Pe 25 mai 2023, în baza acordului Coaliției Naționale pentru România (da, așa se numește alianța PSD - PNL - UDMR ce ne guvernează de mai bine de un an), premierul Ciucă, și cu el, întregul Guvern, va demisiona.

Președintele Iohannis va desemna apoi pe cineva de la PSD prim-ministru, cel mai probabil pe Marcel Ciolacu. 

La Palatul Victoria, nimic nou. Ce spune rotativa guvernamentală din mai despre starea democrației românești?

De departe, cel mai important eveniment de politică internă din acest an va fi această așa-numita „rotativă guvernamentală”. Totuși, mai mult de jumătate din români nu știu de el.

Ce spune acest mecanism inedit de „rotativă” despre starea democrației românești? Liderii coaliției repetă obsesiv că România are nevoie de stabilitate și invocă ca motivație războiul de la granițele țării.

În același timp, nu putem să nu observăm că în politica de la noi, în afară de sus-numita rotativă, nu pare să se mai întâmple mare lucru. Sigur, cu toții am tot auzit de mici certuri în coaliția de guvernare, ba chiar de unele demisii. Totuși, noi considerăm că acestea sunt evenimente de suprafață, fără impact real.

De altfel, scandalurile de plagiat din ultima vreme nu au produs efecte politice sesizabile, coaliția nu s-a destrămat, iar demisionarilor le-au fost găsite rapid alte funcții de conducere (de exemplu, Sorin Cîmpeanu, plecat de la ministerul Educației după un scandal de plagiat, este acum vicepreședinte al Senatului).

Astfel, în afară de gafe ocazionale și schimburi de replici acide, la București și în restul țării este liniște, în timp ce principalele două partide își împart țara în numele stabilității.

Înainte de a intra în detalii, o scurtă notă despre ideea de rotativă în general. Rotativa este o unealtă foarte rar întâlnită în democrații: cel mai relevant exemplu al unui asemenea aranjament vine din Israel, când Naftali Bennet a fost desemnat „prim-ministru alternativ” la preluarea, de către Yair Lapid, a funcției de premier în 2021. Diferența e că acordul dintre partidele lui Lapid și Bennet avea valoare juridică, oficială, fiind rezultatul unui amendament la „Legile de bază” ale țării, care țin loc de Constituție. 

Motivul pentru care rotativele sunt rare este lesne de înțeles: acordurile de acest tip sunt foarte greu de aplicat, fiind necesară colaborarea mai multor lideri politici, partide și, în cazul nostru, și a Președintelui României. În fine, ajungem și la cât de probabilă este această rotativă. Departe de a face predicții, vrem să reamintim care sunt mecanismele prin care acest tip de acorduri politice sunt duse la îndeplinire și că respectarea unui acord politic de acest tip ține de mulți factori.

LifeLab, proiectul care-i învață pe copii educație financiară și-i pregătește pentru viață (P)

Proiectul LifeLab nu se adresează doar elevilor care învață toate aceste informații utile și vitale la școală, ci și profesorilor, care ajung să le integreze cu succes la orele lor, după ce au avut parte de formări pe teme de educație financiară, dar și mentorate alături de experți financiari.

Traseul în Cheile Șugăului-Munticelu. Accidentul de escaladă a avut loc pe versantul din dreapta imaginii, jos lângă potecă.

Refrenul „Nimeni nu e de vină”: Cazul unei turiste zdrobite de o stâncă îți arată că traseele montane ridică serioase probleme de siguranță

Un accident care a lăsat o turistă cu zece coaste rupte și un hematom în plămân arată că administrarea traseelor montane pe verticală nu este reglementată la modul serios în România. Salvamontul nu are atribuții pentru întreținerea traseelor de escaladă, ci doar a potecilor, iar administratorii privați ai ariilor protejate nu pot fi trași la răspundere în lipsa prevederilor legale.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Să explicăm: spre deosebire de Israel, în România acordul depinde doar de voința partidelor. Dacă unul dorește să rupă înțelegerea, nu există nicio consecință legală. Bun, dar atunci ce poate determina PSD și PNL să își respecte promisiunile? Există mai multe variante. 

