Florentina Nanu, Urban Landscapes România: „Avem autorități publice dispuse să facă spații verzi moderne, dar la implementare te lovești de nea Gicu, care plantează arbori ca pe vremea lui străbunicu'”

Adrian Mihălțianu

Publisher

De ce arată atât de bine spațiile verzi din multe orașe occidentale, în timp ce la noi avem încă mania gardurilor, a panseluțelor și a amenajărilor la modă în anii '80 ai secolului trecut? Un răspuns complet include corupția locală, incompetența celor numiți să gestioneze peisagistica din marile orașe și zonele naturale, dar și încremenirea în niște practici la care s-a renunțat de mult în orașele vestice.

Am stat de vorbă cu Florentina Nanu, una dintre principalele promotoare a practicilor peisagistice moderne în România, exact pe această temă.

PressOne: E haos în peisagistica din România, cu tot felul de neaveniți puși în poziții-cheie, parcă preocupați mai degrabă să ne lase fără copaci și spații verzi decât să se îngrijească de ele. Avem vreo șansă să învățăm rapid cum să nu mai repetăm greșelile făcute până acum?

Tocmai de aceea noi am lansat, în urmă cu opt ani, un proiect numit Urban Landscapes Romania. Practic, o inițiativă care a început odată cu interesul foarte puternic al unor companii de pepiniere și arhitecți peisagiști de a sprijini realizarea lucrurilor diferit în România în domeniul peisagismului și a amenajării spațiilor verzi.

Florentina Nanu, Urban Landscapes Green Cities Romania

Am scanat mai întâi piața plantelor ornamentale și a proiectelor de amenajare peisagistică și am lansat discuții cu asociația profesională din Olanda pe astfel de proiecte.

Am încercat puțin - pentru că la vremea respectivă cuvântul cheie era corupție pe astfel de proiecte - să combatem această idee și să ducem discuția în direcția lipsei de informație, lipsei de capacitate, de schimbare a acestor lucruri.

PressOne: Deci statul olandez își ajută propriile companii să găsească piață de desfacere, inclusiv în domeniul peisagistic - o industrie majoră a Țărilor de Jos. Cu ce ajută asta România, însă?

Eu tot vorbesc despre acest instrument care mie mi se pare extraordinar și care ar trebui folosit și în România, pentru că avem cu ce: este un parteneriat public-privat real, o cooperare între instituțiile guvernamentale și piața privată pe ideea că toți suntem într-o interdependență. Fără piață nu se pot întâmpla celelalte.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Olandezii sunt maeștri în amenajări peisagistice, dar nu tot ce se face în Olanda se poate aplica și în România © Photowiola | Dreamstime.com

Și în acest context olandezii au dezvoltat un instrument care sprijină activități pe direcții foarte bine stabilite, pe un buget mic, dar la care contribuie însă și companiile și statul, și în care se prevăd niște activități foarte clare pe direcția business to business - o relație bilaterală în care trebuie să găsim noi reprezentanți, furnizori și parteneri, knowledge to knowledge - să ne conectăm la educația din țările respective, și government to government - anume să descoperim, pe cât posibil, punctele de scurtcircuit în sistemul legislativ și instituțional care nu permit realizarea acestor tipuri de proiecte.

Așa cum îi zice și capitolului de knowledge to knowledge, ideea este că învățăm unii de la ceilalți. Evident, Olanda are un mediu de lucru, România are altul, dar e o direcție în care toată lumea câștigă.

PressOne: Ce am putea învăța noi de la olandezi, având în vedere clima destul de diferită?

Într-adevăr, oamenii când văd un proiect bine realizat din Olanda, spun imediat că asta se poate întâmpla doar acolo, dar la noi, niciodată.

Și atunci am zis hai să facem ceva pe care oamenii să-l vadă cu ochii lor în contextul românesc, la scară mică, pentru că atât ne permitem, dar care să arate că se poate. Iar asta se poate numai în parteneriat cu părțile locale interesate, cu entități și instituții din România care sunt capabile să se angajeze la acest drum.

Amsterdam, Olanda. Foto: Lucian Muntean

Când am început noi în 2019, planificarea urbană și horticultura din România erau fiecare pe direcția proprie. Existau niște punți create, în sensul că cineva care făcea horticultura făcea un master la urbanism, sau invers - cel de la urbanism avea un doctorat la horticultură. Dar altfel, ca instituții nu colaborau, nu lucraseră niciodată împreună, fiecare avea proiectele lui.

Și asta a fost ce am făcut noi în prima etapă, ne-am dus către instituții, am creat un lot demonstrativ în campusul universitar de la USAMV (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară), și am făcut un modul-demonstrație sustenabil, adică am adus plantele și le-am lăsat să se adapteze fără alte măsuri speciale, irigații complicate sau știu eu ce îngrijire. Pur și simplu le-am plantat și ele au supraviețuit până azi.

