Profesorul Dumitru Sandu, care în urmă cu 12 ani a lansat un Apel pentru integritate și performanță în atestarea universitară, este autor al celui mai amplu studiu realizat în România pe tema integrității academice în spațiul universitar FOTO: Lucian Muntean, PressOne

INTERVIU. Sociologul Dumitru Sandu despre modificările pro-plagiatori: „Ministerul Educației trebuie să răspundă pentru această eroare fundamentală pe care a făcut-o”

  • Profesorul universitar emerit Dumitru Sandu, care are experiență de un deceniu în analiza plagiatelor, demontează punct cu punct, într-un interviu pentru PressOne, argumentația prin care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, încearcă să-și justifice inițiativa de a schimba filozofia de analiză a acuzațiilor de plagiat.
  • Interviul a fost realizat în cursul zilei de joi, a doua zi după ce o parte importantă a comunității academice și a societății civile s-a exprimat, printr-o scrisoare deschisă cu peste 750 de semnatari, împotriva modificărilor inițiate de ministrul Cîmpeanu.
  • „Vă solicităm ca, în calitate de inițiator al proiectului național «România Educată», să vă exprimați public punctul de vedere față de consecințele pe care le va avea asupra funcționării CNATDCU – și a «culturii integrității» pe care proiectul dvs. își propune să o clădească – recenta inițiativă a ministrului Sorin Cîmpeanu”, se arată în scrisoarea adresată președintelui României.
  • Vineri, președintele Klaus Iohannis și-a precizat într-o declarație publică poziția față de scrisoarea-protest, afirmând că are „toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic” și cerând inițiatorilor modificărilor „să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință”.
  • Procedural, tot vineri s-a încheiat perioada de consultare publică privind modificările pe care ministrul le-a lansat în urmă cu peste o lună și jumătate, continuând să le promoveze și după ce experții CNATDCU le-au respins cu 15 voturi împotrivă și 3 abțineri. Astăzi, conform Edupedu.ro, Sorin Cîmpeanu va face un anunț în legătură cu modificările pe care le-a inițiat.
  • Diagnosticul profesorului Dumitru Sandu: „În momentul de față ne aflăm în etapa luptei pe regulamente. Oamenii din administrația centrală și din politică, indiferent de culoarea lor politică, nu știu cum să facă să oprească acțiunile de promovare a integrității academice”.

***

Tema integrității academice, pusă pe tapet de încercarea fățișă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de protejare a plagiatorilor prin amnistieri individuale mascate, vine în momentul în care, pe lângă „România Educată”, proiectul prezidențial adoptat prin memorandum de Guvern la 14 iulie 2021, în toamnă este așteptată propunerea pentru o nouă lege a Educației. 

În acest context, conversația cu profesorul cu Dumitru Sandu, un membru al comunității academice familiarizat cu fenomenul plagiatului – ca actor în zona deciziilor de integritate academică și ca sociolog – este relevantă și pentru prezent, și pentru viitor. 

S-au scurs nouă ani de când primul înalt demnitar acuzat de plagiat, premierul Victor Ponta, a anihilat instituții din Educație pentru a se salva, semnalându-le plagiatorilor din întreaga țară că nu e cazul să facă pasul înapoi din viața publică în fața unor probe concludente. 

Ministrul Sorin Cîmpeanu nu doar că ignoră ideea de „pas înapoi” din viața publică al celor suspecți de plagiat, așa cum cere președintele, dar scrie legislație în care, pentru a salva plagiatorii și pentru a paraliza instituții ale statului, include reguli nemaiîntâlnite în comunitatea academică internațională. 

Despre ideea obligativității ca experții CNATDCU să analizeze in integrum o teză de doctorat atunci când cineva reclamă plagiat doar pentru o porțiune, de exemplu, profesorul Dumitru Sandu spune: „M-am uitat pe codurile naționale de etică, pe documente internaționale, iar ideea de verificare in integrum nu am găsit-o nicăieri. M-aș bucura să mi se spună de unde au luat-o, de la cine au luat-o. Dacă au stat de vorbă cu experți, care experți?”. 

Concluzia: față de epoca 2012-2015, în care acțiunile de salvare a premierului Victor Ponta de la un verdict s-au făcut prin schimbări de oameni în instituții, „marea schimbare care se vede este că lupta nu se mai duce pe schimbarea componenței CNATDCU, a CNECSDTI sau a CEMU: lupta se duce pe regulamente”, afirmă profesorul Dumitru Sandu: „«Vă spunem noi, cei din minister, vouă, care sunteți experți în CNATDCU, cum trebuie să faceți evaluările și vă dăm metodologia și vă spunem «faceți evaluare in integrum», și vă mai dăm și alte reguli»”.

