Adrian Severin (foto, stânga), Dragoș Dumitriu (în centru) și Iurie Roșca au ajuns la concluzia că interesul lor național e și cel al Rusiei FOTO Lucian Muntean
Adrian Severin (foto, stânga), Dragoș Dumitriu (în centru) și Iurie Roșca au ajuns la concluzia că interesul lor național e și cel al Rusiei FOTO Lucian Muntean
06/03/2020
Eveniment marca Sputnik la București: „România Mare a fost doar o lozincă după 1990”
Într-osală mică din Hotel Cișmigiu se dezbate intens geopolitică șialiniamentul României în pânza de păianjen a relațiilorinternaționale. Când va apune globalismul american, ce vorchinejii, ce vor rușii, cum ne acaparează UE, cum e cu războiulnevăzut și sfânt împotriva LGBT – la toate aceste problematicirăspund câțiva vorbitori aleși pesprânceană.
De fapt, participăm la o lansare de carte, al cărei autor promite că, după lectură, vom începe să „vedem” adevărul. Amfitrionul evenimentului este Dragoș Dumitriu, autor la Sputnik România Moldova, pilon principal al propagandei Rusiei. Autorul cărții care se lansează este basarabeanul Iurie Roșca, fost unionist, actual promotor al Rusiei, dar în același timp „neschimbat”, cum spune el.
Printre invitați se numără Adrian Severin, fost ministru al Externelor, parlamentar european și condamnat într-un dosar de corupție, Gelu Voican Voiculescu, unul din personajele enigmatice ale Revoluției din 1989 și fost director al Institutului Revoluției, Mariana Heroiu, editorul cărților lui Aleksandr Dughin în România.
Se mai află în sală sociologul Cristi Pantelimon, lector la Universitatea „Spiru Haret”, Bogdan Duca, politolog, sau Cătălin Chelaru, fiul generalului Mircea Chelaru, ultimul președinte al PUNR, partid naționalist dispărut astăzi. Chelaru jr e și el jurnalist, „deținătorul site-ului”, după cum anunță un badge pe care îl poartă agătaț la gât.
În peste două ore de discuții, Roșca și invitații săi au țesut o lungă poveste despre o realitate alternativă în care Lumea trece printr-un război nevăzut, iar liderul rus Vladimir Putin este un cruciat.
Din tocănița geopolitică, religioasă și conspiraționistă a vorbitorilor, am desprins două idei clare, pe care Iurie Roșca le-a rafinat preț de vreo oră. Una ar fi că e mai bine ca România și Moldova să nu se unească. A doua e că ar fi bine să ne apropiem de Rusia cât mai mult, pentru ca atunci când va conduce noua ordine globală să nu fim "teritoriu de scuipat", să fim prieteni.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Istoria recentă a României păstrează încă cicatricile ultimei dăți când Rusia și-a manifestat prietenia de-a lungul Europei de Est.
„Ceau făcut autoritățile române pentru daci?!”
Amfitrionul evenimentului, Dragoș Dumitriu de la Sputnik România Moldova, vorbește primul despre cartea lui Iurie Roșca. Aflăm că este un volum care nu trebuie citit dintr-o răsuflare, ci în doze mici, care vor revela adevărul despre această lume.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Dumitriu se ocupă și de clarificarea unui episod semnalat de Ambasada Rusiei în România zilele trecute: cercetătorul rus Alexei Ivanovici Umnov-Denisov, care pretinde că dacii se trag din slavi și venea să țină prelegeri în România despre subiect, a fost oprit la granița cu România și trimis înapoi acasă de autoritățile române.
Deși într-un material din Sputnik îl numește "savantul rus" pe cel expulzat, Dumitriu joacă acum cartea victimizării:
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
"L-au oprit pe acel om, el este un om de cultură! El nu este un om de știință, este un poet! Un poet care în timpul lui liber a căutat date și informații despre daci, în timpul lui liber a făcut niște cercetări care l-au dus la concluziile acestea!".