Și succesul a fost unul interesant. Și după 3 ani avem încă bulbi care produc, plante perene care trăiesc acolo, arbori care deja cresc mari și frumoși, fără îngrijiri speciale, ci așa cum le-a dat Dumnezeu, apă și soare.

Amenajările peisagistice moderne și sustenabile își fac loc cu greu în România. Foto: © Ioan Florin Cnejevici | Dreamstime.com

În același timp, am făcut cu cei de la Mincu - la acel moment ei erau foarte optimiști că vor face o renovare a sediului lor care este o clădire istorică, și voiau să înverzească terasa. Ceea ce era foarte interesant. Noi ne-am gândit că era o oportunitate foarte bună, mai ales că terasele verzi sunt un subiect fierbinte, dar nu foarte folosit în România în acest moment.

Și așa am făcut etapa de proiectare cu o echipă de studenți care a lucrat pe tema asta, apoi am organizat un concurs în care jurizarea a fost făcută cu experți olandezi, au fost câștigători, aceștia au beneficiat de vizite în Olanda. Ulterior, unul dintre câștigători, împreună cu o studentă de la USAMV, au avut ocazia grozavă, după părerea mea, de a face un internship pe o perioadă lungă, prin rotație în toate companiile din cluster, în toate etapele procesului tehnologic. Dar în același timp au fost și parte din implementarea unor proiecte reale. Ceea ce în acest moment lipsește din educația copiilor din România.

În același timp ne-am îndreptat spre posibilii parteneri privați sau publici cu care am fi putut face lucruri - am lucrat cu Oradea, Cluj, București - fie că am consilia autoritatea publică, fie că am fost membri în juriu.

Am încercat să găsim acești aliați cu care să putem merge înainte și să facem lucruri. În principiu, toate activitățile noastre au venit în ideea aceasta de a prioritiza verdele într-un proiect, oricare ar fi el. Pentru că lumea lasă toată partea de înverzire la sfârșit, și de obicei nu mai rămân bani, iar dacă rămân, fac alegerile cele mai ieftine, dar nu și cele mai relevante - vrei umbră în oraș, reducerea temperaturilor, insule verzi în oraș și așa mai departe. Dacă vei lua o vargă care va crește în 20 de ani, nu o să vezi acest efect.

Bulbi de lalele soiul Uranus, plantate în grădina Senatului, unul dintre proiectele din care s-a încercat să se învețe practici moderne de amenajare peisagistică. Foto: Lucian Muntean

Am promovat ideea asta că materialul săditor crește în pepinieră, nu pe stradă, și într-adevăr, ce lipsește mult în România sunt cunoștințele legate de plantare, de întreținere, și de echipamente.

PressOne: Am văzut în sectorul 3 (București) unde s-a plantat masiv, dar și s-a uscat masiv.

Da, pentru că plantarea se face într-un fel, îngrijirea se face într-un fel. Ca la copiii mici - în primele luni de viață trebuie să îi dai atenție. Un copac trebuie ancorat, tăiat, udat, fertilizat, sunt niște elemente de respectat.

Dincolo de faptul că atunci când îl plantezi, nu poți s-o faci cu… cu tot respectul, cu tanti Safta și zilierul ei pe care i-ai găsit așa, întâmplător, să vină să planteze în ziua aia pentru că nu aveai cu cine. Ar trebui să fie niște oameni cu o pregătire medie și niște tehnicieni foarte buni; e o diferență mare - la nivel academic cunoștințele sunt acolo, oamenii știu ce au de făcut, dar la un nivel mediu, preuniversitar, nu e.

Dovadă că acum este un proiect finanțat prin Erasmus în cadrul unei platforme europene de înverzire urbană, este și România prezentă, se lucrează la un standard internațional de grădinar urban. Pentru că nici nu există profesia. Există profesia de grădinar, dar ea se referă la legume și fructe. Altfel, cea de grădinar ornamental nu este.

Mania primarilor români pentru gazon duce la costuri foarte mari de administrare și la o scădere drastică a biodiversității. Foto © Svlase | Dreamstime.com

PressOne: Se încearcă, totuși, angajarea de oameni care știu ce fac în domeniul spațiilor verzi? Am progresat măcar un pic aici?

Practic nu ai oameni. Cum este acum, ca exemplu, sectorul 6. ADP-ul sectorului 6 are o echipă extraordinară, sunt copii absolvenți de horticultură, sunt foarte deștepți, foarte deschiși, foarte ancorați la viața reală, care știu cum trebuie să fie lucrurile.

Ei au idei, primarul îi susține, dar când să te duci la implementare te lovești de nea Gicu, care face și el… ce știe, ce făcea străbunicul lui când punea un arbore la el în curte.