În interviul pentru PressOne, profesorul Dumitru Sandu analizează – microscopic și macroscopic – de unde am plecat, unde suntem și încotro ar trebui să ne îndreptăm în materie de meritocrație vs. impostură în mediul academic. 

Cine e profesorul Dumitru Sandu

Sociologul Dumitru Sandu este profesor emerit al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. Specialist în migrație, dezvoltare comunitar-regională, sociologia tranzițiilor și analiza datelor sociale, profesorul Sandu are preocupări în domeniul integrității academice de cel puțin zece ani. 

A fost președintele Comisiei de Sociologie a CNATDCU între 2000 și 2009, a fost vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București în perioada 2012 – 2016 și este membru al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) începând cu 2016. 

În 2009 a inițiat un Apel pentru integritate și performanță în atestarea universitară, adresat ministrului Educației de la acel moment, Ecaterina Andronescu. Una dintre solicitările transmise atunci a fost „stoparea plagiatului favorizat instituțional, prin revenirea la comisiile din Minister a unor dosare care provin de la candidaţi care nu şi-au rezolvat problemele legate de acuzații de plagiat”. 

Profesorul Dumitru Sandu a coordonat echipa CNECSDTI care a elaborat Ghidul de integritate în cercetarea științifică. Este autorul celui mai amplu studiu academic realizat în România până în prezent pe tema integrității academice în spațiul universitar, intitulat „Integritatea academică la studenți. Sondaj în Universitatea din București”, care a avut un total de 11.040 de studenți respondenți și 1.914 profesori. De asemenea, este autorul a numeroase articole pe tema integrității academice, publicate pe Contributors

***

Emilia Șercan: Domnule profesor, există în acest moment o propunere a ministrului Sorin Cîmpeanu de modificare a legislației CNATDCU de analizare a plagiatelor în tezele de doctorat, iar principala modificare constă în analiza in integrum a tuturor tezelor, chiar dacă cei care depun sesizări aduc dovezi doar pentru porțiuni distincte. Este o soluție aplicabilă în practică analizarea unei teze de doctorat in integrum?

Dumitru Sandu: Răspunsul scurt este nu. Argumentez și detaliez. Evident, știu cazul, m-a interesat, l-am urmărit în calitate de sociolog implicat în dezbaterea mai multor variante de plagiat. 

Aș face o mențiune de la început, ca cei care urmăresc discuția noastră să știe. Vorbesc nu numai din cărți, ci și din experiență. Experiența de lungă durată, în calitate de membru în Comisia de Etică a Universității din București, întâmplător inclusiv în 2012, când s-a discutat cazul Victor Ponta. Vorbesc în calitatea de fost președinte al Comisiei de Sociologie a CNATDCU, pentru o perioadă de aproximativ 10 ani de zile, și în calitate de membru al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice. Vorbesc pe bază de experiență de lungă durată în domeniu. 

În baza acestei experiențe aș spune ceea ce s-a și menționat deja în spațiul public. Ne putem da seama de un plagiat dintr-o pagină de teză, dintr-o pagină de articol. Nu e nevie să faci analiza in integrum

Nota bene: tare aș vrea să aflăm de unde a fost luată acum la Ministerul Educației ideea de verificare în integrum. Nu ascund că m-am uitat pe codurile naționale de etică, pe documente internaționale, iar ideea de verificare in integrum nu am găsit-o nicăieri. 

M-aș bucura să mi se spună de unde au luat-o, de la cine au luat-o. Dacă au stat de vorbă cu experți, care experți? Pentru că cei de la CNATDCU au spus „nu”. Sunt sociolog și am curiozități, am întrebări, sunt tare curios să știu. M-am uitat foarte atent pe raportul de justificare a propunerii, un fel de notă de fundamentare, care există pe site-ul Ministerului. 

E. Ș.: Ce v-a atras atenția în acea notă? 

D. S.: Atât de tare mi-a atras atenția încât mi-am subliniat și citez din acel document, care nu se cheamă Notă de fundamentare, se numește Referat de aprobare, semnat de Secretariatul General al Ministerului Educației, în care se spune așa: „Din economia textelor de lege, de forță juridică superioară…” – deci nu orice fel de text de lege, ci unul „de forță juridică superioară”, dar nu ni se spune care – „rezultă că identificarea plagiatului, a unor idei, ipoteze, teorii, poate fi realizată numai – atenție – „printr-o analiză integrală a tezei și nu numai prin…”

Fragment din Referatul de aprobare a proiectului de ordin privind modificarea și completarea unor acte administrative cu caracter normativ în domeniul învățământului universitar pus în dezbatere publică la 13.07.2021

Cine face fundamentarea nu știe despre ce vorbește. În momentul în care spui că numai prin această cale se poate identifica plagiatul îți pui etichetă pe ceea ce știi în domeniu. Nu există, după știința mea, în literatura de specialitate – poate mă înșel, însă asta aș vrea să aflu argumentat – o fundamentare a acestei idei. Aș da acum un exemplu. 

