Miruna Vlada: „De ce corpul femeii e o temă care tot revine în dezbatere? Pentru că e profund politică”

De ce se discută din nou în SUA, după 50 de ani, legislația despre legalitatea întreruperilor de sarcină? Ce implicații are decizia instanței asupra drepturilor femeilor de peste tot din lume? 

Corpul femeilor și nașterea copiilor generează la intervale regulate dezbateri publice aprinse despre biologia corpului omenesc, despre rolul femeilor într-o societate, despre religie și despre drepturi și discriminări.

Situată undeva la confluența dintre politică și ideologie, această dezbatere se reaprinde cu și mai mare vehemență de fiecare dată când o țară ia în considerare interzicerea sau liberalizarea dreptului femeii de a întrerupe o sarcină. Că e vorba de principii etice, de condiționări religioase sau de mișcări sociale care încearcă să ofere femeilor o altă imagine decât cea tradițional acceptată, vâlvătaia discuțiilor pe acest subiect transformă corpul femeilor într-un teritoriu de război. 

În România subiectul s-a acutizat în preajma Referendumului pentru Familie (2018), apoi a devenit o temă dezbătută în surdină de fiecare dată când statisticile înfiorătoare arată că suntem țara europeană cu cele mai multe mame minore.

Am vorbit cu Miruna Vlada, autoarea volumului Prematur (editura Cartier, 2021) despre istoria acestui război dintre sexe, începând cu anii 60 și până în zilele noastre.

Am pornit de la celebrul caz Roe v. Wade – un proces a cărui motivare este așteptată în SUA la final de iunie 2022. Dosarul este rejudecat după 49 de ani de când a primit deja o sentință, impunând pentru prima dată ideea de legalitate de întrerupere la cerere a unei sarcini într-un anumit interval de timp, adică înainte de 12 săptămâni de la concepție. Curtea Supremă de Justiție a SUA ar putea reveni asupra deciziei, caz în care sunt așteptate alte hotărâri în cascadă de a interzice avorturile la nivelul fiecărui stat. 

Să vorbești în România despre avort e necesar. O țară cu bagajul nostru istoric, populată de decreței și bântuită de rușine și de curente habotnice, a fost în stare, spune Miruna Vlada, să inspire una din cele mai macabre distopii cinematografice: Povestea Servitoarei. Decretul pronatalist al lui Ceaușescu din 1966 (despre care publicația Dela0.ro are un întreg serial aici) a stat la baza cărții televizate a lui Margaret Atwood. 

„Obligă femeile să facă copii și apoi fă-le să plătească. Și să plătească. Și să plătească. Așa cum am spus, asta este sclavie. Dacă cineva decide să aibă un copil, acest lucru este, cu siguranță, altceva. Copilul este un dar oferit de viața însăși. Însă un dar trebuie să fie oferit și primit în mod liber. Un cadou poate fi și refuzat. Un dar care nu poate fi respins încetează să mai fie un dar și devine un simptom al tiraniei.” –  scriitoarea Margaret Atwood, mai 2022, despre decizia juridică din SUA. 

– Putem spune din start că în discursul politic actual din diverse societăți și contexte, corpul femeii nu e numai carne și biologie și procedură medicală, ci e oarecum semnificat mitologic? Că această simbolistică e transpusă în legislație și legislația are consecințe concrete asupra vieților unor oameni?

– Foarte bine spus! 

– Cum arată o feministă? Pentru mulți dintre noi, o activistă pentru drepturile femeilor arată ca Femen sau Pussy Riot. E isterică, violentă, e extra…

– Aceea e doar o facțiune și doar un mod de abordare a promovării dreptului femeilor la egalitate. Dar trebuie să înțelegem și că asta e miza lor. Toate mișcările care prezintă anumite opțiuni politice, cum e și feminismul, și care pledează pentru o anumită idee, își aleg diverse metode. Acestea sunt metode neconvenționale de a atrage atenția, de aia le și știm cum toții, au intrat în cultura populară și asta și-au dorit. Ca să ducă mesajul mai departe. Ca și cei de la Greenpeace, care din anii 70 au început să se lege cu lanțuri de copaci, să se ducă la marii poluatori și să facă niște show-uri publice. Scopul e unul de PR și de șoc. 

