Exclusiv. Schema prin care un ONG românesc din Suedia face bani în mai multe țări europene, pe spatele studenților cărora le promite că-i ajută să obțină sprijin financiar

Răzvan Filip

Reporter

Din 2014, un român stabilit în Suedia, Dragoș Henriett Doicu, le promite tinerilor români care studiază în străinătate că-i va ajuta prin ONG-ul său să acceseze fonduri oferite de statele gazdă studenților care au nevoie de sprijin financiar. 

Mai întâi îi pune să-și facă PFA-uri de „jurnaliști” și apoi, cu acest statut, să colaboreze cu ONG-ul său. Ideea e simplă: dacă studenții respectivi pot dovedi că au muncit un număr de ore/lună ca jurnaliști, atunci ei pot beneficia de banii oferiți de statul gazdă. 

La un moment dat însă, studenții constată că organizația nu are fonduri proprii și se bazează exclusiv pe banii donați de aceiași studenți, prin rudele lor. Practic, ajung să se plătească singuri pentru „activitățile jurnalistice” prestate pentru ONG.  

Mai mulți studenți acuză ONG-ul că îi obligă să doneze cu promisiunea că vor vedea banii înapoi, ca apoi plățile să întârzie în mod inexplicabil. Iar când studenții încep să primească bani de la statul în care studiază, organizația percepe „contribuții unice” în valoare de 500 de euro pentru a-și plăti chiria și utilitățile.

Schema lui Dragoș Henriett Doicu se întinde în mai multe state europene, acolo unde ajung studenții români: din Suedia și Olanda până în Germania. 

„Pentru că știu că nu le place adevărul și observ că au început să își reia activitatea, o postez și pe wall: Global Confederation of Romanian Students (GCRS) este o mare #teapa!”, acuza, la final de iulie, un student anonim pe un grup de Facebook destinat tinerilor români care studiază în Olanda. 

Potrivit descrierii de pe site, GCRS este o organizație non-profit formată din studenți și foști studenți care „oferă servicii de consultanță educațională total gratuite celor interesați”. Oamenii din spatele ONG-ului sunt doi cetățeni români stabiliți în Suedia, Dragoș Henriett Doicu și Laura Doicu. Tot în Suedia este și sediul ONG-ului mamă, RUMÄNSKA STUDENTERS FÖRENING I SVERIGE - DACIA (Asociația Studenților Români din Suedia - DACIA, prescurtarea suedeză este RSFSD).

ONG-ul promite că, dacă alegi să studiezi în străinătate, te va ajuta să-ți rezolvi orice problemă administrativă ai întâmpina. Însă cel mai vânat serviciu oferit de organizație este așa-numita „bursă GCRS”. 

„G.C.R.S. dorește să ofere tuturor studenților români șansa de a-și finanța studiile în străinătate încă din semestrul I de studiu. Până în prezent, G.C.R.S. a ajutat peste 450 de studenți să își îndeplinească visul de a studia în străinătate”, continuă descrierea de pe site. 

Doicu spune că aceștia sunt banii care au circulat de-a lungul anilor prin vistieria ONG-ului

„Bursele GCRS” nu sunt, de fapt, bani oferiți de organizație. Unele state din Uniunea Europeană le oferă studenților bani care au rolul de a-i ajuta pe tineri să-și acopere cheltuieli lunare precum chiria, hrana și transportul. De exemplu, dacă un român care studiază în Olanda vrea să beneficieze de acești bani, el trebuie să fie cetățean UE, să fie admis la o universitate din țara respectivă și să muncească cel puțin 56 de ore pe lună. 

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Joaca de-a jurnalismul

Pentru a bifa această ultimă cerință, GCRS propune o soluție alternativă: să desfășori activități „jurnalistice” în cadrul ONG-ului. Când aplici pentru „bursă”, organizația te încurajează să te înregistrezi ca freelancer în țara în care studiezi (să-ți faci un PFA, practic), iar apoi să prestezi muncă de jurnalist și să-i emiți ONG-ului facturi în baza cărora să te plătească. 

Scopul e să acoperi acele 56 de ore fără să lucrezi part-time sau cu normă întreagă undeva anume, ca să ai mai mult timp pentru studii. Tu-i spui statului gazdă că ești jurnalist independent și prestezi servicii plătite pentru organizația X, iar el, în baza acestei colaborări, îți oferă sprijin financiar. 

