Jurnalul lui Denis de Rougemont, scurt manual de evaluare a unui totalitarism

Codruţa Simina

Redactor

„Revoluțiile nu se fac fără a schimba vocabularul. Căci forța principală a unei mișcări politice nu constă în adevărul doctrinei sale, ci în adecvarea propagandei sale. În zilele noastre, revoluția este mai întâi o chestiune de cuvinte, de lozinci, un caz particular al acelei științe a opiniei publice numită Publicitate„.

Denis de Rougemont,
Jurnalul unei epoci, 1935-1936, Jurnal de Germania

*

În 1935, scriitorul elveţian Denis de Rougemont acceptă să predea timp de un an la o universitate din Germania.

Ţara se află în al doilea an din aşa-numitul das Dritte Reich − Al Treilea Reich, instaurat şi condus de Partidul Muncitoresc Național-Socialist German. De Hitler.

Pe parcursul acestui an, de Rougemont notează secvențe ale instalării totalitarismului nazist − spaima omniprezentă, fascinația religioasă pentru lider, centralizarea excesivă, defilările ostentative, efectele propagandei, lașitățile cotidiene.

„Tot așa cum romanul psihologic, având în centru eroi individuali, a exprimat realitatea epocii care se încheie sub ochii noștri, s-ar putea ca jurnalul intim să fie forma de tranziție ce corespunde unor vremuri noi: ea exprimă legăturile unei persoane cu pasiunile colective. Mâine poate că nu vor mai exista decât manifeste, epopei ale propagandei”, notează de Rougemont.

E conștient că demersul său are valoare istorică și reușește astfel să transmită o mărturie unică, mai ales că o contrapune opiniilor majoritare din democrațiile aflate în jurul Germaniei.

Ne găsim, așadar, în mijlocul unei națiuni al cărei țesut social este penetrat de Partid. De la viața de familie la presă şi economie, fiecare moment este supravegheat și impregnat de directivele regimului.

„În orice caz, a trăi în epoca lui Hitler și a nu te duce să-l asculți și să-l vezi, când pentru asta e suficientă o noapte de mers cu trenul, ar însemna să te lipsești de câteva elemente necesare oricărei înțelegeri a vremurilor noastre”, scrie de Rougemont.

Și merge să-l vadă pe Hitler.

L-ați urmărit, probabil, pe liderul nazist, în înregistrări tv. Jurnalul lui de Rougemont vine să completeze imaginile: așteptarea, în picioare, câte 4-5 ore, cântecele, adorația.

De ce îl urmează oamenii orbește, în ciuda restrângerii clare a drepturilor cetățenești?, se întreabă universitarul elvețian. Pentru că, intuiește el, Hitler este un conducător care oferă un sens națiunii sale.

Omul de cultură sesizează foarte rapid un element despre care va spune, mai apoi, că merită menționat cât mai des: natura religioasă a hitlerismului.

Ceea ce justifică și starea permanentă de război a populației: propaganda impune acest imperativ.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

„Lupta împotriva foamei și a frigului este războiul nostru”, spune unul dintre sloganele omniprezente. Și meditația autorului e pe măsură: oare pe neamț nu-l poți înflăcăra decât vorbindu-i despre război, fie el și împotriva frigului?

Dar poate reflecția cea mai neobișnuită pune în directă legătură apariția sistemelor totalitare cu eșecul Bisericii creștine.

Teza subînțeleasă e că totalitarismele apar când Biserica nu reuşeşte să mai ofere liantul credinței, sensul ei profund, când elitele nu mai sunt în stare să comunice, când păturile sociale sunt disociate și, mai mult decât ură, resimt dezgust una față de alta.

Jurnalul oferă și un argument final împotriva discuțiilor de tipul „dar nu tot ceea ce au făcut era rău”, discuţii pe care le avem și în România, la nivelul „nu tot ce s-a întâmplat în comunism era rău”.

Autorul refuză o astfel de problematizare: el afirmă că  nu mai este posibil să desparți măsurile bune de cele rele, din cauză că acestea funcționează împreună, totalitar, devenind în sine un instrument unitar de coerciție.

În fine, gânditorul observă și esența regimului − „suprimarea brutală și militară a oricărei expresii libere a antagonismelor, care la noi reprezintă în continuare realitatea însăși a vieții sociale”.

E un punct bun de a evalua, de pildă, unul din refrenele care îl însoțeau pe Victor Ponta în campania electorală: gândim la fel, simțim la fel…

În fine, sub forma jurnalului, de Rougemont arată că ar fi bine ca un lider de acest tip să fie privit prin ochii poporului său, ai victimelor și adepților, „așa cum e plăsmuit și așa cum e îndurat”.

***

Denis de Rougemont (1906-1985) este considerat unul dintre fondatorii proiectului Uniunii Europene. A întemeiat curentul personalist în filozofia europeană şi a scris „Partea diavolului”, o bijuterie a gândirii de pe Bătrânul Continent.

Humanitas a publicat deja primele două volume din Jurnalul gânditorului elveţian, care acoperă perioada 1926-1935; alte două volume vor fi publicate în a doua jumătate a anului.