Acuma, ce spuneai tu, că feministele sunt isterice, rele, aici trebuie să avem grijă, fiindcă există această opoziție conservatoare, care se folosește de această strategie de completă deconstrucție, de a nu lăsa vocea feministelor să se audă, promovând acest stereotip. Există un spectru feminist. Ai zone mai radicale, dar și poziții extrem de moderate și de bun simț, tolerante și care nu lezează, nu jignesc. 

Pe de altă parte, hai să ne gândim cum ar trebui să fie atitudinea unei femei, să nu o numim feministă, care simte că drepturile ei sunt încălcate în mod sistematic de mult timp, că nimeni nu o ascultă și celorlalți nu le pasă. Este nevoie de o poziție care poate părea exagerată, isterică.

Hai să ne gândim, ce făceau sufragetele? Ieșeau pe stradă și erau bătute și violentate pentru că pledau pentru accesul la vot, ceea ce evident că acum ni se pare abominabil. Ca niște femei cu umbreluțe în mână să fie duse la poliție și sechestrate și băgate în închisoare pentru ce? Gestul lor era foarte radical pentru acea perioadă. De asta zic, avem nevoie de un anumit gen de radicalism. Nu putem să rugăm politicienii să ne bage și pe noi în seamă. 

Dar de aici și până la un radicalism care atentează la valorile politice și sociale ale altor grupări, de exemplu anumite grupări ale Pussy Riot au intrat în biserici și au profanat altare, aici e o zonă în care cred că e exagerată din toate punctele de vedere, a fost sancționată și nu cred că există feministe moderate care să aplaude genul ăsta de metode. Dar, pe de altă parte trebuie să fim conștienți și de alt aspect. S-a creat o altă imagine stereotip a femeii infantilizate, tăcute, care stă acolo și nu deranjează pe nimeni și ea e prototipul dezirabil în spațiul public.

N-aș vrea să zic Viorica Dăncilă, dar, dom’le, nu ne deranjează, putem face și niște glumițe și niște caterinci, nicio problemă. Dacă are un punct de vedere răspicat, apără o poziție, hopa, începe să devină bossy, începe să devină isterică, feministă și trebuie să o atacăm. Acesta e un punct de vedere conservator.

Se numește strategia construirii unui om de paie, da? Când nu mai argumente, ce faci? Îl caricaturizezi pe celălalt și anumite trăsături ale lui construind un fals om de paie, ca să îți fie mai ușor să înlocuiești lipsa ta de argument. 

Nu aș spune că feministele sunt isterice. Sub nicio formă. Aș susține că în anumite momente, poziția fermă și protestele ferme ale feministelor și ale tuturor femeilor sunt necesare. 

– Vreau să vorbim de această discuție care revine recurent, despre incriminarea sau relaxarea legislației privind avortul. E o discuție care migrează de la o societate la alta, de la una bigotă și profund religioasă, la una liberală, cum e cazul SUA – cel mai recent. Cum e posibil ca, în vremea de pe urmă, să înceapă să semene în toate aceste locuri felul în care e văzută și condiționată femeia? Suntem într-un loop. 

– N-aș spune că suntem în aceeași discuție. Tema avortului a devenit o temă de dezbatere politică în anii 60. De ce atunci și de ce în SUA, cum ai spus și tu, una din cele mai liberale, evoluate democrații, care a fost și primul stat care a decriminalizat deținerea de anticoncepționale.

Evident, povestea descoperirii contraceptivelor orale, foarte mult legate de figura unei personalități din SUA, Margaret Sanger, care ulterior a devenit și inițiatoarea clinicilor Planned Parenthood. E o discuție mare, dar ca să înțelegem contextul: practic nu exista cercetare științifică despre cum poți face, totuși, ca să eviți o sarcină.

Și o femeie a convins niște bărbați oameni de știință să facă aceste experimente de laborator pentru obținerea unei pilule. A costat foarte mult, a trebuit să strângă bani, a fost nevoie de influență, se vorbește încă de sprijinul financiar pe care l-a primit. Păi, nu ai cum să faci cercetare, fără finanțare, orice medicament așa se obține! 

