Franța la momentul său de cumpănă

Barbu Mateescu

Redactor

Dacă ai cel mai mic interes pentru politică, scena electorală din Franța e un deliciu, și asta pentru că în prim-plan se află politicieni mai încrezători în steaua lor, mai coerenți ideologic și mai puțin capabili de compromis decât cei români.

Astfel, în primul tur al prezidențialelor, Franța se devoalează cu totul. Fiecare nuanță ideologică e reprezentată în mod transparent. Asta a însemnat, de exemplu, că în 1988 au existat – dacă vorbim doar de pe partea stângă a spectrului - un candidat socialist, unul ecologist, unul comunist, un candidat comunist dizident față de partidul comunist „oficial” și doi candidați troțkiști ce se antipatizau reciproc.

Foto © Freeprod | Dreamstime.com

Și mai concret, asta înseamnă că scena e aglomerată și fărâmițată. Dacă te uiți la clasamentele de tur unu pentru alegerile prezidențiale și încerci să faci medii aritmetice, vei vedea că în acest mileniu în România obțin 5% din voturi sau mai mult 4,25 candidați/scrutin, în timp ce în Franța reușesc acest lucru 5 candidați/scrutin, deci în medie aproape un candidat mai mult/scrutin.

Față de țara noastră, scorurile din primul tur sunt mai mici, iar a alege „răul mai mic” în Franța este un exercițiu prin care trec minim 40% - și uneori chiar 55% - din oamenii care au votat în turul unu pe cineva care a ratat accesul în turul doi.

De unde vine Franța și unde se duce

Până acum un deceniu și jumătate structura scenei electorale era simplă. În turul doi ajungeau: un candidat puternic de stânga – moderat ca limbaj, atent la nevoile muncitorimii, doritor să mărească taxe și impozite – și un candidat puternic de dreapta – pro-business, autoritar, tradiționalist, atent la simboluri și gesturi simbolice care să emane forța Franței.

Ceilalți candidați ratau turul doi, scorul lor fiind invers proporțional cu radicalismul lor înspre stânga sau spre dreapta.

Această scenă nu răspundea dilemelor unei societăți post-industriale. Marele partid de stânga și marele partid de dreapta s-au stins. La scrutinul prezidențial din acest an candidatele lor au obținut 2% respectiv 5% din voturi.

În prim plan s-au aflat alți politicieni, doi dintre ei calificându-se în turul decisiv.

Macron, președintele în funcție, e un fel de întrupare franceză a USR: progresist cultural și moderat economic.

Cine plătește pentru visul lui Emil Boc de a avea metrou la Cluj? Declarații contradictorii între primărie și ministerul Transporturilor

În timp ce primarul de la Cluj-Napoca Emil Boc a anunțat drept validă și concretă finanțarea construirii metroului printr-un instrument financiar care se numește obligațiuni verzi, Ministerul Transporturilor se ferește să își asume o proiecție bugetară și un calendar pentru cheltuielile angajate cu acest proiect.

Ce faci în weekendul 18-20 octombrie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Dichisar de toamnă în București, PICNIC în Cluj-Napoca, spectacol de tango argentinian în Timișoara și târg caritabil de toamnă în Iași. Tu ce faci în weekend?

Foto © Gints Ivuskans | Dreamstime.com

Ceilalți trei candidați importanți aveau ceva în comun: respingerea quo-ului.

Marine Le Pen: respingerea modernității și globalizării de muncitorimea cu o educație formală limitată și în genere de cei lăsați în urmă de schimbările tehnologice. Criza lor nu e minoră: sunt oamenii care câștigă puțin într-o țară scumpă. Forța lor e indicată de faptul că Le Pen s-a calificat în turul doi alături de Macron.

Éric Zemmour: respingerea modernității și globalizării de către elitele bogate și conservatoare, ce visează la o Franță putere mondială și albă – sau măcar ne-musulmană.

Jean Luc Mélenchon: respingerea capitalismului și globalizării de către oamenii cu convingeri autentice și temeinice de stânga, cu studii medii și mai ales superioare.

Toți trei, la niveluri diferite și cu nuanțe ideologice specifice, sunt ostili față de NATO, dorind mai mult sau mai puțin explicit retragerea Franței din alianță.

Toți trei, la niveluri diferite și cu nuanțe ideologice specifice, sunt ostili față de Uniunea Europeană.

Toți trei, la niveluri diferite și cu nuanțe ideologice specifice, sunt ostili față de SUA.

Le Pen dorește în mod explicit ca Franța să aibă Rusia drept aliat... după ce se termină războiul din Ucraina. Broșurile sale de campanie conțineau o poză în care dădea mâna cu Putin însuși.

Zemmour și Mélenchon, prin poziționările lor pe subiectele de mai sus, ar fi fost utili Rusiei, părăsirea NATO de către Franța fiind motiv de bucurie pentru Kremlin.

În același timp, toți cei trei au condamnat invadarea Ucrainei, citind probabil sondaje ce le arătau că a fi pro-Putin nu e util. 

