„Fotbal pe terenul de tenis” – despre imposibila dilemă morală din filmul Kontinental ’25. INTERVIU cu regizorul Radu Jude

Bianca Felseghi

Senior Editor

Ultimul film al regizorului Radu Jude, „Kontinental ’25”, premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlinale 2025, este arătat în premieră națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Filmul a fost filmat integral cu telefonul mobil în diverse locații emblematice ale Clujului și va intra în circuitul cinematografic începând cu 20 iunie. 

„Kontinental ’25” e o discuție despre cum societatea ignoră dinozaurii din cameră, coloșii care sunt pe cale să îngenuncheze lumea așa cum o știam odată, și să distrugă ultimele rămășițe de umanitate din noi: dezvoltarea imobiliară fără discernământ care refuză dreptul la trai decent pentru oameni care nu-și mai găsesc pur și simplul locul și tehnologia tot de dragul tehnologiei, care ucide empatia și apropierea fizică fiindcă cerne realitatea printr-un ecran. 

Cum mai pot coexista astăzi aceste lumi paralele – a celor captivi în trecut, a celor sacrificați de evoluția ultrarapidă a mersului vieții, a recent îmbogățiților, a giganților din tehnologie, a funcționarilor robotizați în proceduri, obedienți – într-o societate care pare mai fragmentată și mai dominată de ură de clasă decât chiar și-n comunism. Și, mai ales, unde se mai întâlnesc aceste lumi, dacă se mai întâlnesc vreodată?

Am vorbit cu Radu Jude despre mizele și limitările cinematografiei sale. 

Imagine din timpul filmărilor pentru Kontinental '25. Sursă foto: pagina de Instagram a lui Radu Jude

PressOne: Au trecut aproape 10 ani de când făceați această afirmație într-un interviu: „De fapt, Biserica Ortodoxă Română ar trebui să se cheme Biserica Ortodoxă Antisemită Legionară Antonesciană Ceaușistă – și adaugă aici toate partidele de la putere de după 1989 – Română, asta e și nimic mai mult”. 

Cum citiți cu ochii cineastului interesat de istoria ascunsă a țării, resurgența în prim planul politicii noastre a acestui filon legionar, care a fost cât pe ce să răstoarne ordinea constituțională în ultimele 6 luni?

Radu Jude: Cred că citatul oferit de dumneavoastră a fost pus chiar și în gura unui personaj din filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. E poate ușor simplificator, aș spune acum, în sensul că îi lipsesc niște nuanțe. Există preoți minunați, poziția oficială a BOR a fost de multe ori pro-europeană, dar, în ciuda acestor poziții oficiale, e evident că foarte multe fețe bisericești sînt fățiș anti-europene, putiniste și chiar atașate de idei fasciste, clasice sau îmbrăcate în haine noi, „suveraniste”. Cred că în societatea noastră nici perioada fascistă, nici relația BOR cu fascismul nu prea au fost studiate și cu atît mai puțin asumate, ba chiar au fost evitate - simptomatic mi se pare că foarte importanta carte a lui Ion Popa, „The Romanian Orthodox Church and the Holocaust” nu și-a găsit o editură care să o traducă nici la 7-8 ani de la apariție. 

Iar ocrotirea trecutului nostru fascist are origini deja vechi. Ce posta istoricul religiilor Eugen Ciurtin pe Facebook în urma vizionării unui documentar TV despre asasinarea lui Culianu: „Există de pildă un fragment care mă lasă perplex: relatarea momentului în care sora lui Culianu află de asasinat, în seara de 21 mai 1991, povestit de ea însăși (de la 1h40): „Noi eram în Franța, era seară – era diferența de fus orar adică – când ne-a sunat Monica Lovinescu... Ea mi-a spus – eu am căzut la pământ, m-am ridicat – primul lucru pe care mi l-a spus a fost «să nu-i acuzi pe legionari»...«să nu-i acuzi pe legionari»”.

Ați simțit vreo urmă de satisfacție văzând cum se devoalează niște deznodăminte istorice pe care pare să le fi prognozat?

R.J: Nu cred că filmele mele au prognozat ceva, mai degrabă au captat pe ici-colo ceea ce era sub nasul nostru ca potențial, ca „ou de șarpe”, ca să citez un titlu al unui cineast celebru. Cît despre satisfacție, întrebarea e evident retorică, nu ai cum simți satisfacție în a vedea vechi idei fasciste revenite la modă, fie și în forme noi. 