Și în 1962 a fost produsă o pilulă, care avea cel mai mare nivel de eficiență dovedită clinic și care nu putea fi scoasă pe piață, fiindcă era nevoie de tot felul de proceduri de avizare. Când a fost, în sfârșit, convinsă o companie farmaceutică să producă această pastilă, fiindcă nu se înghesuiau să se producă așa ceva – cine ar fi cumpărat aceste pastile despre care nu se știa nimic? – le-au scos la niște prețuri foarte mari. Doar femeile educate, care aflau de la un medic că există, primeau prescripție și-și permiteau să cumpere, puteau să aibă acces.

Asta a coincis și cu revoluția sexuală, mișcarea hippie, toate curentele acestea culturale, care contează și ele foarte mult. A fost un moment în care cultural am început să ne uităm altfel la corpurile noastre și să înțelegem că toate corpurile, și ale femeilor și ale bărbaților și ale copiilor sunt teritorii politice. Corpul tău este un statement politic. Orice conotație ideologică ai avea. 

În momentul când s-a conștientizat asta, au existat o grămadă de repercusiuni. Mai departe, până în 1973, în SUA, avortul era la mâna legislației statelor, fiecare stat din federație decidea și decizia generală era împotriva avortului mai ales în primul trimestru al sarcinii. 

Abia după ce au apărut contraceptivele apare și ideea aceasta de alegere. Asta trebuie să înțelegem. Înainte de asta nu se punea problema. Sarcina nu era o alegere, discuția despre copil și despre avort nu exista. De îndată ce mișcările pentru drepturile civile ale femeilor, ale persoanelor de culoare și contracepția orală au devenit disponibile și dezincriminate – pentru că legile americane considerau contraceptivele materiale pornografice – totul a căpătat o altă conotație după decizia din 1973. 

„Înainte de 1973, legile americane considerau contraceptivele materiale pornografice”Miruna Vlada

– Ca să clarificăm, decizia din 1973 a Curții Supreme a SUA este cea aflată acum în discuție, la aceeași instanță. Adică, după 50 de ani, judecătorii vor lua o decizie dacă se menține acest act Roe v. Wade sau sentința este reversibilă. De ce se discută acum? 

– Ce s-a întâmplat după 1973 – că și asta e o problemă, că m-ai întrebat vai, dar de ce ne tot întoarcem? Nu ne întoarcem. Decizia din 1973 a pus piatra de temelie la o radicalizare politică și polarizare politică fără precedent în SUA, care în alte state nu există, totuși. Polarizarea pe tema avorturilor între taberele pro-viață și pro-choice (alegere) e foarte dură și nu o putem înțelege. În spatele ei se află, de exemplu, și foarte mari interese financiare. De ambele părți.

Avem organizații civile, ONG-uri și fundații cu conotație religioasă, care luptă pentru viață, care investesc milioane de dolari în aceste campanii. La fel cum avem clinicile Planned Parenthood și alte entități care fac bani din avorturi pe scară industrială. Și atunci nu putem compara situația din SUA cu nicăieri în altă parte. Cu Polonia cu atât mai puțin. Cu România cu atât mai puțin. 

Din 1973 și până în zilele noastre putem spune că tabăra conservatoare a considerat întotdeauna că Roe v. Wade a fost o greșeală și că n-a fost întemeiată, chiar dacă juridic stă în picioare, a avut foarte multe probleme de argumentare și este o decizie prost motivată. 

– Să spunem și despre ce e vorba: o femeie care avea deja patru copii a cerut să i se permită să facă o întrerupere de sarcină pentru ceea ce ar fi trebuit să fie cel de-al cincelea copil. Dacă bine am înțeles – și te rog să mă corectezi dacă greșesc – Roe v. Wade e procesul în urma căruia instanța supremă din SUA a decis această cutumă cu privire la legalitatea avortului în primul trimestru de sarcină.

