Rudolf Höss, primul comandant al lagărului de exterminare de la Auschwitz, înainte de a fi executat, în 1947.

Istoric al Holocaustului: „Comportamentul soldatului sovietic din Armata Roșie e aproape identic cu cel al soldatului din armata nazistă”

Istoricul care a îngrijit editarea în premieră în limba română a jurnalului comandantului lagărului de exterminare de la Auschwitz găsește similitudini între echipele morții din cel de-Al Doilea Război Mondial și diviziile rusești care ucid civili în Ucraina în 2022.  


Câteodată mă simt ca și când aș fi dumnezeu: dacă spun că un om va muri, el moare în aceeași zi”. E un citat atribuit lui Pablo Escobar, însă aceeași beție a puterii absolute e posibil să le fi produs sentimente similare și altor criminali notorii ai istoriei, cum a fost, în cazul de față, Rudolf Höss, primul comandant al lagărului de exterminare de la Auschwitz. 

Într-un caz cu totul particular, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, odată condamnat el însuși la moarte de un tribunal polonez și în timp ce își aștepta rândul la spânzurătoare, Höss a scris o carte de memorii. În urmă cu câteva luni, aceasta a apărut pentru prima dată în traducere în limba română la Editura Omnium sub titlul „Comandant la Auschwitz. Autobiografia lui Rudolf Höss”. 


Vrem să putem relata în continuare despre evenimentele importante care definesc istoria, indiferent dacă ele s-au încheiat sau sunt în derulare chiar în zilele noastre și afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

Ediția a fost îngrijită de Ottmar Trașcă, istoric de la Institutul de Istorie George Barițiu al Academiei Române, specializat în studiul Holocaustului și al regimului nazist, dar și în istorie militară. Ce face Trașcă este să ghideze cititorul, să îi explice contextul și veridicitatea informațiilor puse pe hârtie de marele criminal Höss. Dar și așa, cartea este o mărturie zguduitoare, aproape o demonstrație a unei alte ziceri celebre atribuite, de această dată, lui Stalin: moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni e doar o statistică. 

L-am rugat pe Ottmar Trașcă să ne conducă prin labirintul încețoșat al mașinăriei de ucis naziste și el a găsit corespondențe chiar și în zilele noastre, când invazia Rusiei din Ucraina readuce în prim-plan nu doar pierderea umanității, dar și masacrele însângerate care au marcat secolul trecut. 

Istoricul Ottmar Trașcă. Foto: arhiva personală

Cum se face că memoriile fostului comandant al Auschwitz-ului au fost traduse în românește abia acum? 

– Eu am citit ediția germană, când a apărut. De fapt, cartea a fost inițial publicată de polonezi. Am fost șocat când am citit-o, atât e de rece scrisă. Rudolf Höss a fost un om care, cum să spun, poate în altă conjunctură ar fi ajuns cu totul altceva, un birocrat sau un funcționar.

Colegul meu Stejărel Olaru (directorul editurii Omnium, n.red) a obținut drepturile de publicare în limba română. Anul trecut, fiind la Varșovia într-un stagiu de cercetare, m-a sunat și m-a întrebat dacă accept să mă îngrijesc de ediție.

S-a nimerit bine, fiindcă Höss a fost judecat de polonezi și condamnat la moarte la Cracovia și apoi executat la Auschwitz. Știam că dosarele originale sunt în Polonia și am avut noroc că am cerut Institutului Memoriei Naționale dosarele și am putut să le folosesc ca să adnotez textul. Asta pe de o parte. În plus, văzusem și în arhivele germane dosarul lui de ofițer SS și alte documente referitoare la cariera lui. 

E o mărturie liberă, dar pare ghidată pe alocuri, ca și când ar încerca să răspundă întrebărilor unui anchetator, repetă unele aspecte, se justifică…

– Este o mărturie liberă scrisă în închisoare, după condamnarea sa și înainte de a fi executat. 

Așadar știa că va fi executat când a scris?

– Evident. Și nu a fost obligat să scrie această autobiografie, pur și simplu a redactat și a încercat să prezinte propria versiune a evenimentelor la care a fost martor și făptaș.

Mai există mărturii de felul acesta?

– E printre puținii care și-au recunoscut vina. 

De ce crezi că a optat pentru a mărturisi în așa fel, metodic, în scris, mecanismul de exterminare de la Auschwitz?