E. Ș.: Vă rog! 

D. S.: Se poate face plagiat de idei, doar de idei, care pot fi concentrate într-o pagină sau poate două. Ideea că ești obligat să faci o analiză integrală (n.m. – pentru a depista un plagiat) nu se susține. Dacă aș fi jurnalist, i-aș întreba pe cea sau pe cel care a redactat respectivul referat dacă a auzit vreodată despre o regulă fundamentală în domeniul integrității academice care zice că partea bună dintr-o teză de doctorat sau dintr-un articol nu compensează partea de fraudă. Nu mă ajută cu nimic verificarea in integrum, pentru că dacă am găsit pe o parte, pe o secvență, probă clară de plagiat de idee, îmi este suficient. Pentru această recomandare care se face în raport, după știința mea – repet, m-aș bucura să fie altfel – nu există o justificare. 

E. Ș.: Ce consecințe credeți că ar avea obligarea membrilor CNATDCU să analizeze in integrum toate tezele de doctorat pentru care primesc sesizări de plagiat?
D. S.: Ar fi o birocratizare inutilă, cu creșterea duratei de evaluare, fără a realiza, simultan, o mai bună diagnosticare a relelor conduite, malpraxisului în domeniu. Cerința ignoră principiul acreditat deja care susține ca bunele practici nu compensează malpraxisul în integritatea academică, la nivelul aceluiași text. 

În plus, detalierea referitoare la modurile de a plagia s-ar reduce. Ideea că tot ce realizezi in integrum este mai reușit decât ceea ce poți face prin focalizare, prin identificare de  pattern-uri de plagiat și așa mai departe, este mai puțin adecvată evaluărilor de integritate. Nu are un fundament probat.

„Cineva a greșit. Cineva trebuie să își asume această greșeală”

E. Ș.: Cui folosește introducerea analizării in integrum a unei teze de doctorat? 

D. S.: Nimănui, nici măcar celor care au lucrări cu probleme de plagiat discutate de o comisie de specialitate, pentru că, pe termen mediu sau lung, important e adevărul. E ca la medic, dacă diagnosticul e pus greșit, suferă mai ales bolnavul. 

Eu sunt sociolog și jocul întrebărilor îmi place, iar întrebarea pe care o pun, și sper să se audă, e următoarea: ai un consiliu național de experți, CNATDCU, te duci și vorbești cu el o dată, de două ori, și îți spune [la 6 iulie] „nu suntem de acord aceste modificări și cu verificarea in integrum”, și totuși îi dai drumul în dezbatere publică [la 13 iulie]. 

Care e rațiunea? Eu plec de la premisa de bună-credință din toate părțile. În baza acestei prezumții, ai dat drumul proiectului de ROF și de metodologie (n.m. – Regulamentul de organizare și funcționare a CNATDCU și metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat) în ideea că ai dreptate și că cei din CNATDCU, care ți-au spus că nu e corect ceea ce ai propus, se înșală.

E. Ș.: Același lucru este susținut și de semnatarii scrisorii deschise adresate președintelui Klaus Iohannis pe tema acestor modificări propuse de ministrul Cîmpeanu. Sunt deja peste 400 de persoane (n.m. – la momentul publicării acestui interviu numărul semnatarilor a depășit 750), profesori universitari, cercetători sau activiști civici pe lista de semnatari ai scrisorii deschise. 

D. S.: Participarea la protestul în discuție poate fi considerată ca semnificativă pentru o mișcare socială intelectuală de promovare a integrității  academice, de  manifestare a opoziției față de tendința Ministerului Educației de a apăra mascat malpraxisul în domeniul integrității academice. 

Acești semnatari spun că efectiv cele trei puncte detaliate în scrisoare nu au fundament. Cineva a greșit. Cineva trebuie să își asume această greșeală. 

Aici nu poate fi vorba că și Ministrul Educației are dreptate, și CNATDCU are dreptate. Unul dintre actorii în discuție a greșit grav. Probele sunt evidente în favoarea CNATDCU, încât mi-aș permite să încadrez această secvență într-o istorie ceva mai lungă. 

Protestul despre care discutăm este o secvență din mișcările sociale discontinue, care au loc pe câmpul de interacțiuni și conflicte dintre corpuri de profesioniști, universitari și cercetători pe de-o parte, și administrație și politicieni pe de altă parte. 