Dar în ultimii trei ani viața s-a schimbat. S-a schimbat în sensul în care eu, de pildă, am cunoscut autorități publice dornice să facă, oameni care au înțeles că nu trebuie să punem numai panseluțe și nu știu ce abureli, ci că trebuie să facem ceva diferit. Și că dacă vrem să facem diferit dar nu ne pricem, avem nevoie de profesioniști.

PressOne: Ai vorbit la un moment dat de cooperarea cu autoritățile locale. Cum ați reușit asta? Ce proiecte le-ați prezentat acolo, pe care le-ar putea replica aici?

Am avut vizite în Olanda, cu focus pe proiecte. Adică nu ne-am dus să vedem nu știu ce pepiniere, ci proiecte care sprijină schimbarea de mentalitate. De exemplu, este o amenajare într-un complex de locuințe unde apa menajeră este tratată „verde”, într-o combinație de plante care o curăță până la un nivel la care nu miroase - chiar trecând printre blocuri pe sub un ponton, apoi intră prin filtrare și aprovizionează de pildă o piscină comunitară pe care toți cei din blocuri o pot folosi, asta într-un complex verde atât de atrăgător încât ți-e drag să stai mai mult afară decât în apartament.

Spațiile publice abandonate pot fi înverzite și reamenajate pentru a crea spații de relaxare, ca în Harderwijk, Olanda. Foto © Milos Ruzicka | Dreamstime.com

Tot ca proiect prezentat este o parcare aflată într-o zonă industrială părăsită dintr-un oraș, și care evident că devenise și problematică. Parcarea a fost refăcută cu un sistem de colectare a apelor pluviale, cu vegetație, noi am văzut-o realmente cum a evoluat.

Tot așa - viziune. Au încorporat prize pentru încărcarea mașinilor electrice, elemente care sprijină activități de târguri urbane, de evenimente în aer liber în care sunt organizate concerte și tot așa. Locul a fost regândit de la bun început să fie mai puțin parcare, mai mult verde și mai mult atracție pentru comunitate.

Și funcționează atât de bine, încât toate clădirile abandonate din zonă au devenit spații de birouri, terase, spații comunitare unde oamenii se întâlnesc, bibliotecă, practic s-a făcut o renaștere completă doar din reconfigurarea unei zone centrale aride care era doar o parcare.

Harderwijk - tot așa, îl avem ca exemplu. El a fost un oraș cu probleme foarte mari de poluare și aproape abandonat, toată lumea fugea de el. Dar a fost un fel de angajament al autorității locale că din negru îl va aduce la verde.

Este senzațional ce a ieșit, în curtea primăriei din oraș este o junglă de plante perene înflorite tot anul, care a schimbat toată interacțiunea cetățeanului cu primăria. Înainte intrau printr-un spațiu betonat, arid și anost, intrau cum intrăm și noi cu negativitatea la pachet. Acum, numai când treci prin zona aia te binedispui. Oamenii petrec mai mult timp acolo.

Iar toată reconstrucția canalului - în cazul lor, dar chiar și dacă am vorbi de un râu într-un oraș, a fost extraordinară - au făcut plaje, spații de promenadă, lucruri care au schimbat interacțiunea cetățeanului cu apa. Iar asta într-o lume cum este Olanda, unde valoarea ei este mult mai bine recunoscută decât e la noi.

Spre deosebire de multe orașe din România, olandezii trebuie să inventeze spații verzi acolo unde pot. Noi avem spații generoase, dar nu le amenajăm corespunzător © Hilda Weges | Dreamstime.com

La noi, spre exemplu am auzit o frustrare cum că toată porțiunea aia de marină care a fost amenajată pe Dâmbovița, pe lângă Biblioteca Națională, care inițial fusese gândită să fie port pentru ambarcațiuni, a devenit o zonă cu localuri și terase unde lumea vine, se plimbă și mănâncă. Pe unii îi mulțumește, pe alții îi frustrează.

Genul ăsta de amenajări care te fac conștient de anumite elemente importante pentru oraș, dincolo de spațiul verde, cum ar fi apa, râul - le avem, avem unde să ne adunăm în jurul lui, readuc comunitatea laolaltă. Iar asta a fost foarte important pentru noi.

Noi am organizat doar activitățile și am facilitat intrarea la aceste proiecte relevante, dar toate cheltuielile au fost susținute de autoritățile publice care au participat, ceea ce mi se pare o evoluție pozitivă în modul în care lucrurile se vor întâmpla și în România cândva.

Contează extraordinar de mult deschiderea, mi se pare că în continuare trebuie să facem aceste demonstrații, adică să arătăm oamenilor că se poate.

