distingă. Exacerbând diferențele, uitând să vadă milioanele de povești de succes cu femei care și-au dezvoltat o viață plină de sens, cu minorități religioase sau rasiale care își duc viața în mod pașnic, cu minorități sexuale care nu mai sunt persecutate în numele unei morale propagate de bigoți. Mai ales, cu indivizi care pot fi cetățeni cu drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni ai țării lor.

De fapt, decadența Occidentului se bazează pe un răspuns foarte simplu la întrebarea: ți s-ar părea normal să ai mai puține drepturi decât ceilalți cetățeni ai țării? Ai accepta acest lucru?

Oprește-te puțin din lectură și dă un răspuns sincer.

Răspunsul dat de Occident este clar: nu, nu e OK ca un cetățean să aibă mai puține drepturi decât ceilalți cetățeni. Iar statul trebuie să-ți dea aceste drepturi pentru că ți se cuvin pe principiul absolut al egalității fiecărui cetățean în fața legii. Iar această egalitate nu este definită în mod arbitrar tocmai pentru că vine în urma procesului de negociere de care vorbeam mai sus.

Aici e cheia unei societăți în care omul își păstrează liberul arbitru în timp ce face parte din întregul social. Cu toți nervii procesului de negociere al acestor drepturi. Cu toate excesele de tipul cancel culture, care descind direct din fibra marxismului care a stat la baza lui homo sovieticus.

Toți nervii ăștia trec treptat în societatea occidentală. Nu și în societatea putinistă.

Pentru că marea fibră morală a putinismului dă un cu totul alt răspuns aceleiași întrebări: nu doar că trebuie să accepți să ai mai puține drepturi decât ceilalți cetățeni ai țării, dar trebuie să te temi și pentru viața ta și a celor dragi ai tăi dacă nu păstrezi linia. Și să fii mereu atent la ce ai dreptul să primești din bunăvoința statului, iar nu statul să fie atent la ce are drept să-ți ia sau să-ți dea.

În cele din urmă, violența de care este capabil statul rus contra propriilor cetățeni și față de cetățenii altor țări la care poftește – indiferent că vorbim de violuri, execuții, masacrarea civililor cu bombe și tunuri, deportări în masă și torturi incredibile – este fundamentul fibrei morale a rașismului, noua doctrină promovată de Putin și îmbrățișată cu entuziasm de tot felul de dușmani ai libertății de la noi.

Occidentul decadent se bazează pe promisiunea egalității în drepturi a individului. Paradele sale sunt pline de familii, cupluri de tot felul și indivizi care țin flori în mâini și se bucură de libertatea de a fi cine vor ei să fie, în pace.

Rașismul și putinismul se bazează pe promisiunea violenței fără limite împotriva individului care cere această egalitate. Paradele sale – și ale spațiului cultural care îi seamănă – glorifică violența potențială și războiul.

Cei trecuți prin comunism știu foarte bine acest sentiment. Sper să nu-l mai repetăm vreodată și să decădem odată cu Occidentul din care facem deja parte, privind mereu cu grijă în jos, în prăpastie, spre rașiștii aflați de mult acolo.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...