Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul 2026. Ionuț Mareș: „filmele câștigătoare sunt decise de spectatori”

Cristina Foarfă

Redactor

Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul a ajuns la a 23-a ediție, care tocmai a început la Sfântu Gheorghe, satul din Delta Dunării unde Dunărea intră în Marea Neagră, un loc cu țânțari, ciorbă de pește excelentă, o atmosferă unde timpul pare că s-a oprit și bărci care te plimbă prin Deltă.

Cele 26 de scurtmetraje - 14 românești, alese din peste 150 de înscrieri, și 12 internaționale, din peste 200 - poartă semnătura lui Ionuț Mareș, critic de film și, din 2017, selecționerul celor două competiții de scurtmetraj de la Anonimul.

Am vorbit cu el despre ce înseamnă, concret, să reduci sute de filme la o listă scurtă, despre de ce scurtmetrajul rămâne un gen greu de văzut în afara festivalurilor și despre cum se așează un film despre război în fața unui public aflat, geografic, la câțiva kilometri de el. Noi vom fi acolo și de-abia așteptăm să vedem filme în camping și, desigur, să mâncăm icre și storceag. 

O discuție pe larg despre ce înseamnă Anonimul am purtat acum câțiva ani cu Miruna Berescu, directoarea festivalului. O puteți citi aici. 

Pentru cineva din afara lumii filmului: ce înseamnă, concret, să fii selecționer la un festival? Câte filme vezi pentru cele două competiții de la Anonimul și după ce te ghidezi când reduci lista la 14 titluri românești și 12 internaționale? Există un film din ediția asta pe care te-ai luptat să-l incluzi - sau unul bun pe care l-ai lăsat afară cu regret?

În fiecare an, pentru competiția de scurtmetraje româneşti primim cel puțin 100 de înscrieri. Iar la cea internațională ne sunt trimise cel puțin 500. După cum se vede, nu e o sarcină ușoară ca, în final, să selectez doar 14, respectiv 12. Ma ghidez după câteva criterii. Unul e felul în care consider eu că un film e bun și demn de selecție - un lucru greu de explicat, pentru că ține într-o anumită măsură și de gustul personal. Însă acesta e doar primul nivel. Țin cont, apoi, de specificul unui festival ca Anonimul: de la publicul eteroclit, la spațiile în care sunt proiectate filmele. În același timp, caut și o diversitate de stiluri, genuri și subiecte.

Ionuț Mareș

De asemenea, încerc să existe un echilibru între cineaști si cineaste. Și îmi place și să pot avea măcar câteva titluri în premieră. Evident, în fiecare an rămân pe dinafară câteva filme care ar fi putut fi parte din selecție. Regretul cel mai mare e mai ales când vine vorba de scurtmetraje studențesti, pentru care o platformă precum Anonimul e foarte importantă. Dar astea sunt regulile jocului.

Selecția de anul acesta merge de la animație (Bunicu doarme) la film fără dialog (Tangent), de la relații de cuplu (Fursecuri și lapte, Interferențe) la migrație (Cherry Master) și la obiectificarea femeii (Viitorul ți-l faci cu mâna ta, dar de ce să nu îl lași pe mâna unor specialiști?). Diversitatea asta o cauți activ când construiești programul, sau e mai degrabă o oglindă a stării scurtmetrajului de-acum?

Și una, și alta. Scurtmetrajul românesc e tot mai divers ca stiluri și subiecte, asta și pentru că apar noi generații, mai puțin inhibate în fața moștenirii realismului Noului Cinema Românesc și mai dornice să experimenteze și alte forme de a spune povești. De asemenea, tot mai multe cineaste își fac auzită vocea, iar asta nu poate decât să îmbogățească peisajul cinematografic românesc. În același timp, caut o cât mai mare diversitate în selecție: ca spectator, știu că nu e foarte stimulant să vezi doar același tip de filme. Apoi, e important ca un festival să încurajeze diversitatea de acest fel, pentru a le da curaj cineaștilor și cineastelor care explorează zone neconvenționale. 

În aceeași competiție ai regizori la debut și nume consacrate, cum e Radu Muntean cu Index. Cum ai caracteriza selecția națională de anul acesta? Și, fiindcă publicul e cel care votează - un nume mare nu pleacă, involuntar, cu un avans față de un debutant pe care nu-l cunoaște nimeni?