– E o bună întrebare. Știa că nu mai are nimic de pierdut și a vrut să lase și o versiune proprie. Pe de altă parte, știind că va fi executat a încercat, cred, și să justifice ceea ce a făcut și de ce a făcut. De multe ori se ascunde, bineînțeles, în spatele ordinelor: „Fuhrerul ordonă, noi îl urmăm!”. 

Eu am confruntat și am verificat în foarte multe privințe ceea ce a scris, cu documentele păstrate în arhive. În general, e autentic, documentele confirmă ceea ce spune, de aceea e și o mărturie atât de zguduitoare. Pe mine m-a șocat practic maniera asta tipic contabilă de a înregistra totul, fără niciun fel de sentimente. M-am tot gândit la asta. Consider că e un om lipsit de conștiință. 

În momentul în care scrii despre așa ceva și relatezi cu un ton atât de neutru, devii un personaj dezumanizat. În dosarul lui de ofițer SS pe care l-am consultat, apar evaluările superiorilor săi, care sunt foarte bune. Printre altele, o evaluare întocmită de șeful personalului din SS, generalul Herff, în mai 1943, după o inspecție la mai multe lagăre de concentrare și exterminare din Polonia, afirmă că e un om foarte prezentabil, corect, disciplinat și că punctul lui forte este practica. Spune că el a venit cu metode inovatoare în ceea ce privește lagărele de concentrare, „educarea” deținuților din lagăre. 

Höss e rezultatul școlii de la Dachau. Tot sistemul concentraționar nazist are ca punct de plecare lagărul de la Dachau. E primul lagăr de concentrare creat încă din aprilie 1933 de naziști pentru dușmanii lor reali sau imaginari și, practic, toți viitorii călăi, care au făcut carieră în SS, că sunt torționari sau comandanți de lagăre au trecut prin Dachau, și e inclusiv cazul lui Höss. 

Primul comandant de la Dachau a fost Theodor Eicke, un sinistru personaj, general SS, ulterior comandant al diviziei la fel de sinistre Cap de Mort, Totenkopf. Și Eicke și-a recrutat practic oamenii, le-a imprimat această mentalitate extrem de dură, fanatică, obediența față de ordinele venite de la superiori și ura fanatică față de cei închiși. De la Dachau, cadrele formate sunt repartizate pe măsură ce sistemul de lagăre se extinde în teritoriile ocupate, în alte centre de exterminare. 

E o clarificare binevenită ceea ce spui, fiindcă în mărturia sa Höss joacă rolul unui ofițer oarecum modest, lasă să se înțeleagă, de exemplu, că detașarea lui în Est de la Sachsenhausen la Auschwitz a fost un fel de retrogradare, fiindcă nu se înțelegea cu anumiți superiori. Pe urmă scrie că misiunea care i s-a încredințat era să creeze un lagăr cum n-a mai existat pe pământ. 

– Ce retrogradare poate fi în momentul în care e chemat personal de către Heinrich Himmler în 1941, potrivit propriilor afirmații, și i se dă sarcina de a crea acest lagăr și de a lua parte la aplicarea soluției finale, exterminarea evreilor? Asta nu putea fi o retrogradare, fiind vorba de o chestiune strict secretă a Reichului, cu cel mai înalt nivel de clasificare și despre care știau foarte puțini. Era un om de încredere al regimului. 

El se plânge de dificultățile întâmpinate, procurarea de sârmă ghimpată și altele și altele. Dacă vizitezi Auschwitz-ul ai să vezi cât de bine e organizat lagărul, totul era la îndemână pentru crimele de masă petrecute acolo, cu camere de gazare, crematoriu, barăci. Höss era un bun administrator. Acest lucru era recunoscut de superiorii lui. 

Tot spiritul lui de inițiativă a stat și la descoperirea soluției de exterminare cu Zyclon B? 

– Nu el a descoperit, ci un subaltern al său, Karl Fritzsch, cel care s-a și adresat în cadrul unui apel de seară al deținuților, în 1941, cu aproximativ aceste cuvinte: „Din acest lagăr sunt doar două posibilități de a ieși, una foarte improbabilă, în cazul în care veți fi eliberați și a doua cale de ieșire e pe horn.” 

