Matei Georgescu îi explică afaceristului Ștefan Mandachi cum stă treaba cu masca medicală și „masca interioară”. Captură de ecran via Youtube

Matei Georgescu îi explică afaceristului Ștefan Mandachi cum stă treaba cu masca medicală și „masca interioară”. Captură de ecran via Youtube
25/02/2026
Matei Georgescu, psihoterapeutul găsit vinovat pentru întreținerea de relații sexuale cu o clientă, suspendat din activitate doar 6 luni. Ion Duvac, implicat direct în investigarea cazului
La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, după aproape patru ani de la depunerea plângerii, Colegiul Psihologilor a luat o hotărâre definitivă în dosarul psihoterapeutului Matei Georgescu. Bărbatul a fost anchetat de Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului pentru că a inițiat și întreținut relații intime cu o clientă - faptă considerată „abuz terapeutic” și interzisă de Codul Deontologic al profesiei.
- O decizie în acest sens fusese luată încă din 2024, cazul fiind urmărit de PressOne începând cu luna februarie a aceluiași an. Decizia de atunci prevedea suspendarea dreptului de liberă practică pentru o perioadă de 6 luni.
- PressOne a intrat în posesia hotărârii definitive, care a fost luată după respingerea contestației făcute de psihoterapeut și care impune aceeași pedeapsă: 6 luni de suspendare a activității.
- Structura responsabilă de anchetă, Comisia de Deontologie și Disciplină (CDD), recomandase și obligația ca Matei Georgescu să facă „minimum 100 de ore de dezvoltare personală” înainte de a se întoarce în cabinet.
- Comitetul Director, cel care trebuia să aprobe propunerea respectivă, a considerat că psihoterapeutul a conștientizat în cele din urmă faptele săvârșite, așa că a renunțat la obligația respectivă. Consiliul Colegiului Psihologilor, decidentul final, a menținut decizia.
- În anchetă a fost implicat, ca membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină, inclusiv Ion Duvac. Potrivit victimei, el a minimizat constant faptele lui Matei Georgescu. Ion Duvac este acuzat la rândul lui că și-a hărțuit sexual pacientele, iar CDD și Poliția Capitalei s-au autosesizat în privința celor relatate de PressOne.
Abaterile de la Codul Deontologic constatate de Colegiul Psihologilor
Hotărârea definitivă luată de Colegiu vorbește despre două abateri grave săvârșite de psihoterapeutul Matei Georgescu. Pentru început, bărbatul a denaturat relația terapeutică pe care o avea cu victima prin erotizarea limbajului folosit în timpul ședințelor, atingeri fizice cu încărcătură sexuală, depășirea repetată a timpului alocat terapiei, acordarea de cadouri și invitația (adresată clientei) de a se muta la el acasă, unde locuia împreună cu soția lui.
Apoi, Colegiul a constatat că Matei Georgescu a pus punct relației terapeutice cu scopul explicit de a începe o relație personală, inclusiv sexuală, cu victima. Conform articolului 145 din Codul Deontologic al psihologilor, astfel de relații sunt interzise și considerate abateri disciplinare dacă sunt inițiate mai devreme de 2 ani de la întreruperea relației terapeut-clientă.
Interdicția prevăzută de lege pleacă de la realitatea că relațiile sexuale dintre psihoterapeuți/e și clienți/e sunt prin natura lor abuzive.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
„Relația terapeutică se vrea egală, dar nu este, pentru că unul dintre cei implicați are nevoie de celălalt mai mult decât invers. Și aici automat se pune problema puterii, de cine are mai multă putere asupra celuilalt”, susținea psihoterapeuta Diana Vasile în februarie 2024, ca răspuns la solicitarea PressOne de a explica de ce sunt abuzive astfel de relații.
Colegiul Psihologilor l-a scutit pe Georgescu din a mai face „ore de dezvoltare personală”
Structura responsabilă pentru anchetarea dosarului, Comisia de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor, propusese inițial și o măsură complementară împotriva psihoterapeutului Matei Georgescu: obligația de a parcurge cel puțin 100 de ore de dezvoltare personală, necesare pentru ca bărbatul să înțeleagă pe deplin gravitatea faptelor sale.
În decizia sa finală, însă, Consiliului Colegiului Psihologilor a considerat că Matei Georgescu a conștientizat în cele din urmă faptele săvârșite. Instituția menționează două aspecte care au confirmat, în ochii săi, conștientizarea faptelor:
- Demisia de onoare, „încă din luna februarie 2021”, din cadrul conducerii Societății Române de Psihanaliză (SRP);
- Intenția de a expune cazul Comisiei de Deontologie și Disciplină, Matei Georgescu solicitând în februarie 2021 opinia fostului președinte al CDD (Armand Veleanovici), „înainte ca situația să fie analizată în cadrul unei cercetări disciplinare”.
Investiție străină susținută de autorități, terminată în dezastru: sute de animale de la o fermă de bizoni și cerbi au murit de foame în ultima lună de iarnă
214 bizoni, cerbi, căprioare și bivoli au murit de foame pe proprietatea concesionată în Recea Cristur, Cluj, de un investitor german, care a construit aici o fermă de vânat destinată exportului cărnii pe nișa gourmet.
AUDIO. „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.” Înregistrare șocantă din cabinetul lui Ion Duvac, membru în comisia în care sunt analizate cazurile de abuz din Colegiul Psihologilor
Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, își hărțuiește sexual pacientele prin propuneri sexuale explicite și cere poze cu părțile intime ale femeilor, încă de la prima ședință, potrivit unei înregistrări ajunse în posesia redacției.
Cele 2 gesturi au fost înregistrare de conducerea Colegiului ca „un fapt atenuant”, astfel că au hotărât să impună sancțiunea minimă, adică 6 luni de suspendare, „renunțând în același timp la aplicarea măsurilor suplimentare propuse de către Comisia de deontologie și disciplină, constând în parcurgerea unui număr de minim 100 de ore de dezvoltare personală”.
Hotărârea definitivă s-a luat fără a soluționa și contestația victimei, care fusese depusă în același timp cu cea a psihoterapeutului.
În cadrul contestației, victima argumenta că suspendarea pe 6 luni este insuficientă pentru o abatere atât de gravă, cerând o sancțiune mai aspră, precum și menținerea sau mărirea celor 100 de ore de dezvoltare personală.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Ea susține pentru PressOne că decizia definitivă a luat în considerare doar argumentele lui Matei Georgescu și că n-a primit o hotărâre motivată care să răspundă la contestația ei.
Din consiliul care a luat decizia face parte și psihologul Ion Duvac, despre care PressOne a relatat că este acuzat de mai multe femei (foste pacinete sau foste angajate) de hărțuire sexuală. Ca membru în CDD, Duvac a fost implicat direct și-n anchetarea lui Matei Georgescu.
Potrivit victimei, psihologul ar fi încercat, în timpul audierilor, să minimizeze în repetate rânduri gravitatea abuzului sexual.
Georgescu mai poate contesta decizia doar în instanță, se arată la finalul hotărârii definitive de suspendare - înregistrată de Consiliul Colegiului Psihologilor din România pe data de 29 ianuarie 2026.
Practic, bărbatul se poate întoarce în cabinet începând cu luna august.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this


