Meme despre război. De ce râdem cel mai tare de lucrurile care ne sperie cel mai tare

Cristina Foarfă

Redactor

Cineva bea un flat white în buncăr. Altcineva se conectează la bluetooth-ul de la tanc și pune muzică. Eu am cumpărat pastile cu iod acum patru ani, când a început invazia din Ucraina (au și expirat). 

Între timp, citim știri care ne panichează, dar cu care, cumva, ne-am obișnuit. Frica crește difuz sau se normalizează. Facem ce știm mai bine - meme, glume și bancuri cu cele mai nasoale lucruri. 

De ce ajungem să facem mișto de cele mai nasoale lucruri? Și ce rol are umorul la nivel personal, dar și social? Am pornit de la ceva simplu și foarte prezent: anxietatea legată de un posibil conflict major, de un Al Treilea Război Mondial - pe care germanii, după cum punctează o memă recentă, sunt ușurați că nu l-au declanșat ei (multe meme aici). 

De la întrebarea asta am ajuns, cu specialiștii pe care i-am consultat, mai departe. S-a râs mult în interviurile realizate cu Dani Sandu, sociolog, Nansi Lungu, specialist în științe cognitive și psihologie comportamentală, și cu Mihai Bădică, psihoterapeut și scriitor. 

Cum relaționăm cu ce ne sperie 

„Umorul e gardianul vieții, nu e mortifer", spune Mihai Bădică, psihoterapeut și scriitor. „E pus în slujba lui «a rămâne în viață»." 

Freud numea simțul umorului Witz - „cuvânt de spirit” - și îl considera unul dintre cele mai mature mecanisme psihice pe care le avem la dispoziție. Spre deosebire de negare sau reprimare, umorul nu ascunde realitatea. O ia, o răsucește și o redă într-o formă pe care o putem tolera. „A râde de lucruri înseamnă a te ridica deasupra lor", spune Bădică.

Memă despre germanii care se bucură că nu ei sunt răspunzători pentru un Al Treilea Război Mondial

Nansi Lungu, specialist în științe cognitive și psihologie comportamentală, se uită din alt unghi: creierul făcea asta cu mult înainte să fi inventat memele. „Noaptea, când avem coșmaruri, simulăm situații stresante ca să ne pregătim emoțional pentru ele", explică el. „E un mecanism evolutiv. Umorul e unul dintre ele - o simulare anticipativă, conștientă, socială." 

Și Mihai Bădică compară visul cu umorul, niciuna nu „atacă frontal” și „ambele ambalează întreg aparatul psihic”. 

Mai e ceva, zice Nansi: sistemul nostru emoțional e, prin natura lui, anticipativ. Nu reacționează la ce se întâmplă acum - se pregătește pentru ce s-ar putea întâmpla.

„Simțul umorului scoate la iveală un adevăr ascuns”, mai spune Bădică, adăugând și că e o formă de împerechere a unor contrarii, dar și de a face din ceva intolerabil tolerabil. O eliberare. 

Există, însă, și o distincție pe care o face Mihai - între simțul umorului real și punerea în act a unei porniri agresive: „Dacă tu vii în cabinet și faci glume, îmi dau seama că simți nevoia de a institui o apărare în internul tău, că ai un conflict”, sugerează Mihai Bădică.

Iar umorul, explică psihoterapeutul, e o formă puternică de a lucra cu obiectul care produce anxietatea și „asta te pune în control, te ajută să descarci tensiunea rezultată din conflict”. 

Ajută-ne să te cunoaștem și să fim mai aproape de tine

Lansăm noul sondaj PressOne pentru 2026. Vrem să vă cunoaștem mai bine și să înțelegem mai clar cine sunteți, ce vă preocupă, ce vă enervează și ce așteptări aveți de la noi.