Ce s-a întâmplat acum, pe acest caz, este nimic altceva decât o ilustrare a conflictului de lungă durată din România dintre corpurile intelectuale, profesionale de universitari și cercetători, care vor integritate academică promovată, susținută, și corpuri de administratori, de politicieni, pe de altă parte. Uneori s-au înțeles, alteori, nu. Acum nu s-au înțeles. 

E. Ș.: De ce statul român simte nevoia să devină complicele plagiatorilor, în loc să îi sancționeze?

D. S.: Nu cred că este vorba de comportamente unitare, omogene, ale tuturor agenților implicați în evaluarea și diagnosticarea plagiatului. 

Atunci când comportamente pro-plagiat apar la nivelul celor care lucrează în domeniul administrațiilor și serviciilor din sectorul public de stat poate fi vorba de interese de a proteja pe cei care au deja motive să ascundă rezultatele practicilor lor în domeniu. 

În plus, plagierea pare să fie un comportament mai probabil la cei care au mai multă putere în sistemul public. Aceștia au, simultan, și mai multă vizibilitate în spațiul public și, firesc, sunt observați mai atent sub aspectul onestității intelectuale.

„Nu e treaba Ministerului. Regulamentele se elaborează de către corpurile profesionale”

E. Ș.: În urmă cu nouă ani, după acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Ioan Mang, a lui Victor Ponta și a Laurei Codruța Kövesi, spuneați într-un text publicat că se întrevedeau începuturile unei mișcări sociale generate de protestele antiplagiat. 

D. S.: Este o deformație profesională, de a lua conceptele din domeniul în care lucrez și de a le aplica pe lucrurile care se întâmplă lângă noi. Vorbeam atunci despre o mișcare socială antiplagiat. Nu a fost să fie chiar așa cum speram, dar mișcarea socială există. Și cum am conceptualizat mai devreme, ne aflăm pe un câmp de interacțiune între cei care apără, susțin integritatea academică, și cei care caută nod în papură pentru a se opune, fie pentru ei, fie pentru clientela lor. Conflictul este vechi, de lungă durată și va mai dura. 

E. Ș.: Ce s-a schimbat? 

D. S.: În clipa de față ne aflăm în perioada în care punând cap la cap acestă scrisoare deschisă și alte schimbări, evenimente, acțiuni din domeniu, acest protest se încadrează în etapa în care lupta se duce pe regulamente. 

Comparați cazul Ponta cu cazul proiectului lui Sorin Cîmpeanu, această tentativă mascată de a favoriza plagiate ale clientelei. Vă aduceți aminte de soluția de apărare a lui Victor Ponta de către ministrul educației de atunci, Liviu Pop. A schimbat componența CNATDCU și a dus analizarea tezei lui Ponta la Consiliul Național de Etică.

Acolo au găsit o comisie care a spus că nu e plagiat în teza lui Ponta. Lupta s-a dus, și se duce încă, pe cine intră în aceste comisii, cine face evaluările. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

În clipa de față, marea schimbare care se vede este că lupta nu se mai duce pe schimbarea componenței CNATDCU, a CNECSDTI sau a CEMU (n.m. – Consiliul de Etică și Management Universitar). Lupta se duce pe regulamente. Propunerea centrală din ROF și metodologii vine pe ideea schimbării metodologiilor. E ceva de genul „vă spunem noi, cei din minister, vouă, care sunteți experți în CNATDCU, cum trebuie să faceți evaluările și vă dam metodologia și vă spunem faceți evaluare in integrum, și vă mai dăm și alte reguli”. 

E. Ș.: Propunerile ar trebui să vină de la specialiști.  

D. S.: Exact! Lucrurile ar trebui să se întâmple invers, metodologia de rezolvare a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat ar trebui să fie făcută de specialiști. E adevărat că CNATDCU e consiliu consultativ, dar e treaba lui. 

Tipul de ipocrizie din acel referat de aprobare este de neînțeles. În acel Referat de aprobare se spune „noi, ministerul, nu ne amestecăm în aspectele științifice, profesionale ale CNATDCU, noi vă spunem doar niște chestiuni de procedură”. După ce se spune că „nu ne amestecăm, nu vă complicăm viața, dimpotrivă, vrem să vă ajutăm”, se propune o metodologie pe care o face un om care e din altă lume, alt domeniu, care habar nu are. 

Fragment din Referatul de aprobare al proiectului ordinului de ministru: autorii susțin că nu interferează în niciun fel în procesul de analiză, însă obligă CNATDCU să analizeze integral toate tezele suspecte de plagiat, chiar dacă în sesizări sunt prezentate probe doar pentru anumite porțiuni. Deși experții CNATDCU au explicat ministrului că modificarea nu se justifică și ar îngreuna analiza sesizării, respingând-o cu 15 voturi împotrivă și 3 abțineri, Sorin Cîmpeanu a ignorat argumentele universitarilor și a păstrat prevederea în proiectul publicat pe site.

