Iarna demografică. De ce pierde România un milion de locuitori la fiecare 10 ani, deși o duce tot mai bine economic

Răzvan Filip

Reporter

România pierde un milion de oameni la fiecare zece ani. Suntem din ce în ce mai puțini și nu facem nimic în privința asta.

„Mulți români pleacă nu pentru că ar avea salarii mici, ci din cauza condițiilor de muncă și a managementului deficitar. Vor să ducă o viață mai bună nu doar din punct de vedere financiar”, explică la PressOne sociologul Ionuț Földes, lector la Universitatea Babeș-Bolyai, specializat în cercetare în demografie. 

Lipsa de bunăstare socială, a infrastructurii, sistemul de asigurări de sănătate ineficient, educația rămasă în urmă  - toate acestea contribuie la declinul demografic al României, spune Ionuț Földes, care arată cum statul nu reușește să acceseze nici măcar posibilele soluții rămase: diaspora și oamenii din țări terțe.  

PressOne: Estimările pornesc de la realitatea că România pierde, la ora actuală, cam un milion de oameni la fiecare zece ani. De ce se pleacă de la premisa că acest trend va continua?

Ionuţ Földes: Sunt câteva aspecte care determină prognozele INS. Primul e sporul natural negativ, adică se nasc mai puțini copii decât mor oameni, în contextul în care fertilitatea este sub nivelul de înlocuire a generațiilor. România și toate țările dezvoltate de pe glob au o tendință de creștere a speranței de viață. Declinul demografic a fost constatat pentru prima oară cu ocazia recensământului din 2002, când populația numărată a fost mai mică cu peste un milion de persoane față de 1992. În 2011 au fost numărați cu un milion și jumătate mai puțini rezidenți decât în 2002, iar în 2021 cu un milion mai puțini decât în 2011.  

Pe de altă parte, trebuie să vorbim despre emigrație, pentru că din România pleacă mai mulți oameni decât vin, lucru care contribuie la declinul populației. Unele țări sunt preponderent țări de unde se pleacă și altele sunt țări de destinație. În momentul de față România continuă să fie o țară de origine a migrației.

Care este explicația sociologică pentru faptul că dezvoltarea economică atrage ori o stagnare demografică, ori un declin?

E o tendință la nivel global, corelată cu costurile asociate creșterii unui copil, dar și cu dorința de a oferi mai multe posibilități. O populație cu foarte mulți copii aduce cu sine costuri mari - atât pentru stat, cât și pentru părinți - și deci o lipsă a capacității de a oferi o educație foarte bună și șanse crescute de bunăstare acestor copii.  Dacă ei sunt mai puțini există mai multe oportunități pentru dezvoltarea lor în ceea ce privește educația și condițiile de trai. 

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Ultimul recensământ arată că 440.000 de români care aveau declarată ultima reședință în străinătate s-au întors în țară. Cât de probabil este scenariul în care numărul românilor care se întorc îl va egala sau chiar întrece pe cel al emigranților?

E greu de spus, cel puțin pe termen scurt. Trăim într-o lume mobilă, în care oamenii vin și pleacă. Unii petrec mai puțin timp într-un loc, alții mai mult, alții vor să se mute definitiv. Această valoare de 440 de mii include și persoanele care au fost incluse la recensământul anterior, cel puțin eu așa am înțeles din date. 

Include, de exemplu, perioada 2007-2016, când 30% dintre ei s-au relocat în România, în timp ce 40% dintre ei s-au întors după decembrie 2019. Și contextul pandemiei a creat o revenire în țară.

În ultimii zece ani România a crescut economic, dar a trecut și prin proteste de stradă și atacuri asupra democrației. Foto: Lucian Muntean

Uneori auzim povești despre români care acum nu o duc neapărat bine în străinătate. Costurile cu locuirea au crescut peste tot, inflația a fost și ea un fenomen global, iar unii emigranți constată că nu le-ar fi neapărat mai rău în România. Crezi că în următorii ani vor ajunge tot mai mulți români la aceeași concluzie?

Și eu cunosc cazuri de persoane care credeau că migrația le va oferi șansa vieții și apoi au revenit în țară, pentru că și-au dat seama că ce credeau ele nu are neapărat treabă cu realitatea experimentată acolo. Dar aici vorbim de diferențe de clasă, despre oportunitățile pe care le-au avut, cât și despre aspecte legate de creșterea copiilor și sistemul educațional din țările respective.