El, în calitate de ​​Schutzhaftlagerführer, adică responsabil pentru regimul din lagăr, o funcție importantă în ierarhia SS dintr-un lagăr de concentrare, la un moment dat în absența lui Höss se pare, a folosit acest gaz, Zyklon B pe un lot de prizonieri de război sovietici, care au fost exterminați în 1941. 

Ulterior, Fritzsch a raportat despre efectul gazării cu Zyklon B și apoi a fost aplicată la scară largă. Himmler, în vizita făcută la Auschwitz în 17-18 iulie 1942 a asistat la o gazare de acest gen. Apropo, dacă am consulta calendarul de lucru al lui Himmler, am vedea aceeași ordine contabilă ca și la Höss, nimic personal, niciun fel de sentiment. Niște oameni normali, care par să aibă niște preocupări anodine, dar care sunt de fapt niște monștri. Revenind, Fritzsch e cel care a descoperit gazarea cu Zyklon B, dar Höss e cel care a preluat-o și a folosit-o pe scară industrială. 

Și tot el e cel care vine din proprie inițiativă cu acest slogan, Arbeit Macht Frei, care a ajuns sinonim cu teroarea, amplasat deasupra intrării în lagărul de la Auschwitz, și despre care vorbește în memoriile sale și spune că l-a scris cu bună credință, fiindcă el însuși avea un suflet de fermier…  

– „Munca te eliberează”. El susținea asta, că munca ușurează detenția, el însuși fiind un fost deținut, fiindcă a fost implicat într-un asasinat. 

Hai să ne întoarcem un pic la felul în care se construiește o astfel de persoană, un monstru de asemenea calibru. E interesant, fiindcă nu e cum ne-am aștepta, un om care să fi suferit, de exemplu, traume în copilărie. Vine dintr-o familie burgheză, care s-a îngrijit de educația lui. Mă rog, spune că ar fi avut niște probleme de atașament. 

– Spune, da, că nu s-a înțeles cu părinții lui. 

Dar asta nu justifică în niciun fel ceea ce a devenit ulterior… Dimpotrivă, el găsește în viața militară un sprijin, e salvat de spiritul de camaraderie din Freikorps… 

– În niciun caz nu justifică. Dar și aici, am descoperit că își construiește un CV falsificat, minte în autobiografie, ca să își creeze o aură eroică. Evocă, de exemplu, o călătorie în Irak, Turcia, Palestina. Dar el nu a călcat pe acolo niciodată! Ce m-a mirat e faptul că SD-ul, care era serviciul de siguranță și care verifica datele biografice ale cadrelor din SS, nu a descoperit falsul în dosarul lui de ofițer SS. 

Höss nu e născut în 25 noiembrie 1900, ci un an mai târziu, dar în dosar apare acea dată tocmai pentru a fi mai plauzibil momentul în care el ar fi intrat ca voluntar în armata germană în 1916. Unitățile pe care le indică și din care spune că a făcut parte și a participat la o campanie din Orientul Mijlociu, nu există. El nu a părăsit orașul natal până în 1917. 

Mărturia semnată a lui Rudolf Höss
Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Apoi, Höss mai afirmă că a fost decorat cu Crucea de Fier, clasa I, clasa a II-a, iar pentru aceste distincții care erau cele mai înalte din armata germană, există o evidență foarte clară, fiindcă nu se dădeau pe ochi frumoși. Și totuși, nimeni n-a verificat dacă ceea ce spunea el era real. Și-a dat acest CV pe care toată lumea l-a luat de bun. Dacă era verificat, foarte ușor ar fi ieșit la iveală impostura. Abia în 1919 el se înrolează în acele unități Freikorps, care erau formate din veterani de război, folosiți în misiuni de pază și ordine în anumite zone de graniță. 

Crezi că încearcă să explice că așa, vizitând Țara Sfântă, și-a pierdut credința în Dumnezeu? El fiind educat pentru a devenit preot. Poate acestea să fi fost resorturile minciunii? 

– E posibil. Dar în dosarul lui de ofițer nici nu scrie asta, iar de regulă era menționat dacă omul era credincios sau nu. La Höss nu scrie nimic. 

– Ideologizarea aceasta treptată a societății germane la finalul anilor ‘20, când începe să crească prestigiul viitorului partid nazist, s-a întâmplat la o scară greu de imaginat și s-a folosit de tot soiul de inițiative civile rurale, idealizate, la care aderau oameni simpli, dar cu bună credință aș putea spune. Și Höss a devenit adult într-un astfel de loc, într-o comună de fermieri. 

