Modelul Timișoara. Ramona Laczkó-Dávid: „Orașele au nevoie de o strategie culturală clar definită”

Cristina Foarfă

Redactor

Patru zile la început de august, Timișoara și-a sărbătorit ziua cu peste 100.000 de invitați. Vineri seara, Beth Hart a emoționat publicul iar seara următoare, The Script au ținut scena în priză, iar momentul care a rămas în toate telefoanele a fost duetul-surpriză cu Irina Rimes, care își cântase deja setul mai devreme. Între concerte, orașul mergea și pe alt ritm: la taifas cu tur gastronomic, o expoziție de păretare, tururi ghidate, expoziții, discuții și zeci de alte evenimente mai mici, împrăștiate prin cartiere.

Ce e în spatele mulțimii, luminilor, headlinerilor internaționali? Spectacolul stă pe o infrastructură pe care n-o vezi din mulțimea de la concert - un mecanism de bani publici, contracte, evaluări și decizii despre cine primește finanțare și cine nu. Iar Timișoara e, deocamdată, singurul oraș din România care testează pe viu ce se întâmplă cu toată mașinăria asta după ce s-au stins luminile anului de Capitală Europeană a Culturii.

Omul care conduce mașinăria e Ramona Laczkó-Dávid. A coordonat programul cultural din 2023 - puntea dintre echipa curatorială și primărie - iar acum conduce Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituția prin care orașul dă anual peste 15 milioane de lei sectorului cultural independent (17,5 milioane în 2026). Cu un master la Maastricht, ani de muncă în zona culturală în Europa și Asia, o trecere prin zona de patrimoniu și refuncționalizare, Ramona pare exact profilul de care duc lipsă majoritatea primăriilor din țară când vine vorba să gândească o strategie culturală pe termen lung, conectată la ce se întâmplă în lume. 

Ramona Laczkó-Dávid

Am vorbit despre ce se vede și ce nu: cum ajungi la un public care nu e „de bulă”, de ce Timișoara a lansat prima finanțare multianuală a unei administrații locale din România (25 de milioane de lei, 2024–2027), cum stă în realitate sectorul pe salarii - „precaritatea e acută”, spune ea, chiar și după un an de capitală - și ce înseamnă, dincolo de comunicat, să tratezi cultura ca pe o infrastructură a orașului, nu ca pe o colecție de evenimente.

Încep de la public. Vin din 2023 ca jurnalist la Timișoara, și poate e o impresie subiectivă și contestabilă, dar ce am văzut e că vine public din foarte multe categorii.

Ramona Laczkó-Dávid: Ne bucură mult feedback-ul ăsta, pentru că e o grijă principală: cum adresăm diferite categorii de public prin evenimentele culturale - fie cele pe care le organizăm noi direct, fie prin programele de finanțare pe care le derulează Centrul de Proiecte. Dacă anii de pregătire pentru Capitala Europeană a Culturii au fost un fel de warm-up, 2023 a pus deja o cărămidă foarte solidă în direcția asta.

Prin criteriile de valoare incluse în fiecare program de finanțare, zona de dezvoltare a publicului a fost un criteriu esențial, pe care l-am păstrat în fiecare an. A crescut de la an la an - nu e ceva ce se realizează peste noapte. E și un fenomen de „din vorbă-n vorbă”: un participant vorbește despre calitatea evenimentului la care a fost și atrage alți oameni. În 2023, în programele de finanțare am impus și un procent minim de buget alocat comunicării - deci operatorii au făcut un efort să comunice activ, să fie prezenți pe mai multe canale. A fost și un fel de capacity building pe care Centrul l-a impus prin regulile jocului.

Pe lângă pilonul programelor de finanțare, avem un pilon de spații pentru comunitate, de infrastructură. Acolo am încercat mereu să adunăm date despre câți participanți vin - sunt expoziții ale unor artiști locali sau veniți din alte orașe, evenimente mai mici, dar care aduc public valoros. Și pilonul cinematografelor: fiind patru cinematografe de artă - un număr consistent, în niciun alt oraș din România nu se găsesc atâtea - am văzut că a crescut de la an la an. Care sunt ingredientele? Odată, calitatea actului artistic. Apoi conținutul, temele abordate - să fie legate de preocupări reale ale oamenilor, teme de actualitate.