Revin la acea formulare: „din economia textelor de lege de forță juridică superioară”. Care texte de lege de forță juridică superioară? Legea 2006/2004 (n.m. – privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare) o știm, Legea Educației 1/2011 o știm. 

E un verbiaj care nu își găsește justificare. De ce susțin ideea că bătălia se duce pe regulamente? Ministerul Educației cred că trebuie să răspundă pentru această eroare fundamentală pe care a făcut-o. Sub ideea că „îmbunătățesc procedura” se trece, de fapt, la presiuni asupra CNATDCU în materie de regulamente. 

Nu e treaba Ministerului. Regulamentele se elaborează de către corpurile profesionale. Vreau să dau un exemplu în susținerea acestei idei. În Legea 319/2003 (n.m. – legea privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare), pe care puțină lume o citează, se spune următorul lucru: organismul de cercetare la nivel național trebuie să elaboreze un Cod național de etică. Este propus inițial în Legea 319/2003 și niciodată realizat. 

E. Ș.: Dumneavoastră sunteți unul dintre profesorii care au lucrat la elaborarea Codului național de etică, care a stat neaprobat în sertare niște ani de zile. Ce se întâmplă cu el în acest moment? 

D. S.: O echipă pe care am coordonat-o în cadrul Consiliul Național de Etică a  lucrat la acest cod. Tot în Legea 319/2003 este inclusă o ciudățenie: guvernul României trebuie să aprobe codul. Se face codul de către autoritatea care se ocupă de cercetare, acum Ministerul Cercetării, înainte Ministerul Educației și Cercetării, iar el se aprobă de către guvern. 

Lucrurile s-au întâmplat așa: a fost elaborat codul, denumit Cod Național de Etică, a fost pus în dezbatere publică, a fost validat și în spațiul public, și în comisiile noastre, și în momentul în care s-a încheiat procedura ne-am întrebat cui îl trimitem. Conform Legii 319/2003, codul trebuie trimis la guvern pentru aprobare. 

În clipa de față acest cod există pe site-ul CNECSDTI și se cheamă Ghid de integritate în cercetarea științifică. Este același, dar i-am schimbat numele. Pentru elaborarea acestui cod am citit cât cuprinde din regulamentele existente în Uniunea Europeană, pe această temă. Nicăieri în Uniunea Europeană, și spun asta apăsat, nu există o prevedere care să spună că un cod de etică profesional se avizează de un organism politic. 

Asta fac academiile, asta fac corpurile profesionale. Doar în legislația românească a apărut bizareria că un organism politic avizează un cod de cercetare științifică. 

E. Ș.: De câți ani zace Codul de etică neaprobat? 

D. S.: O primă formă a Codului Național de Etică a apărut în vremea ministrului [Nicolae] Hurduc (n.m. – ministru al Cercetării și Inovării în perioada octombrie 2018 – noiembrie 2019), deci de peste doi ani. Codul a fost trimis pe toate canalele oficiale și nu s-a întâmplat nimic. Asta arată ideea pe care o spuneam mai devreme despre conflictul de lungă durată dintre oamenii din administrație și politică, pe de o parte, și corpurile profesioniștilor de cealaltă parte. 

În momentul de față ne aflăm în etapa luptei pe regulamente. Oamenii din administrația centrală și din politică, indiferent de culoarea lor politică, nu știu cum să facă să oprească acțiunile de promovare a integrității academice.

E. Ș.: Pot aceste conflicte să genereze, în final, schimbări? 

D. S.: Aș vrea să adaug la context și alt aspect, altă mare schimbare. Ziceam că e util să comparăm 2012, scandalul Victor Ponta, cu 2021, scandalul proiectului de regulament care poate favoriza cazuri gen Codruț Olaru.

În clipa de față s-a mai întâmplat un lucru extrem de important. În cazul reprezentanților corpurilor profesionale care luptă pentru sprijinirea integrității academice – cei din CNATDCU, din CNECSDTI – s-a produs un proces de profesionalizare, de acumulare a expertizei. 

Conflictul care se reflectă recent în protestul de la care am pornit este unul care apare și datorită faptului că aceste consilii, CNATDCU, CNECSDTI, au profesioniști și oameni care cred în vocația pe care o au acolo. 

