Liniște. A retrogradat Dinamo

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului. E liniște în Groapă. A retrogradat Dinamo și nouă nu ne vine a crede. 

„Mmmm, rrrrrm, dmdmo! Dmno, Dmnooo!” E liniște și singurul care nu știe e Mutu’, sufletul suporterilor de la tribună, un tip hipoacuzic pe care îl iubesc toți fanii echipei. Ce-o fi și în inima lui Mutu’?  Cum o fi acum în el? Oare cum ne simte el, care nu ratează niciun meci în „Groapă” pe noi, 13 mii de înfrânți? 

Mutu n-are stare, e într-o misiune. Încearcă disperat să ne mobilizeze, să facem ceva. Să intrăm pe teren, să dăm din mâini, să strigăm, să implorăm arbitrul să reia meciul de la zero, să orice. Merge spre galerie și când pășește zici că are arcuri sudate de tălpi. E prima dată când îl ignorăm pe Mutu. A retrogradat Dinamo și nouă nu ne vine a crede. 

„Lasă-ne, bă, Mutule!”, zice un suporter parcă scos din transă. „E gata, s-a terminat, nu mai vorbi nici tu, taci din gura aia”. Mutu, sufletul suporterilor de la tribună, e tare singur.

Iartă-ne, Mutule și îți mulțumim pentru toți anii în care ne-ai dirijat să batem din palme. 

Duminică, 29 mai 2022. Potopul nostru

„Fie vreme bună, fie vreme rea,

Câini până la moarte

Și dincolo de ea!”

Dinamo București a jucat duminică returul barajului de rămânere în prima ligă, după ce în tur pierduse la Cluj, cu prietenii de la „Universitatea”, cu 2-0. Galeriile celor două echipe sunt înfrățite, așa că imaginea tricourilor și a suporterilor amestecați la intrarea în stadion a fost plăcută. O raritate în partea asta de continent. 

Meciul era cu atât mai important cu cât, cel mai probabil, a fost ultimul jucat pe bătrâna „Groapă”, așa cum alintă suporterii stadionul din centrul orașului. 

E duminică după-amiază, 29 mai 2022. La televizor ministrul Mediului vorbește de codurile severe de vreme rea, iar Bucureștiul primește o avertizare specială de vijelii și grindină.

Dacă ar fi lucrat la o televiziune de știri, suporterii lui Dinamo ar fi titrat în ziua meciului „Breaking News: Cod roșu de supraviețuire!”. Nu e cazul, burtierele au deja clișeele lor, așa că fanii încep să se strângă la stadion. 

Nu e chiar frig. Bate însă un vânt mai rece, ca și cum ne-ar tot spune „băieți, trebuie să fiți realiști astăzi”. Poate știe el ceva. 13 mii de dinamoviști ignoră vremea de afară și parcă îi răspund: „Degeaba bați tu vântule, astăzi bate Dinamo.”

Se intră cu greu în stadion, dar odată intrați, suporterii se încarcă. E una din minunile fotbalului: oamenii se încarcă fără fir și pe un stadion inaugurat în 1951. Cei mai mulți sunt îmbrăcați în alb-roșu sau negru, așa cum a cerut galeria.

Mă găsesc cu taică-miu târziu, cu vreun sfert de oră înainte de meci. A ajuns mai repede la stadion, mă așteaptă acolo, la locurile noastre. Începe să picure și în timp ce merg spre el îmi amintesc că am stat în aproape același loc, în primăvara lui 2004.

Parcă văd și-acum: e Dinamo-Steaua. Bărcăuan și Florentin Petre își pasează rapid mingea, e ultima fază. Teren ud, plouă. Mingea e aruncată în careu, Ștefan Grigorie dă gol cu capul dintre doi fundași, în minutul 93. La finalul sezonului Dinamo e campioană. 

Tot atunci, în sezonul 2003-2004, Dinamo o bătea pe Spartak Moscova cu 3-1, pe o ploaie trimisă parcă de ruși. Băieții au condus și cu 3-0 și mai aveau nevoie de un gol să facă o minune, pentru noi, suporterii uzi fleașcă. N-a fost să fie atunci, dar a fost frumos. 

