Viitorul primar al Bucureștiului va trebui să descurce un hățiș de probleme. Multe din ele țin de legislație Foto: Lucian Muntean

Ghemul din jurul viitorului primar al Bucureștiului

Nu suntem încă în 2020, dar deja există o listă numeroasă de candidați pentru funcția de primar al capitalei României.

În ordine alfabetică: Nicușor Dan beneficiază de susținerea USR București; PSD nu pare să aibă dorința de a renunța la Gabriela Firea; T. Paleologu a fost anunțat drept candidatul PMP; PLUS îl propune pe Vlad Voiculescu.

Un actor important, și anume PNL, tace deocamdată – așteptând probabil rezultatele unui sondaj care să le clarifice opțiunile sau estimând (din punctul meu de vedere: eronat) că un primar PNL de capitală este succesorul lui Klaus Iohannis.

La ultimele două seturi de alegeri locale numărul candidaților la Primăria Generală a fost de 18, respectiv 12, deci enumerarea de mai sus se va îmbogăți serios pe măsură ce ne apropiem de ziua alegerilor.

Odată alegerile câștigate, este probabil să nu-l mai vedem pe câștigător în prim-planul politicii naționale.

Au existat două epoci din acest punct de vedere, cea dintâi putând fi denumită „bal sau spital”. Din primii 4 primari aleși după Revoluție, 2 au devenit irelevanți în plan politic (Halaicu și Lis), altul devenind președinte de țară (Băsescu) iar Ciorbea fiind promovat, la doar jumătate de an după victorie, în poziția de prim-ministru.

Primăria Bucureștiului putea fi o rampă colosală – cu condiția să îți joci bine cărțile.

În ultimii 15 ani primarii (Videanu, Oprescu, Firea) au fost preluați de București cu totul. Firea nu a făcut saltul spre prezidențiale – nefiind clar dacă va mai putea sau dori să facă acest salt în 2024 – iar Videanu nu a fructificat nici el cariera de primar printr-o ascensiune debordantă.

Oprescu a ales totuși să-și încerce norocul, candidând la prezidențialele din 2009 și primind 3% din voturi (în București 5,75%).

Modelul s-a schimbat pentru că orașul s-a schimbat. Următorul primar, de asemenea, va fi acaparat sau absorbit de provocări. Prin comparație cu provocările specifice locului de muncă la vârful administrației bucureștene – pe care-l estimez drept cel mai dificil din țară – chiar și campania electorală va fi un antrenament distractiv și amuzant.

De ce? Păi primarul nou-ales…

1. Împarte atribuții cu primăriile de sector.

Orice inițiativă, plan sau concept trebuie adoptat și de cei șase colegi ai săi pentru a prinde viață la nivelul întregului oraș. Joacă un ping-pong nervos cu aceștia când e vorba de blamări, jocuri de imagine sau responsabilități (cine se ocupă de deszăpezirea cărei străzi?).

Birocrațiile fiecărei primării – municipală vs. de sector – pot nimici acorduri verbale între primari, dându-se cap în cap precum berbecii. Cadrul legislativ-administrativ produce o zâzanie continuă și artificială.

Practic, o mare parte din puterea de decizie a primarului general îi este decupată fără vină sau finalitate. Până la schimbarea legilor care (dez)ordonează funcționarea orașului, primarul „general” este … general nu în sensul militar al termenului ci în cel de „generic”, întâlnit în conversațiile uzuale.

Întotdeauna când cineva spune „în general sunt de acord” te pregătești mental pentru apariția cuvântului „dar”. Cam așa se pregătește primarul capitalei pentru reacția primăriilor de sector la orice ar dori să facă…

2. Nu are putere în Ilfov, aria naturală de expansiune a capitalei, suburbia orașului și haina sa. 181 de mii de oameni s-au mutat în Ilfov în ultimul deceniu, aproape toți trăind o viață duală, cu muncă și cafeluțe în capitală, somn și filme acasă (la verdeață) și din când în când drumuri la mall-uri intermediare.

A privi Bucureștiul separat de Ilfov este o nerozie, dependența dintre cele două entități administrative fiind din ce în ce mai evidentă. Și totuși împărțirea administrativă a țării solidifică această nerozie.

Această relație fracturată e evidentă în ceea ce privește transportul înspre și dinspre București, mai mult decât în legătură cu oricare alt subiect. Oamenii suferă și acționează în consecință.

Migrația din Ilfov spre alte locuri din România a devenit din pârâu fluviu, de la 3600 de oameni/an acum opt ani la 8900 oameni/an conform statisticilor de anul trecut, creșterea anuală fiind practic neîntreruptă. Va fi vorba de zeci de mii în perioada următoare. Unde se mută ei oare? Cel mai îngrijorător scenariu este cel în care ei pleacă din România de tot. Caz în care îi pierde nu doar țara ci și metropola – cu Ilfov sau fără.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

3. Cum să rezolvi atunci problema traficului dintre București și Ilfov? O soluție este extinderea liniilor de metrou existente și construirea unora noi. Existența unor stații în Mogoșoaia, Cernica sau Domnești nu ar trebui să pară science-fiction, ci să fie o realitate banală.