Mai au oamenii răbdarea să urmărească o poveste până la capăt în mod liniar? Sau preferă acum scurtăturile oferite de inteligența artificială, care sintetizează esențialul în câteva secunde? Ce pierdem și ce câștigăm în acest joc cu esențializarea?

R.J: E posibil ca rețelele sociale să fi dus la o fragmentare a atenției și la o răbdare ceva mai limitată - eu cu siguranță am mai puțină răbdare pentru orice-o fi și pierd mult timp privind tîmpenii pe Instagram sau TikTok. 

E adevărat că, în ceea ce privește profesia mea, găsesc că o parte din filmele de pe aceste rețele, făcute de cine se nimerește, sînt de multe ori mai creative, mai relevante și mai puternice decît filmele făcute de noi, profesioniștii profesiei. 

Cred că cinematograful e în criză și pentru că cei un miliard de ochi ai unor rețele ca Instagram sau TikTok sau care or mai apărea ajung rapid în zone unde camera unică a unui cineast nu are cum să ajungă. Într-un fel, e o realizare a visului lui Dziga Vertov, poate. 

Cine se află în spatele site-ului unde sunt publicate imagini cu femei fotografiate pe stradă, inclusiv minore. Interviu cu o tânără care a găsit poze nud deepfake cu ea pe site

Un forum care funcționează din 2016 și pe care sunt publicate poze cu femei fotografiate pe ascuns, pe stradă sau în saloanele de epilat, inclusiv poze cu minore, unele dintre ele realizate cu tehnologia deepfake, a fost dezactivat cu mare întârziere. Problema rămâne.

Vatra Românească, organizația care a instigat la violențe împotriva maghiarilor în 1990, sprijinită de autoritățile române: chirie de 90 de lei în centrul Clujului

Uniunii Vatra Românească din Cluj-Napoca i s-a repartizat în urmă cu 25 de ani un spațiu generos în centrul orașului în care să funcționeze și pentru care plătește 90 de lei pe lună în baza convenției că activitățile pe care le derulează această asociație sunt în beneficiul comunității.  

Cînd spun că aceste filmulețe sînt relevante, nu vreau să spun că ele nu pot fi toxice - din contră, rețelele astea fac să se răspîndească rapid cele mai demente teorii ale conspirației, fake news-uri flagrante. 

Iar creativitatea e creativitate, criticul și istoricul de film Andrei Rus face selecții de clipuri TikTok și le pune pe Facebook, multe sînt absolut remarcabil de inventive, de amuzante, de șocante uneori. Ar mai trebui poate observată și legătura puternică pe care o putem găsi între aceste clipuri și filmele de la începuturile cinematografiei, dar chiar și legătura cu avangardele istorice - de exemplu, filmele grupului Fluxus (ușor de găsit pe youtube sau ubu.com) au ceva care amintește de inventivitatea dumb a multor clipuri de pe social media. Pe de altă parte, sînt uimit că foarte multă lume poate vedea 3-4-5 episoade de serial TV deodată, eu nu am atîta răbdare, nici timp și nici energie.

Imagine din filmul Kontinental ‘25, filmată în stațiunea Buscat din județul Cluj.

Povestea din Kontinental ‘25 e o oglindă a filmului lui Rossellini, „Europa ’51”? L-ați gândit exact așa, ca pe o critică a conștiinței burgheze?

R.J: L-am gîndit în raport cu filmul lui Rossellini, da, dar a fost o geneză mai complicată. E un proiect destul de vechi și, la fel ca multe din filmele mele, a suferit numeroase modificări înainte de a fi finalizat. Ideea inițială pentru poveste a venit dintr-o știre pe care am citit-o acum mulți ani despre o situație similară cu cea din film. Am notat-o și chiar am propus-o ca film TV pentru o televiziune la un moment dat, adică acum 13-14 ani, dar nimic nu s-a concretizat. 

Cu timpul, povestea mi-a rămas în minte, mai ales că dezvoltarea imobiliară și inegalitatea au devenit din ce în ce mai evidente în România. În ciuda creșterii PIB-ului, prăpastia dintre bogați și săraci nu a făcut decât să crească, spațiul public dispare, tot ce este public este distrus sau amenințat (că vorbim de medicină, transporturi, parcuri, biblioteci publice, cercetare, cultură etc). 