Experiența anilor precedenți a arătat că notorietatea unui regizor nu e atât de importantă în ochii publicului, cât filmul în sine. Întotdeauna am avut în selecție cineaști consacrați alături de cineaști la început de drum sau chiar studenți. Și îmi place să o fac. Asta e frumusețea cinematografiei: faptul că pot intra într-o competiție filme realizate de cineaști cu niveluri de experiență și grade de notorietate atât de diferite. Publicul e atent în primul rând la filmele pe care le vede - ele sunt cele care concurează. Cât despre selecția  națională de anul ăsta, aș zice că o caracterizează faptul că e formată din filme realizate de cineaști care se află la prima prezență la Anonimul sau, în câteva cazuri, la a doua. Așadar, un suflu nou, care sper că va lua publicul prin surprindere. 

Cu ce e diferit Anonimul față de alte festivaluri? Există un specific al publicului de la Sfântu Gheorghe?

Locul foarte special, satul Sfântu Gheorghe, acolo unde Dunărea intră în Marea Neagră, diferențiază în primul rând Anonimul de orice alt festival. Apoi, faptul că filmele câștigătoare sunt decise de spectatori. Publicul e foarte amestecat: de pildă, serile, la proiecțiile open air din camping, găsești spectatorii cinefili veniți special pentru festival din diverse părți ale țării, alături de oameni care poate sunt acolo în primul rând pentru o vacanță frumoasă în Deltă, precum și de localnici. Cu toții privesc fascinați la poveștile de pe marele ecran. 

VIDEO. Măsurători, mame și micuți. Cum arată o zi din viața unui asistent medical comunitar?

PressOne a fost o zi pe teren cu un Asistent Medical Comunitar pentru a vedea cum poate fi ajutată o familie la început de drum.

„După ce vremea va elimina zgura amănuntelor nesemnificative”. Căutându-l pe Lazăr, într-un dosar de Securitate

Curiosul și tristul său caz a fost declanșat de un fapt mai degrabă banal: moartea sa, survenită în deplină singurătate, la 89 de ani, în urmă cu mai bine de doi ani, pe o insulă suedeză aflată la circa 50 de kilometri de Goteborg. Viața lui ne arată însă cât de puternică era Securitatea comunistă.

La Anonimul, câștigătorii îi decide publicul. Ți s-a întâmplat să te frustreze că un film care ție ți se părea cel mai bun n-a fost la fel de apreciat de public? Există și Premiul Ovidiu Bose Paștină, ales de fundație - funcționează ca o contrapondere la gustul publicului?

Sunt ok cu orice alegere a publicului la competițiile de scurtmetraje. O spun cât se poate de sincer, pentru că selectez doar filmele care mi se par cele mai potrivite, așa că nu am favoriți. Asta nu înseamnă că nu aștept cu maxim interes opțiunile publicului, inclusiv pentru a-mi face o părere despre preferințele spectatorilor în raport cu ce ma gândeam eu că ar putea prinde mai bine sau nu. Premiul Ovidiu Bose Paștină nu e oferit nici ca o contrapondere la gustul publicului, nici ca o consolare - el celebrează în general un tânăr cineast sau o tânără cineasta cu o voce originală.

Scurtmetrajele n-au nici pe departe vizibilitatea filmelor de lung: ajung greu în cinematografe și pe platformele de streaming. Ce se întâmplă, practic, cu ele după festival? E Anonimul una dintre puținele lor șanse reale de a fi văzute de un public numeros?

Din păcate, festivaluri importante dedicate exclusiv scurtmetrajelor, cum erau NexT sau Timishort, au dispărut. Au apărut între timp câteva inițiative asemănătoare (la Cluj sau București), însă mult mai mici ca anvergură și impact. Prin urmare, scurtmetrajelor nu le mai rămân decât cele câteva festivaluri generaliste mari din România, în frunte cu TIFF și Anonimul, pentru a fi văzute de un public ceva mai numeros. Din păcate, viața unui scurtmetraj se cam încheie după festivaluri - asta dacă a avut șansa unor selecții, pentru că foarte multe scurtmetraje rămân pur și simplu la sertar.

