Şedinţă comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987, la Palatul Parlamentului din București, luni 14 noiembrie 2022. Inquam Photos / George Călin
Şedinţă comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987, la Palatul Parlamentului din București, luni 14 noiembrie 2022. Inquam Photos / George Călin
31/03/2023
Non-știrile săptămânii: Bani „sparți” pe vaccinuri, găuri negre care înghit Pământul și asasinarea Dianei Șoșoacă
„Lăsați pensiile speciale, haideți să ne amintim de banii sparți de USR pe vaccinuri”, „păzea, vine gaura neagră peste noi” și „păzea, mă asasinează ucrainenii” - trei narațiuni false care au împânzit Internetul și presa în ultimele două săptămâni.
PressOne le pune în context și îți explică în ce fel denaturează fiecare adevărul.
Ciolacu face propagandă antivaxx ca să deturneze atenția de la banii pe care riscăm să-i pierdem din cauza pensiilor speciale
Săptămâna trecută, în contextul dezbaterilor publice despre pensiile speciale, Marcel Ciolacu acuza USR că ar fi irosit un miliard de euro pe niște vaccinuri de care nu aveam nevoie.
„Singurii bani pierduţi, peste un miliard de euro, sunt cei pe vaccinuri, care nu ne-au trebuit şi nici nu o să ne trebuiască”, a susținut președintele PSD, ca răspuns la îngrijorarea societății civile că nereformarea sistemului de pensii urmează să lase România fără trei miliarde de euro din PNRR.
Anul trecut, în aproximativ aceeași perioadă, Ciolacu făcea o afirmație similară: că am cumpărat degeaba (sau că USR a cumpărat, de fapt) peste 100 de milioane de vaccin anti-COVID, deși ținta pentru vaccinare era de 15 milioane de români.
Vrem să luptăm în continuare împotriva dezinformării și a știrilor false. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Lăsând la o parte faptul că guvernul care a cumpărat vaccinurile era condus de actualul partener PSD, adică PNL, cifrele vehiculate de șeful PSD au fost demontate deja de factual, cu date obținute de la Ministerul Sănătății care arată că pentru perioada decembrie 2020 - decembrie 2023 România a cumpărat puțin peste 87 de milioane de doze. Dintre acestea, 3,2 milioane fuseseră donate altor state, 3,5 milioane au fost vândute, iar peste un milion au expirat.
Cu dozele rămase după ce scădem ce s-a donat, vândut sau a expirat, statul român ar fi putut imuniza cu trei doze 26,4 milioane de oameni. Conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), din decembrie 2020 încoace s-au vaccinat cu două doze 8,13 milioane de români, dintre care doar 2,6 milioane și-au făcut și doza a treia sau a patra. Per total, România a utilizat aproximativ 17 milioane de doze.
La o privire din avion pare că, într-adevăr, am cumpărat mai multe doze decât aveam nevoie. Dar dacă e să facem o evaluare onestă a campaniei de vaccinare anti-COVID, vom observa că politicienii români și o parte semnificativă din presa plătită de stat „să informeze corect” au încetinit constant eforturile specialiștilor de a imuniza câți mai mulți oameni.
Călin Georgescu semnează prefața în cartea conspiraționistului Kennedy Jr.: „Perioada nazismului este nimic în comparație cu ceea ce oligarhia actuală întreprinde la nivel global”
Stafful politicianului extremist Robert F. Kennedy Jr. a confirmat că acesta s-ar putea afla în România în această săptămână pentru a-și lansa varianta tradusă în limba română a cărții “Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”. Ediția în română are un Cuvânt înainte scris de Călin Georgescu, candidatul pentru turul al II-lea al alegerilor pentru Președinția României.
Preoții BOR, seduși de New Age și politică. Vasile Bănescu: Implicarea clericilor în campanie, „o maximă eroare”. ÎPS Teodosie, „pe cont propriu”
La imaginea de „salvator” pe care a dobândit-o Călin Georgescu au contribuit și preoți din Biserica Ortodoxă Română. De ce? Ne răspunde, într-un amplu interviu, Vasile Bănescu.
Printre sabotori se numără și Marcel Ciolacu, care deși n-a ratat nicio sesiune de pozat cu acu-n braț, s-a pronunțat deseori împotriva ideii de vaccinare obligatorie pentru anumite categorii profesionale sau a celei de restricții temporare pentru nevaccinați.
Astfel de măsuri temporare, deși dure și poate nepopulare, sunt cele care au ajutat țări precum Franța, Italia sau Portugalia să atingă rate de vaccinare de peste 70%, în timp ce noi stagnăm de peste un an pe la 42 la sută. Consecințele campaniei ratate de vaccinare s-au văzut cel mai bine în octombrie 2021, când, în plin val 4, România a înregistrat o rată a mortalității excesive de 111.2%, mult peste media de atunci a Uniunii Europene.