Dar stai. Primarul general al capitalei nu controlează instituțiile de care depinde viața capitalei. De exemplu, metroul este în responsabilitatea Ministerului Transporturilor.

Primăria are bani și nevoi dar nu poate extinde, repara, regândi.

Ministerul – ca orice autoritate a statului – nu are bani dar își asumă responsabilitatea, demonstrând aceleași standarde de eficiență în ceea ce privește metroul Bucureștiului ca și în cazul rețelei naționale de autostrăzi.

Să fi lipsit voința politică? Se pare că nu. Gabriela Firea, primar PSD într-o guvernare PSD cu prim-miniștri PSD (și având alături de ea primari de sector PSD)  nu a reușit să preia administrarea metroului de la autoritățile centrale.

Pe atâtea și atâtea subiecte fierbinți – precum aeroportul Otopeni, Gara de Nord sau RADET – primarul capitalei e un spectator-prizonier precum personajul principal din „Portocala Mecanică”, ai cărui ochi erau ținuți deschiși cu forța. El sau ea este în exact aceeași situație precum locuitorii. Doar că, din perspectiva lor, ar trebui și să poată rezolva problemele.

Proiectul Roxanei Wring, care sesiza corect o bună parte din problemele de mai sus și furniza soluții, s-a scufundat alături de cariera politică a inițiatoarei.

Discuția despre desființarea sectoarelor s-a purtat în vremea Elenei Udrea, fiind tarată de slaba popularitate a acesteia, iar cea privind eliminarea de facto a Primăriei Generale a apărut drept armă politică în războiul dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea.

În practică nu s-a făcut nimic niciodată.

Până și mici nuanțări – precum desemnarea primarilor de sector de către Primarul General și nu prin vot, mai precis convertirea funcțiilor respective în unele strict administrative – au fost ignorate.

Când, în seara de iunie de după alegeri, vezi un candidat zâmbitor și vesel în fața microfoanelor, trebuie să ți-l imaginezi prins într-un ghem de limitări, constrângeri sau interdicții. Nu e o imagine frumoasă, dar e adevărul.

Acest ghem, pe care l-am prezentat mai sus, are două efecte toxice mai puțin vizibile decât cele deja menționate.

Primul efect nefericit este că primarul Bucureștiului nu poate învăța nimic de la nimeni (și nici nu poate transmite altora lecțiile sale). N-ai văzut niciodată o discuție de profunzime privind ce a făcut bine sau prost Viena, sau Paris, sau alt oraș din Europa, și ar putea fi aplicat la București.

Nici măcar pașii corecți sau greșiți ai altor orașe din țara noastră nu pot fi asumați – cine să asume inițiativele Oradei cu privire la fațadele din centru? Primarii de sector? Primarul general? Toți împreună? Nu mai bine ne certăm pe acest subiect doi ani de zile?

În contextul în care, după ieșirea Marii Britanii din U.E., Bucureștiul ar deveni al cincilea cel mai mare oraș din Uniune, fiind în competiție pentru investitori, evenimente și forță de muncă cu metropole grandioase, primarul Bucureștiului se pomenește gândind că „în lumea mea mă simt / nemuritor și rece”.

Al doilea efect nedorit al ghemului este că el împiedică luarea unor decizii importante. Unele ar trebui să pornească de la atributele naturale ale orașului – elementele ce nu pot fi schimbate ci pe care cel mult orașul le poate contracara.

Este pregătită primăria pentru o noapte post-cutremur în care 30 de mii de bucureșteni trebuie să înnopteze pe străzi? Dar dacă sunt o sută de mii? O clipă: care primărie – cea generală sau cele de sector?

În alt plan, deșertificarea și noxele mușcă din plămânii locuitorilor, numărul deceselor din cauza pulmonare crescând în București în ultimul deceniu cu 43% (la nivel național creșterea e de doar 8%). Să zicem că primarului general i-ar păsa. Poate face ceva de impact? Are la dispoziție pârghiile necesare?

Și pe subiecte mai abstracte ghemul ține primarul captiv. Cum să dezvolți o strategie de dezvoltare vizavi de ce să fie (și mai ales ce să nu fie sau să nu mai fie) București?

Cum să îmbunătățești mobilitatea?

De ce fel de servicii au nevoie locuitorii întregii zone (inclusiv Ilfov) și cum faci ca acele servicii să fie accesibile?

Locuitorii au nevoie de răspunsuri la aceste întrebări, iar în cadrul administrativ actual primarul nu va putea da decât replici ciuntite.

Orașul este, în ciuda apăsărilor de fel și chip, unul cald. Este o hală a emoțiilor, unde viețuiesc laolaltă fiorii culturali avangardiști și furia din trafic, anxietatea performanței profesionale și speranța la mai bine.

Mă tem însă de presiunea covârșitoare pe care această hală a emoțiilor o poate pune pe umerii unui primar în acest moment al existenței orașului.

Mai ales dacă primarul respectiv nu are furculița și cuțitul. Și mai ales dacă așteptarea votanților săi este că da, el sau ea le are.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...