Când vorbește despre „activități jurnalistice”, GCRS se referă, de fapt, la niște live-uri (difuzate pe Facebook și Youtube) de 30 de minute în care studenții se grupează și discută despre viața studențească. Teoretic, tinerii trebuie să scrie și texte care abordează viața de student în străinătate, dar aceste texte sunt de negăsit. Potrivit mai multor studenți și studente care au stat de vorbă cu PressOne, articolele scrise de ei n-au văzut niciodată lumina zilei. 

„Aveai de filmat un live lunar, fiecare era repartizat într-o echipă și aveai un șef de echipă. Live-urile trebuiau programate, trebuia ales un subiect, iar timp de 30 de minute trebuia să discutăm. În general, despre viața de student în țara respectivă. Iar el (n.r. Dragoș Doicu, coordonatorul ONG-ului) voia să vadă că ești activ și apreciezi toate videoclipurile, că postezi, comentezi și faci engagement. Uneori cerea screenshot cu dovada că ai făcut cu adevărat asta”, își rezumă o studentă „activitatea jurnalistică” din cadrul ONG-ului.

Într-un interviu telefonic acordat PressOne, Dragoș Doicu spune că textele trimise de studenți sunt cumpărate, „difuzate” pe site-ul GCRS, după care sunt șterse. De ce? Ca să nu se umple memoria, susține bărbatul. 

„În acest moment nu poți găsi niciun articol, pentru că am șters toată baza, urmează să le afișăm iarăși, undeva prin septembrie-octombrie. Avem și un site, pauzadecafea.com, acolo urmează să le punem pe toate”, explică Doicu. Iar dacă vin autoritățile în control și îi cer să arate materialele jurnalistice produse de studenți, reprezentantul GCRS spune că e suficient să le arate live-urile de pe Facebook și Youtube, pentru că pe stat nu-l interesează conținutul propriu-zis, ci să fie taxele plătite. 

Procesul alambicat de aplicare la „bursă”

Pentru a fi sprijiniți de organizație în obținerea ajutorului acordat de state precum Suedia și Olanda, studenții trebuie să intre pe gcrs.ro, să acceseze secțiunea „BURSELE G.C.R.S” și să completeze un formular Google de mai multe pagini.

Pentru început ți se cer numele, adresa de email și link-uri către profilurile de Facebook și Instagram (câmpuri obligatorii). Următoarea pagină a formularului te bombardează cu informații despre avantajele colaborării cu ONG-ul și activitățile pe care le vei presta în cadrul lui, iar tu trebuie să bifezi „Am înțeles” la fiecare secțiune. Există și un paragraf care are rolul de a-i liniști pe sceptici:

„Ai văzut pe site dovada că au venit olandezii în control în 2018? Ce crezi că au controlat: dacă suntem blonzi și avem ochii albaștri sau dacă activitățile noastre sunt legale și conform cerințelor solicitate de ei? (...) Sunt sute de studenți care beneficiază de aceste burse, dar alegerea îți aparține”, îi asigură formularul pe potențialii beneficiari.

Mai departe, studenții sunt îndemnați să dea add unui cont de Facebook intitulat „Gcrs Ong Studentesc (Global Confederation Romanian Students)”. Este o procedură pe care am testat-o personal. Am aplicat cu pretextul că vreau să fac un master la Rotterdam și la scurt timp am fost contactat pe Facebook, unde mi-a fost pusă o „poreclă” (adică numelui meu i-a fost atașat un număr unic de înregistrare) și apoi mi s-a explicat ce am de făcut în prima etapă a procesului de colaborare cu ONG-ul (sunt patru în total). 

Prima sarcină a unui student care dorește să lucreze pentru ONG este de a realiza un interviu video de cinci minute pe un subiect la alegere. Sarcina e însoțită de instrucțiuni amănunțite despre cum trebuie să arate clipul (unghi și înălțime de filmare, structură, gestică etc). 

„Acest film-test de 5 minute reprezintă o probă de muncă care are scopul de a ne asigura că ai înțeles ce implică munca de jurnalist, dar și colaborarea cu G.C.R.S. - STUDENTV”, se arată în descrierea etapei. 

La prima vedere, pare că ONG-ul chiar vrea să-i învețe pe studenți ABC-ul jurnalismului de televiziune. O studentă din Olanda care a vorbit cu PressOne sub protecția anonimatului spune că fix asta a atras-o către organizație: aparența profesionalismului. 

