
FOTO: Facebook / Ion Duvac
24/02/2026
Reacția Colegiului Psihologilor la ancheta PressOne. Ion Duvac invocă o „campanie de denigrare” pe fondul unei candidaturi la conducerea instituției, deși nu mai are dreptul
Colegiul Psihologilor reacționează la ancheta PressOne despre Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în comisia în care sunt analizate cazurile de abuz terapeutic, care, conform unei înregistrări ajunse în posesia redacției, hărțuiește sexual pacientele prin propuneri explicite și cere poze cu părțile intime ale femeilor.
- Colegiul Psihologilor din România, prin Comisia de Deontologie și Disciplină, susține că nu există sesizări privind comportamentul lui Ion Duvac, nici abateri disciplinare, dar în urma anchetei PressOne s-a autosesizat și are în vedere următoarele posibile sancțiuni: mustrare; avertisment; suspendarea temporară, pe un interval de 6-12 luni, a avizului de exercitare a profesiei; retragerea definitivă a atestatului de liberă practică.
- Duvac, împreună cu firma de avocatură care-l reprezintă, a postat pe Facebook un comunicat de presă în care își exprimă punctul de vedere cu privire la ancheta PressOne, fără însă a răspunde întrebărilor redacției.
- În schimb, afirmă că investigația PressOne ar fi o încercare de denigrare, pe fondul unei candidaturi a acestuia la alegerile pentru președinția Colegiului, care nu au început încă.
- Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare internă și Metodologiei de desfășurare a alegerilor din Colegiu, Ion Duvac nu mai are dreptul să candideze pentru niciun post din conducerea Colegiului la alegerile de anul acesta.
- Aceleași documente de la nivelul Colegiului arată că reprezentanții aleși în forurile de conducere pot exercita cel mult două mandate complete consecutive în poziții de conducere. Duvac încheie anul acesta al doilea mandat consecutiv.
Anchetă disciplinară a Colegiului declanșată după investigația PressOne
Înainte de publicarea anchetei PressOne privind acuzațiile de hărțuire sexuală care îl vizează pe Ion Duvac, redacția a solicitat un punct de vedere și de la Colegiul Psihologilor din România.
Ulterior publicării, instituția a transmis că, până în prezent, nu există sesizări, plângeri sau abateri disciplinare înregistrate pe numele acestuia.
În același timp, Colegiul precizează că Duvac a participat, alături de ceilalți membri ai Comisiei de Deontologie și Disciplină, la analiza tuturor dosarelor aflate pe rol, fără a indica, însă, concret câte dintre acestea au fost gestionate direct de el.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
În același punct de vedere, instituția critică limbajul lui Duvac expus în ancheta PressOne față de clientele lui.
„Utilizarea unui limbaj precum cel citat în articol este incompatibilă cu Codul Deontologic” și menționează că cererea psihologului de a primi imagini cu zonele intime ale pacientelor „poate constitui abatere disciplinară”.
În urma anchetei PressOne, Comisia de Deontologie și Disciplină s-a autosesizat și a convocat o ședință de urgență, fără prezența psihologului Duvac. Potrivit răspunsului transmis redacției, Comisia are în vedere o serie de posibile sancțiuni.
„Conform legii, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate psihologilor sunt: mustrare; avertisment; suspendarea temporară, pe un interval de 6-12 luni, a avizului de exercitare a profesiei; retragerea definitivă a atestatului de liberă practică.”
Potrivit unor surse PressOne din Colegiu, instituția ar urma să transmită verdictul în ceea ce-l privește pe Ion Duvac în cursul zilei de 24 februarie.
Investiție străină susținută de autorități, terminată în dezastru: sute de animale de la o fermă de bizoni și cerbi au murit de foame în ultima lună de iarnă
214 bizoni, cerbi, căprioare și bivoli au murit de foame pe proprietatea concesionată în Recea Cristur, Cluj, de un investitor german, care a construit aici o fermă de vânat destinată exportului cărnii pe nișa gourmet.
AUDIO. „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.” Înregistrare șocantă din cabinetul lui Ion Duvac, membru în comisia în care sunt analizate cazurile de abuz din Colegiul Psihologilor
Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, își hărțuiește sexual pacientele prin propuneri sexuale explicite și cere poze cu părțile intime ale femeilor, încă de la prima ședință, potrivit unei înregistrări ajunse în posesia redacției.