Practic, metoda lui de cercetare istorică e cam aceeași cu a lui Gheorghe Funar, îi putem spune metoda "Mi-a zis mie un profesor de fizică din Azuga".
Dumitriu încheie en fanfare întrebându-se ce au făcut autoritățile române, care l-au expulzat pe "poetul" rus, pentru daci. Apoi îl prezintă pe următorul vorbitor: Adrian Severin. Dumitriu enumeră titlu după titlu pe care Severin le-a deținut în trecut: fost ministru de Externe, vicepreședinte al Parlamentului European, europarlamentar...
Nu și pușcăriaș. Severin a fost și condamnat pentru corupție într-un dosar în care apare înregistrat încasând mită. Dumitriu nu a amintit nimic de acest episod.
Ordinea care va veni
Adrian Severin este unul din politicienii care susțin că toate condamnările pentru fapte de corupție din ultimii ani ar fi similare cu represiunea comunistă de la finalul anilor ’40 și începutul anilor ’50. PressOne a arătat aici de ce detenția politicienilor corupți, condamnați în justiție de complete de judecători, nu are nimic de-a face cu Gulagul românesc.
La lansare, lui Severin îi revin două roluri: acela de a contribui la credibilitatea evenimentului, cu titlurile sale trecute, și acela de a argumenta viziunea lui Roșca: și anume, că e bine ca România și Moldova să rămână două state diferite.
Pentru cel din urmă, Severin alege cel mai lung drum: se întoarce spre sală, ia microfonul și întreabă: ce este națiunea? Zece minute mai târziu, concluzia sună astfel: SUA este o putere decadentă, care va pierde hățurile lumii. În consecință, românii trebuie să-și găsească propriul loc în lume.
"Nu putem respinge o integrare într-o cultură mai vastă și nu ne putem refugia în Orient, chiar dacă ne oferă atu-uri. Trebuie să ne găsim propria noastră identitate, să ne găsim un loc în această lume globalizată, care nu va fi o lume americană, și să facem asta nu neapărat apelând la trecut", propune Severin.
Și adaugă umil: "Poate că această Ordine nouă poate fi influențată și de gândirea noastră".
"Etnic sunt român, dar sunt moldovean"
După Severin, Iurie Roșca lămurește cum se împacă în el un mare patriot cu un anti unionist, adică mai precis pro rus: "Eu sunt român moldovean. Etnic sunt român, dar sunt moldovean".
Politologul Bogdan Duca preia ștafeta de aici și explică cum există mai multe tipuri de națiune: națiunea lingvistică, națiunea istorică, națiunea civică. "Nu înțeleg de ce atâta suferință că sunt două țări românești. Sunt mai multe țări germane, și dacă ne gândim, numai Hitler a vrut să facă o singură națiune din țările germane și a fost înfrânt!", declamă Roșca.
Și mai spune că România s-a despărțit de Republica Moldova când a ales destinul euroatlantic. "Apartenența la UE și la NATO presupuneau din oficiu renunțarea la Republica Moldova. România Mare a fost doar o lozincă după 1990, și unii istorici curajoși de azi spun că și între 1918 și 1940 era așa. Moldova și-a creat propriul ei destin. Cine a trădat Basarabia în 1940? Preferăm să nu spunem, să dăm vina pe Pactul Ribbentrop-Molotov!".
"Iartă-mă, Iura, că nu ți-am citit cartea"
Editorul lui Aleksandr Dughin, Mariana Heroiu, începe prin a mărturisi că ea nu a citit cartea despre care va vorbi. Ideea principală pe care o repetă și ea e că "putem fi același neam, dar e bine să rămânem două țări".
Calistrat Atudorei este un autor care a publicat volumul "Planurile americii pentru hegemonia mondială". Despre Iurie Roșca are o evaluare de o logică imbatabilă: "Iura a rămas vertical: înainte a criticat imperialismul sovietic, acum îl critică pe cel american. El are capacitatea de a uni oamenii. Dacă există cineva care să ne polarizeze, el este!".