Dacă vorbim despre lucrători manuali, sezonieri, ei vor continua să plece, deoarece câștigurile financiare pe care le au în agricultură sau în construcții sunt semnificativ mai mari decât cele pe care le au aici. Însă când vine vorba de clasa educată și cosmopolită, poate că lucrurile se vor împărți. Unii vor rămâne sau se vor implica într-o migrație mai degrabă de scurtă durată. Aici, în Cluj, sunt IT-iști care-n perioada iernii se duc în Spania, pentru că e o climă mai plăcută decât în România. 

Însă mi-e greu să cred că în România, în următorii ani, vom avea numere mai mari de imigrare decât emigrare. Asta dacă nu se va schimba foarte mult modul în care statul creează programe de a invita forță de muncă din străinătate, iar aici mă refer la țări din Asia, din Africa. Și, pe lângă programe, trebuie să oferim condiții mai  prielnice de trai și de muncă pentru aceste categorii de persoane. 

Spui că lucrurile se vor împărți în privința clasei de mijloc. Vom vedea o ameliorare a fenomenului de exod al creierelor?

Depinde de modul în care statul va proteja această categorie prin îmbunătățiri ale infrastructurii, ale sistemul de asigurări de sănătate și de bunăstare socială. Vorbim și despre o categorie foarte specifică aici, de medici și personalul medical, pentru că în continuare ne confruntăm cu plecarea absolvenților de Medicină. 

Mulți pleacă nu pentru că ar avea salarii mici, care au crescut și continuă să crească, ci din cauza condițiilor de muncă și managementului deficitar. Vor să ducă o viață mai bună nu doar din punct de vedere financiar. Medicii sunt legați de pacienții lor, de spitalele sau de cabinetele unde își desfășoară activitatea, deci îi afectează și alte aspecte decât banii. 

Muncitorii sezonieri sunt luați în calcul când vorbim despre aceste scenarii demografice?

Avem mai multe clasificări, migranții de scurtă durată petrec fie în România, fie în alte state, mai puțin de un an. Cei care stau peste un an sunt considerați de lungă durată, iar migranții definitivi sunt cei care au fost naturalizați în țara gazdă, adică vorbesc limba și fac parte din cultura și societatea respectivă. 

Migranții sezonieri sau de scurtă durată încă fac parte din populația rezidentă a țării, deci sunt incluși la recensământ. Acesta nu ia în calcul persoanele care și-au mutat domiciliul sau cele care locuiesc în străinătate de mai mult de un an - în statisticile INS-ului ele intră în categoria „emigrație temporară de lungă durată” și fac parte din diaspora. 

Din punct de vedere economic, România o duce mult mai bine decât o ducea când a intrat în UE. Este progresul economic suficient pentru a convinge diaspora că e timpul să se întoarcă în România?

E adevărat că România o duce mai bine din punct de vedere macroeconomic și că de-a lungul timpului a fost încadrată de Banca Mondială în categoria țărilor cu venituri mari. Însă inegalitățile sociale continuă să fie foarte vizibile, există în continuare foarte multă sărăcie. Este complicat de spus dacă progresul economic e suficient pentru a convinge oamenii să se întoarcă în țară. 

Mai ales că se adaugă o altă variabilă, durata migrației. Dacă ai stat 5-10 ani într-o țară de destinație, probabil că ai început să simți că acela este locul tău. Te-ai obișnuit cu societatea și cultura, ai dezvoltat rețele personale, ți-ai făcut prieteni, poate chiar ți-ai întemeiat o familie. Și atunci, chiar dacă România începe să fie o țară tot mai dezvoltată economic, întoarcerea nu reprezintă o prioritate. Mai ales dacă vorbim despre persoane educate, care au siguranța locului de muncă. 

Sigur, dezvoltarea economică reduce intensitatea emigrației, pentru că se creează mai multe condiții, mai multe oportunități, mai multă siguranță economică. Și atunci migrația nu mai este cum era, de exemplu, în 2007, când s-au deschis granițele pentru libera circulație. 

Cum rămâne cu românii din Italia, Spania și Germania care manifestă sentimente naționaliste în social media?

Discursul naționalist apare în contextul nostalgiei și dorului față de o țară care i-a „expulzat” prin faptul că nu le-a oferit ce aveau nevoie. Și atunci se creează această dorință profundă de a apăra patria. Dar întoarcerea lor va fi determinată de schimbări drastice pe piața muncii, astfel încât ei să nu mai mai reprezinte o forță de muncă de interes pentru statele adoptive. De obicei, românii care trăiesc de mai mult de zece ani în țările acestea, deja și-au construit și ei un câmp social, rețele personale, probabil că deja și-au cumpărat și o locuință. 

Foto: Lucian Muntean

Cum va afecta iarna demografică viitorul organizării teritoriale a României?