– Erau tot felul de asociații, Blut und Boden de exemplu, sânge și pământ, care apar ca ciupercile după ploaie la începutul anilor ‘30. Multe erau naționaliste și ajung să fie asociate tot mai mult cu mișcările de extremă dreapta. 

Nu fuseseră create de extrema dreaptă, ci confiscate pe parcurs?

– Mai degrabă aș spune că au fost confiscate. Și această asociație, Artamanen, din care Höss făcea parte și unde se întâlnește cu Himmler și cu viitoarea lui soție, era din aceeași categorie. Himmler de aici îl reține pe Höss și talentul lui organizatoric. Acolo, în aceste asociații, mergeau oameni simpli în căutare de soluții pentru un trai mai ușor, dar pe măsură ce situația se radicalizează și în Germania din punct de vedere politic, se apropie din ce în ce mai mult de extrema dreaptă. Nu numai asociații agrare cum a fost acest Artamanen, dar și asociații de cultură, sportive, toate au ajuns în siajul extremei drepte. Ulterior, după 1933, ele sunt preluate oficial și vor fi folosite în scopurile ideologice ale celui de-Al Treilea Reich. 

E o demonstrație despre cât de ușor radicalizezi grupuri de persoane, dacă apeși butoanele potrivite și apelezi la interesele lor imediate. 

– Unii realizează pe urmă că sunt instrumentalizați de către conducerea celui de-Al Treilea Reich pentru obiective pe care ei nu și le doreau. Cei mai mulți nu realizează, însă. În cercetările mele legate de serviciul de informații german, am remarcat același lucru. Erau foarte mulți ofițeri germani veterani de primul război mondial, care nu și-au mai găsit locul în Reichswehr, al cărei număr fusese foarte redus după Tratatul de la Versailles, la circa 100.000 oameni. 

Cei mai mulți au trebuit să părăsească armata și s-au reorientat. Au intrat în diverse asociații culturale, politice și ulterior au aderat la mișcarea nazistă. Mulți dintre ei au fost entuziasmați la început de propaganda nazistă, de sloganul „Germania, trezește-te!”, de revizuirea clauzelor de la Versailles considerate incorecte și chiar umilitoare, de recâștigarea prestigiului Germaniei pe plan internațional, de reînarmare. Toate acestea au fost obiective pe care le-au acceptat mulți cu însuflețire și de bună credință, până și-au dat seama încotro merg lucrurile. 

E inclusiv cazul lui Wilhelm Canaris, șeful Abwehr (serviciul german de informații și contrainformații, n.r.), ofițer de carieră, ofițer de marină, care inițial îl sprijină pe Hitler până își dă seama de esența criminală a regimului său. În 1935 devine șef al Abwehr-ului și în 1938 este lămurit, după Anschluss, după criza sudetă și ajunge să îi spună la un moment dat predecesorului său în funcție că aceștia (cei din partidul nazist, n.red) sunt toți criminali. Și predecesorul său, Conrad Patzig spune: „Atunci de ce nu demisionezi?” La care el îi răspunde: „Nu pot, dacă plec eu, vine altul și mai rău, după mine vine Reinhard Heydrich”. 

Deci ai găsit urme de conștiință în cercetările tale despre mașinăria nazistă? 

– Canaris e o figură foarte interesantă. În 1938 devine practic un inamic declarat al regimului și e implicat inclusiv într-o conspirație de a-l răsturna pe Hitler de la putere în toamna acestui an. Nemții au comunicat pe canale secrete ale englezilor să nu accepte conferința de la Munchen, să nu cedeze în fața pretențiilor lui Hitler. Adică, le-au spus că în cazul în care nu cedează, există o conspirație și Armata l-ar fi dat jos pe Hitler.

Și spre uluirea și stupefacția lor, a germanilor, Neville Chamberlain (prim-ministrul britanic de la acea dată, n.red) nu doar că merge la München, dar apoi face o declarație glorioasă prin care comunică faptul că el a adus pacea în Europa acceptând condițiile lui Hitler. După un an de zile, Marea Britanie intra în război. 

Atunci, toți cei care au acceptat să ia parte la această conspirație – fiindcă totul era pregătit pentru o lovitură de stat – toți se retrag, așadar, în așteptarea unui moment mai prielnic. Și, în 1939, iarăși e un moment interesant.