„Pare profi, te gândești că poate n-o să fii acceptat dacă nu respecți standardele. Dar am văzut cum se filmau alte persoane și nu era ce trebuie. Este un proces formal, nu e de parcă ar fi fost refuzat cineva”, explică studenta.

Mai departe, studenților li se cere să-și pună poze de profil cu fețele lor și să-și treacă pe Facebook faptul că lucrează pentru GCRS. Unii dintre ei spun că și-au creat conturi de Facebook special pentru a colabora cu organizația. 

„Nu foloseam Facebook de ceva ani și mi s-a părut ciudat, dar au pretins că au fost studenți neacceptați de către DUO (n.r. așa se numește ajutorul acordat de statul olandez) pentru că nu aveau poză de profil la Facebook”, își amintește o studentă. 

Interacțiunile dintre studenți și organizație se desfășoară exclusiv pe Facebook

Apoi, studenții trebuie să obțină CNP în țara gazdă, să-și facă cont bancar și să meargă la camera de comerț pentru a-și deschide un PFA (sau echivalentul din țara respectivă) în domeniul jurnalismului. Uneori, susțin tinerii care au stat de vorbă cu noi, funcționarii statelor respective sunt uimiți de cererile studenților care vin la ei. Li se pare ciudat, de exemplu, că un tânăr român aflat în primul an de studii în Olanda și care încă nu vorbește limba olandeză vrea să-și deschidă freelance în domeniul jurnalismului. 

Dragoș Doicu recunoaște că ținta ONG-ului nu este de a presta activitate jurnalistică propriu-zisă, ci de a ajuta studenții să obțină banii oferiți de diferite state europene. Dacă făcea organizație de IT-iști, i-ar fi fost mai greu, pentru că nu oricine poate face pe IT-istul în mod convingător, zice bărbatul. În felul acesta, jucându-se de-a jurnalismul, a considerat el că poate ajuta câți mai mulți oameni fără a trezi suspiciuni. 

„Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Și până la Dumnezeu eu nu vreau să mă mănânce ANAF-ul. Sincer, nu mi se pare moral ca oamenii ăștia să fie făcuți jurnaliști pe nimic. Dar hai să-ți spun un secret. Așa prevede legea în Olanda. Eu respect legea. Dacă mâine spune fără jurnaliști, trimit pe toată lumea la cărat lapte”, își justifică Doicu decizia. 

Când studenții află că ONG-ul n-are bani

După ce li se aprobă PFA-ul, studenții sunt sunați de Dragoș Doicu și, preț de 2-3 ore, li se explică faptul că acum sunt jurnaliști cu acte în regulă, iar pentru a primi sprijin financiar din partea statului gazdă, trebuie să le arate autorităților că au fost plătiți pentru colaborarea cu ONG-ul. Doar că organizația nu are fonduri proprii, lucru pe care mulți studenți îl află abia în această etapă, după ce și-au deschis deja PFA-ul. Și atunci, pentru a fi plătiți cumva, sunt îndemnați să-și roage părinții, rudele sau alte cunoștințe să facă o donație către ONG. 

Dragoș Doicu neagă acuzațiile studenților care spun că au aflat abia în ultimul moment de donație. Și are două argumente în acest sens: în primul rând că a explicat public felul în care funcționează schema de finanțare și efectuare a plăților. Când? Acum câteva săptămâni, într-un live. Dar ONG-ul lucrează după acest tipar de ani buni, nu de câteva săptămâni. Așa își face apariția al doilea argument:

„Toată lumea a venit cu un prieten aici. Nu a venit nimeni singur. Că nu făceam publicitate. Cei noi, când veneau alături de noi, spuneau așa: «Salut, sunt prietenul lui Dan, știu tot. A fost și mama de acord. Vreau să vin acolo”, susține Doicu. 

Studenții care au stat de vorbă cu noi neagă însă că ar fi știut dinainte de donație. Ba mai mult, unii dintre ei susțin că persoanele care le-au îndrumat către ONG, adică studenți/studente mai vechi din organizație, erau încurajate de Doicu să nu le spună nimic „celor mici”. 