VIDEO. România nepregătită. Oamenii din Tulcea sunt îndrumați prin RO-Alert către buncăre închise. În toată țara, doar 545 de adăposturi sunt complet funcționale

Doar 3,6% dintre români ar putea să se refugieze în adăposturi de protecție civilă, dacă ar fi nevoie. În același timp, doar 0,12% din locuitorii din Tulcea, care sunt sfătuiți de trei ani prin mesaje RO-Alert să caute refugiu și-n buncăre, ar putea să îl găsească. Însă degeaba ar încerca, pentru că adăposturile se deschid doar când sună sirenele.

Bădică observă că în cabinet foarte puțini pacienți atacă direct subiectul războiului. „Sunt puțini care fac un scenariu rezolutiv - ce-ar fi dacă. Mai puțin de un sfert dintre clienții mei se transpun direct în contextul de război", spune el. Ceilalți coboară.

Îngrijorarea față de un conflict global se propagă în cercuri mai mici, mai personale - anxietate financiară, tensiuni în relații, explorat în treacăt ideea de a pleca din țară. Războiul e fundalul, dar oamenii îl joacă în interiorul lor, în scenarii mai mici, mai controlabile. Umorul funcționează la fel - nu e o fugă de frică, ci o apropiere treptată de ea.

Poate fi umorul un instrument? Mihai Bădică îl folosește chiar în cabinet, pe subiecte grele. „În mod excesiv", râde el. „Umorul e un instrument puternic în terapie, ca și metafora, ca și poziția de la egal la egal", spune Bădică. „Îl ajută pe pacient să se repare, să se ridice deasupra momentului."

Râdem împreună - rolul social al umorului legat de subiecte grele

Dani Sandu, sociolog, pornește de la un lucru simplu: nu putem face nimic, și știm asta cu toții. „Faptul că ne exprimăm prin umor cu privire la lucruri mari - gen război - reflectă în mare parte o lipsă de eficacitate internă", spune el. „Ideea e că nu avem posibilitatea de a schimba lucrurile care se întâmplă pe plan global." Dar tocmai pentru că neputința asta e colectivă, și răspunsul la ea e colectiv. 

„Memele sunt o formă de expressive politics (n. red. comportament politic)", continuă Sandu. „De care parte ești? Cine ești tu? Care e identitatea ta?" Când distribui o memă despre WW3, nu faci doar o glumă - semnalizezi apartenența la un grup, o poziție, o perspectivă asupra lumii.

Nansi Lungu explică de ce semnalizarea asta funcționează atât de bine: pentru că umorul nu lovește într-un singur strat. „Nu facem asta dintr-un singur motiv", spune el. 

Vrem să fim agreabili, să fim amuzanți, să aparținem unui grup care înțelege ironia situației. Vrem să împărtășim cu cineva aceeași îngrijorare - și prin asta, îngrijorarea devine mai puțin amenințătoare: „E un liant social, e un mecanism de adaptare colectiv, e și o formă de a-ți gestiona statutul în grup”, subliniază Lungu. 

Gluma despre WW3 pe care o trimiți unui prieten nu e doar o glumă - e și o confirmare că nu ești singurul care se gândește la asta, că frica ta e legitimă, că alții o simt la fel. Iar consumul de conținut de genul acesta, observă Dani Sandu, e de câteva ori mai mare decât consumul de presă clasică. Nu pentru că oamenii sunt superficiali, ci pentru că umorul rezolvă ceva pe care știrea nu îl rezolvă - nu doar te informează, ci te conectează.

Când umorul se întoarce împotriva noastră - desensibilizare, cinism, polarizare

Toate bune și frumoase până când nu mai sunt bune și frumoase. Dincolo de un punct, umorul pe subiecte grele nu mai este atât de confortabil și terapeutic. 

Nansi Lungu explică ce se întâmplă când expunerea la umor negru devine continuă și accelerată. „Sub presiunea unei mulțimi de meme dark, la un moment dat nu mai răspunzi la fel de ușor", spune el. „Și atunci ai nevoie de un nou nivel de grotesc care să miște emoția în ceilalți." 