Cam toată lumea strânsă duminică la stadion are amintiri. Unii aleg să vorbească despre asta, alții fac prognoze meteo. Unii mai cântă câte un refren, alții țin monologuri tactice: cam cum ar trebui echipa să stea în teren, cum să abordeze fazele și alte lucruri capitale pe care, bineînțeles, doar ei le stăpânesc. E și unul care înjură non-stop, dar lumea nu-l prea bagă în seamă. Omul e supărat, nu-i place unde a ajuns Dinamo și vrea să știm și noi asta.

Când intră echipele pe teren, galeria dă drumul la torțe. E însuflețire mare, nu-i pasă nimănui că cerul e negru sau că picură.

Când dă Universitatea Cluj gol, lumea e uluită. Toți am văzut cum vântul, ticălosul, a dus mingea de la 20 de metri direct sub bară. Stadionul e o Groapă plină cu mâini în cap. 

Noroc că vine rapid egalarea! Simt, în extazul general, că s-a agățat cineva de gâtul meu și că sare cu mine în sus. Mă gândesc că-i taică-miu, dar de unde, nu e el, din moment ce flutură ambele mâini și strigă „Dinamooo, Dinamoooo!”. Tresar și mă întorc în partea cealaltă. E un tip care a luat-o razna de bucurie. „Mă!” apuc să zic mirat. Nici nu mă observă, așa că mă trag singur din fericirea omului. 

Minutul 45. Pauză. Afară tot nu vine urgia. Iar suporterii sunt optimiști, au chef și de glume.

„Decât să te bată CSA în B, mai bine te bate FCSB în A”, spune un fan și cei din jur încep să râdă. „Cade Clujul fizic în repriza a doua, n-au cum să reziste”, e optimist un altul. Pentru domnul cu înjurăturile încep serios să-mi fac griji. 

Niciodată timpul nu a trecut atât de repede pentru suporterii lui Dinamo. Cu fiecare minut care trece scade și optimismul. Se aude mai întâi un murmur, ca din măruntaiele stadionului, ca și cum arena ar avea o indigestie. Murmurul devine țipăt. „Bă, ești nebun!?” se aude de peste tot. Din peluză zboară niște rachete de semnalizare. Câteva zeci de jandarmi fac deja coridoare. Potopul de la meteo nu a venit, dar noi, dinamoviștii, avem propriul nostru potop. 

Țipetele și scandările se fac liniște. Meciul s-a terminat. Gata, am retrogradat, „ne-am dus la matineu.” 

E liniște grea în Groapă. Și urâtă. „Ce liniște. Pfff. Istoria, futu-i!” zice taică-miu prăbușit pe scaun. Ar vrea să mai stăm un pic, să vedem dacă vin jucătorii, să-i aplaude pe ăia de la „U Cluj”, să nu știu ce. Oamenii ies din stadion ca la o procesiune, așa că oftăm și o luăm până la urmă din loc. 

Jucătorii s-au ascuns la vestiare. N-are cine să vină în fața fanilor, din moment ce clubul, căpușat ani de-a rândul, oricum abia se mai târăște din punct de vedere financiar și nu are alți reprezentanți, în afară de suporteri și de un banal administrator judiciar care îi gestionează insolvența. Despărțirea de stadion și de tot ce-a fost Dinamo se face în tăcere și cu un sentiment greu de înfrângere, nu numai pe teren. 

Retrogradarea lui Dinamo încheie abrupt, pentru multe generații, capitole de viață. Nu e ca și cum se mai strecoară cineva la meciuri prin găurile din gard, ca în anii 90 și 2000. Clubul nu mai joacă în cupele europene de mulți ani, dar chiar și așa, Groapa și Dinamo erau acolo. Acum nu mai sunt și nimeni nu știe dacă pentru această echipă va exista un viitor. 

Meciul de duminică a fost rău și ne-a amintit multora că timpul a trecut cam repede. 

E liniște în Groapă. A retrogradat Dinamo și nouă tot nu ne vine a crede.