„Dacă ai ști de la bun început că ai de dat niște bani, nimeni nu s-ar băga în chestia asta. (...) Pentru mine oricum a fost foarte ciudat când mi-a zis de donații, adică am stat și m-am gândit foarte mult, am digerat chestia asta și am întrebat persoane care erau în același stadiu cu mine dacă e safe. Și au zis că e foarte safe. În final, tot sceptică, am zis, ok, hai că o să încerc”, explică o fostă colaboratoare a ONG-ului.

Așa arată o donație standard către ONG

Suma cerută ca donație se învârte în jurul a 590 de euro (a fost și mai mică de atât). Cei mai mulți dintre studenți se conformează și își pun părinții sau alte rude să doneze. Unii dintre ei fac eforturi enorme în acest sens, pentru că nu toți cei care colaborează cu ONG-ul vin din familii cu posibilități financiare. Apoi primesc înapoi o sumă cu 20-30 de euro mai mică, bani despre care Doicu spune că reprezintă comisioanele pe care i le percepe banca suedeză atunci când îi intră donația în cont (care e în coroane suedeze, nu în euro).

Banii primiți înapoi reprezintă plata facturilor emise de studenți pentru a dovedi țării gazdă că muncesc ca freelanceri. În baza lor devin eligibili pentru sprijinul financiar acordat de țări precum Olanda (unde se numește DUO) sau Suedia (unde se numește CSN). În Olanda, suma maximă de care poate beneficia un student este de aproape 1100 de euro, iar în Suedia a oscilat între 1000 și 1100 euro, sumele fiind ajustate de la an la an, în funcție de inflație.

La un moment dat, plățile încep să întârzie

Primele plăți, până li se aprobă dosarele pentru DUO, se fac fără prea mari bătăi de cap. De asta și cred mulți studenți, cel puțin la început, că totul este sigur.  

„La început este așa, honeymoon phase, el ți-a câștigat încrederea. Dacă ai răbdare, îți primești și banii de la stat. Un vis devine realitate, primești bani fără să muncești, ca o lepră. Și totul e bine”, își descrie o fostă colaboratoare primul contact cu organizația.

La un moment dat apar întârzierile. Studenților li se spune că părinții trebuie să doneze lună de lună, pentru a menține fluxul de bani, dar plățile nu se fac în același ritm. Doicu nu vede nimic în neregulă cu asta. Spune că scopul sistemului gândit de el nu este să se facă plata fiecărei facturi la timp, ci ca studenții să primească, în baza colaborării cu ONG-ul, sprijinul financiar acordat de stat.

Despre studenții care acuză că nu și-au primit nici până acum toate plățile, deși au donat de fiecare dată când li s-a cerut, Doicu n-are mustrări de conștiință. Ei sunt de vină, în opinia bărbatului. Ba pentru că nu s-au achitat de toate task-urile „jurnalistice”, ba pentru că nu și-au întocmit cum trebuie facturile, ba pentru că după întârzieri repetate s-au enervat și au ieșit pur și simplu din ONG. 

Când nu dă vina pe studenți pentru întârzierea plăților, Doicu arată cu degetul către autoritățile olandeze. Acum câțiva ani, legea de acolo s-a schimbat. Brusc, pentru a demonstra autorităților că nu-s niște freelanceri falși, studenții au fost nevoiți să arate că au cel puțin trei clienți pe an. Moment în care Doicu a creat alte două ONG-uri. Dar, spune el, băncile din Suedia nu i-au permis să creeze conturi bancare pentru ele, astfel încât să-i plătească pe studenți din trei surse diferite. Și așa a apărut un nou pretext de a amâna plățile la infinit, spun studenții.

Doicu neagă că se folosește de acest pretext pentru a întârzia returnarea donațiilor. Spune că cei care au rămas alături de ONG au încheiat contracte de colaborare cu toate cele trei ONG-uri și, momentan, sunt plătiți fără probleme doar de unul dintre ele, cel care are cont bancar. Dar sunt plătiți. 

Însă, în același interviu telefonic, când aduc vorba de studenții care se plâng pe Facebook că nu și-au primit donațiile înapoi, Doicu dă de înțeles că e obligatoriu ca ei să fie plătiți de trei entități juridice diferite, altfel riscă amenzi din partea statului olandez:

„Eu sunt tăvălit pentru că unii nu înțeleg implicațiile juridice pentru ei și pentru familiile lor. Mâine dacă le fac plata, păi mâine vor suna disperați că nu mai știu cum să scape de statul olandez.  Așa că prefer să fim noi tăvăliți”, se martirizează bărbatul.