În primul rând, partidele ar fi motivate să respecte înțelegerile dacă ar exista o motivație electorală. Dacă ar fi taxate pentru scandaluri și nerespectarea promisiunilor, atunci PSD sau PNL s-ar afla în dificultate în momentul în care ar vrea să rupă alianța. Din păcate, coaliția nu are astfel de griji.

Mai mult, cultura politică (adică valorile democratice, care pot include și respectul față de cutume politice sau reflexe democratice) este foarte puțin răspândită în rândul votanților și al politicienilor. O arată ultimul index al democrației, realizat de The Economist Intelligence Unit, care ne acordă un scor de doar 3.75 din 10, cel mai mic scor dintre toate categoriile și ne plasează, așadar printre ultimele locuri în Europa.

Astfel, guvernanții trebuie să se îngrijoreze mai mult de strategia celuilalt partid decât de electorat.

În al doilea rând, respectarea acordului ține de calculele politice ale partidelor de la guvernare. Cât vrem să rămânem în alianță cu „adversarul” nostru? Cât de benefic este? Cât de mult ne va costa/ajuta la următoarele alegeri asocierea? La aceste întrebări nu putem să răspundem noi, ci doar PSD și PNL, iar răspunsul lor depinde de percepția pe care o au despre costurile și beneficiile asocierii. Dacă am încerca noi să răspundem, am intra pe tărâmul predicțiilor și, din păcate, la numerologie nu ne pricepem încă (cu toate că pare a fi meserie de viitor).

Așadar, în lipsa protestelor noastre, PNL și PSD decid cât guvernează împreună. 

Am depus programul de guvernare al coaliţiei. Programul se bazează pe următoarele principii: rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El are în centru cetăţeanul român.”, spunea prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, pe 23 noiembrie 2021

Pe de o parte, are și argumentul guvernanților o fărâmă de adevăr: instabilitatea politică este adesea citată ca motiv pentru dezvoltarea întârziată a României. Mai mult, în literatura de specialitate, durata foarte scurtă a mandatului unui ministru în guvernul României (de aproximativ 309 zile în ultimii șapte ani) apare ca un factor important în a explica capacitatea redusă de a implementa politici și a atrage finanțare europeană. De ce?

Pentru că fiecare ministru vine cu alt plan, acordurile făcute de predecesori sunt în pericol de a fi anulate, iar fiecare nou demnitar are nevoie de o perioadă de acomodare până să treacă la treabă. 

Rotativa nu va aduce însă nici măcar acest tip de stabilitate, pentru că majoritatea miniștrilor va trece la alte ministere, de unde o va lua, din nou, de la zero. Singura stabilitate de care avem parte este cea a unei guvernări PSD-PNL-UDMR, cu unicul scop de a distribui resurse la clientela din teritoriu (vezi Programul „Anghel Saligny”).

Rotativa din mai este emblematică pentru nivelul la care marile partide politice din România au ajuns să colaboreze pentru a se menține la putere.

„Stabilitatea” din ultima vreme nu a dus la mari reforme sau la îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare sau din PNRR (din care, apropo, un extra pilon este în pericol de a fi suspendat de Comisia Europeană, pentru că nu ne-am îndeplinit obiectivele).

În schimb, am fost martorii militarizării statului - să nu uităm proiectele de legi ale securității profund nedemocratice ajunse în presă vara trecută, sau de lipsa controlului parlamentar sau civil asupra serviciilor de informații. Calitatea și libertatea presei sunt în declin vertiginos, pe măsură ce majoritatea televiziunilor și a presei scrise primește din ce în ce mai mulți bani de la partide, iar Consiliul Național al Audiovizualului se ocupă cu sancționarea jurnaliștilor care vorbesc „prea mult” despre ministrul plagiator Lucian Bode.

„Media este lipsită de independenţă şi este supusă încercările de interferenţă, în special la numirea şefilor radioului şi televiziunii publice, precum şi a celor de la Consiliul Naţional al Audiovizualului”, subliniază același raport.

Indicatorii ai Băncii Mondiale (atenție, grafice și cifre!), ne arată că stabilitatea politică nu a fost întotdeauna sinonimă cu o calitate ridicată a guvernării.

