Eraserhead – Lynch, în drum spre Lynch

În mod cert, cel mai suprarealist coșmar parental al deceniului șapte rămâne Eraserhead. Debutul în lungmetraj al lui David Lynch e prea bizar pentru a se încadra în orice alt gen decât al celui pe care l-a crescut el însuși.

Filmul micșorează existența umană până într-acolo încât un cuplu se înghesuie într-o amărâtă de cameră în care se află un copil-mutant care plânge încontinuu, un pat metalic scârțâitor și o pătură găunoasă.

Copilul nu este unul prematur, întregul lui corp arată ca un cap de broască țestoasă. E bolnav, vomită sânge și, în cele din urmă, măruntaie spumoase.

Părinții încearcă inițial să-l iubească, dar pe măsură ce timpul și dezgustul crește, bărbatul visează că propriul său cap îi este detașat de corp – acesta fiind folosit pentru fabricarea unor creioane cu gumă de șters.  

Se pare că Lynch a fost inspirat de teama de a deveni părinte, dar, la fel ca și David Cronenberg, își centrează întreaga repulsie pe transformările suferite de corpul omenesc.  

În linii generale, în film este vorba despre un bărbat, Henry (Jack Nance), care locuiește într-un micuț apartament dintr-o zonă industrială. După ce prietena sa Mary (Charlotte Stewart) râmâne însărcinată, cei doi se mută în casa lui. Lucrurile devin ciudate după nașterea copilului și după tot soiul de prezențe care sălășluiesc în cele mai neobișnuite locuri ale clădirii. 

Sigur că, vorbind despre un film de David Lynch, narațiunea nu este una lineară. Suprarealismul său se deschide și se extinde aici cu capul uriaș al protagonistului care pare să absoarbă o planetă întreagă.

Câteva momente mai târziu, după ce o lumină invadează ecranul, bărbatul cu mers de Charles Chaplin se îndreaptă, prin mocirla din jurul cartierului, spre micuța-i casă. Are o pungă de hârtie în mână, în care probabil se află ceva de mâncare. Pe parcursul întregului drum, este însoțit de efecte sonore care reproduc zgomotele unor construcții din vecinătate.

Din acest punct încolo, filmul deja începe să sădească mai degrabă o anumită stare de spirit decât o invitație la orice narațiune propriu-zisă.

Aflăm, totuși, despre Henry că este tipograf – asta îndată ce ajunge la locuința viitoarei sale soții. Aici au loc tot felul de activități, comportamente și dialoguri ciudate, însoțite și ele de zgomote neobișnuite.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

(Un zgomot strident, repetabil, sâcâitor, pare să anunțe că ceva este uitat pe focul aragazului. De asemenea, stranietății efectelor sonore – altminteri, un rol deosebit de important pe care îl joacă și ele în film – li se adaugă ceva care sună precum apa care circulă prin elemenții caloriferului.) 

În continuare, Henry pare să fie când îngrozit, când complet depășit de situațiile în care se tot găsește. Ne aflăm într-un peisaj urban dezolant, la granița dintre două existențe coșmarești – aceea a lui Henry și a lui Lynch însuși. Nu este foarte clar la care dintre ele asistăm, dacă ar fi să indicăm precis una dintre ele.  

Mulți critici consideră că Eraserhead e cel mai radical și complex film al lui Lynch. Aș mai adăuga că este și unul foarte greu accesibil. Înțelegerea lui este îngreunată de tot felul de scene care deschid drumul cineastului înspre o receptare mai bună a filmelor ce-i vor urma.

Dar, ca majoritatea exemplelor din cinema-ul suprarealist și nu numai, pune în discuție observația că un film nu trebuie neapărat să fie înțeles pentru a fi și plăcut.

E drept și că felul aproape rudimentar în care se prezintă Eraserhead ar putea pune oareșce probleme acelora care nu-l văd decât ca pe un midnight movie.

Însă intriga lui neconvențională, contorsionată, peisajele lui post-industriale și imaginea alb-negru, care deși par zămislirea minții unui nevrotic, nasc comparații adecvate cu expresionismul german.

E suficient să privim spre un Robert Wiene sau un Fritz Lang, pentru a semnala influențele pe care le-au avut asupra lui Lynch filme precum The Cabinet of Dr. Caligari și Metropolis

Dar cu toate aceste preluări de tendințe, tradiții și genuri, acest debut excepțional deschide o fereastră spre un tip de cinema specific lui Lynch.

Dacă nu de oroare, există un sentiment de stânjeneală care se propagă de la un minut la altul. Asta intensifică fiecare revizionare al acestui film răscolitor.

După 43 de ani de la lansare, Eraserhead încă mișcă puternic; probabil din pricina clarității imaginii coșmarești, a viziunii singulare ce avea să anunțe un cinema nemaipomenit, a controlului total pe care l-a avut asupra materialului-sursă (Lynch e, aici, producător, regizor, scenarist, monteur și sound designer) sau, pur și simplu, a nevoii lui de a-și completa o lume în care trăiește, paradoxal, liber.  

Peste Eraserhead au trecut mulți ani.

Asta îl face, probabil, filmul cel mai puțin frecventat din portofoliul notoriului cineast. Încă de la începutul pandemiei, David Lynch transmite din subsolul casei sale din Los Angeles un buletin meteo succint.

Observațiile meteorologice sunt însoțite de gânduri care îi mai răscolesc uneori amintiri. Spunea acum vreo patru luni, în al sau „Weather Report”, program încărcat zilnic pe YouTube, că Eraserhead a însemnat drumul lui spre el însuși.

Așa este, filmul ăsta avea să anunțe apariția unui om ca nimeni altul. În acest sens, e o vizionare obligatorie, îndeosebi pentru cei care l-au descoperit ceva mai târziu. De aici, din acest punct, filmele lui au început să dezvolte motive, stilistici și teme comune.  

Eraserhead poate fi văzut pe TIFF Unlimited.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...