Sorin Grindeanu este prim-ministru din 4 ianuarie 2017. Foto: Lucian Muntean
Sorin Grindeanu este prim-ministru din 4 ianuarie 2017. Foto: Lucian Muntean
08/03/2017
Grindeanu a obţinut postul de asistent universitar cu un volum inexistent
Pentru a obţine, în anul 2000, gradul didactic de asistent universitar, Sorin Grindeanu a folosit cel puțin o carte a cărei existenţă nu a dovedit-o încă, după mai bine de două luni de când este premierul României.
La acel moment, el a menționat în dosarul de concurs trei cărți proprii aflate „în curs de publicare”, printre care și „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”.
După publicarea, în 5 ianuarie 2017, a primului articol referitor la cărțile din CV-ul premierului, am continuat să căutăm volumul „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”.
În acest sens, am solicitat Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara (UVT) conținutul dosarului de concurs depus de Sorin Grindeanu atunci când, în calitate de preparator, a susținut examenul pentru a deveni asistent universitar.
Conducerea Facultății ne-a comunicat că, potrivit dosarului din 2000, volumul „Integrala Lebesgue-Radon…” era anunţat ca fiind în stadiu de publicare. Adică Sorin Grindeanu nu a depus atunci varianta în format fizic a acestui titlu.
Au trecut 17 ani şi volumul nu este de găsit nici astăzi în vreo bibliotecă universitară sau județeană, şi nici la Biblioteca Națională din Bucureşti, care, teoretic, arhivează tot ce se publică în ţară.
Activitatea didactică a lui Sorin Grindeanu s-a desfășurat în perioada februarie 1998 – decembrie 2001, mai întâi ca preparator și apoi ca asistent universitar.
Potrivit informațiilor pe care Facultatea de Sociologie și Psihologie le-a comunicat la cererea PressOne, fișa postului de preparator, deținut de Grindeanu în intervalul octombrie 1998 – octombrie 2000, prevedea abilități de informatică, „prelucrare și gestiune de date”. În plus, el a fost responsabil de „practica sociologică de vară”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
După ce, în 2000, a devenit asistent universitar, Sorin Grindeanu a predat timp de un an Informatică și Informatică socială. Şi a continuat să coordoneze practica de vară a studenților de la Sociologie și Psihologie.
Potrivit legislației aflate în vigoare la acea dată (Legea învățământului și Legea privind statutul personalului didactic), condițiile minimale pentru ocuparea postului de asistent universitar presupuneau, între altele, ca un candidat să fi avut „o vechime minimă la catedră de 2 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil, respectiv de 4 ani în învățământul preuniversitar”.
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, plagiat cu repetiţie
Mai multe articole ştiinţifice semnate de Marilen Pirtea ca prim autor au probleme etice. De curând, el făcea apel la curăţirea învăţământului.
Pentru candidații care proveneau din afara învățământului sau a cercetării științifice, vechimea minimă solicitată la profilul postului pentru care concurau era de 5 ani.
Grindeanu a absolvit în 1997 secția Informatică de la Facultatea de Matematică a UVT și apoi a urmat un masterat în Baze de Date, în cadrul aceleiași instituții.
La acea dată, asistenților universitari nu li se cerea să aibă doctorat. Astfel, în dosarul de concurs, Grindeanu a depus un Memoriu de activitate științifică format din:
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
*
Marele semn de întrebare, cum am spus, se referă la volumul „Integrala Lebesque-Radon în raport cu o măsură complexă”, care indică o cercetare matematică serioasă, mult mai serioasă decât celelalte titluri incluse de Grindeanu în dosarul de concurs pentru postul de asistent.
Când a ales să studieze matematica la facultate, Sorin Grindeanu a mers pe urmele tatălui său, Nicolae Grindeanu. Acesta este un profesor de matematică cunoscut în ţară, pentru că a realizat mai multe manuale şi culegeri de probleme. Timp de 17 ani, a fost director al Colegiului Național „C.D Loga” din Caransebeș.
Din aprilie 2014 până în mai 2016, Nicolae Grindeanu, susţinut de PSD, a condus Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin, prin „detașare în interesul învățământului”.