Și cu asta, evenimentul se canalizează în sfârșit pe "polarizator". Roșca a fost vicepreședinte al Parlamentului și vicepremier al Republicii Moldova. A obținut popularitatea politică afirmându-se ca unionist - promotor al unirii Basarabiei cu România - iar acum susține exact opusul.
E un orator versatil: trece de la glume autoironice la postura de victimă - singur împotriva tuturor, promotorul adevărului, luptătorul anti Soros și anti drepturile LGBT: "Uneori reușesc să intuiesc unele lucruri din prea multă dragoste și suferință".
O intuiție: "Suntem într-un război de tip Soros, ne mai și bagă în pușcărie din când în când. În Moldova este un ambasador UE care-și dă cu părerea despre tot, ne spune când să ne trezim, când să ne culcăm, ce să facem... Viktor Orbán de ce nu se teme să-i contrazică?" Intuiția lui Roșca e intens promovată, sub formă de comentarii semnate de alți autori, pe site-uri românești care răspândesc propagandă și conspirații.
Roșca își enunță teoria: Moldova, națiune în care "politologic vorbind, trăiesc moldoveni", trebuie să fie o zonă de pacificare și cooperare între România și Rusia. Este împotriva votului direct și repetă obsesiv că democrația "de masă" e un sistem politic al minciunii.
Se pronunță anti NATO, apoi se întreabă retoric ce vrem noi de fapt? "Să fim mai bine mâna LGBT-ului decât mâna Moscovei? E mai important să protejăm copiii de LGBT, să fim categorici împotriva lui Soros în acest război nevăzut. S-a terminat cu stânga politică, dreapta, social democrație... acum este noi vs ei!". Sau, cum prefera să spună dictatura comunistă: cine nu e cu noi e împotriva noastră.
În mai mult de o oră, cât a vorbit, Roșca a încercat să convingă audiența că e firesc și credibil să afirmi că ești în același timp și patriot român și împotriva unirii cu Basarabia, și luptător curajos și speriat de marea putere a Rusiei, și fascinat de eroii închisorilor comuniste și de cei care i-au chinuit.
S-a întrebat dacă nu cumva Vladimir Putin este un cruciat și a deplâns națiunile care nu îl trec pe Dumnezeu în Constituție. Viktor Orban a făcut-o. Putin a promis că o face. Cam aici se termină modelele lui Roșca.
El a trasat și liniile poveștii pe care Rusia o preferă despre Moldova. "România este fericită în NATO și UE, poate Moldova e fericită în afara NATO și UE. Să nu confundăm apartenența la același neam cu politica externă, unde vrem să fie chiar opus".
"Ar fi fost mai bine să fi rămas România dodoloață, dar nu s-a putut. Noi nu mai putem nimic să facem acum. SUA e în declin și după ce nu mai e la putere, noi cu cine ne aliem? Trebuie să fim noi printre cei care pregătesc dialogul de mâine. Nu putem rămâne încremeniți în proiectul Uniunii Europene, nu suntem chiar așa de singuri. Dacă vom rata momentul reașezării geopolitice, vom fi teritoriu de scuipat!". Iurie Roșca
La melanjul de teorii politice, citări ale lui Eminescu, glumițe cu prieteni ruși și reflecții admirative la adresa lui Aleksandr Dughin, despre care Roșca a declamat admirativ că are opera lui Blaga în bibliotecă, Roșca a adăugat și dimensiunea războiului sfânt - "pentru copilașii noștri", cum a spus el.
În final, după ce a înfierat Occidentul decadent, a mărturisit că unul din copiii săi trăiește în Occident.
Volumul lansat de Iurie Roșca la București se numește Interesul național ca modus vivendi și cuprinde texte publicate de acesta pe un portal care promovează materiale propagandistice și narațiuni favorabile Rusiei. Evenimentul a fost transmis live de către Georgiana Arsene, reporter Sputnik și soția lui Gelu Voican Voiculescu.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this