Printre specialiștii pe care îi cunosc există voci care spun că deja este necesară o reorganizare teritorială a țării. Sistemul actual a fost implementat în 1968. România a trecut prin transformări economice, sociale și demografice complexe, iar realitatea de atunci nu mai este reflectată astăzi. De exemplu, mediul rural din România este extrem de polarizat. Avem comune depopulate și comune cu populație mai mare decât multe orașe din țară, care s-au transformat în zone de locuire în jurul orașelor atractive din punct de vedere economic și cultural.

Mi se pare că încă nu există o voință reală, pentru că dacă ar exista, s-ar vedea solicitări din partea guvernului pentru a contracta studii privind reorganizarea teritorială. 

Dar care ar fi beneficiile unei reorganizări?

La nivel de stat, ar reduce costurile, pentru că administrația locală e costisitoare. Nu este fezabil să ai o primărie cu 20 de angajați pentru o populație de o mie de locuitori. Apoi mai este un aspect legat de profesionalizare. Dacă vrem o societate dezvoltată, avem nevoie și de oameni competenți care să-și dorească să acceseze fonduri, să implementeze tot felul de proiecte de dezvoltare locală. Satele mici și comunele părăsite nu sunt o destinație a tinerilor educați care doresc să facă astfel de lucruri.

Vom avea sate atractive în care oamenii își doresc să locuiască, pentru că se vede cu ochiul liber dezvoltarea infrastructurii și sate care vor rămâne acolo unde au fost și acum 20 de ani.

Ce impact va avea declinul demografic asupra sistemelor de asigurări sociale? Cine ne va plăti pensiile?

Nu știu cine o să le plătească. Sistemul actual de pensii este organizat după principiul pay-as-you-go, în sensul că cei activi plătesc pentru pensionarii de astăzi. Nu știu dacă tipul de contribuții se va schimba, dar este foarte posibil ca cei care vor deveni activi pe piața muncii când noi vom ajunge la pensie să plătească niște contribuții mai mari. 

De asemenea, este posibil - și vedem tendința asta deja - ca „statul bunăstării” să se retragă, lucru care ne va determina să economisim mai mult. Este o dorință pe care o observăm și în strategiile Băncii Mondiale, în care scrie că lipsa economiilor personale poate fi o problemă și că oamenii din statele dezvoltate ar trebui să economisească sau să investească în fonduri private, pentru a-și asigura bunăstarea în perioada în care nu vor mai fi activi. Probabil va fi o combinație între cele două, adică va exista în continuare o contribuție socială din partea statului, dar responsabilitatea va pica, în mare parte, în mâinile noastre.

România este printre ţările UE cu cel mai mare declin al populaţiei urbane şi rurale prognozat pentru următoarele decenii.

Există riscul ca declinul demografic să vină la pachet cu unul economic?

Nu neapărat. Statele care astăzi sunt considerate economii puternice nu se confruntă neapărat cu un declin demografic, dar populația lor nici nu crește foarte mult, au un maximum de 1% pe an, datorat imigrației. Probabil că România va deveni la rândul său o țară care atrage forță de muncă din străinătate, iar joburile care presupun muncă manuală vor fi ocupate de oameni din Asia sau Africa. E un trend pe care l-am văzut și în statele vestice și care s-ar putea să se accelereze în contextul schimbărilor climatice, pentru că cei care locuiesc în zonele puternic afectate vor fi nevoiți să plece, să caute noi oportunități. 

Un alt aspect de ținut minte: specialiștii care se uită la modul în care schimbările și revoluțiile tehnologice vor influența piața muncii spun că apariția inteligenței artificiale va înlocui job-uri, la un moment dat. Asta nu înseamnă neapărat un declin sau o problemă reală pentru structura pieței de muncă, ci mai degrabă o reconfigurare. 

Dar asta înseamnă că avem nevoie de oameni cu educație superioară, capabili să țină pasul cu progresul tehnologic, astfel încât să nu devină redundanți pentru piața muncii. Dacă populația este educată, declinul demografic nu e o problemă, pentru că rămâi cu puțină forță de muncă neocupată. Statul trebuie să investească în educație, în cercetare și inovare, ceea ce România nu prea face.

Este România capabilă să devină o țară multiculturală, adică să accepte și să integreze lucrătorii veniți aici pentru o viață mai bună?

România încă are probleme să accepte propria sa diversitate culturală și etnică. Sau când vine vorba de acceptarea oricărei minorități. Eu cred în potențialul nostru ca popor, ca țară, să primim cu bine încă un strat sau două de diversitate etnică și culturală. E foarte important modul în care statul o să gestioneze lucrurile, ce strategii va implementa și ce discurs se va crea în spațiul public și cel politic. 