La patru zile de la izbucnirea războiului, Canaris se întâlnește la Dresda cu șeful Serviciului de Informații al armatei maghiare, colonelul Újszászy István, pe malul Elbei, iar Canaris, pe un ton pesimist, îi spune colegului maghiar că Germania n-are cum să câștige acest război și că se îndreaptă spre catastrofă. „În cazul în care noi avem victorii, America va intra în război. Dacă nu vom avea victorii, URSS ne va ataca. Și o catastrofă și mai mare ar fi dacă Germania ar câștiga acest război. Noi trebuie să împiedicăm această eventualitate”, spune el. Practic, din acest moment, Canaris și Abwehr-ul sabotează efortul nazist, devine centrul rezistenței anti-naziste. 

Și astfel se explică de ce în 1944 foarte mulți ofițeri Abwehr au plătit cu viața și inclusiv Canaris este executat. Deșteptarea s-a dat târziu. Inițial mesajul nazist a fost sprijinit, fiindcă era inspirator: recâștigăm prestigiul Germaniei, anulăm tratatul umilitor de la Versailles. Și pe plan economic, a fost eradicat șomajul, de la un șomaj uriaș în 1933, în câțiva ani se ajunge la zero șomaj.

Se spune, printre altele, că Hitler a construit autostrăzi. Nu el a construit, planurile erau făcute cu mult timp înainte, el dar el le-a aplicat. Așadar foarte mulți oameni au căzut în capcana nazificării. 

Practic asta înseamnă nazificare, o confiscare a fiecărui segment din societate, de la viață socială și politică…

– …Și punerea societății sub controlul total al regimului, al leadership-ului nazist. Controlau tot absolut. 

Odată ce Rusia a atacat Ucraina în 2022, termenul de nazificare a ajuns aproape un loc comun folosit de propaganda de la Kremlin pentru a justifica invazia. Ce sentiment ai tu, ca istoric specializat în mașinăria asta infernală care a fost al Treilea Reich, când vezi că nazificarea ajunge, după aproape 80 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, să aibă o doua viață? 

– Termenul de nazificare nu se aplică pentru Ucraina, că naziștii nu sunt acolo. Naziștii sunt mai spre Est. Naziștii sunt în Kremlin, acolo trebuie făcută denazificarea.

Dacă ne uităm comparativ la metodele naziste din perioada războiului și metodele utilizate de Federația Rusă în zilele noastre, nu vedem mare diferență.

Să mă explic. Comportamentul soldatului sovietic din Armata Roșie e aproape identic cu cel al soldatului din armata Federației Ruse a anului 2022. Aceeași lipsă de empatie, de orice sentiment uman față de populația civilă din teritoriul ocupat, același comportament, crime, jafuri, violuri, cred că nu mai trebuie să insist asupra acestor imagini, din care avem exemple în fiecare zi, Irpin, Bucea, Liman și altele, câte or mai fi, că se vor mai descoperi și alte gropi comune. Practic metodele barbare, NKVD-iste se aplică și în ziua de astăzi de către Armata Rusă. Și mai e ceva, apropo de Höss. 

În momentul în care m-a rugat Stejărel Olaru să îngrijesc ediția, sarcina care mi-a revenit a fost mai complicată decât ar părea la prima vedere. Eu sunt familiarizat cu multe noțiuni și termeni și personalități, pe când cititorul de rând nu este. La un moment dat în biografia lui, Höss vorbește de o așa-numită „Acțiune specială 1005”. Fac o mică paranteză și pe urmă revin în zilele noastre, că are legătură. 

Codificat, „Acțiunea specială 1005” e, din punctul meu de vedere, cel mai oribil aspect al Holocaustului. Toată povestea începe în Harkov în 1941, când armata germană ocupă Harkovul și știm bine că în urma armatei germane apăreau și acele unități mobile de exterminare, Einsatzgruppen, care aveau misiunea de a lichida opoziția reală sau imaginară a celui de-Al Treilea Reich din teritoriile ocupate, în cazul de atunci evreii, comisarii politici din Armata Roșie, etc.