Mie mi se pare că voi sunteți un exemplu de best practice pentru alte orașe, unde n-am văzut eforturi atât de susținute de sprijinire a culturii și de diversificare a publicului. Care sunt lecțiile pe care le-ați învățat și pe care le-ați da mai departe? Ce ar trebui să facă un oraș ca să atingă un public cât mai larg și să-și diversifice oferta culturală?

E clar că sub umbrela programului cultural, felul în care banii - de la municipalitate, apoi de la Ministerul Culturii sau Consiliul Județean, pentru proiectele regionale - ajung la operatorii culturali a presupus o muncă enormă de transformare a unui mecanism de finanțare care înainte nu era atât de transparent și de accesibil pentru un grup mai larg de operatori. Toată munca asta, începută în 2021, odată cu înființarea Centrului de Proiecte, a contribuit exact la asta - e și un efect de spillover, care a dus către proiecte cu o diversitate foarte mare, atât în privința domeniilor culturale adresate, cât și a locurilor. S-au încurajat mult parteneriatele între organizații - locale, regionale, naționale. 

Ziua Timișoarei 2026 Foto: Cornel Putan

2023 a fost punctul culminant, în care multe organizații din afara Timișoarei au venit la Timișoara. Iar predictibilitatea - activitatea Centrului pe zona de finanțare - a continuat și după 2023; municipalitatea a investit în continuare în menținerea Centrului ca organism de finanțare a scenei culturale locale și nu numai. Din punctul ăsta de vedere, Centrul chiar e un best practice: nu știu să mai fie vreo administrație publică locală care să acorde peste 15 milioane de lei anual pentru finanțarea sectorului cultural independent. Anul acesta, tot bugetul pentru programele de finanțare e la 17,5 milioane.

Preocuparea asta continuă - să vedem, pe de o parte, nevoile sectorului cultural, pe de alta, nevoile orașului în profilarea lui ca destinație culturală dincolo de anul de capitală - a existat de la început. A existat un focus pe moștenirea anului de capitală încă înainte de implementarea efectivă a titlului.

Peste 200 de spații de reclame din centrul Bucureștiului aduc profituri de zeci de milioane de euro. Autoritățile nu răspund dacă sunt amplasate legal

Am luat la pas cele mai aglomerate bulevarde din zona centrală a Capitalei, de la Piața Unirii până pe Calea Victoriei, și am fotografiat fiecare panou publicitar care ne-a ieșit în cale într-o zonă unde, teoretic, n-ar trebui să fie nicio reclamă. 

Ce se întâmplă când canicula ajunge în cel mai verde oraș din România

Baia Mare pornește cu un avantaj pe care puține orașe din România îl au: potrivit datelor oficiale, este cel mai verde municipiu din țară. Mai e însă suficient într-un climat care continuă să se încălzească?

Deci practic strategia post-2023 a început atunci mult înainte de Capitala Culturală. 

Exact. Pe de o parte a fost strategia culturală a orașului, pe de alta programul cultural - un cadru, o umbrelă strategică pentru dezvoltarea culturală a orașului. 

Așa că sfatul pentru alte orașe din România e: ori o strategie culturală foarte clar definită, care să acompanieze toate ariile de acțiune ale unei primării, ori un program - să-și aleagă un țel, să aducă un titlu, un program european care le oferă un cadru în care să-și stabilească obiective clare de dezvoltare a scenei culturale locale. Ideal, o combinație între cele două ajută foarte mult.

Și oameni cu experiență care fac lucrul ăsta. Adică tu ai lucrat în Asia, în Europa, la un nivel - să nu fie un funcționar de la departamentul cultură din primărie care gândește strategia mare.

E de la sine înțeles că e nevoie de expertiza unor oameni. Dar, în primul rând, titlul de Capitală Europeană a Culturii nu s-a născut într-un birou al primăriei - a fost o inițiativă civică. Un grup de oameni din Timișoara au văzut potentialul orașului de a aduce titlul și s-au dus către primărie s-o convingă să îi susțină. De cele mai multe ori așa se întâmplă: e un pool de experți locali, de operatori culturali, oameni cu viziune care văd potențialul unor astfel de programe și încep să negocieze, să aducă sprijinul necesar din partea administrației și al unor parteneri privați, din sectorul de business ș.a.m.d. Sunt diverse modele.

S-a implicat sectorul de business?

