„Lumini și umbre”. Spectacolul în care „vocea lui Marius Manole a deschis sensuri pe care nu le anticipasem”

Bianca Dragomir

Cupluri, mame singure cu copii, un tânăr în cărucior cu rotile, grupuri de prieteni — foarte tineri sau mai în vârstă — își caută locurile în Sala Radio din București. Curând, toate scaunele se umplu. 

Liniște.

Începe prima piesă. Pianul, violoncelul și vioara sunt traversate de acorduri electronice care par să vină dintr-un backstage sonor. O siluetă firavă, a cărei umbră se ridică pe orga din spatele lui, mă contrariază, deși încă nu știu de ce. 

E Andrei Irimia, pianist și compozitor român, iar atunci când stă aplecat peste clapele albe și negre ale pianului, pare că face o plecăciune în fața luminii și a umbrei din ființa sa. „Lumini și umbre” se numește și spectacolul său, în care îi are alături, în dialog, pe Răzvan Păun – vioară – și Thibault Solórzano – violoncel –, dar și pe Marius Manole (voce, recitări), care oferă muzicii lui Andrei și mai multă forță și sensibilitate. 

Andrei Irimia, pianist și compozitor, în timpul spectacolului „Lumini și umbre” de la Sala Radio, București. Foto: www.instagram.com/anto.fotograf

La finalul melodiei, Andrei ne face o invitație pe cât de simplă, pe atât de complicată: să ne deconectăm de tot ce e în exteriorul nostru și, pe parcursul întregului spectacol, să privim înăuntru. 

„Avem la dispoziție 1 oră care va trece, din păcate, foarte repede”, ne spune nouă, celor din public. A avut dreptate, a trecut cât am clipit, dar în același timp am simțit că a durat o veșnicie — cum se întâmplă de fiecare dată când îmi fac curaj să-mi pun sub semnul întrebării emoțiile. 

Simt multă forță, dar și multă fragilitate. 

„Cred că fragilitatea și forța nu sunt opuse; ele coexistă. Iar muzica mea apare exact din locul în care cele două se întâlnesc. Dacă emoția devine prea explicită, uneori își pierde din mister, iar mie îmi place să las spațiu pentru ca fiecare să-și proiecteze propriile trăiri”, mărturisește Andrei Irimia într-un interviu pentru PressOne după concertul susținut la Sala Radio din București.  

Creația lui Andrei Irimia oscilează firesc între pianul minimalist, scriitura cinematografică pentru coarde și texturile electronice subtile. Andrei construiește peisaje sonore introspective, care invită la imersiune emoțională și reflecție.

Spectacolul face parte dintr-un turneu național — Timișoara, 17 aprilie; Oradea, 18 aprilie; Brașov, 25 aprilie; București (Ateneul Român), 28 septembrie (concert de gală); Sibiu, 7 noiembrie; Cluj, 8 noiembrie; — și dintr-un turneu internațional care include Villefranche-sur-Mer, 9 mai; Groningen, 24 iunie; Barcelona, 19 septembrie; Madrid, 21 septembrie; Bruxelles, 23 septembrie; Berlin, 25 septembrie; Chișinău, 22 octombrie. 

Sala Radio, București, plină cu spectatori care au venit să îi vadă în dialog pe pianistul Andrei Irimia și pe actorul Marius Manole. Foto: Instagram/anto.fotograf

Tensiunea dintre introspecția care naște muzica și faptul că totul se întâmplă în cadrul unui turneu, replicat în săli mari de spectacol, nu este una care epuizează, spune Andrei Irimia.

 „Este o tensiune care alimentează actul live. Introspecția nu e un loc static în care intru și ies, ci e o stare pe care o port cu mine. Nu simt că repetarea golește spectacolul, pentru că muzica aceasta nu este un produs, ci un proces viu. Spectacolul se transformă, vibrația publicului din București nu va fi niciodată aceeași cu cea din Barcelona sau Berlin. Repetiția nu e „copiere”, ci o nouă oportunitate de a găsi o nuanță de tăcere pe care nu am auzit-o seara trecută. Fiecare sală are o energie diferită, fiecare public deschide alte straturi”, explică artistul.

La spectacolul de la Sala Radio intră pe scenă și Marius Manole. Se aude doar sunetul pașilor săi pe podea. 

Medicul ChatGPT. Ce se întâmplă când îi ceri inteligenței artificiale să-ți interpreteze analizele

Indiferent de cât va evolua, un lucru rămâne valabil: ChatGPT nu e un medic prost. E ceva diferit: e un partener de conversație foarte convingător, care nu are nicio miză în a-ți spune adevărul și probabil că nici nu-l știe mai mult decât statistica în baza căreia funcționează.

Scandalul de la ARR. În țara cu cei mai mulți morți în accidente rutiere din Europa, șoferii profesioniști dau șpagă ca să primească atestate. Titi Aur: „Avem cea mai mare rată de accidente produse de transportatori”

Din perspectiva lui Titi Aur, lipsa digitalizării și birocrația sunt printre problemele care îi fac pe șoferii români din alte țări să recurgă la mită când își reînnoiesc atestatele românești.