Einsatzgruppen C, care opera în spatele grupului de Armate Sud, lichidează 12.000-13.000 de evrei pe care îi capturaseră în oraș. În urma unei contraofensive a Armatei Roșii, Harkovul e însă relativ repede eliberat și sunt descoperite aceste gropi comune. A urmat o campanie vehementă, propagandistică, a URSS, cu note de protest adresate SUA, Angliei etc. cu referire la masacrele comise de „hoardele de barbari fascisto-naziste” pe teritoriul ocupat al URSS. Drept urmare, Heinrich Himmler și Reinhard Heydrich, cele două eminențe ale SS-ului, au ajuns la concluzia că se lasă prea multe urme după execuțiile în masă și că acest lucru trebuia revizuit complet. 

Astfel, în ianuarie 1942, Heydrich îl convoacă la Varșovia pe unul dintre comandanții Einsatzcomando-urilor, pe colonelul SS Paul Blobel, care coordonase masacrarea evreilor de la Babyn Yar, lângă Kiev, unul dintre cele mai mari masacre comise – în două zile, 33.000 de oameni au fost executați. Și Paul Blobel primește misiunea de a marca gropile comune, unde erau victimele masacrelor și de a constitui un detașament special, care să scoată aceste cadavre și să le ardă, să niveleze terenul și să planteze copaci. Toată această acțiune primește numele de „Sonderaktion 1005-Acțiunea specială 1005”. 

Paul Blobel se pune pe treabă. În autobiografia sa, Höss relatează, printre altele, că în 1942 Blobel merge la Auschwitz, la Treblinka și Sobibor unde începuse practic gazarea deținuților, să studieze metodele de ardere cât mai eficientă a cadavrelor. Până la urmă găsește o metodă pe care nici nu știu cum să o numesc, un rând de cadavre, unul din bârne și tot așa, ca să eficientizeze arderea a cât mai multe cadavre în cel mai scurt timp posibil.

Și, ulterior, în primăvara lui 1943, după ce a fost descoperit și masacrul de la Katyn, Himmler realizează că și sovieticii, dacă înaintează, la rândul lor vor da peste gropi comune. Astfel că Himmler ordonă ca operațiunea de ștergere a urmelor să fie extinsă și în teritoriile ocupate în URSS, unde SS a comis masacre inimaginabile în anii 1941-1942. 

Practic, Blobel creează o unitate specială, „Sonderkommando 1005-Comando-ul special 1005”, format din deținuți evrei, și cu care merge să șteargă urmele, scot cadavrele să le ardă. E o chestiune absolut horror, doar să ne închipuim, că scoteau cadavrele aflate în putrefacție și le ardeau. Există fotografii care arată că foloseau, pentru oasele care nu ardeau, un fel de mori de măcinat. Deținuții evrei care refuzau să execute dispozițiile primite erau lichidați la rândul lor, iar, periodic, ei erau uciși și înlocuiți cu alții, tocmai pentru a nu lăsa martori. Toată povestea asta durează până la sfârșitul războiului. 

La un moment dat, dacă ai văzut filmul „Lista lui Schindler”, ți-aduci aminte că la sfârșitul filmului, în anul 1944, Schindler, interpretat de Liam Neeson, asistă împreună cu Ralph Fiennes, care era ofițerul SS Amon Goeth la arderea unor cadavre? E aceeași poveste. Erau cadavre scoase și arse în cadrul aceleiași „Acțiuni speciale 1005”, de ștergere a urmelor. 

Și acuma vin la rușii din zilele noastre. La începutul războiului au existat fotografii cu acele incineratoare mobile folosite de Armata Rusă, în Donbas, dar și în alte teritorii ocupate, care aveau aceeași menire practic. 

S-a scris că le foloseau ca să ardă cadavrele propriilor soldați căzuți, pentru a minimiza pierderile suferite… 

– Tocmai pentru a șterge urmele, tocmai pentru a diminua în fața opiniei publice ceva ce nu vor recunoaște niciodată, dimensiunea uriașă a pierderilor suferite. Nu avem nicio garanție că n-au fost folosite și pentru a ascunde urmele crimelor comise. Altfel, nu există o altă explicație pentru prezența acestor incineratoare mobile. 

– Se închide cercul ororii. Ideologiile acestea, nazismul și bolșevismul, înfrățite inițial, pe urmă despărțite într-o extremă și celaltă, se reîntorc la corpul lor comun, care e moartea, crima. 