Studenții acuză că li se luau bani pe toate părțile

Unii studenți povestesc că îi amenința inclusiv cu „amenda” pe cei care nu-și făceau task-urile, nu completau cum trebuie facturile sau nu-i instruiau corespunzător pe donatori. Nu amendă din partea statului, ci din partea ONG-ului.

„Următoarele fapte constituie «contravenție» și se sancționează cu «amendă» în cuantum de 100 euro:

- nerealizarea articolelor de presă până în ziua live-ului din luna respectivă;

- completarea eronată a facturii pentru activitatea de jurnalist;

- neinstruirea corespunzătoare a donatorului;

- lipsa comentariilor, post (după) LIVE, la filmulețele de pe YouTube.

Dacă studenții refuză să doneze sau să-și plătească „amenzile”, sunt amenințați că sunt dați afară. Dacă sunt dați afară, pierd colaborarea cu ONG-ul și trebuie să-și caute un loc nou de muncă, altfel riscă să piardă ajutorul acordat de stat studenților. Iar dacă nu li se fac plățile la timp, riscă inclusiv să fie puși de stat să restituie banii primiți până atunci, pentru că autoritățile acordă sprijin doar dacă studentul poate dovedi că lucrează și este plătit pentru asta. Și atunci, în speranța că într-o bună zi li se vor face plățile, cei mai mulți studenți își pun rudele să doneze din nou, lună de lună. 

Când la mijloc sunt familii fără foarte mulți bani, donațiile lunare vin chiar de la student, din banii primiți de la statul olandez (maximul pe care-l pot primi depășește 1000 de euro pe lună). Pentru prima donație se chinuie membrii familiei să pună mână de la mână, dar apoi studentul este pe cont propriu. Acesta trimite banii unei rude, iar ruda trimite către GCRS. Mai departe, studentul n-are decât să aștepte și să spere că i se va face plata la timp, astfel încât să-i poată dovedi statului că este în continuare eligibil pentru DUO. 

Unii studenți spun că Dragoș Doicu îi încurajează să aplice la DUO pentru maximul oferit de statul olandez tocmai din acest motiv. 

„Aplici la suma întreagă de împrumut și el nu ne spune de la început că jumătate din suma respectivă este o subvenție suplimentară, care este ca un fel de cadou oferit de stat dacă în zece ani reușești să termini programul de licență. Iar o parte este un împrumut pe care trebuie să-l returnezi cu dobândă. 

Asta e cea mai greșită chestie, pentru că te forțează să aplici pentru suma întreagă, nu există să aplici strict pentru ce ai nevoie. El se bazează pe faptul că studenții fără susținere financiară de acasă iau o mie și ceva de euro și jumătate îi dau lui”, acuză o studentă. 

Donațiile nu sunt singurii bani pe care Doicu îi cere de la studenți. Când aceștia din urmă încep să încaseze DUO din partea statului olandez, reprezentantul ONG-ului le solicită „o contribuție unică” pentru a-l ajuta cu cheltuielile organizației (chirie, utilități). Unor studenți le-a cerut bani împrumut și apoi le-a spus „știi, n-o să-i vezi pe toți înapoi, 500 rămân la mine, reprezintă o contribuție unică pe care o face fiecare student.” 

„Mi-a spus că, mai târziu, noi o să primim nu știu ce fonduri de la universități și banii vor fi restituiți”, susține o studentă care a fost păgubită în felul acesta în urmă cu aproximativ un an. Din toți banii pe care i-a împrumutat, a văzut doar 25% înapoi și asta doar după rugăminți îndelungate și repetate. 

„După ce vom fi suficient de mari, vom suna sau vom apela universitățile, ca să vină să-și facă publicitate la noi. Deci vom strânge bani. Iar în acel moment toți banii pe care îi vom avea vreau să îi investim în tinerii care vor să meargă la studii în străinătate”, susține bărbatul.

El recunoaște că le cere studenților și o „contribuție unică”, pe lângă donațiile lunare, dar insistă că fără acești bani ONG-ul nu și-ar putea desfășura deloc activitatea. De asemenea, bărbatul admite, cu jumătate de gură, că studenții care refuză să facă și această donație riscă să fie dați afară din organizație. 