„Triste sunt țările care nu au ieșire la mare. Posomorâți, oamenii care nu au ieșire din sine, spre altă ieșire mai mare”, spune Marius Manole parcă fiecăruia dintre noi, cei din sală. O spune cu vocea, cu mâinile, cu tot corpul. 

În acel moment, lumina izolează figura lui Manole. Efectul nu este decorativ: transformă prezența actorului într-o apariție interioară, de parcă și noi, pe rând, vorbim prin vocea lui. Iar muzica lui Irimia nu dublează starea, ci o rarefiază. 

Marius Manole (voce, recitări) oferă muzicii lui Andrei și mai multă forță și sensibilitate. Foto: Instagram/anto.fotograf

Colaborarea cu Marius Manole pune în contact două limbaje care au, totuși, fiecare propria logică. 

„Colaborarea cu Marius nu este o suprapunere de text peste muzică, ci o fuziune. Au fost multe momente în care vocea lui Marius a deschis sensuri pe care eu nu le anticipasem. Și cred că asta e frumusețea unei astfel de colaborări, faptul că nu controlezi complet rezultatul. Vocea lui are o textură care mușcă din sunetul pianului sau, alteori, îl îmbrățișează”, mărturisește Andrei Irimia. 

Relația dintre muzică și voce s-a construit organic, ca un dialog în care cele două limbaje se așază când în rezonanță, când în tensiune, iar tocmai această alternanță le dă viață, explică pianistul. 

„În final, nu e vorba nici despre susținere, nici despre contrapunct, ci despre o formă de coexistență în care fiecare își păstrează identitatea, rămânând, în același timp, deschis la influența celuilalt. Pentru mine, procesul a ținut mai puțin de control și mai mult de încredere… în dinamica dintre noi, în celălalt și în ceea ce se naște, uneori imprevizibil, din această întâlnire”, mărturisește Andrei Irimia. 

Marius Manole în timpul spectacolului „Lumini și umbre” Foto: Instagram/anto.fotograf

De altfel, tot ce se întâmplă pe scena de la Sala Radio e poezie, iar forța acestui poem e dată mai ales de subtilitatea dialogului dintre pianist și actor. O promisiune de profunzime fără a fi solemnă, o experiență intensă într-un cadru minimalist. 

„Îmi dă tot felul de stări”, îmi șoptește într-una dintre pauzele dintre melodii soțul meu, care îmi e alături. E ceva aproape hipnotic. 

În același timp, există riscul să simți că, pe alocuri, unele secvențe devin repetitive. Dar, îmi spun în gând, tocmai de aceea are un efect terapeutic. Spectacolul te duce de la tine, copilul, la tine cel aproape de moarte, normalizând până și disperarea existenței în cele mai obscure colțuri ale ei.

Cu toate astea, Andrei Irimia nu crede că arta are datoria de a vindeca în sensul medical, chirurgical, al cuvântului. 

„Mai degrabă, ea scoate rana din zona de traumă mută și o așază într-un peisaj sonor unde poți să o privești fără să te mai temi de ea. Dacă un spectator pleacă simțind că tristețea lui are acum o formă mai blândă, atunci misiunea mea este împlinită. Nu e vorba de vindecare, ci de acceptare”, mai spune artistul pentru PressOne. 

Andrei Irimia în timpul spectacolului „Lumini și umbre” Foto: Instagram/anto.fotograf

La orice spectacol cu Marius Manole simt cam același entuziasm: săli pline și aplauze dintr-o răsuflare. De aceea nu mă uimește cum întreaga sală izbucnește în picioare imediat după ultimul acord al pianului. Doar că de data asta nu e numai despre Marius Manole, ci despre toate luminile și umbrele din sală, ale artiștilor de pe scenă, dar și ale noastre. 

„Trebuie, totuși, să existe o zonă a salvării”, repetă Marius Manole pe parcursul concertului.

Atât versurile, cât și muzica din spectacol sunt o propunere de a explora dualitatea dintre lumină și umbră, de a normaliza părțile întunecate și, într-un final, de a găsi „o zonă care să ne salveze”. Cu toate astea, nu este o invitație la vreo rezoluție.

„Mi-aș dori ca spectatorul să rămână cu o stare de reverberație. Nu caut neapărat o clarificare, uneori e bine să pleci cu întrebări noi. Dar dacă ar fi să aleg, aș vrea ca spectatorul să plece cu imaginea propriului interior, dar privit cu mai multă blândețe”, spune Andrei Irimia. 

„Lumini și umbre”, spectacolul lui Andrei Irimia, în care îi are alături, în dialog, pe Răzvan Păun – vioară – și Thibault Solórzano – violoncel. Foto: Instagram/anto.fotograf