Platformele comerciale sunt reticente în a găzdui scurtmetraje. Există, din fericire, o platformă gratuită precum Cinepub, unde pot fi văzute și scurtmetraje, și știu că e în pregătire o platformă dedicată exclusiv acestui gen. Altfel, da, Anonimul e locul perfect pentru ca un cineast să-și arate scurtmetrajul: fiecare astfel de film are parte de două proiecții - una open air, în fața a sute bune de spectatori, și o alta în sala de cinema, urmată de o discuție cu publicul.

Mă uitam la Ajutoare, scurtmetrajul cu copilul ucrainean care se urcă în mașina unui șofer ce duce ajutoare în Ucraina, și mă gândeam că Sfântu Gheorghe e la propriu în proximitatea războiului - în Deltă au căzut deja fragmente de drone. Schimbă asta ceva? Nu neapărat în selecție, cât în felul în care se așază un film despre război în fața unui public aflat, geografic, atât de aproape de el?

Un festival de film, mai ales unul care se desfășoară într-o zonă atât de apropiată de război, nu poate face abstracție de această realitate dramatică. Imediat după ce Rusia a invadat Ucraina, Anonimul le-a dat voce cineaștilor ucraineni, printr-o ediție cu o selecție consistentă de filme din țara vecină. Avem mereu în minte această tragedie atunci când gândim programul, pentru că știm că un film despre război, represiune, violențe în masă are o altă rezonanță atunci când este proiectat aici. Nu le ocolim, ci dimpotrivă, le folosim ca punct de plecare pentru reflecție si discuție. Sunt convins ca scurtmetrajelul pe care îl menționezi, „Ajutoare”, nu va lăsa publicul indiferent. 

Îmi imaginez că într-un loc cu țânțari, pește la fiecare masă, iluminat slab și zero asfalt pot apărea situații amuzante - mai ales cu invitații străini, obișnuiți cu festivaluri lustruite. Îmi povestești una, cu un invitat internațional aterizat brusc în Deltă?  

Mulți dintre invitați vin tocmai pentru astfel de experiențe, pentru lipsa covorului roșu și pentru că poți participa în tricou și pantaloni scurți la Q&A. Și cu toții apreciază locul și mâncarea. Îmi amintesc de un regizor islandez care și-a închiriat o bicicletă, cu care s-a plimbat ore întregi prin zonă. 

Se vede în submisii o influență a esteticii de rețele sociale - vertical, montaj rapid, umor de meme, tot vocabularul vizual cu care a crescut generația nouă de regizori? Și, dacă tot suntem aici: ai primit deja filme în care se simte mâna AI-ului, la imagine sau la scenariu? Cum te raportezi la ele când selectezi - curiozitate, reținere, indiferent atâta timp cât filmul funcționează?

Dacă e să mă refer strict la scurtmetrajele românești, influența esteticii de social media este încă rară. Dar am avut în ultimii ani unele filme care o utilizau într-un mod cât se poate de inspirat și de justificat - cel mai cunoscut exemplu este „TikTok Cowboy” de Anastaseu Ștefan. Cât despre AI, tinerii regizori de scurtmetraje de la noi nu par încă atrași de acest instrument (sau poate că se tem?), cel puţin nu la nivelul imaginii. La scenariu e mai greu de depistat doar văzând filmele. Nu aș respinge automat un film care ar utiliza AI, însă ar trebui să o facă într-un mod original, creativ și care să chestioneze această nouă paradigma a imaginii.

Atmosfera de la festival este întotdeauna una destinsă.

Spuneai anul trecut că o selecție de scurtmetraje e un bun barometru pentru starea de acum a cinemaului, dar și un indicator pentru ce vine. Dacă e așa, ce direcție citești tu în selecția de anul acesta?

Din nou, o să mă refer strict la peisajul scurtmetrajelor românești, pentru că aici am o vedere de ansamblu. Ce observ e că relațiile, de orice fel, rămân o temă extrem de fertilă, indiferent de generație. Noi sunt poate preocuparea pentru teme precum identitatea sau traumele și o privire mai atentă la contextul social și ideologic. Și aceste direcții cu siguranță vor continua. Poate că noile generații de realizatori tineri de scurtmetraje nu mai au succesul internațional al cineaștilor Noului Val (ale căror filme scurte reușeau de asemenea să obțină selecții și premii importante), dar e certa o diversificare a subiectelor și a stilurilor.