Șoșoacă crede că va fi asasinată de ucraineni după ce a anunțat că vrea bucăți din Ucraina
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
La începutul săptămânii trecute, senatoarea Diana Șoșoacă cerea printr-un proiect de lege depus în Parlament anularea tratatelor bilaterale dintre România și Ucraina și anexarea unor teritorii ucrainene în care există populații vorbitoare de limba română sau care au aparținut cândva României, precum Bucovina de Nord.
„De asemenea, prin acest demers dorim să recuperăm identitatea culturală, tradițiile, obiceiurile și religia populației românești estimată la aproximativ 1 milion de români, inclusiv familii mixte”, argumenta senatoarea în expunerea de motive a proiectului.
Cifrele oficiale vehiculate de Ministerul Afacerilor Externe din România vorbesc, însă, despre 410 mii de români care locuiesc în Ucraina, dintre care 258 mii nici măcar nu se consideră români, ci moldoveni.
Conform ultimului recensământ din Ucraina, în regiunea Cernăuți (care înglobează și fosta Bucovină de Nord) trăiesc 114 mii de români și 67 de mii de moldoveni. În rest, Cernăuțiul este populat în proporție de 75% de ucraineni, deci orice tentativă de anexare și „recuperare a identității culturale” în regiune, cum cere Șoșoacă, ar presupune un război de ocupație și dislocarea populației majoritare.
Inițiativa senatoarei a provocat reacții imediate din partea ministerului de externe ucrainean, dar și includerea ei pe o listă a dușmanilor Ucrainei de către organizația Mirotvoreț. Includere pe care Șoșoacă a interpretat-o ca pe o amenințare cu moartea.
„Vă dați seama cât de tare disprețuiește Ucraina România dacă își permite să amenințe cu moartea în mod oficial un senator al statului român? Pentru ce mă vrea Ucraina omorâtă, pentru că am cerut pământurile românești înapoi și pentru că am luat apărarea minorității române din Ucraina?”, a declarat politiciana săptămâna aceasta, într-un punct de vedere transmis către Digi24.
Deși există surse care leagă lista compilată de Mirotvoreț de asasinarea unor voci pro-ruse din Ucraina, organizația nu este o instituție oficială a statului ucrainean, iar postarea despre Șoșoacă este doar o trecere în revistă a declarațiilor pro-ruse făcute de senatoare de-a lungul timpului. Zero incitări la violență, zero informații despre unde ar putea fi găsită, vorbim cel mult despre un caz clasic de public shaming.
În plus, merită precizat că în colimatorul Mirotvoreț ajung uneori inclusiv oameni din cercul lui Zelenski, precum Alexei Arestovici, care după o gafă comisă în ianuarie 2023 s-a ales și cu o înlăturare din funcție, dar și cu o dedicație pe site-ul organizației, unde i s-a pus eticheta de „provocator profesionist”.
Păzea, vine gaura neagră peste noi!
„Gaura neagră uriașă care se îndreaptă spre Pământ”, titrau, la începutul săptămânii, două instituții mainstream de presă de la noi, preluate apoi în cascadă de o sumedenie de alte publicații.
„În afară de cei doi asteroizi așa numiți «distrugătorii de planete», astronomii au mai identificat un pericol pentru Pământ. Este o gaură neagră «supermasivă”», într-o galaxie la patru milioane de ani-lumină, care se află în fața sistemului nostru solar”, continuă cele două articole.
Sursa citată este un tabloid britanic, Daily Star, care la rândul său citează în termeni mai alarmiști decât era cazul un comunicat al Societății Astronomice Regale din Marea Britanie.
În realitate, comunicatul vorbește despre un obiect masiv numit blazar, aflat la aproape 657 milioane de ani-lumină de Pământ. Blazarii sunt un tip de găuri negre aflate în centrul galaxiilor, care emit jeturi de particule la viteze foarte mari, apropiate de viteza luminii. Acest blazar și-a schimbat orientarea jetului în mod brusc, cu 90 de grade, spre sistemul nostru solar.
De ce și-a schimbat direcția jetului? Cercetătorii vehiculează mai multe scenarii - o intersectare cu o altă galaxie sau cu un alt corp ceresc, de exemplu - dar cert este că sistemul nostru solar nu urmează să fie înghițit de gaura neagră aflată-n centrul galaxiei respective, așa cum au lăsat de înțeles publicațiile românești care au preluat subiectul.
De asemenea, trebuie menționat că din moment ce galaxia se află la sute de milioane de ani-lumină distanță de noi, înseamnă că și schimbarea de direcție a avut loc în urmă cu sute de milioane de ani. Tot distanța implicată face ca acest flux de particule să fie complet inofensiv pentru planeta noastră.
În niciun caz nu se îndreaptă galaxia spre noi și nici gaura neagră nu este mare cât toată galaxia, așa cum au scris materialele din presa de la noi. Ne amenință doar traducerile greșite și preluate de jurnaliști fără cultură științifică.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this