Dacă ne uităm la statele în care au plecat românii, vei observa un soi de ipocrizie structurală. Au primit muncitori pentru că aveau nevoie de ei ca să păstreze ritmul de creștere economică, dar, în același timp, nu au recunoscut public acest lucru și s-au creat discursurile acestea împotriva migrației. Din fericire, discursul îndreptat împotriva noilor imigranți încă nu reprezintă o voce în România și sper să nu fie cazul. 

Nu trebuie să devină niște persoane marginalizate, care să reprezinte doar niște lucrători pentru populația albă, privilegiată. 

Pare că sunt deja ținuți la periferia societății. 

Da, îi vedem la muncă, dar nu și în viața lor obișnuită. Nu pentru că aleg ei sau așa își doresc, mai degrabă condițiile nu le permit să fie altfel. Colegii mei de la Facultatea de Sociologie lucrează acum la proiect prin care vor să afle mai multe despre viețile livratorilor din Cluj: cum au ajuns aici, unde locuiesc, care au fost promisiunile ce i-au adus aici. Lucrurile sunt încă puțin studiate, presa a scris despre condițiile de viață și promisiunile mincinoase, dar aș vrea să văd mai multă literatură de specialitate pe tema asta. 

Că tot am atins subiectul radicalizării politice. De ce apelează unele societăți aflate în declin demografic la limitarea sau interzicerea avortului?

Pentru că a interzice ceva pare să fie o soluție eficientă. Dar când vine vorba de propriile lor vieți, oamenii încearcă să găsească soluții pentru a-și crea un context mai bun, chiar și atunci când există constrângeri majore. În România, când nu aveai voie să avortezi, multe femei apelau la tot felul de soluții pentru a pierde sarcina.

Și dacă ne uităm la date, pe termen lung, măsurile de interzicere nu sunt atât de eficiente. Au un efect de scurtă durată, după care lucrurile revin cumva pe făgașul inițial. Dacă ne gândim la experiența României și decretul din 1966, fertilitatea a crescut foarte mult în pe termen scurt după care a început să scadă. Chestia asta nu este specifică României, se întâmplă în toate statele în care au fost implementate soluții restrictive pentru a crește natalitatea. 

Grădinița din satul Uzina, comuna Gilău. România este din ce în ce mai depopulată.

Spui că pe termen scurt fertilitatea crește, dar după aceea începe să scadă de la sine. De ce crezi că se întâmplă asta?

Pentru că oamenii au mai multă grijă în ceea ce privește comportamentul lor reproductiv. Femeile încep să nu-și mai dorească atât de mulți copii, planificarea familială devine o realitate, mai ales în contextul inegalităților sociale, pentru că viața e mult mai dificilă atunci când ai mulți copii și nu-ți permiți să-i crești. 

În Polonia, pentru a spori natalitatea, guvernele conservatoare au restricționat avortul și au oferit tot felul de stimulente financiare și scutiri de taxe. Cum vezi combinația aceasta de măsuri?

Și acolo trendul fertilității este descendent. În 2021, o femeie din Polonia avea în medie 1,3 copii. Asta înseamnă că cele mai multe poloneze continuă să facă un singur copil. Un contraexemplu istoric, unde nu interzicerea avortului sau banii oferiți familiilor cu mulți copii au crescut fertilitatea: Franța și statele nordice. Acolo există programe care vizează direct egalitatea de gen. Asta înseamnă că femeia nu mai este redusă la potențialul său reproductiv, ci e văzută ca o parte a societății care contribuie nu doar prin propria sa fertilitate la bunăstarea și la bunul mers social. 

Și atunci, pe lângă aceste ajutoare economice, existența serviciilor formale de îngrijire a copiilor, a contractelor de muncă mai degrabă flexibile, le permite femeilor să nu absenteze foarte mult de pe piața muncii și să nu se creeze un decalaj profesional între femei și bărbați sau între femeile care au copii și cele care nu au. 

Ce alte motive ne determină să facem tot mai puțini copii?

Colegii care studiază rata fertilității la nivel european spun că nivelul ei este în declin în toată Europa, iar una dintre ipoteze susține că în spatele scăderii s-ar afla nesiguranța resimțită de tineri vizavi de contextul climatic, dar și în privința conflictelor armate. Mulți tineri spun că ar fi egoist din partea lor să aibă copii biologici, pentru că nu știu în ce lume vor ajunge să trăiască.  E un fenomen încă puțin studiat și nu există un consens în literatura de specialitate, dar pare că pentru anumite categorii de oameni educați și tineri este și asta o problemă. 

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€