La un moment dat, am citit un articol al criticului de film Andrei Gorzo care discuta despre Europa '51 de Rossellini, ceea ce m-a determinat să revăd filmul. Am observat potențiale paralele cu propria mea poveste și am ales să aprofundez acele teme, dar într-o manieră mai puțin metafizică sau religioasă, concentrându-mă în schimb pe un amestec de comedie și dramă - opera lui Rossellini m-a ajutat doar să îi dau o formă, mai bine zis ca temele filmului să nu se dezintegreze. Și da, e și povestea unei dileme morale, dar mai interesant mi se pare de văzut cum se dezvoltă această mică dilemă, de fapt o falsă dilemă, sau mai bine zis o dilemă care nu apare pe terenul pe care ar trebui să apară, care ar fi, cred eu, mai degrabă cel economic, politic, social. E ca și cum eroina mea încearcă să joace fotbal pe terenul de tenis.

Elon Musk s-a plâns public că piatra de moară care atârnă de gâtul acestei lumi noi pe care și-o imaginează el este empatia. Empatia care stă în calea progresului. Personajul central din Kontinental ‘25, Orsolya suferă tocmai de acest sindrom despre care Hannah Arendt spune că pune frână barbariei. Mai există sau nu empatie în lumea din jur și cât de periculos este să uităm să ne mai punem în papucii celuilalt?

R.J: Întrebarea dumneavoastră mă depășește. Adică nu pot spune decît banalități (gen: da, există empatie, nu funcționăm fără ea etc.), cred că un neurolog sau un psiholog bun sînt mai bine echipați pentru a răspunde precis la o astfel de întrebare - eu n-aș putea decît să maimuțăresc ce am mai citit pe ici-colo.

Actrița Eszter Tompa în filmul Kontinental ‘25.

Sunteți un cineast care construiți o filmografie critică față de miturile naționale și față de diverse forme de autoritate și care a primit recunoașterea publică a lui Scorsese – un regizor care a explorat, la rândul său, tensiunile dintre violență, vinovăție și credință în cultura americană. Vedeți filmul ca pe o formă de protest sau de atitudine politică activă?

R.J: Cred că cinematograful se poate face în mii de feluri și e foarte bine că se poate face așa. E nevoie de o diversitate cît mai mare de abordări, de direcții, de genuri. Evident că există filme care pot fi precum cele sugerate de dumneavoastră; în ce mă privește, nu cred însă că practic un astfel de cinema, sau dacă există și această dimensiune, nu e cea care mă preocupă în principal. Pentru mine, simplificînd puțin, cinemaul e important - atît cît e - pentru că oferă un mod aparte, propriu, de a te uita la lume, la viață, la oameni, la obiecte etc. Are cîteva instrumente cu care poate face asta dacă nu mai bine, atunci măcar în alt fel decît alte discipline și asta e perspectiva din care încerc să fac filmele. Dacă reușesc sau nu, habar n-am.

Cât de importantă este, în viziunea dumneavoastră, implicarea directă a cineaştilor în dezbaterile publice despre putere, legitimitate, adevăr şi democraţie?

R.J: Nu am nici un fel de principiu, cine simte că are ceva de spus, o poate face, bineînțeles. În ce mă privește, în afară de a semna cîteva petiții pe ici-colo, de a participa la diverse proteste în stradă atunci cînd mi s-a părut important, nu am deloc energie, nici timp, și mai ales nu am competențe pentru a-mi da cu părerea despre ce se întîmplă în jurul nostru. Ce mă preocupă apare în filme, atît cît sînt capabil să exprim. Altfel, trăim oricum într-o țară unde toată lumea își dă relaxat cu părerea despre absolut orice și unde majoritatea celor care scriu la ziar sînt tot comentatori care scriu ce le trece prin cap despre absolut orice, de la sport la cinema și de la Gaza la Groenlanda, de multe ori fără să aibă vreo competență în ceva (există și excepții, desigur). Îi prefer tot mai mult pe jurnaliștii specializați, care știu ce vorbesc, și pe cei care fac, mai bine sau mai rău, jurnalism de investigație. Sau pe cei care tac.

Afișul filmului Kontinental ‘25.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€