– În acel moment, când s-a judecat procesul, nu era voie pe baza propriei decizii să se facă o întrerupere de sarcină, decât într-un caz ultraspecific de urgență medicală. Procesul a durat câteva săptămâni, Roe – care e numele fictiv dat acestei femei, nu a putut face avortul, fiindcă era ilegal. A avut câștig în instanță și acest caz a schimbat întreaga abordare a SUA, dar a trebuit să nască și nu a făcut acel avort! Ăsta e unul din cele mai ciudate paradoxuri. A născut și a abandonat acel copil.

Pe urmă a urmat o întreagă telenovelă, Roe s-a creștinat și a devenit o activistă pro-viață spunând cât de mult a greșit ea, iar fiica ei, cea care s-a născut forțat în timpul acelui proces, care nu a cunoscut-o niciodată și nici nu a vrut să o cunoască, i-a purtat toată viața o imensă lipsă de respect și a scos o carte în care spune aș fi preferat să nu mă nasc decât să fiu aruncată și lipsită de afecțiunea mamei biologice. 

Dar, cum ai spus, marea dezbatere este nu dacă avem dreptul sau nu să întrerupem o sarcină, ci când. 

„Roe a născut, până la urmă și a abandonat acel copil. Apoi s-a creștinat și a devenit o activistă pro-viață spunând cât de mult a greșit. Fiica ei, cea care s-a născut forțat în timpul acelui proces, nu a vrut să o cunoască niciodată”Miruna Vlada

– Versiunea extremă conservatoare, care acum ar avea și un fel de mini back-up științific – dar și aici e discutabilă filiera prin care s-au finanțat aceste studii, organizații religioase au plătit realizarea unor cercetări – spune că din momentul unirii celulelor avem o persoană. E o interpretare religioasă. Deja, din săptămâna a doua de sarcină se prefigurează inima, deci trebuie interzis avortul de la concepție. De asta organizațiile pro-viață consideră inclusiv pastila de a doua zi ca fiind abortivă.

Dezbaterea este, deci, câte săptămâni? Unde tragem linia dintre ceva în corpul unei femei, că până să devină fetus vorbim de o combinație de celule, care face parte din corpul femeii și atunci are dreptul suveran, la fel ca asupra rinichilor, ficatului pe care poate că vrea să și le extirpe, să-și injecteze buzele, să-și facă orice asupra propriului corp, versus momentul când apare așa numita viabilitate a fătului. De asta e important Roe v. Wade, că a stabilit granița de la care fătul poate supraviețui și în afara mamei. În acel moment, acum 49 de ani, asta a fost justificarea legală.

Din momentul în care el nu mai are nevoie de alte elemente artificiale să îi mențină viața, asta înseamnă că e o entitate separată în corpul mamei și de atunci încolo o protejăm. Atenție, acesta este un element pe care și cele mai dure activiste pentru drepturile femeii îl acceptă: de la un punct încolo, acel copil nu mai ești tu însuți, e altcineva și trebuie protejat. La fel cum dacă o femeie însărcinată într-un grad avansat este accidentată sau împinsă și rezultă moartea fătului, legea stabilește că persoana care a făcut asta este responsabilă de un omor. La fel ne raportăm și la o femeie care încearcă într-un fel sau altul să prejudicieze intenționat viața acelei ființe. 

E o dezbatere foarte intensă, mai ales în SUA. Asocierea cu foarte multe interese financiare au împins-o către radicalism și către a face taberele să nu se mai asculte unele pe altele.

Mie asta mi se pare o problemă imensă. Și o resimțim și în Polonia și în România. Argumentele pro sau contra stabilirii graniței acesteia a numărului de săptămâni în care să poată fi oferite avorturi gratuite în spitale publice, deci finanțat de stat, e una foarte fină. Avem nu doar o discuție nici măcar pe baze științifice, fiindcă oameni de știință spun lucruri diferite, nu e o discuție nici pur legală, e profund mitologică, cum ai zis tu. Legată de simboluri și de semnificația pe care noi o dăm vieții. 

– Crezi că avalanșa de opinii care vine din social media și care e un agregator de voci, asurzește orice urmă de dialog? 