De aici și apar conflictele. Se mai întâmplă un lucru pozitiv, încântător, cel puțin pentru un sociolog, de asociere între ONG-uri și intelectuali de marcă, de vârf. M-am uitat foarte atent pe lista semnatarilor, acolo sunt ONG-uri și sunt oameni pe care nu poți să-i ignori indiferent că ești președinte, că ești prim-ministru sau ministru. 

Mesajul pe care îl trimite această asociere între sectorul ONG-urilor și sectorul intelectualilor de elită celor care iau decizii și au puterea este următorul: „Atenție, oameni buni, că s-a schimbat ceva. Nu mai vrem să umblați cum ați umblat în acest domeniu. Integritatea academică este fundamentală!”. 

M-am bucurat teribil să văd o diversitate profesională superbă, sunt juriști de marcă, filologi, matematicieni, sunt oameni de marcă din toate domeniile. Protestul este un indicator semnificativ pentru o mișcare socială în apărarea integrității academice împotriva celor care merg pe linia antireformei, făcând mascat propuneri de apărare a plagiatorilor. Nu mai merge, nu se mai poate. Nu mai e ce-a fost în 2012. 

„La un an de zile, pe aceeași platformă politică de dreapta, apare un alt guvern, care cum vine, cum vrea să schimbe”

E. Ș.: Domnule profesor, ați conturat un tablou foarte clar. S-a trecut de la schimbarea de oameni din funcții de acum nouă ani, în cazul Ponta, la schimbarea regulilor. Atunci concentrarea politicului a fost pe a schimba oamenii, iar acum concentrarea politicului e pe schimbarea regulilor de analiză a plagiatelor. Nu avem nicio garanție că nu se va ajunge, într-o etapă următoare, la ideea de înlocuire a oamenilor din comisiile de analiză. Ce mai poate face mediul academic pentru a apăra principiile care guvernează integritatea academică?  

D. S.: Dacă ne uităm la aceste organisme consultative, lucrurile se întâmplă așa: se schimbă guvernul, se schimbă miniștrii de resort la educație și la cercetare, se schimbă și regulamentele și uneori comisiile. 

Ca să fie descurajate tentativele de apărare mascată a fraudelor intelectuale de tip plagiat, printre soluțiile de principiu ar fi ca mass-media, corpurile profesionale, ONG-urile să rămână active. Întotdeauna va exista tentația ca cei aflați la putere să-și apere oamenii care nu sunt cinstiți. 

Mai e ceva important. Trebuie promovate acele instrumente de reglementare din domeniu care trec de limitele unei guvernări. Acum un an, ministrul Educației (n.m. – Monica Anisie) decide și adoptă regulamentele în domeniu. La un an de zile, pe aceeași platformă politică de dreapta, apare un alt guvern, care cum vine, cum vrea să schimbe. De unde ideea că dacă schimbi guvernul trebuie schimbat regulamentul? 

E nevoie de regulamente care trec dincolo de miniștri și de guverne. Trebuie descurajată această mentalitate proastă că dacă schimbi guvernul și ministrul trebuie să schimbi și componența consiliilor, dar mai ales regulamentele. La fel de importantă este prevederea despre care vorbeam mai devreme, a Codului Național de Etică. 

Până se va schimba legea astfel încât acest cod să nu mai aibă nevoie de avizul guvernului, durează. În consecință, este bine să vedem Legea 319/2003 aplicată. Codul este gata, există pe site-ul CNECSDTI, îl trimitem la guvern și să îl aprobe – sau să spună ce nu este suficient de clar. Deci, sunt instrumente care trebuie să treacă de o echipă guvernamentală la alta.  

E. Ș.: V-ați exprimat public de nenumărate ori în legătură cu protejarea plagiatorilor prin instrumente legale, juridice, create de politicieni. 

D. S.: Orice lege funcționează bine dacă are regulamente de aplicare, avem nevoie de regulamente de aplicare a principiilor foarte bune din aceste legi. În privința instrumentelor metodologice, de tip ghid sau recomandări, nu are prioritate ministrul și secretarul general al Ministerului. Aici prioritatea o are echipa de experți CNATDCU. Chestiunea asta nu se prevede nicăieri. CNATDCU și CNECSDTI sunt organisme consultative, fără îndoială, dar când e vorba despre instrumente, nu am voie să dau drumul în spațiul public la un instrument pe care corpul meu de experți îl refuză. 

E. Ș.: Ați vorbit în textele dumneavoastră despre ”clișee de (auto)apărare împotriva acuzației de plagiat”

D. S.: O altă schimbare importantă e că nimeni nu mai vine cu ciudățenia, bizareria din anii 2010 – 2012, că „da, domnule, e plagiat, dar e de dinainte de Legea 1/2011”. Nimeni nu mai are curaj să spună acum că dacă plagiatul e demult nu mai e plagiat. Dacă hoțul a fost hoț, nu mai e hoț acum, că a trecut multă vreme. 