Niciun profesor din județ nu s-a înscris la concursul pentru șefia Inspectoratului, nici în 2014 și nici în 2015, astfel că Nicolae Grindeanu a ajuns să fie perceput ca un întâistătător al învățământului din județ, a cărui influenţă exceda fişa postului.
De altfel, în 2014, președintele de atunci al Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde (între timp condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare), sesiza Ministerul Educației cu privire la faptul că Nicolae Grindeanu împlinise încă din 2011 condițiile de pensionare pentru limită de vârstă și, cu toate acestea, fusese numit inspector școlar general adjunct (apoi plin), păstrând și catedra de la liceul din Caransebeș.
A demisionat în mai 2016, iar la alegerile locale din iunie 2016 a devenit consilier județean din partea PSD.
*
Așa cum am arătat într-un articol precedent, Nicolae Grindeanu și-a obținut doctoratul în matematică în 2005, la Universitatea de Vest din Timişoara. Coordonator științific i-a fost profesorul universitar Dumitru Gașpar.
Până în anul universitar 2005-2006, durata studiilor de doctorat a fost de minimum 4 ani, cu posibilitate de prelungire a ciclului de cercetare.
Astfel, putem presupune că, în 2000-2001, anul universitar în care Sorin Grindeanu includea în dosarul de asistent intenția de a publica o carte cu titlul „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, tatăl său, Nicolae Grindeanu, era „boboc” al școlii doctorale de la Facultatea de Matematică din Timişoara.
Teza sa de doctorat din 2005, intitulată „Analiza armonică a câmpurilor distribuții stochastice”, nu avea să fie publicată în volum, rămânând doar în arhivele Universității de Vest.
Teza lui Grindeanu senior se înscrie în aceeaşi arie a cercetării matematice cu titlul pe baza căruia Grindeanu junior a obținut postul de asistent.
„Integrala Lebesgue–Radon este o noțiune elementară și esențială în analiza stochastică”, a comentat pentru PressOne un matematician din București.
*
Luna trecută, în cursul unei conferințe de presă de la Guvern, PressOne l-a întrebat pe premierul Sorin Grindeanu dacă poate dovedi că această lucrare există în format tipărit.
El a răspuns că „a văzut discuțiile din presă” și că ne va oferi ISBN-ul cărții (numărul unic de identificare internațională). Încă nu l-a prezentat, dar acesta e ușor de aflat din fișele Bibliotecii Naționale. (De altfel, PressOne a publicat acest ISBN în articolul din 5 ianuarie.)
Numai că existenţa ISBN-ului nu reprezintă o dovadă a faptului că volumul a şi fost publicat.
La Biblioteca Națională, care arhivează tot ce apare cu ISBN (International Standard Book Number), volumul este înregistrat doar în stadiul premergător publicării.
Editura Ionescu din Caransebeș, oraşul natal al premierului, a notificat o singură dată Biblioteca Națională că intenționează să publice o carte, şi era vorba tocmai despre „Integrala Lebesgue-Radon…”, care ar fi urmat să fie semnată de Sorin Grindeanu și de tatăl său.
ISBN-ul cărții este 973-8245-08-7, însă volumul e de negăsit în Depozitul Legal.
Biblioteca Națională acordă editurilor ISBN-uri în baza așa-numitelor formulare CIP (Catalog Înaintea Publicării). Un asemenea formular anunță intenția editurii de a publica o carte și oferă toate datele privind autorul, subiectul, tema, eventual traducătorul, și, dacă e cazul, anul apariției.
Cu alte cuvinte, ISBN-ul unei cărți există înainte ca aceasta să fie publicată propriu-zis.
Sorin Grindeanu şi-a întrerupt cariera universitară în 2001.
„Contractul individual de muncă al dlui Sorin Grindeanu a încetat ca urmare a transferului în cadrul Direcției pentru Tineret și Sport a județului Timiș, începând cu data de 1 noiembrie 2001”, ne-a comunicat Facultatea de Sociologie și Psihologie a UVT.
Din CV-ul primului-ministru aflăm că funcţia pentru care a renunţat la învăţământul superior a fost cea de şef al Direcţiei pentru Tineret şi Sport Timiş, pe care avea să o deţină până în ianuarie 2004.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this