– Cu siguranță apariția social media au dus la o polarizare extremă. Asta ne-a arătat și Cambridge Analytica. Exista polarizarea asta și înainte, că de aceea au fost posibile regimuri autoritare, criminale, care prin propagandă au decuplat grupurile sociale unele de altele, dar cu social media e ca și când ai avea nazismul+social media. Se pot produce niște efecte mult mai grave la nivel global. Social media este foarte mult responsabilă. În cazul Roe v. Wade a apărut scăpată în presă poziția unui judecător de la Curtea Supremă, care ar documenta și ar propune schimbarea acestei legi, în favoarea unei poziții conservatoare. 

Curtea Supremă a SUA, ca orice curte constituțională are nouă judecători, care sunt neutri și apolitici. Dar ei sunt propuși de către președinte. Adică de o figură politică. În ultima perioadă, cei nouă judecători aveau o majoritate democrată, care evident era favorabilă menținerii acestei decizii. De mai mult timp republicanii au avut în plan să dinamiteze acest lucru, cum, gândindu-se, când vom avea un președinte republican, vom recupera Curtea. Donald Trump a fost foarte activ în acest domeniu și se vede că a avut un plan, fiindcă a reușit să numească trei judecători.

În acest moment, am ajuns la 6 judecători republicani, conservatori, anti-avort, împotriva a trei democrați. Se tot discută cum a ajuns în presă acea opinie, fiindcă evident vorbim de niște proceduri secrete, tocmai pentru a nu exista interferență. Dacă mă întrebi pe mine, cred că s-a dorit din zona democrată ca acest document să ajungă în public pentru a declanșa o dezbatere, proteste și presiune publică. Din acel moment, din nou fractura asta din SUA pro-anti-avort a ajuns să fie cap de afiș. Urmează să se ia o decizie la finalul lunii iunie. 

– Spuneai de resorturile financiare ale acestei bătălii, care alimentează și de-o parte și de cealaltă vehemența mesajelor transmise în spațiul public. Sunt curioasă în ce măsură factorul religios este un vector, un catalizator pentru radicalizare. 

– Trebuie spus încă o chestiune înainte: ce se întâmplă dacă se modifică Roe v. Wade? Decizia finală rămâne la nivelul statelor. Nu înseamnă că de mâine avortul va fi ilegal în toate statele din federație. Acele state cu o majoritate conservatoare, care sunt cam 12, așa se fac niște estimări, vor schimba legislația și vor decide pe baza poziționării ideologice. Asta nu înseamnă că nu se va mai putea face avort, ci că femeile vor merge în alt stat. Și asta se numește turism al avortului, care are repercusiuni financiare. Afectează doar anumite femei, mai ales pe acelea fără posibilități materiale, care oricum sunt discriminate fiindcă au multe alte probleme, vor fi ultradiscriminate și pentru că le va fi îngreunat accesul la avort. 

E un caz clasic în care un drept devine un privilegiu. Doar pentru femei. Bărbații nu sunt afectați de această decizie. Cine sunt în curtea constituțională americană? Majoritar bărbați. Care discută despre ce face o femeie cu corpul ei. 

Revenind la implicarea religioasă. 

– Da, te rog… 

– Trebuie să nuanțăm puțin. Există poziționări religioase diverse. Biserica Catolică a fost în mod tradițional un bastion foarte puternic împotriva contraceptivelor și împotriva avortului. Apoi, există facțiuni evanghelice, protestante, neoprotestante, care au dus această luptă către noi culmi. Trebuie să înțelegem că și la baza acestor militantisme în care se bagă foarte mulți bani, toate aceste biserici investesc foarte mult în campanii de PR, și trebuie să ne întrebăm de ce? Trebuie să gândim și din punct de vedere sociologic. Aceste organizații încep să își piardă membrii.

Există, sociologic, tot mai puțini oameni care merg la biserică, care fac parte din astfel de comunități religioase. Iar asta afectează întreaga activitate. Pentru creștini, prozelitismul este la bază, trebuie să atragi mereu noi enoriași. Și asta are și fundamente financiare. Mai mulți ajută să supraviețuiești ca instituție. La bază, acest comportament foarte virulent pe anumită temă e ca o rampă de atragere de noi enoriași. Mai ales dacă ne gândim la acele false clinici de consultație înainte de a face o întrerupere de sarcină, care sunt finanțate de organizații religioase, dar unde femeilor li se spune explicit că vor arde în iad, că vor fi niște criminale dacă fac acel avort. Activitatea lor ridică mari probleme etice, fiindcă sunt implicați și doctori și psihologi. 