Plagiatul nu e prescriptibil. Acesta e un progres, dar mai sunt multe alte progrese care trebuie făcute pentru că în continuare te trezești cu ciudățenii ca evaluarea in integrum

Cine face propuneri de genul celor pe care le-am discutat și are puterea în stat încalcă autonomia universitară”

E. Ș.: Vă propun să ne întoarcem o clipă la modificările propuse de ministrul Educației asupra metodologiei de analiză a unei teze de doctorat. Poate o structură birocratică, cum e Serviciul Secretariat al CNATDCU, să se ocupe de selecția sesizărilor de plagiat? 

D. S.: Nicidecum! Și nu numai că nu poate, dar este și contraproductiv. Ideea că las o secvență esențială precum selecția sesizărilor admisibile și neadmisibile pe seama unui corp de oameni foarte buni, probabil, în meseria lor, dar care nu au de-a face cu evaluatorii de integritate este dăunătoare. 

În cadrul acestor organisme, CNATDCU, CNECSDTI, trebuie să existe o subcomisie care să se ocupe de admisibilitatea sesizărilor. În momentul în care apare o sesizare complicată, soluția este consultarea la nivelul acestor consilii. Dacă această chestiune e lăsată pe mâna celor care nu se pricep, se pot întâmpla multe lucruri nedorite. 

E. Ș.: O altă modificare inclusă de Ministerul Educației se referă la respingerea unei sesizări dacă CNATDCU s-a pronunțat deja asupra unui capitol.  

D. S.: O ciudățenie, și detaliez răspunsul printr-un exemplu. Cazul Ponta a ajuns la Consiliul Național de Etică. Acesta, cu compoziția lui de atunci, a spus, fără argumentare viabilă, că nu e plagiat. ​​Dacă a greșit o comisie, un consiliu, și a zis că nu e plagiat, să nu mai aibă nimeni voie să intervină după aceea? Unde ne aflăm? Ce e asta? E șmecherie, e truc! Nu se poate! 

E. Ș.: Într-o declarație din 2019 Președintele Klaus Iohannis vorbea despre soluționarea plagiatului prin autonomia universitară, însă tot domnia sa spunea că până când autonomia universitară „se auto-întremează, cred că este nevoie și de un pic de ajutor din partea statului”. Ce fel de ajutor dă statul, dacă tocmai statul pune piedici?

D. S.: Înainte de a răspunde la întrebare aș vrea să accentuez o idee care îmi place foarte mult: legătura dintre autonomia universitară și comportamentul în raport cu frauda intelectuală. Cine face propuneri de genul celor pe care le-am discutat și are puterea în stat încalcă autonomia universitară. Cu propunerile de metodologie pe care le-au făcut, cei din Secretariatul General de la minister au prescris metodologia. Elaborarea metodologiei de identificare a plagiatelor nu e de competența unui funcționar ministerial fără expertiză în domeniu. Așa e încălcată autonomia universitară. În momentul în care, în calitate de ministru și echipă de consilieri, decizi că nu contează ce a zis CNATDCU și îți faci propunerile tale, încalci autonomia universitară. 

E. Ș.: Totuși, prin legislație, CNATDCU și CNECSDTI sunt organisme consultative.  

D. S.: Sunt de acord, dar aceste corpuri de experți sunt construite pornind de la universități și de la centre de cercetare. Odată ce ai acceptat, la propunerea instituțiilor academice, o anumită componență a consiliilor, ceea ce îți spun cei de acolo nu mai respingi sau ignori doar pentru ca ești ministru sau pentru că funcționarii ministeriali îți propun pe argumente „din auzite”.

E. Ș.: La asta se referea președintele când spunea că e nevoie de un pic de ajutor din partea statului? Se gândea la evaluările acestor organisme ministeriale? 

D. S.: În clipa de față, cineva a greșit grav și cineva trebuie să-și asume greșelile pe care le-a făcut, iar cei din aparatul de stat nu au decât să ia în seamă reacțiile care vin din spațiul public. 

Avem nevoie de ajutor prin multiplicarea oportunităților. Eu fac parte dintre cei care cred că softurile pentru recunoașterea similitudinilor sunt un instrument extrem de important, evident rămânând să fie interpretat de expert. Avem nevoie la CNECSDTI de un soft pentru recunoașterea similitudinilor. De vreo doi ani de zile nu-l mai avem pentru că nu sunt bani. Poate aude domnul ministru. Deci, da, avem nevoie de ajutor din partea statului. 