Urmează Macron vs. Le Pen

Este a doua oară când acești politicieni se vor confrunta în turul decisiv.

La alegerile precedente, în primul tur ei au obținut 24 de procente (Macron) și 21 (Le Pen). În al doilea tur Macron s-a impus în mod clar: 66% la 34%.

Între 2017 și 2022 a survenit o schimbare importantă. Dreapta moderată, cu o istorie străveche în Franța, a dispărut. Candidatura lor obținuse 20% din voturi la alegerile precedente, dar 5% acum. 

Explicația e dată parțial de structura electoratului din acea parte a spectrului politic: trei sferturi din cei 20% aveau peste 60 de ani, unii părăsindu-ne pe toți între timp. În plus, și Macron, și Le Pen, dar mai ales Éric Zemmour au beneficiat de pe urma erodării dreptei clasice, țintind-o cu mesaje relevante.

Între 2017 și 2022, Macron a câștigat un milion de voturi și 4%.

Le Pen: +jumătate de milion de voturi, +2%.

Zemmour, un candidat nou, a cules 2 milioane de voturi și jumătate sau 7%.

După ce a eșuat să atingă turul doi, el a anunțat explicit ieri că, în ciuda diferendelor cu Le Pen, își roagă votanții să o susțină împotriva lui Macron – ceva ce ei ar fi făcut oricum, potrivit sondajelor.

Macron e de obicei subestimat

Președintele Franței are un motiv de speranță. Printre votanții săi se află un grup mic, dar semnificativ, de persoane care se decid aproape de ziua votului, până atunci rămânând sub radarul sondajelor. 

Astfel, în 2017, sondajele ce examinau rezultatele unui posibil tur doi între el și Le Pen nu au cuprins un mic val de emoție ce l-a ajutat. Victoria sa a fost cu 4% mai mare decât era de așteptat.

Președintele francez Emmanuel Macron într-o conferință de presă cu prim-ministrul Regatului Unit Boris Johnson, înaintea unui prânz de lucru la Palatul Elysée, 22 august 2019. Foto © Frédéric Legrand | Dreamstime.com

Mai mult, chiar și în acest an, performanța lui a surprins. Conform agregatorului de sondaje Politico, înainte de izbucnirea războiului scorul lui Macron era de 24%. După atacul rus, o parte semnificativă a publicului francez s-a mobilizat emoțional în jurul președintelui – cum e de așteptat în orice societate în astfel de situații. Macron a ajuns chiar să aibă un scor de 30% la mijlocul lui martie. După care a intrat pe un trend descendent, coborând spre 26% pe buza alegerilor. Dar a obținut 28% din voturi.

Ce urmează în turul doi

Hai să înțelegem de ce Macron a câștigat în 2017. În turul doi, a câștigat susținerea a mai mulți oameni decât LePen atât în rândul dreptei clasice (cea care a dispărut între timp), cât și a fanilor lui Mélenchon sau altor partidulețe. Practic, Le Pen a fost izolată strategic.

Acum, Macron beneficiază de sprijinul explicit al lui Mélenchon - care în 2017 nu i-l acordase - iar Le Pen de al lui Zemmour. Un calcul simplu ce pune procentele tuturor laolaltă arată că 28 (Macron) + 22 (Mélenchon) > 23 (Le Pen) + 7 (Zemmour).

Dar toate sondajele ce măsoară intenția de vot în turul doi arată că bătălia este strânsă, depinzând de 1-2%, ceea ce înseamnă că împotriva lui Macron există multă emoție în electorate mai mici sau că o parte din votanții lui Mélenchon (încă) nu îl privesc cu simpatie.

Nu există favorită sau favorit, o declarație sau gafă sau incident putând schimba totul. Din motivul pe care-l arăt mai jos cred că ar fi absolut uluitor ca serviciile secrete ruse să nu-și bage codița, ajutând-o pe Le Pen.

Alegerile din Franța și viitorul războiului din Ucraina

Psihologic, Franța contează. Și în primul rând psihologic. Ca și Germania, Ungaria sau Italia, țara a fost prudentă, contribuțiile lui Macron la efortul ucrainean de război fiind limitate la a negocia inutil cu Putin.

Atitudinea e cu totul alta în SUA, Marea Britanie, Polonia, Cehia și Slovacia, unde măsurile de ajutorare ale Ucrainei sunt publice și concrete, lideri politici de prim rang chiar vizitând repetat și ostentativ Kievul.

MOSCOVA, RUSIA - 23 DEC. 2016: O activistă ține un afiș cu fotografiile lui Vladimir Putin, Marine Le Pen și Donald Trump, la conferința de presă anuală a președintelui Rusiei. Foto © Igor Dolgov | Dreamstime.com

O victorie a lui Macron nu e neapărat o veste bună pentru Ucraina, negarantând nimic.

O victorie a lui Le Pen este însă o injecție de bucurie pentru Rusia, prefațând probabil schimbări de substanță pe liniile indicate mai sus și retragerea Franței din sistemul de sancțiuni la adresa Federației Ruse.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€