
05/11/2017
O poveste cu cap
După cel puțin douăsprezece tentative nereușite de asasinat, în mai 1610, regele Henric al IV-lea al Franței, iubit de mulțime, este părăsit de noroc: sfârșitul îi vine sub forma unui pumnal mânuit de un fanatic catolic.
Tăișul metalului își croiește drum prin hainele sale bogate, cusute cu fir de argint și aur, îi străpunge pielea și îi răvășește țesătura anatomică fragilă și complicată a pântecelui.
Bunul rege Henric, cum l-au numit supușii, mai ales pentru promisiunea că, atâta timp cât Dumnezeu îl va păstra viu, niciunui țăran nu-i va lipsi din strachină, duminica, o bucată de găină, își găsește astfel prima odihnă.
Dar, pentru că nimeni nu deține puterea de a spune cu adevărat când începe și când sfârșește destinul unui nume, povestea regelui va continua într-un chip ciudat.
Să verificăm, de pildă, o știre publicată în decembrie 2010 − la 400 de ani după asasinat:
„Oamenii de știință au reușit să autentifice capul regelui Henric al IV-lea, denumit și Henric cel Mare, regăsit după mai multe secole de peregrinări rocambolești la un pensionar, în 2008, o descoperire stupefiantă care ar putea aduce la lumina zilei și alte rămășite regale uitate, relatează AFP”.
Aflăm astfel că, în timpul Revoluției Franceze, capul regelui a fost desprins de trup și a pornit într-o călătorie misterioasă, trecând de la un proprietar la altul și ridicându-se, din vreme în vreme, la suprafața istoriei, prin vagi mențiuni: oferit spre vânzare la o licitație publică, menționat în colecția unui om de afaceri german…
Închipuiți-vă doar că în 2008, în podul unui fost funcționar parizian însărcinat cu încasarea impozitelor, acum pensionar, printre documente vechi, praf și uitare, odihnea capul mumificat al faimosului rege…
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Drumul acestui craniu are deja toate ingredientele și atuurile pentru a deveni o poveste bună. Dar scriitoarea Diana Adamek reușește cumva să o desăvârșească.
În Adio, Margot, roman publicat în vara acestui an la Editura Univers, ea recreează destinul neîmpăcatului cap regal − încă de la desprinderea sa de restul osemintelor, într-o noapte sângeroasă în care furia revoluționarilor francezi se revarsă asupra timpului însuși.
Odă năframelor izbăvitoare. Poienile Izei, Maramureș.
Această absurditate conștientizată acut, în fapt un privilegiu rezervat exclusiv oamenilor, putea fi combătută doar printr-o rece luciditate care ne-ar fi trimis pe toți înapoi în paturile calde. Sau acasă. Să ne vedem de copii și de treburi serioase. Doar că noi nu ne adunaserăm în Maramureș pentru o săptămână întreagă să fim lucizi și raționali, ci ca să rupem orice normă, să fim creativi și nebuni și mai ales, să îmbrățișăm absurdul întregii provocări cu o suspectă pasiune.
Ce faci în weekendul 21-23 februarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne
Târguri de început de primăvară în București, Festivalul Designerilor și Artiștilor din Transilvania în Cluj-Napoca, Harababura Fair în Timișoara și Classix Festival în Iași. Tu ce faci în weekend?
Cadru cu cadru, călătoriile involuntare ale acestui personaj ciudat − ţeasta celui devenit rege al Franţei pentru a stăvili cumva ura dintre catolici şi hughenoţi − recompun traume din istoria ultimelor secole.
De la miresmele Senei către aerul sărat al unui sat francez de pe malul mării, între zidurile unei mănăstiri italiene cu livezi de lămâi, apoi mai departe, în Lumea Nouă şi înapoi în Europa, cu un popas alături de arheologii care scormonesc după misterele piramidelor egiptene, cititorul este atras într-o atmosferă care învelește povestea craniului ca un giulgiu din cuvinte ocrotitoare.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Iubirile mistuitoare par una și aceeași, iar singurătățile personajelor seamănă cu nedumeririle acestui cap obligat să călătorească sute de ani într-o lume unde războaiele izbucnesc cu aceeași violență, răutatea și ignoranța surpă comunități, lăcomia ucide, iar bunătatea apare ca o lumină neașteptată și înduioșătoare, singura capabilă să schimbe cu adevărat destine.
Dar poate cel mai mare merit al romanului este că are poveste. Am găsit în el toate deliciile la care tânjeam citind romane recente pline de nedumeriri autobiografice și tristeți moderne, soluții de succes pentru vieți fericite sau, dimpotrivă, nevroze disecate și psihanalizate la rece și la sânge.
Dacă vreți să citiți drame de scriitori îngândurați și triști, nu e cazul să vă deranjați cu romanul Dianei Adamek.
Dacă, în schimb, vreți să evadați măcar pentru două zile din feed-ul de Facebook direct în poveste, deranjați-vă.
Fiți pregătiți pentru o aventură presărată cu prafuri din aripile fluturilor de noapte, multe secvențe ale descompunerii și o înțelegere tandră pentru fragilitatea acestei treceri prin lume la care suntem supuși cu toţii, deopotrivă oameni neştiuţi sau capete încoronate.
*
Diana Adamek, Adio, Margot, Editura Univers, 2017

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this