E un public foarte vulnerabil cel căruia li se adresează aceste mesaje. Femeile care vin să apeleze la o clinică într-un moment foarte greu al vieții lor, luând o decizie foarte grea. Ăsta e un moment foarte bun să pescuiești un nou enoriaș. Sună extrem de cinic, dar în realitate multe din femeile care sunt reconvertite și devin dintr-o dată activiste pentru drepturile pro-life, pe calea asta ajung așa. E o metodă care funcționează la mișcările neoprotestante, care au enoriași puțini, fiindcă sunt noi, mai ales în SUA, apar ca ciupercile după ploaie. Au nevoie de bani.

Partea periculoasă e că se folosesc de viețile unor oameni și pun niște teme morale foarte mari în folosul creșterii organizației lor. La fel cum și Biserica Ortodoxă, trebuie să spunem, nu este fundamentalistă în sine. Există grupări asociate BOR care au genul ăsta de perspectivă militantă, radicală, extremistă. Nu putem spune despre un preot că e în sine o reprezentant al acestor opinii împotriva dreptului de a alege. Dar putem spune clar despre Gigi Becali că finanțează o astfel de falsă clinică după model american, care trebuie, din punctul meu de vedere, luată la rost pentru că se folosește de niște femei vulnerabile într-un mod cinic. 

„La bază, acest comportament foarte virulent pe anumită temă e ca o rampă de atragere de noi enoriași”Miruna Vlada

– În România nu e totuși o discuție care să jeneze. Nu se vorbește despre avort decât în momente cheie, cum a fost Referendumul pentru Familie. E ca și când subiectul nu ar fi suficient de important pentru a fi discutat în spațiul public. 

– Nu știu dacă să ne îngrijorăm sau să ne bucurăm că e așa. Dacă ne uităm la statistici, lucrurile ne pot îngrijora. Și anume, rata avorturilor din România este cea mai mare din UE, cum este și rata de mame minore. Și cele două statistici luate împreună arată deja foarte multe despre societatea noastră. Apropo de discuția despre educația sexuală. Mai ales în mediile defavorizate, educația sexuală ar putea avea clar un impact direct împotriva numărului de mame minore și a numărului de avorturi.

Este dovedit că în 2022, când ai metode contraceptive gratuit, sau ieftine, la îndemâna oricui, să ai asemenea rată de avort arată o deconectare de la informație. Nu există informații. Nu există educație minimală. Avortul e folosit ca o metodă contraceptivă în anumite medii. Și iarăși, pot să înțeleg de ce anumiți ginecologi sunt speriați și nemulțumiți de situația asta. Pentru că nu este normală. Nu e normal să ai o pacientă care vine la fiecare trei luni să facă un alt avort. E clar ceva ce îi pune în pericol sănătatea și nu știm în ce măsură ea este conștientă de lucrul ăsta. 

Trebuie să vorbim de trecutul României, de legea anti-avort din perioada lui Ceaușescu, din 1966, când practic din motive de creștere a populației, femeile erau obligate să nască și care a criminalizat opțiunea lor. Orice s-ar spune, bine, tu vrei să lupți pentru dreptul fetusului, dar femeia aceea va naște, și va trebui să aibă grijă de acel copil cel puțin 18 ani. Or, discuțiile care stau la baza legilor anti-avort vorbesc exclusiv despre fetus, ca și când femeia e un apendice, ea nu are drept la viață, drept la viață profesională și nu se vorbește despre ce implică creșterea unui copil pe care nu ți-l dorești. De asta România vine cu un bagaj mare. Și eu în volumul Prematur am încercat să scriu. 

„Nu e normal să ai o pacientă care vine la fiecare trei luni să facă un alt avort. Pot să înțeleg de ce anumiți ginecologi sunt speriați și nemulțumiți de situația asta. Pentru că nu este normală.” 

