Protestarii aşteaptă măsuri concrete din partea Guvernului. Fotografii: Lucian Muntean
Protestarii aşteaptă măsuri concrete din partea Guvernului. Fotografii: Lucian Muntean
07/05/2016
"Faceţi bani cu viaţa noastră!"
Sute de persoane s-au strâns vineri seară în Piața Universității din Capitală, pentru a comemora, la o jumătate de an, victimele incendiului din clubul Colectiv, dar și pentru a protesta față de situația în care se află sistemul de sănătate publică.
Declanşatorul acestui protest îl reprezintă ampla investigaţie publicată de o echipă de jurnalişti de la Gazeta Sporturilor care arată că firma Hexi Pharma livrează dezinfectante diluate în peste 300 de spitale din ţară.
Protestatarii au început să se strângă la ora 19 în fața fântânii de la Universitate. În jurul orei 21, aproape 1.000 de persoane au pornit într-un marș care a trecut pe la sediul Ministerului Sănătății, apoi a urmat traseul Calea Victoriei, strada Ion Cîmpineanu, bulevardul Magheru, pentru a ajunge la Palatul Victoria.
Oamenii au strigat sloganuri ca „Achimaș, pe făraș!” ori „Nu mai vrem corupție în sistem!” şi, mai ales, laitmotivul „Voi dați afară medicii din țară!”.
Simultan cu această manifestaţie, mii de bucureşteni se plimbau pe Calea Victoriei, unde, în fiecare seară, până în 8 mai, are loc Festivalul Luminii.
PressOne a stat de vorbă cu câţiva protestatari şi i-a rugat să spună cum au interacţionat cu sistemul medical din ţară.
*
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Motivul principal pentru care mă aflu la protest este susținerea transparenței în ceea ce înseamnă cheltuirea banului public. Eu nu am avut probleme, dar știu cazuri. În plus, părinții mei aveau o vorbă, că în spital intri cu o boală și ieși cu mai multe. Probabil că există un sâmbure de adevăr.”
*
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, plagiat cu repetiţie
Mai multe articole ştiinţifice semnate de Marilen Pirtea ca prim autor au probleme etice. De curând, el făcea apel la curăţirea învăţământului.
„Mama mea este în spital chiar acum. A venit cu probleme oncologice la Spitalul Militar. Situația de acolo este dezastruoasă.”
*
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„La ora actuală, situația din România este gravă în absolut toate domeniile. Acum s-a spart buba la Sănătate.”
*
„Nu e normal ce se întâmplă și nu e normal de mulți ani. Cred că a venit momentul să luăm cu toții atitudine. Slavă Domnului, până acum n-am avut de-a face cu spitalele românești. Însă avem o prietenă care a ajuns la spital cu bebelușul, din cauza unei alergii la un aliment. Copilul a luat o infecție foarte urâtă și a fost la un pas de moarte.”
*
„Este o lungă serie de erori care s-au făcut în România. În primul rând, faptul că legislația europeană a impus pedepse extrem de mici pentru corupție, iar judecătorii nu dau nici măcar pedepsele acelea. Pe fondul acesta au apărut probleme ca diluarea concentrației la niște dezinfectanți.
Când au fost internați părinții mei, am observat că persoanele bătrâne din rezerve nu au niciun ajutor. Nu sunt spălați, au nevoie să mănânce cu lingurița, nu există personal pentru așa ceva. Ei sunt ajutați de ceilalți pacienți din salon. Este o mare problemă cu personalul.”
*
„Sunt aici pentru că mi se pare că foarte mulți oameni au murit și nu trebuiau să moară din cauza infecțiilor din spitale. Eu am avut noroc cu asta mică, are 3 ani și 3 luni și n-a pășit vreodată într-un spital de stat din România. Sper să nu ajungă nici de acum încolo. Dar dacă, la un moment dat, va fi cazul, nu vreau să-mi pun problema că, în loc să se facă bine, poate să moară.
Am un prieten foarte bun al cărui copil a murit în spital din cauza unei infecții nosocomiale. Era acolo pentru altă afecțiune, l-au tratat și pentru infecția contractată în spital, dar nu s-a mai putut.”
*
„Sistemul încearcă să ascundă tot timpul problemele. Eu am avut o infecție nosocomială la un moment dat, după o operație. Nu a fost foarte gravă, dar asta nu înseamnă că trebuie să aștept să păţesc eu ceva foarte grav ca să iau atitudine. Medicii nu au recunoscut în acte acea infecție pentru care m-au tratat.”
*
„Corupția în Sănătate înseamnă moarte. Oamenii ar trebui să învețe că cei care ne-au condus până acum sunt o mafie. Soacra mea a murit de infecție intraspitalicească acum doi ani. N-am luat măsuri, de silă.
Eu am făcut recent o analiză pentru coagularea sângelui, iar rezultatul îmi dă de gândit. Am făcut-o la trei laboratoare particulare diferite, iar diferențele sunt foarte mari. Dacă schimb schema de medicamente pe baza rezultatelor, risc să fac atac cerebral sau hemoragie cerebrală.
Dumneavoastră trebuie să aveți indicele de coagulare 1, eu trebuie să am între 2 și 3. Mie mi-a ieșit 1,8, deși n-aveam cum să am așa de mic. În altă parte mi-a ieșit 3,3 și a treia oară 4,3, care înseamnă risc foarte mare de hemoragie. Nu știu cum să-mi fac schema și pot să mă duc la orice medic cardiolog, nici el nu va ști ce să-mi dea.”
*
„Eu sunt cadru medical și am venit aici pentru că mă nemulțumesc lipsurile: lipsa de educație medicală, lipsa de dezinfectanți, de atitudine. Este un haos. Educația noastră este de vină.”
*
„Am dat mită pentru mama, care a fost operată de cancer. Simțeam că de banii aceștia depinde viața ei. În momentul în care te afli în situația respectivă, nu te mai gândești la bani. Eu sunt din Botoșani, nici nu vreau să povestesc cum arată spitalele de acolo.
Tata a avut un accident vascular cerebral. În aceste cazuri, tomografia cerebrală este gratuită. Pe noi ne-au pus să plătim aproape 700 de lei. Noi am avut banii respectivi, dar sunt pline spitalele de oameni care nu au banii ăștia.
Am fost apoi și am discutat la CNAS, unde directoarea mi-a explicat că nu există niciun sistem de rambursare a cheltuielilor, așa cum mi se spusese inițial. Sunt pur și simplu hoți, n-am primit chitanță pentru plata acelei tomografii.”
*
Sâmbătă, 7 mai, la mai puţin de 24 de ore după protestul despre care am relatat mai sus, la sediul Guvernului a avut loc o întâlnire privind criza din sistemul sanitar.
La final, premierul Dacian Cioloş a declarat că a solicitat Ministerului Sănătăţii să declanşeze o anchetă administrativă ce presupune testarea tuturor substanţelor dezinfectante folosite în toate spitalele din ţară.
Puteţi vedea mai jos o galerie foto de la protestul de vineri seară:
Fotografii de Lucian Muntean.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this