Ion Duvac acuză o „campanie de denigrare” pe fondul intenției de a candida la șefia Colegiului
Într-un comunicat public semnat de Ion Duvac și avocata Lavinia Berta Sora, psihologul respinge acuzațiile formulate de PressOne și susține că investigația ar reprezenta „o campanie de denigrare”. În același comunicat, Duvac nu răspunde niciuneia dintre întrebările formulate de PressOne.
El afirmă că, la începutul acestui an, și-ar fi exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Colegiului Psihologilor din România și sugerează că publicarea anchetei ar avea legătură cu acest demers.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
În comunicat, înregistrarea pe care se bazează investigația este descrisă drept „scoasă de la sertar”, apărută „brusc” în contextul electoral de la Colegiul Psihologilor.
În realitate, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare internă și a Metodologiei de desfășurare a alegerilor Colegiului, Duvac nu mai are dreptul să candideze la alegerile din acest an. Documentele prevăd explicit că reprezentanții aleși în comisii sau în forurile de conducere pot exercita cel mult două mandate complete consecutive.
„Reprezentanții aleși în forurile de conducere ale Colegiului în cadrul convențiilor filialelor teritoriale și al Convenției naționale exercită un mandat de 4 ani (sau, în cazul începerii unui mandat individual, după momentul începerii mandatului respectivului for, până la finalul mandatului forului de conducere) și nu mai mult de două mandate complete consecutive, respectiv cel mult două mandate complete consecutive pentru poziția de reprezentant în Convenția națională, cel mult două mandate complete consecutive pentru poziția de membru al Consiliului Colegiului, cel mult două mandate complete consecutive pentru poziția de membru al Comitetului director al Colegiului, cel mult două mandate complete consecutive pentru poziția de președinte al Colegiului.
Cele două mandate complete consecutive pentru poziția de membru al Consiliului Colegiului au în vedere oricare dintre mandatele obținute pentru poziția de președinte de filială teritorială, membru al Comitetului director sau președinte al Colegiului”, se arată în textul de lege.
Conform CV-ului său, psihologul figurează ca fiind membru în Comisia de Deontologie și Disciplină din 2017. Astfel, anul acesta, Ion Duvac încheie al doilea mandat consecutiv.
Presiuni asupra redacției PressOne pentru a nu fi publicată investigația care-l vizează pe Ion Duvac
În același comunicat, Duvac publică fragmente din corespondența cu jurnalista PressOne și acuză redacția de rea-credință, susținând că nu i s-ar fi oferit posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.
În realitate, redacția l-a contactat telefonic de trei ori, iar la cererea acestuia i-au fost transmise întrebările și în scris.
De asemenea, jurnalista PressOne și-a arătat disponibilitatea să poarte un dialog cu Duvac, timp de trei zile, prin orice mijloc de comunicare de la distanță (telefon, email, apel Zoom).
Mai mult, PressOne a stat de vorbă 30 de minute la telefon cu psihologul Duvac, timp în care a încercat să pună presiune pe redacție pentru amânarea publicării articolului, pe motiv că nu și-ar dori să își încheie cariera, proiectele și imaginea publică în acest fel.
De asemenea, a susținut, în timpul discuției, că soția lui ar putea fi atât de afectată de investigație, încât să își facă rău, susținând că un dialog cu redacția ar putea avea loc doar față în față.
Potrivit aceleiași discuții înregistrate, Ion Duvac recunoaște faptul că se află într-o „situație de criză”, pe care el a generat-o, nu redacția PressOne.
Când îi propunem să se vorbească la telefon cu reportera PressOne, Duvac refuză să răspundă.
Ca urmare a anchetei PressOne, Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu.
„În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un medic psiholog care ar fi manifestat un comportament nepotrivit față de mai multe paciente, (…) Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări cu privire la aspectele semnalate (…) în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun”, reiese din comunicatul emis de reprezentații poliției.
Potrivit aceluiași comunicat, Poliția Capitalei face apel către toate persoanele „care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente (n.red. hărțuire) să se adreseze poliției, în vederea formulării unei plângeri”.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this