România se situează pe penultimul loc în UE la capitolul „eficacitatea guvernului”, un indicator care cuprinde criterii precum calitatea serviciului public și gradul de independență a acestuia față de presiunile politice, calitatea formulării și implementării politicilor și credibilitatea angajamentului guvernului față de astfel de politici.

În același timp, la stabilitate politică stăm destul de bine, cu valori peste cele ale eficienței guvernării sau controlul corupției.

Din nou, argumentul stabilității pare să nu aibă legătură cu indicatori ai unei bune guvernări, ci cu supraviețuirea politică a partidelor de guvernământ. 

Partidele principale ale Coaliției, PSD și PNL, par să fi învățat din greșelile epocii Ponta-Dragnea și au reușit să nu mai inflameze opinia publică prin atacuri vădite la adresa democrației și a statului de drept cu teme „explozive” precum votul din diaspora sau OUG 13, ori prin retorică ultra-polarizantă - pare că șobolanii, brigăzile albe și trădătorii din discursurile lui Dragnea s-au plictisit și ei de politică.

Astfel, coaliția reușește să profite de pe urma apatiei politice a votanților. România a avut cea mai scăzută prezența la vot de pe întreg continentul  la ultimele alegeri parlamentare, doar 31,84% dintre alegători mergând la urne.

Societatea civilă este amorțită și subdimensionată - în România sunt înregistrate 90.000 de asociații, dar dintre acestea maximum jumătate sunt active, numărul celor care chiar contribuie la dezbaterea publică e cu mult mai mic. Colac peste pupăză, o propunere legislativă inițiată recent de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, ar descuraja și mai mult înființarea și finanțarea noilor asociații, în ideea de a combate ONG-urile care „acționează la comandă”.

Premierul Ciucă a interzis atacurile la adresa partenerilor de Coaliție. Deși PSD nu a impus același lucru, neînțelegerile de până acum nu au ieșit, în general, la suprafață. Armonia politică se extinde și la politicile promovate de cele două partide, acestea preferând întotdeauna status quo-ul.

Așa cum arătam într-un articol anterior, principalele partide din România au format un cartel politic, iar coaliția PSD-PNL-UDMR este doar cel mai recent exemplu. Politicile publice promovate de diferitele partide se aseamănă până la identitate, iar diferențele se evaporă, în ciuda declarațiilor liderilor.

Un exemplu foarte bun este eterna trecere la impozitarea progresivă a veniturilor, vehiculată de liderul PSD Marcel Ciolacu încă din 2021 (la un moment dat a declarat chiar că „nu există alt viitor decât impozitarea progresivă”). Totuși, iată cum vorbește doi ani mai târziu ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, tot de la PSD, despre același subiect: „Ar trebui să stăm la masă să stabilim care e cea mai bună soluție pentru România. Nu 2023 va fi anul schimbării paradigmei fiscale.”

Mai mult, cel mai mare partid de opoziție, USR, s-a moderat și a renunțat aproape complet la abordarea anti-sistem din 2016 și 2020, orientându-se ideologic spre „centru-dreapta modern” și politic spre Forța Dreptei și Partidul Mișcarea Populară, ambele formate din politicieni deja consacrați. Locul USR de partid anti-sistem a fost preluat în mare parte de AUR, așa cum prevede și teoria sistemului de partide cartel: acesta creează mereu reacții anti-sistem.

Până acum, coaliția a aplicat o tactică de tip „cordon sanitar” în jurul extremiștilor de la AUR (adică refuză orice colaborare oficială), dar în același timp nu se sfiește să preia din temele promovate de partidul condus de George Simion pentru a câștiga electoral, așa cum ne-a indicat scandalul recent despre canalul Bîstroe. 

Fun fact: Nu e prima dată când România face „rotativă” guvernamentală. Ce fac acum politicienii noștri seamănă cu ce făceau omologii lor de dinaintea Primului Război Mondial, nu s-au obosit nici să-i schimbe numele, o alegere cel puțin neinspirată, credem noi.

La fiecare câțiva ani, Regele numea un nou Guvern format de unul dintre marile partide din Parlament (Liberal și Conservator), care apoi dizolva legislativul și organiza noi alegeri, pe care le câștiga mereu. Liderii noștri politici continuă să mimeze democrația și un secol mai târziu.

Share this