E. Ș.:  Ați amintit de mai multe ori de cazul Ponta. În 2012 erați vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București care a emis un prim verdict de plagiat în teza de doctorat a lui Victor Ponta. Cum s-a schimbat optica spațiului academic – și a publicului, în general – în privința plagiatului de atunci încoace?

D. S.: Strict vorbind, nu dispunem de cercetări panel, în timp, care să permită un răspuns fundamentat la întrebare. Cert este că numărul cazurilor de identificare argumentată a celor care au plagiat a sporit considerabil, inclusiv la nivelul unor grupări de experți de tipul CNATDCU sau CNECSDTI, jurnaliști de investigație etc.

E. Ș.:  Senzația mea este că acum discuțiile despre plagiat nu mai stârnesc aceleași reacții publice. Este dezinteres sau am atins un nivel de suprasaturație?

D. S.: Reacțiile publice sunt funcție și de poziția socială a celor suspectați sau dovediți ca fiind plagiatori. Exista un gen de efect de obișnuire a publicului, a mass-media, dar și de dezamăgire legată de faptul că decalajul între cazurile percepute ca suspecte de plagiat și cele relevate public rămâne mare.

E. Ș.: Conducătorii de doctorat care au coordonat teze plagiate nu pățesc nimic în România, nu sunt sancționați. Conducătorii sunt chiar mai vinovați decât autorul tezei de doctorat pentru că ei validează acele plagiate. Ce trebuie să se întâmple să vedem și conducători sancționați?

D. S.: Schimbări în regulamentele de funcționare a școlilor doctorale. La un număr de X cazuri de plagiat dovedite pentru foști doctoranzi, fostul coordonator ar trebui să suporte sancțiuni, consecințe. Pot fi prestabilite astfel de sancțiuni.

E. Ș.: În verdictul emis de CNATDCU în 2016 în cazul tezei de doctorat a doamnei Laura Codruța Kövesi s-a stabilit că în teză s-a plagiat 4%, însă titlul de doctor nu a fost retras. Acum mulți plagiatori sau chiar unele comisii de lucru ale CNATDCU încercă să arate că doar 4% dintr-o teză e plagiat, deci titlul poate fi menținut. Cât rău a făcut acea decizie, care a introdus un criteriu cantitativ în discuțiile despre fraudă, mediului academic?

D. S.: Consecințe negative grave, extinse. Îmi vin în minte, pe această temă, rezultatele unui sondaj realizat pe studenți ai Universității București în toamna anului 2018. Un procent foarte mare de studenți, de 46%, apreciau că dacă ai preluat, fără citările de rigoare, sub 4% din textul suspect de plagiat nu este nicio problemă. Am întâlnit ecouri ale aceleiași mentalități greșite la nivelul unor reviste de specialitate care declarau senin că dacă articolul pe care îl publică are un coeficient de similitudine sub X% (cu variații foarte mari, între 10%-30%), iarăși nu este nici o problemă.

E. Ș.: Sunteți sociolog și grație pregătirii dumneavoastră evaluați, de regulă, fenomene. Vă provoc să evaluați perioada începută în 2012, după acuzația de plagiat a lui Victor Ponta, și să faceți o predicție legată de momentul în care, în România, aplicarea regulilor de sancționare a plagiatelor se va face onest și fără frâne din partea statului.

D. S.: Frumoasă întrebare. Bună pentru a introduce o carte-raport de cercetare. Pe scurt, aici. 

În primul rând condițiile de lucru, de diagnosticare în domeniu. Expertizele instituționale în materie de integritate academică sunt mult mai bine structurate acum decât în 2012. Parte din structurare vine și pe linia elaborării unor lucrări de tip ghid, cod de etică, regulament de funcționare, metodologii. 

Contactele cu străinătatea – prin studenți, vizite de studiu, publicări în reviste de specialitate etc. – au contat și ele în sens pozitiv. 

Punerea în evidență a unor cazuri exemplare de plagiat, de genul Ioan Mang, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă, Codruț Olaru, Ramona Lile etc., a avut, de asemenea, un rol pozitiv în consolidarea ideii că instituțiile în drept pot identifica și sancționa comportamentele de furt intelectual. Chiar dacă târziu, după amânări repetate și, în unele cazuri, fără a duce procesul până la capăt. 

Predicții sunt dificil de făcut în absența mai multor cercetări în domeniu. Ar putea avea funcții pozitive clare în reducerea ponderii sociale a fraudelor intelectuale procesul mai general de promovare a meritocrației în societate. Bună parte din practicile de malpraxis în cercetarea științifică derivă din selecția proastă pe funcții a oamenilor, din politizarea excesivă a vieții sociale. În al doilea rând structurarea unor coduri/ghiduri de bune practici în cercetarea științifică și în ansamblu și pe domenii ar fi esențială.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...