Ne desensibilizăm treptat - ce părea șocant ieri devine banal azi, iar mâine ai nevoie de ceva și mai extrem ca să simți același lucru. Desensibilizarea nu e întotdeauna un lucru rău, nuanțează Lungu. „N-ai vrea toată ziua să fii dominat de știrea atentatului din Siria." Dar o expunere repetată, într-un ritm extraordinar de rapid, poate produce o desensibilizare prea mare. 

Dani Sandu vede același fenomen dintr-un unghi social. Memele, spune el, nu doar reflectă cinismul - îl produc și îl amplifică. „Îți dau impresia că înțelegi lumea. Că toată lumea e cinică și tu ești printre cei care au înțeles gluma." E o senzație confortabilă și, tocmai de aceea, periculoasă. 

„Ranforsează lipsa de eficacitate politică și încurajează foarte mult cinismul", spune sociologul. Cinismul erodează exact lucrul de care o societate are nevoie ca să funcționeze - încrederea că lucrurile pot fi mai bune dacă ne organizăm. „Aia este esența ideologiei progresiste", spune Sandu. „Progresismul pleacă de la ideea că lumea poate să fie mai bună decât este dacă ne organizăm și facem niște lucruri să se întâmple. În momentul în care găsești modalități de a râde și de a dezarma realitatea dramatică, scade potențialul de a crede că poți schimba, poți îndrepta lucrurile."

Mai e și iluzia activismului. Dai share la o memă și simți că ai făcut ceva. „Că ai schimbat lumea cu un share", spune Sandu. Memele hrănesc sentimentul participării fără costul ei real - și prin asta, reduc apetitul pentru orice altă formă de implicare.

Memă despre discuțiile președintelui Donald Trump cu oficiali din Iran

Memele vin la pachet și cu problema simplificării. Mema e prin natura ei reducționistă - comprimă realități complexe într-o imagine și trei rânduri. „Sunt mecanisme prin care îți liniștești pofta naturală de a căuta mai mult, de a înțelege mai mult", spune Sandu. Când mema devine principalul - sau singurul - instrument prin care înțelegi lumea, nu mai ai o simplificare utilă. Ai iluzia înțelegerii. „S-ar putea să crezi că memele nu sunt doar o simplificare", spune sociologul. „S-ar putea să le iei mai degrabă ca adevăruri constitutive."

Care e sursa? Cine le face și cât de deștept e cel care le face? Dani Sandu face o paralelă cu caricaturile din secolul 18 -  același instrument, altă epocă. Atunci, ca și acum, umorul a fost o modalitate prin care oamenii fără acces la discursul oficial puteau să-și facă o reprezentare despre cum funcționează lumea. 

„Problema este că în momentul în care aceste caricaturi nu sunt făcute de oameni care au o înțelegere profundă, detaliată, nuanțată asupra lumii, care reușesc să pună în context, și sunt făcute de alți oameni care ei înșiși sunt extrem de cinici, extrem de partizani, au niște păreri foarte clar stabilite, atunci și instrumentul ăsta nu va face decât să reverbereze exact aceleași lucruri pe care le pui în pâlnie", este concluzia lui Dani Sandu, sociolog. 

Rezultatul e polarizare - camere de ecou în care oamenii nu se aud decât între ei, fără nicio reacție și fără posibilitatea de a ieși ușor.

O formă de a ne rezolva anxietățile, o formă de semnalizare a ceva mai profund sau a unui statut sau apartenență, o formă de integrare, de recăpătare a impresiei de control, de luptă cu angoasa, de conectare sau de esențializare - umorul e prea complex ca să fie redus la un singur scop. 

Sigur, puteam merge și mai departe și să ne uităm la memele care sunt postate pe canalele oficiale ale, de exemplu, Casei Albe, care devin o formă rudimentară de comunicare politică, parte din propaganda inevitabilă a unor momente încărcate politic și social. Scopul a fost însă altul - să ne uităm la ce fac aceste meme ca expresie esențializată a unui anumit tip de umor, într-un anumit tip de moment. 

Pastilele mele cu iod au expirat între timp. Nu știu dacă e un semn bun sau prost și dacă trebuie să comand altele la 5 dimineața. Aș face o memă despre asta, dar nu am tipul potrivit de umor.