Da, în 2023 sectorul de business a participat prin activitatea Asociației Timișoara 2023. Ei au avut responsabilitatea componentei de atragere de sponsorizări pentru program. Bidbook-ul în sine conține un capitol în care trebuie să demonstrezi juriului în ce măsură echipa din spatele programului poate asigura și finanțare din surse private - se acordă un punctaj important pentru asta. Și Asociația a atins targetul.

Aici te întreb și ca operator cultural: cum atragi finanțarea privată? Că e discuția asta continuă că nu sunt bani, că bugetul pentru cultură e foarte mic, că toată lumea depinde de două-trei finanțări, e bătaie pe ele, apoi certuri - și că e imposibil să accesezi finanțări private. De ce e important ca firmele să investească în cultură - și aici mă refer la cultură, nu doar la evenimente unde își fac o poză? 

În cazul Timișoarei a contat că activitatea Asociației pe zona asta a continuat și după 2023. Au avut sesiuni de matchmaking între operatorii de business și organizațiile culturale, plus programe de training despre cum să-ți construiești o strategie de fundraising. Pe zona asta de capacity building e important să se investească, pentru că multe organizații culturale nu știu de unde s-o apuce. Ori e o lipsă clară de resurse umane - nu-și permit să dedice, să plătească un om care să îndeplinească rolul ăsta - chiar dacă probabil câștigul ar fi înzecit față de costul acelei resurse umane. 

Ziua Timișoarei 2026 Foto: Andra Usvat

A mai ajutat și programul de voluntariat, VolunTim: s-au implicat oameni din Timișoara din foarte multe domenii, inclusiv oameni care lucrează în companii multinaționale. Sunt sigură că au povestit cu colegii lor, iar reputația unui eveniment la care ai fost spectator sau voluntar a convins și compania să-l susțină. Firmele sunt interesate, evident, mai ales de evenimentele care aduc vizibilitate mare și public numeros - astea vor avea mereu prioritate față de conferințe, ateliere sau evenimente de mediere culturală. Aici mai e de lucru: să înțelegem că susținerea unor evenimente care nu se axează pe big event, ci pe capacity building, e la fel de valoroasă.

Multe discuții despre ce înseamnă pentru o companie să vină la Timișoara, să-și deschidă un birou aici, se poartă în jurul calității vieții: ce-ți oferă orașul, ca și companie și angajaților tăi, ca activități în afara orelor de muncă. E un sprijin real pe care municipalitatea îl poate da - să prezinte: uite, avem o agendă culturală bogată tot anul; dacă te muți la Timișoara sau ești prezent ca și companie, găsești diverse feluri în care te poți implica în viața orașului, dincolo de o prezență economică.

Apropos de prețuri - am văzut că la foarte multe dintre evenimentele voastre accesul e gratuit. Și mi-am amintit că, după ce Sibiul a fost capitală culturală, evenimentele aveau prețuri măricele, bilete măricele. Cum percepeți voi bariera asta - a prețului unor bilete, mai mic sau mai mare - și, pe lângă prețuri, un acces cumva elitist? Adică evenimente unde 80% e pe invitații, iar la restul biletele-s scumpe și se bat pe ele. Cum percepeți bariera prețului și a accesului?

Există în continuare, și în Timișoara - n-o putem nega. Însă prin programele pe care le finanțăm încercăm să încurajăm operatorii să nu pună bilete - să fie evenimente cu acces gratuit - sau să găsească un echilibru între evenimentele gratuite și cele cu bilet. La cinematografe, biletul e 25 de lei acum, un preț subvenționat de primărie. Cred că nu trebuie nici să descurajăm actul artistic care merită - oamenii să învețe că da, o producție costă bani; chiar dacă e un proiect finanțat, cheltuielile pe lângă sunt enorme, mai ales la o producție mare.

Expoziție de păretare, Ziua Timișoarei 2026

Dar e foarte important să aibă acces și oamenii care nu-și permit nici măcar acei 25 de lei pentru un bilet de cinema. În Timișoara cumva s-a păstrat echilibrul - deocamdată nu sunt evenimente culturale cu prețuri foarte mari, inaccesibile. Probabil și pentru că a rămas un număr mare de organizații și de evenimente, o ofertă foarte bogată, și atunci încap și evenimentele cu costuri mai mari, și cele gratuite, una lângă alta, fără să-și facă o competiție directă. Dar sunt multe discuții la nivel european despre cum devin evenimentele culturale mai sustenabile.