Un exemplu foarte relevant este amenajarea unui teren foarte arid din fața Universității Mincu, acolo a fost cândva o parcare betonată, ulterior era un fel de spațiu verde abandonat, toată lumea trece pe Academiei, toată lumea trece pe spațiul ăla…

Au fost necesare un mic plan, câțiva arbori, niște plante perene, și a devenit o junglă, o zonă verde minunată care atrage nu doar studenții, dar și oamenii din oraș.

PressOne: Bun, au mers acolo, au văzut, au revenit acasă. Cu ce au rămas? Au început să implementeze lucrurile văzute? Au cu cine să facă asta?

Văd că mai multe autorități locale că au găsit ca soluție internalizarea serviciului. Ceea ce n-ai fi sfătuit… pentru că lumea se duce mai mult spre subcontractare. Dar pare că, din motive de celeritate, consideră că e mai bine să ai un serviciu-nucleu.

Spațiile verzi dintre blocurile românești sunt deseori foarte umbrite și nu permit creșterea gazonului. Tăierea excesivă a plantelor care cresc spontan le transformă în adevărate maidane. Lucrătorii de la ADP pur și simplu nu știu cum să amenajeze sustenabil aceste spații

Sigur că sunt operațiuni pe care va trebui să le cumperi din afara instituției, dar văd din ce în ce mai mult o întărire a ADP-urilor locale, ceea ce, până la urmă, poate pentru momentul acesta, pentru stadiul în care ne aflăm, nu este un lucru rău, pentru că ai resursa la îndemână când e nevoie de ea. Când întinzi mâna în exterior, sunt doar câteva firme de peisagistică…

PressOne: Vi se pare că sunt ascultate, în general, sau că s-a apelat într-adevăr la aceste firme?

Nu. Firmele de peisagistică au altă problemă. Ele trebuie să intre în niște bugete predesenate în care nu neapărat valorile sunt realiste, sau sunt realiste pe niște proiecte care nu iau în considerare impactul real de verde și nu promovează soluții inovatoare. E un copy-paste continuu pe niște bugete minime.

Marea problemă în România este că avem o curriculă veche, se învață după manuale din anii ‘80, nu facem practică pentru că nu prea avem unde; acum se tot vorbește în spațiul public despre învățământul dual, însă acest gen de învățământ este dificil de realizat în sectorul agricol pentru că este nevoie de resurse, ori noi avem ferme mici, iar acolo unde este posibil, dictează interesul firmei.

De pildă, toată lumea vrea să facă dual pe mecanică agricolă. Dar nu există un plan, o viziune sau o strategie care să zică că - uite, astea sunt cele cinci meserii care vor trebui în viitor, haideți companiilor să facem împreună doar aceste cinci. Este un proces dificil, lung și fără garanții. Tu pregătești cei 10-15 copii, dar la sfârșitul perioadei, pot pleca oricând, oriunde să lucreze, în Europa sau în altă parte, iar tu, deși ai investit în ei, rămâi descoperit. Deci dualul este un lucru minunat, doar că e mai greu de realizat în România.

Abordările moderne în peisagistică se bazează tot mai mult pe plante perene, capabile să reziste cu întreținere minimă, an de an, și pe plante preferate de polenizatori, pentru biodiversitate

Și atunci în cadrul inițiativei de educație agricolă avem un parteneriat cu 14 școli agricole din Olanda, inclusiv Universitatea Wageningen, și cu ei vom crea niște programe de practică. De exemplu, București și Rotterdam întâmpină aceleași provocări pentru a menține un oraș verde. Rotterdam are și el o zonă umedă de tipul parcului Văcărești. Și ne-am gândit să avem câte 15-20 de copii din ambele țări, luați dintre studenții facultăților de profil și elevii de la licee agricole care să intre în această inițiativă, similar și din partea olandeză.

Copiii vor prelua niște elemente de provocare pentru țara respectivă și vor lucra pe aceste teme cu profesorii lor, vor avea pe parcurs și niște întâlniri între ei în care își vor împărtăși informațiile, cu activități practice apoi în România și Olanda, anul acesta. E un tip de activitate și învățare adusă într-un context nou, care practic va modela copiii ce vor fi poate viitorii profesori sau viitorii profesioniști.

Trebuie să spun că se mai întâmplă astfel de lucruri. De pildă USAMV-ul a avut niște teme la care au lucrat copiii din anul I - „Spațiile verzi dintre blocuri”, de exemplu. Noi am fost la o predare de proiect a acestor copii de anul I pentru care cumva colegii noștri peisagiști din Olanda au fost așa, un fel juriu, unul fără note, dar superentuziasmat, ei bine, au fost minunați. Absolut toate erau absolut minunate!

Majoritatea sunt fără îndoială niște proiecte din care ADP-ul local se poate inspira. Avem de unde spera la ceva bun pentru viitor, deși va fi foarte mult de muncă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€