„Tu, ca student, într-un an iei 12.000 de euro (n.r. din DUO). Și întrebăm studentul: «nu vrei să dai o dată în viață, ca să putem să plătim chestiile alea?». Dacă nu, înseamnă că vrei să ne închidem. Păi, dacă vrei să ne închidem, la ce mai stai alături de noi? (...) Noi trebuie să plătim, de exemplu, și sediu în Olanda, pentru că ne-au obligat să-l deschidem pentru ei, nu pentru mine”, se justifică Doicu. 

Același tipar se repetă și-n relație cu alte entități care au colaborat de-a lungul anilor cu ONG-ul. La un moment dat, GCRS s-a oferit să sponsorizeze seria ZaiaBac de pe canalul de Youtube Zaiafet. Horia Sârghi, omul din spatele Zaiafet, spune că inițial au bătut palma pe o colaborare lunară, întinsă pe un an. Primele două episoade au fost plătite la timp. Zaiafet a filmat încă două, însă banii întârziau să vină. A trecut încă un an până i-a plătit și ultimul episod, iar asta după multe insistențe și după ce Horia l-a avertizat că va apela la „metodele legale”.

„Vorbea despre cauza lui ca un salesman, ca un preot evanghelic. M-am gândit că așa o fi personalitatea lui, mai bombastică, să facă promisiuni exagerate. Nu mi-am bătut prea mult capul, când n-a mai ieșit, n-a mai ieșit”, își amintește Sârghi într-un interviu telefonic luat de PressOne.

Cine sunt Dragoș și Laura Doicu

Doicu spune că, înainte de a înființa ONG-ul și de a învăța sute de tineri să se joace de-a jurnaliștii pentru bani de la stat, a testat personal toată schema. Prin 2010-2011, el, soția și fiica sa erau niște imigranți români proaspăt sosiți în Suedia. Inițial, a încercat să urmeze un traseu tradițional, adică să-și caute de muncă și să obțină CNP suedez. N-a reușit.

„Nu intru în detalii, îți trebuie niște bani. E complicat cu Suedia, de-aia nu vin foarte mulți români la muncă aici”, explică Doicu.

Bărbatul susține că a fost polițist înainte de a emigra. Studenții își amintesc că unora dintre ei le-a zis că a lucrat în cadrul direcției de combatere a crimei organizate, în timp ce altora le-a vorbit despre Poliția de Frontieră din județul Călărași. În alte contexte s-a lăudat că e jurist și are studii de drept, motiv pentru care astăzi poartă titulatura de șef al departamentului juridic din cadrul GCRS. Președinte este soția, deși studenții acuză că implicarea ei în activitățile organizației este aproape inexistentă.

Chestionat de PressOne în privința carierei de polițist, bărbatul a refuzat să dea detalii, invocând secretul de serviciu. Din toate instituțiile MAI contactate de PressOne, doar Inspectoratul de Poliție Județean Călărași (IPJ Călărași) a fost dispus să ne ofere un răspuns clar privind trecutul lui Dragoș Doicu:

„La nivelul unității noastre nu a existat și nu există niciun angajat care să fi purtat numele Dragoș Henriett Doicu”, se arată în răspunsul oficial transmis de IPJ Călărași. Restul instituțiilor contactate (Poliția de Frontieră, IGPR) au invocat GDPR-ul și au refuzat să răspundă.

La un moment dat, pe la începuturile vieții de imigrant, Doicu a descoperit că CNP-ul suedez se poate obține foarte ușor dacă ești student. Așa că el și soția sa s-au înscris la facultate. El s-a înscris la Universitatea Kristianstad, dar, deși susține că a terminat facultatea, nu mai ține minte exact ce specializare a urmat și spune că era „ceva cu nutriție”.

Statutul de studenți și faptul că aveau copil mic le-au oferit foarte multe avantaje, se laudă bărbatul. Spune că, de când e în Suedia, s-a înscris periodic la o nouă facultate, pentru a accesa diferite beneficii oferite de stat. La un moment dat, o cunoștință i-a întrebat pe el și Laura dacă „nu iau și banii ăia”. Și le-a explicat despre sprijinul financiar pe care statul suedez îl acordă studenților, așa-numitul CSN.

„Statul suedez îți dă, actualizat, 1.200 de euro. Și pentru că aveam copil mic, noi luam vreo 500 de euro în plus pentru chirie”, își amintește bărbatul. Primele tentative de a accesa banii au eșuat, pentru că le spunea autorităților că este student român în Suedia și i se închidea telefonul în nas. Apoi a început să spună că este student suedez de naționalitate română și brusc nu i s-a mai închis telefonul în nas (e o anecdotă pe care i-o repetă fiecărui student).