E un sector care suferă mult pe zona de salarii - precaritatea e acută. Mai ales acum, după evaluările de la AFCN, am primit întrebări sau a fost un evaluator care a apreciat că onorariile - fie cele artistice, fie pentru echipe - sunt mari; dar nu există încă un benchmark. Aspectele astea merită atenție și merită dezbătute cât mai transparent.

Hai să deschidem și discuția asta, dacă tot vorbim de evaluările de la AFCN de acum - deși e una mai veche: instituțiile statului - primărie, universitate - care concurează pe aceleași fonduri cu operatorii independenți, în condițiile în care instituțiile, măcar de bine de rău, au niște salarii constante. Adică nu se termină proiectul și gata, nu mai poți plăti project manager-ul. Tu ce zici de asta?

Cred că Timișoara e norocoasă din punctul ăsta de vedere: există aceste programe de finanțare pentru sectorul cultural independent și există, separat, finanțarea pentru instituțiile subordonate primăriei, Consiliului Județean sau Ministerului Culturii. În cazul Timișoarei există complementaritate.

Nu concurează. Fondurile pentru programele de finanțare le derulează Centrul de Proiecte, iar fondurile pentru fiecare instituție publică de cultură subordonată sunt separate, alocate de primărie - negociate, firesc, în baza unui proiect de management al directorului instituției respective.

Și dacă vorbim de sustenabilitate - apropo de faptul că multe proiecte supraviețuiesc din finanțare în finanțare: am o finanțare de două luni, apoi una de trei luni, apoi nimic. Cum vezi partea asta de sustenabilitate în zona culturală? Și, apropo de precaritatea de care vorbeai, care ar fi soluțiile?

Noi, la Timișoara, am derulat primul program de finanțare multianuală al unei administrații publice locale - în afară de Timișoara, doar AFCN oferă acces la finanțări multianuale la nivel național. A fost un program pe patru ani, 2024-2027. Au fost operatori care și-au programat evenimente pentru fiecare an, sau pentru primii doi, sau pentru ultimii doi ani din ciclu. Buget total de 25 de milioane de lei, împărțit în bugete anuale - pentru că, deși îl numim multianual, operatorii își primesc bugetul anual.

Turul Harta Literară cu ocazia Zilei Timișoarei 2026. Foto: Cristina Foarfă

Dar e ceva sigur: în momentul în care au semnat un contract pe doi ani, știu exact cât vor primi în anul 1 și în anul 2. Sunt proiecte mari, cu bugete de până la 1,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă că și numărul lor e restrâns. Modelele astea contribuie la sustenabilitatea proiectelor și a operatorilor - îți permit să ai o echipă implicată de la început până la final. Ar fi direcția firească pentru proiectele mari. Pentru proiecte cu bugete mai mici - 50.000, chiar 100.000 de lei - acolo putem gândi finanțările ca fiind anuale, pentru că oricum bugetul se epuizează repede. Dar pentru proiecte de anvergură, ăsta e modelul cel mai sustenabil.

Crezi că ar putea fi o soluție - știu că deschid cutia Pandorei - trecerea acestor proiecte spre o zonă de antreprenoriat cultural, acolo unde se poate? Adică să nu mai aștepte după finanțări și să învețe un pic de business?

Bineînțeles. Centrul de Proiecte, ca platformă care deja a consolidat un mecanism de finanțare transparent, accesibil, predictibil, cred că are drept următoare provocare cum să facă un design de program de capacity building din care operatorii culturali să învețe să devină antreprenori în cultură - sau măcar să aibă curajul. Câteodată e o lipsă de curaj, sau de a vedea oportunitatea la momentul potrivit, sau de timp - pentru majoritatea - de a aplica la programe de finanțare europene. Iar acum avem un nou cadru de finanțare pentru 2028-2034, programul Europa Creativă - acum sub umbrela Culture Compass for Europe - cu modificări importante și cu un buget crescut pentru cultură la nivel european. E momentul să explorăm care dintre organizațiile culturale din Timișoara au potențialul de a propune proiecte și de a construi parteneriate pentru a accesa acele fonduri, ca să nu se bazeze doar pe finanțarea locală. Asta ne propunem să facem. Mi se pare esențial ca următoare provocare pentru Centru: cum acompaniem organizațiile ca să ajungă să acceseze fondurile prin programele care se vor derula din 2028.

E bine să lucrezi în România? Cum vezi, cu experiența ta de afară?