– E o informație-licență poetică într-unul din poemele tale, unde spui că România și Rusia sunt țările unde numărul de copii avortați e mai mare decât populația în viață. Și e ca un bumerang care te lovește peste cap. 

– E o estimare folosită de organizațiile conservatoare, ca să te impresioneze, dar noi nu avem statistici despre așa ceva, ca să spunem asta. Dar și România și Rusia sunt țările cu cel mai mare nivel de religiozitate declarată. Și tot aici e un număr imens de avorturi. E un paradox care ne spune foarte multe.

Eu sunt de acord până într-un punct cu această idee pe care o spun aceste false organizații religioase care vin cu cercetări anti-avort și care spun că o femeie care citește testul, indiferent cum ar fi ea, când are testul pozitiv intră într-o stare emoțională de șoc. Care o poate influența în diverse moduri. Asta pot să accept. Există o vulnerabilitate emoțională umană. Și că în acel moment, fiind singură în acea situație, fiindcă ea trebuie să ducă sarcina și să își asume responsabilitate, are nevoie de consiliere. Asta mi se pare un lucru excelent.

Dar aș vrea că mișcările pro-life să vină la pachet cu discuții despre creșe gratuite, asigurarea unor alocații mai mari, sprijinul social acordat femeii în acest proces. Discuția e foarte decuplată. Totul e roz, copilul îți va schimba viața, dar femeile care recurg la o decizie atât de dificilă sunt cele care trăiesc în situații limită, cu violență domestică, parteneri instabili sau iresponsabili, alcoolici sau care au deja foarte mulți copii. În aceste situații ideea de a veni cu mistificări și de a o convinge, de a o consilia să dea naștere, nu ia deloc în considerare drepturile femeii. 

– Peste 1000 de femei s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului după ce Polonia a adoptat legislația anti-avort. Și aici e vorba de o țară cu pedigree catolic, care se identifică drept un bastion al creștinătății. 

– Da, dar acolo conducerea politică e a unui partid care are uneori valențe de extremă dreapta. Nu e vorba doar de baza religioasă în sine, iar PiS a luat multe decizii controversate, arătând dispreț față de ideea de solidaritate europeană, de exemplu.

Din ianuarie 2021, Curtea Constituțională din Polonia a redus la 6 săptămâni intervalul în care mai este posibilă întreruperea de sarcină. La această vârstă a sarcinii practic abia reușești să identifici sarcina. Mai mult decât atât, legea lor mai conține ceva foarte problematic, că medicii sunt incriminați dacă optează pentru avort în cazul unui făt cu probleme genetice. Femeia e obligată să nască un copil despre care sunt date că nu va supraviețui, un copil care va muri.

Reprezentanți ai partidului, chiar am citit din partea unei femei niște declarații absolut groaznice, spun că soluția este să amenajeze în spitalele publice o cameră în care femeile pot să țină un doliu și pot plânge, se vor numi „camerele compasiunii” sau ceva de genul ăsta și că acolo mamele vor putea să petreacă câteva minute alături de trupul fără viață. Sunt niște elemente distopice aproape de Margaret Atwood, ce se întâmplă în Polonia e Povestea slujitoarei la propriu.

Nu știu dacă știi, dar povestea asta a fost inspirată de România. Margaret Atwood a citit despre legea antiavort a lui Ceaușescu și a fost inspirată de situația de la noi pentru a scrie acea carte. 

Și mai e un element în Polonia: restricția împotriva anticoncepționalelor, cele două merg împreună, arătând încă o dată că miza acestor partide cu poziții fundamentaliste este de a restricționa femeile. Miza lor nu e una așa… eterică, de principiu al moralității. În momentul în care se cere eliberarea de anticoncepționale doar cu prescripție medicală, este clar momentul în care pui atât de multe restricții încât să devină aproape imposibilă ideea de a alege sau nu un copil. Celebrul Escapelle e imposibil de găsit în Polonia.