Și atunci a deschis ONG-ul mamă, RUMÄNSKA STUDENTERS FÖRENING I SVERIGE - DACIA (RSFSD), pentru că statul suedez îi cerea ca-n timpul studiilor să lucreze un anumit număr de ore pentru a beneficia de sprijinul financiar oferit studenților. 

„Că e la pizzerie, că e la un ONG, nu contează. Apoi s-a pus problema «cum ne plătește ONG-ul și cum justificăm niște ore?». Ne-am făcut PFA-uri de jurnaliști și fii atent ce idee mi-a venit: fiind ONG, oricine poate dona. Să admitem că ești preot. Mama ta poate dona bani fix la biserica la care ești tu preot? Da. La fel funcționam și eu”, relatează pentru PressOne Dragoș Doicu.

Treptat, s-a dus vorba că poți accesa bani în felul acesta și a atras tot mai mulți studenți în ONG. Ulterior s-a extins și-n alte țări europene care oferă sprijin financiar studenților, dar cel mai mare succes l-a avut în Olanda. Acolo studiază toți studenții care astăzi îl acuză pe Doicu că le-a luat banii și nu-i mai dă înapoi. În Suedia, schema nu mai funcționează de câțiva ani. Bărbatul spune că ar fi fost oprită de o româncă invidioasă ce ar lucra pentru statul suedez și căreia i s-ar fi pus pata pe ONG pentru că ajută oamenii. 

În orice caz, Dragoș Doicu insistă astăzi că niciun cent n-a ajuns în buzunarele lui sau ale familiei sale. Susține că în Suedia există o lege care spune că dacă deții un ONG și reprezinți niște oameni, statul îți dă 20 de euro pe lună pentru fiecare om pe care-l reprezinți. Bani pe care-i împarte la trei, între el și alte „două studente” care lucrează la sediul din Suedia. 

Reacția lui Doicu atunci când îl întrebi din ce bani trăiește

„Angajați nu există, suntem trei oameni care facem chestiile astea, plus sunt taskuri delegate, ca să zic așa. Avem departamentul Regie, de exemplu, iar cel care se ocupă de el, atunci când intră ceilalți în live, pune întrebări și așa mai departe. Să nu mă întrebi acum «cu cât îi plătim pe ăia?». Ceri pentru o jumătate de oră bani? Suntem ONG non-profit, trebuie să facem asta, pentru că dacă nu, nu mai iei DUO”, explică bărbatul.

Singurele informații pe care le-am găsit arată că majoritatea municipalităților din Suedia oferă bani organizațiilor non-profit care desfășoară activități în interiorul localității, în beneficiul comunității locale. La ora actuală, ONG-ul înființat de Dragoș Doicu are sediu în Trelleborg, Suedia, și lucrează preponderent cu studenți români din Olanda, deci, teoretic, n-ar avea de ce să beneficieze de acești bani.

Rugat de PressOne să dovedească faptul că primește fonduri de la stat pentru fiecare student pe care-l reprezintă, Dragoș Doicu ne-a spus că sunt banii lui privați și că nu poate. L-am rugat să ne indice măcar legea care-i dă dreptul să încaseze acești bani. N-a putut, dar ne-a povestit că a aflat de ea acum câțiva ani, când niște oameni i-ar fi spus că-l pot ajuta să aibă chirie mai mică. A semnat niște documente și i-a întrebat ce se va întâmpla cu ele. I-au spus că le vor trimite la stat și vor primi 20 de euro pentru că îl reprezintă.

„Noi nu știm ce fac ăia nici până în ziua de astăzi. Pe același principiu m-am dus și eu la stat și ei au zis da, bineînțeles. Mai mult de atât nu știu să-ți răspund”, susține Doicu. Unde anume la stat? De la ce instituție suedeză își încasează banii? N-a vrut să continue discuția, invocând o durere de cap. 

Mai mult, câțiva studenți care au stat de vorbă cu noi susțin că bani din ONG ar fi ajuns și în buzunarul lui. 