Pentru mine, fiecare oportunitate de a lucra în contexte diferite a apărut câteodată foarte spontan și a fost o decizie pe care a trebuit s-o iau rapid - dacă vreau sau nu să mă urc în acel tren. A început cu programul de master: România tocmai intrase în UE, în 2007, iar taxele de școlarizare pentru master scăzuseră drastic - nu mai trebuia să plătești 10.000 de euro ca student non-comunitar, ci se aplicau taxele pentru cetățeni europeni. Atunci am decis că e momentul să plec la studii în străinătate și am ajuns la Maastricht. Acolo, în al doilea semestru, mi s-a propus: fie continui cursurile facultății, fie mă înscriu în programul de internship. Mi-a fost clar că vreau în direcția asta, și așa am ajuns la Barcelona, să lucrez cu o fundație culturală foarte solidă la momentul acela, Fundația Interarts. Toate experiențele astea s-au construit una peste alta - o cascadă de evenimente care a condus la parcursul ăsta.

În 2017 ne-am hotărât să ne întoarcem în țară, după șapte ani în Singapore. A fost o decizie personală, pentru familie - să le dăm copiilor șansa să-și cunoască bunicii, să facă parte din viața lor - și n-o regretăm niciun minut. Am revenit în câmpul muncii la începutul lui 2019 - în același an s-a născut fetița noastră cea mică. M-am uitat care erau organizațiile noi din Sibiu, pentru că ne-am mutat înapoi acolo, socrii mei fiind din Sibiu. Am descoperit atunci activitatea Fundației Biserici Fortificate, a Bisericii Evanghelice - zona de patrimoniu mi-a fost mereu aproape și am văzut un potențial incredibil. Începuse să mă intereseze refuncționalizarea patrimoniului cultural. Fundația beneficia atunci de un fond de la Ministerul Culturii din Germania, din care am putut aloca o parte pentru un program de refuncționalizare a bisericilor fortificate. Din păcate a venit pandemia, care ne-a dat peste cap pe mulți, iar în 2022 s-a ivit șansa de a participa la programul de la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii.

Unde ai coordonat tot programul.

Da. Construcția programului a fost una unică - cred că a mai avut modelul ăsta un oraș din Lituania: un organism de implementare responsabil de program - Centrul de Proiecte - și o echipă curatorială care a coordonat programul din punct de vedere artistic. Iar eu, prin rolul de coordonator al programului, am fost puntea între echipa curatorială și diferiții stakeholderi - municipalitate, Centrul de Proiecte, Asociația Timișoara 2023. N-a fost ușor - un rol cu o responsabilitate foarte mare - pentru că, pe lângă rolul de conexiune, eram și activ implicată în implementarea efectivă a momentelor reprezentative din program: deschiderea, momentul City Celebration din 2023 - pe care, din 2025, l-am suprapus cu Ziua Timișoarei - și ceremonia de închidere. Erau milestone-uri ale programului, lucruri obligatorii într-o Capitală Europeană a Culturii.

Și anul ăsta cum ați gândit programul de Ziua Timișoarei - și care au fost highlight-urile pentru tine? La ce ai participat și ce ți-a plăcut?

Cu cea mai mare sinceritate, am avut foarte puțină șansă să particip la evenimentele din program. Dar mă bucură în fiecare an prezența scenelor secundare, care au un line-up atât de interesant - de la silent disco și DJ care experimentează cu muzica, până la scena Psihodrom, cred că singurul moment în care se activează grupul ăsta de artiști, pe care poate nu-i știi așa în Timișoara. E momentul în care poți gusta din fiecare gen de muzică câte puțin - genul meu preferat fiind totuși jazz-ul. Apoi cred că au fost foarte valoroase tururile ghidate prin oraș, de exemplu tururile de literatură, pe care le-am recomandat în fiecare interacțiune cu jurnaliștii. Și programul de filme propus de colegii de la cinema chiar a atras public numeros - cele trei filme despre istoria României, un moment în care nu doar participăm, ci și învățăm prin participare. Evenimente de genul ăsta mi se par foarte importante. Faber Park, în Fabric, evenimentul Asociației Prin Banat, care lasă urme - s-a montat a treia statuie pe Palatul Kunz și au fost foarte mulți oameni acolo. Și, bineînțeles, scena mare - anul ăsta am simțit că am reușit un line-up dinamic, care să adreseze pe toată lumea.