– Cine este Putin? De unde provine? Din KGB, urmașul NKVD-ului, așa că nu e de mirare că acționează așa cum o face. Se spune că Putin va fi înlăturat, posibil, dar rămâne întrebarea, cine va veni după el? Eu cred că un alt Putin, poate chiar mai rău, atâta timp cât după 1991, după prăbușirea URSS, structurile de forță ale fostului stat sovietic nu au fost reformate din temelii. Putin e produsul acestor servicii.

Eu prevăd o luptă pentru putere între aceste armate particulare, gruparea Wagner, cecenii lui Kadîrov și cred că nu trebuie să ne facem iluzii despre ceea ce se poate întâmpla. Ai văzut, probabil, execuția acelui om, cu barosul. E abominabil.

Din punctul meu de vedere, între naziști și ce se întâmplă în Rusia astăzi nu e nicio diferență. 

Am fost la Moscova, am simțit pe pielea mea atmosfera din acest oraș. Și era acum zece ani, când mulți încă aveau speranțe de la Putin. E un regim dictatorial pe față. Aproape două luni cât am stat acolo, l-am simțit permanent. E o stare de insecuritate acută. 

Pentru cineva care vine din lumea liberă, poate...

– Desigur. E o prezență intimidantă a forțelor de securitate peste tot, am asistat personal la arestări efectuate de patrule în metrou cu o brutalitate greu de imaginat, oameni călcați pe cap, bătuți, în fața celorlalți trecători. Nici o știre negativă la adresa lui Putin. Întotdeauna era prezentat la biroul său din Kremlin și cu miniștrii venind în fața lui ca elevii în fața profesorului, cam asta era ipostaza. Practic e un țar neîncoronat. 

De asta zic că e o buclă a istoriei…

– Eram la Varșovia săptămânile trecute, când s-a întâmplat incidentul cu racheta rătăcită, care a ucis cei doi fermieri, pe granița cu Ucraina. Polonezii au fost foarte calmi, nu au intrat în panică, dar am stat de vorbă cu foarte mulți colegi istorici, care nu erau de acord cu varianta oficială.

Mulți cred că a fost totuși o provocare rusească, care ar urmări să testeze NATO. Știindu-se foarte bine că Polonia și Ucraina sunt în relații bune, Kremlinul e posibil să fi încercat să creeze diversiune și să sporească o stare de tensiune între cele două țări. S-a recunoscut că era vorba de o rachetă ucraineană, dar se crede că nu avea cum să fi fost lansată de ucrainieni. Foarte mulți credeau în această a doua variantă. E o ură generalizată împotriva rușilor în Polonia. 

Dacă există dreptate, atunci Putin și acoliții lui ar trebui să ajungă și ei în fața unui tribunal internațional pentru crime împotriva umanității. Aceste bombardamente crude n-au nicio legătură cu obiectivele militare, ci au menirea de a teroriza populația și de a o lipsi de mijloace elementare de supraviețuire, electricitate, gaz, apă potabilă. Nicio diferență față de ceea ce făceau naziștii. Secolul XX a fost secolul extremelor, a fost acum 80 de ani. Nu-mi vine să cred ceea ce văd acum în secolul XXI, mă lasă fără cuvinte. Parcă nu învățăm nimic din istorie. 


Cine e Ottmar Trașcă?

Doctor în istorie din 2009, Ottmar Trașcă este un cercetător de mare ambiție, care se încăpățânează să aducă lumină în cele mai întunecate episoade ale istoriei contemporane. L-au preocupat relațiile româno-sovietice și relațiile dintre România și cel de-al III-lea Reich în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut acces la arhive din Germania, Polonia și Rusia și lucrează la o carte despre activitatea și obiectivele Abwehr-ului – serviciului secret german, în Europa.

Trașcă a scris despre Holocaust, despre conflictele româno-maghiare din anii ‘40, despre Ion Antonescu și Odessa octombrie 1941 – martie 1942, rebeliunea legionară, pogromul de la Iași, culisele lui 23 August 1944 și alte momente cheie care ne-au marcat ca nație și despre care adevărul complet e încă îngropat în zeci de documente, care așteaptă să fie descoperite. În 2019, lui Ottmar Trașcă i s-a decernat premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” oferit de Academia Română în pentru volumul „Diplomaţi români în slujba vieţii. Constantin I. Karadja şi salvarea evreilor români din Europa în timpul celui de-al Treilea Reich (1932-1944)”.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...