În căutarea tatălui

Codruţa Simina

Redactor

„A trăit cu scuturile imunității lui existențiale lăsate jos sau poate le pierduse pe undeva prin stepele Kazahstanului și nu le mai putuse regăsi niciodată. A trăit printre oameni care, conștienți fiind de radioactivitatea existenței, purtau costume de plumb, el abandonându-și-l pe al său. A trăit știind că moare într-un mod mai rapid și mai subtil decât oricine altcineva.”

Oleg Garaz, Territoria, editura Nemira, 2018

*

Există un sentiment nedefinit, ca o depărtare a ființei, când participi la înmormântarea unui părinte. Sentimentul de peliculă de film − înțelegi foarte bine ce se întâmplă, și chiar observi detaliile din profunzime, dar, în același timp, ești altundeva.

Se petrece, cred, o de-situare. E un truc pe care mințile noastre îl generează automat, ca râsul timpuriu al bebelușilor, pentru a ne proteja de o suferință atât de mare, încât probabil că nici măcar nu o înțelegem.

Nu suntem conștienți − la fel ca mai tot timpul − ce este ceea ce simțim.

Oh, dar și când devenim…

„Pendulul încărcat cu memoria prezenței lui plecase undeva foarte departe și a trebuit să aștept mai mulți ani până am început să aud șuierul înfiorător al acestuia, sfârtecând aerul similar unei bombe incendiare căzând peste Dresda în flăcări și tot acest autism anesteziat al meu a explodat dintr-o dată într-o fulgurantă și amețitoare vijelie de schije.

Începusem să mi-l reamintesc”.

*

Nu știu dacă Territoria lui Oleg Garaz e un roman, dar este, cu siguranță, cartea unei terapii administrate pe mai multe fronturi. Și nevoia ei intervine atunci când schijele, bucățele frânte de amintiri cu părintele mort, încep să danseze în fața ochilor.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Din ce este compus un părinte − și mai ales un tată? Ce țesut invizibil îl leagă mai departe de copilul devenit adult? Ce pierzi cu adevărat atunci când îți pierzi tatăl?

Sunt tot atâtea obsesii pentru care autorul sapă în memorie, în istoria familiei, în obiecte, în vise.

După moarte, amintirile cu părinții își pierd adâncimea. Ne rămâne să-i redescoperim transformați în teritorii, compuși din lucruri banale și din vise. Nu știu dacă nu cumva și ăsta e un automatism, ceva programat dinainte, așteptând un resort exact de activare.

Pentru că, odată cu amintirile, devin pregnante și unele frustrări din copilărie. De care nu eram conștienți. De fapt, sunt foarte puține lucruri de care suntem conștienți în fiecare zi.

„Contactele cu el sunt de obicei frustrante și de fiecare dată mă simt exclus de la împărtășirea a ceva esențial, ce doar el mi-ar fi putut da. Poate că este vorba de un secret al bărbaților, pe care el cu siguranță că-l deține. Până la urmă, nu mi l-a mai împărtășit.”

*

Căutării asidue îi survine, uneori, tristețea. Atunci când ai senzația că ai ratat exact acel secret, ceva, o formulă minunată care, odată cunoscută, poate să umple viața și să îi dea sens. Să răspundă unei întrebări mici din carne, care poate deveni asurzitoare: de ce? de ce? de ce?

A doua parte din romanul Territoria este un jurnal − uneori delirant, înecat în bogăția detaliilor − al propriei observări. Zi de zi, tușă cu tușă, imagine cu imagine. Propriul chip disecat în oglindă.

Senzațiile sunt descrise cu minuțiozitate, până la obsesie, ca și cum, în spatele acestui montaj uriaș de explicații și descrieri din ce în ce mai fidele ar sta ceea ce este un om.

Oleg Garaz pare să cunoască din plin toate nuanțele alienării, pe care le împrumută cu generozitate personajului său.

Singurătatea se multiplică și devine tăioasă și splendidă, ca o lumină care trece printr-o prismă.

Atunci, personajul o umple de cuvinte.

La capătul lor, la capătul tuturor cuvintelor, secretul sau răspunsul rămâne la fel de obscur. Viața e o alunecare pe suprafața unui teritoriu în care fiecare om se izbește de cât de… celălalt este celălalt. Începând din prima zi de școală.

Rămân concluziile ușor de formulat.

„Cimitirele trebuie mutate. Printre blocuri. În parcuri și în piețele publice. Nu ar mai scuipa nimeni pe jos, ca nu cumva să spurce vreun mormânt. Nu ar mai exista niciun căcat de câine, împrăștiat cu atâta abundență peste tot. Subscriu. Ceea ce este valoros trebuie îngropat.”

*

În chipul cel mai firesc, o carte care începe cu înmormântarea tatălui se termină cu armata − tot un teritoriu în care un bărbat află despre sine și propria rezistență la inutilitatea cruzimii.

Armata e ca o viață condensată − nici aici nu știi de ce, dar știi exact cât durează.

Și înveți. Deprinzi reguli, pentru a supraviețui. Înveți să umpli timpul și să nu cedezi, să stăpânești un alt teritoriu. Să accepți ritualurile aproape inumane, după care să te bucuri uman.

În final, toate acestea rămân în urmă, servind, ani mai târziu, unei autoironii tandre.

„Comunismul cu «față umană», vorba lui Gorbi, nu a mai putut fi realizat. A urmat primul război cu Irakul, războiul din Transnistria, războiul cu Cecenia, un alt război cu Cecenia, și, de curând, am sărbătorit aniversarea celor douăzeci de ani de când am plecat în armată.”

*

Nu are rost să citiți cartea lui Oleg Garaz dacă sunteți în căutarea unor rețete de „cum se face”: cum se depășește trauma unei pierderi, cum să nu înnebunești, captiv în interior, cum să înțelegi ce simți.

Nimeni nu știe asta și, probabil, nici nu există rețete.

Ceea ce puteți afla este că există o răbdare îngăduitoare cu propriile fantome, cu absurdul lumii, cu însingurarea. Cu stranietatea propriei ființe, atunci când există printre ceilalți și trebuie să funcționeze cu ei.

Nimic special. Pentru fiecare, există propria Territoria. Cea de față este a personajului din mintea lui Oleg Garaz.

Se mai poate descoperi la Garaz un scris eliberat de normele pe care le impun, în general, teoriile care se învață în școlile de litere, și care inundă apoi literatura autohtonă, estompând „ceea ce voia poetul să spună”.

Devine eliberator și pe undeva relaxant ca uneori să iei frazele în plex. Să savurezi autoironii cu care te simți familiar. Să descoperi în țesătura complicată a unui personaj manii proprii, spaime, căutări.

În fond, ceea ce ne apropie, prin literatură, e ceea ce putem mărturisi împreună.

***

Originar din Soroca (Republica Moldova), Oleg Garaz are 54 de ani și este muzicolog. A publicat mai multe studii de specialitate în domeniul său și este cadru didactic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Territoria este primul său roman.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€