Asta ce înseamnă? Că femeile din Polonia fac turism reproductiv, cum se numește pentru a face avort în statele vecine. Chiar Ucraina era unul dintre aceste state și războiul a dat peste cap și acest lucru, pentru că multe poloneze se duceau aici că le era ușor, în Ucraina legea e permisivă, permite avortul până la 13 săptămâni. Acest turism înseamnă bani, efort și presiune emoțională foarte mare. 

Anul trecut a existat și prima victimă: o femeie a cărei viață a fost luată pentru că medicii au refuzat să facă avort, deși embrionul era periclitat. Nu au avut voie să intervină și nu i-au salvat viața.

Nu știu dacă știi povestea unuia dintre cazurile de la CEDO câștigate împotriva Poloniei?

O cheamă Alicja Tysiąc și a ajuns un reper pentru mișcările pentru drepturile femeilor. În anul 2000, deci cu 20 de ani înainte de legea asta, ea avea deja 3 copii și a rămas însărcinată cu cel de-al patrulea. Avea un defect degenerativ de vedere cu niște ochelari cu lentile foarte groase. Un medic oftalmolog pe care l-a consultat i-a spus că datorită presiunii din timpul nașterii, există șanse mari să orbească, prin urmare sfatul lui a fost de a întrerupe sarcina. 

Ca să poată face acest lucru, avea nevoie de prescripție medicală de la un ginecolog, care a consultat-o și el și a spus că dacă va naște prin cezariană, nu există pericolul și a refuzat să îi semneze acel document. Refuzul lui a însemnat că timpul pentru întreruperea sarcinii a trecut și femeia a fost obligată să dea naștere copilului. A născut prin cezariană și și-a pierdut mare parte din acuitatea vizuală, nu vedea mai departe de un metru și jumătate.

Mamă singură, cu handicap de gradul I, care avea de crescut 4 copii. Ea a dus cazul la CEDO și a câștigat, arătând că acea decizie medicală a fost abuzivă și i-a afectat atât drepturile ei, cât și ale copilului. Acest gen de cazuri, care sunt mai extreme, ne arată varietatea de cazuri și nedreptatea. Unde sunt bărbații în povestea asta? Că și ei trebuie să fi avut o responsabilitate, au trecut și ei pe-acolo, când a fost conceput un copil. Bărbații sunt acolo sus, la Curtea Constituțională și decid. 

– Aceste discuții despre creșterea demografică cu orice preț au un iz cumva fascistoid. Opinia mea e că deciziile acestea de protejare a natalității – susținute de partide iliberale, autoritariste – au legătură și cu valurile de migranți din Orientul Apropiat. Dacă îți amintești cum s-au opus cotelor de migranți tocmai țări ca și Polonia, Ungaria, pe motiv că sunt suspecți fiindcă sunt bărbați tineri și singuri, fără familii, care au ajuns în Europa. Nu vin femei din zonele acelea de război, ni s-a spus, ci bărbați, care… 

– Care or să ne fecundeze femeile.

– Cred că fără să se spună explicit, e o frică de contaminare, frica de extincția națională.

– E un rasism, clar. Dacă stai de vorbă cu un taximetrist, cel mai mic indicator al fascismului, primul lucru pe care ți-l va spune e: nu vedeți romii ce se înmulțesc? Câți copii fac? Păi, în câțiva ani o să ajungă să ne conducă țara. Ți-ai răspuns singură la întrebarea de la început: de ce corpul femeii e o temă care tot revine? Pentru că e profund politică. Vine la pachet cu religia, care e o discuție foarte sensibilă și cu această întrebare: câți suntem și cum ne organizăm ca societate. 

Cine e Miruna Vlada

Miruna Vlada este poetă și doctor în relații internaționale. A primit în 2014 Premiul „Cea mai bună carte de poezie a anului 2014” la Gala Națională a Radio România Cultural și în 2022 volumul Prematur a fost din nou nominalizat pentru cea mai bună carte de poezie. 

Poeme de-ale ei au fost traduse în limbile albaneză, bosniacă, engleză, franceză, germană, italiană, polonă, macedoneană, sârbă, spaniolă, suedeză, ucraineană. A studiat științe politice la București, Graz, Ljubljana și Berlin. Îmbină scrisul cu catedra, fiindcă predă la SNSPA București studii est-europene și este activist cultural.