„El pe parcurs, după ce ți-ai luat banii (n.r. de la DUO) zice că «bun, acum trebuie să ne ajuți și tu pe noi, să ne dai 500 de euro». Unora le-a zis că nu-i dă înapoi. Eu l-am avertizat de la început că-i dau, dar să mi-i dea înapoi. Și am observat că avea un pattern. Fiecăruia îi invoca motive diferite - ba că plătește lumina, curentul, internetul. Mie mi-a zis că-i plătește și bicicleta Mariei, adică fetei lui”, relatează Grațiela, o fostă colaboratoare a ONG-ului.

PressOne a solicitat între timp ambasadelor Suediei și Olandei la București clarificări cu privire la cadrul legislativ prin care aceste țări acordă beneficii studenților străini.

Controalele „ANAF”

Varianta tradusă a unui document postat pe site-ul GCRS. Deși Doicu se folosește de el pentru a le demonstra oamenilor că statul suedez și-a dat ok-ul pe ce face, actul în sine nu face decât să arate că a existat un audit al autorităților

De fiecare dată când e acuzat de cineva că încalcă legea și păcălește studenții, Dragoș Doicu se apără spunând că a fost controlat de „ANAF-ul” din trei țări europene - Suedia, Olanda și Germania - și nu i s-a găsit nicio neregulă. Este o informație ce se regăsește inclusiv pe site-ul ONG-ului, în secțiunea  "BURSELE G.C.R.S.", unde, pentru a-și proba nevinovăția, a urcat niște documente în suedeză, olandeză și germană. Pentru cei care nu vorbesc cele trei limbi, traduce Dragoș Doicu: totul este ok, visul GCRS merge înainte. 

Însă, odată traduse, documentele publicate pe site nu spun mare lucru. De exemplu, documentul în suedeză arată doar că ANAF-ul din Suedia a cerut un audit privind TVA-ul și taxele pe venit. Nimic din documentul prezentat pe site nu face referire la concluziile controlului. Într-un interviu acordat PressOne, Doicu spune că la control a fost prezent însuși șeful ANAF-ului suedez (pe care nu mai ține minte cum îl cheamă). 

El susține, de asemenea, că cei veniți în control au plecat de la sediu plângând, fiind impresionați de poveștile studenților fără posibilități care au fost ajutați de ONG. Ca exemplu de poveste impresionantă pe care a prezentat-o în fața inspectorilor, ne trimite pe WhatsApp un screenshot cenzurat dintr-o conversație cu o studentă care fusese informată, pentru prima oară, că familia ei trebuie să doneze bani ONG-ului. Doicu a păstrat povestea impresionantă de viață din mesaj, dar a tăiat partea în care tânăra îi reproșa că i-a spus prea târziu că trebuie să doneze bani pentru a rămâne în ONG.

Cu asta își începea Ana Maria mesajul către Dragoș atunci când i s-a spus că ONG-ul nu are bani și va trebui să doneze. Dragoș Doicu a încercat să ne impresioneze cu povestea ei, dar ne-a trimis doar restul mesajului, eliminând introducerea din imagine

Studenta respectivă, Ana Maria Crețu, a reușit în cele din urmă să doneze și a rămas în ONG. Astăzi se numără printre studenții și studentele care-l acuză pe Doicu că nu face toate plățile (Ana spune că a donat de zece ori și a primit banii înapoi doar de opt ori). Din acest motiv, tânăra și-a pierdut anul trecut dreptul de a beneficia de DUO. Doicu i-a propus să apeleze la un avocat (face asta cu toți) și să conteste decizia. Însă, când a apelat la avocat, i s-a spus că nu are nicio șansă să câștige contestația dacă nu i se fac plățile.

„În ultima discuție telefonică cu el, Dragoș mi-a spus că aplicația mea la DUO a fost respinsă pentru că am aplicat și pentru trecut, și pentru în viitor, după ce în 2022 nu mai făcuse deloc plăți. Mi-a zis că până mi se aprobă DUO prin schema lui, ar fi trebui să rămân la al doilea job pe care îl aveam. Asta deși în trecut mă certa că, dacă am mai multe joburi, risc să primesc amendă”, susține Ana Maria. 

Potrivit unor surse familiarizate cu dosarul, la ora publicării acestui articol este în desfășurare o anchetă a autorităților suedeze cu privire la activitatea ONG-ului condus de Dragoș Henriett Doicu și Laura Doicu. Aceasta din urmă, deși în acte este președinta organizației, a ignorat solicitarea PressOne de a-și exprima punctul de vedere.