Vladimir Putin a declanșat un război imposibil de câștigat. Foto Igor Dolgov | Dreamstime.com

Emoțiile Rusiei în război vs. emoțiile elitei ruse de după război

Prima lună de după război: țara și țarul

Pe 22 martie institutul Levada a efectuat un sondaj de opinie care, printre altele, încerca să măsoare nivelul de susținere al populației Federației Ruse pentru războiul din Ucraina. Levada este o firmă care beneficiază de un pic mai multă credibilitate decât altele întrucât, în sondaje din trecut, prezenta o imagine mai puțin roză pentru Putin, partidul său și establishment-ul politic din Rusia.

De la stânga la dreapta, vezi: susținere în foarte mare măsură pentru război (albastru închis); susținere în oarecare măsură (albastru deschis); opoziție în mică măsură (portocaliu) sau mare măsură (roșu); oameni care refuză să răspundă (gri).

Având în vedere că a-ți manifesta opoziția față de război – chiar și într-un sondaj – este extrem de riscant pentru ruși, nu aș comenta datele în afară de a clarifica faptul că, datorită rotunjirilor, suma tuturor valorilor este aparent 101%.

Dar ce este totuși relevant este cum datele se schimbă între martie și aprilie – întrucât da, se schimbă. Chiar dacă sondajele măsoară în mod imprecis realitatea – adică ce gândesc de fapt rușii despre război – trendurile măsurate de sondajele Levada sunt autentice. Dacă aceste cuvinte n-au sens, te rog să citești paragraful următor; dacă ai înțeles la ce mă refer, poți să treci peste el.

Imaginează-ți că locuiești la parter într-un bloc iar unul din prietenii tăi are o casă aflată pe un deal, la 100 de metri deasupra locuinței tale. Priveliștile pe care le zăriți atunci când vă uitați pe fereastră sunt diferite. Deci percepeți altfel orizontul orașului în care locuiți amândoi. După câteva luni casa lui alunecă cu 2 metri. În continuare perspectivele sunt diferite. În continuare vă puteți certa apropo de care din voi vede orașul „așa cum este de fapt”. Dar scăderea cu 2 metri este indubitabilă.

O lună mai târziu: unda de realism

În aprilie, la aceeași întrebare, distribuția răspunsurilor cetățenilor Federației Ruse arăta după cum urmează:

Susținerea înfocată pentru război (albastru-închis) a scăzut cu 8%.

Nivelele de susținere sau opoziție moderată au rămas practic la fel.

Opoziția asumată (roșu) a crescut cu 5%.

Este puțin probabil ca transferul să se fi făcut de la o extremă la alta. Mai degrabă, sugerez că există o „undă” de 5-8% ce a traversat societatea rusă în sensul opoziției față de război. Oameni care erau în mod hotărât fani ai „operațiunii militare speciale” au făcut trecerea spre puncte de vedere mai moderate. Cei care oarecum se opuneau s-au înfuriat – dintr-un motiv sau altul – și au devenit în mod sincer ostili.

Un scenariu puțin probabil de explicare a situației ar fi următorul: între martie și aprilie, în Rusia ar fi crescut percepția cu privire la libertatea individuală de expresie. Astfel, oamenii s-ar simți (în aprilie) mai liberi să exprime ceea ce credeau oricum (încă din martie). Dacă lucrurile ar fi stat așa, cred că am fi văzut în martie o pondere semnificativă a oamenilor care afirmau (prudent) că nu au o părere, în aprilie această pondere scăzând pe măsură ce ei „își dădeau arama pe față”. În practică, represiunea s-a lărgit, numeroase cazuri de opoziție față de război fiind pedepsite de-a lungul și de-a latul Federației Ruse și în aprilie. Astfel, explicația din acest paragraf nu pare să fie relevantă.

Mai: extaz sau coborâre?

Societatea umană nu este un spațiu de desfășurare a logicii din fizica mecanică. Nu există vreo garanție că procesul va continua fix în parametrii de mai sus. În alte cuvinte, ar fi elegant din punct de vedere matematic ca în luna mai susținerea puternică (albastru-închis) să mai scadă cu 8% iar opoziția clară să crească cu 5-8%. Însă acest lucru nu e foarte probabil.

Mai degrabă, în lunile următoare vom percepe una din două evoluții. Scriam mai sus că societatea umană nu stă sub imperiul fizicii mecanice. Ci al fizicii cuantice. Concret, asta înseamnă că trendul va cunoaște poate o inversare de moment, datorată unei victorii trâmbițate de propagandă sau emoției patriotice produse de celebrarea zilei de 9 mai, foarte importantă în Rusia. Alternativ, o adâncire abruptă pe măsură ce au loc incidente, involuții economice sau alte pagube produse indirect de război.

Toată discuția despre starea de spirit din Rusia e relevantă întrucât, fără nemulțumire populară autentică sau majoritară, nicio o lovitură de palat nu poate fi demarată. Atâta timp cât populația susține războiul, Putin este pe cai mari și poate dicta, într-o oarecare măsură, cât va dura războiul și în ce fel se va încheia.

Cum va fi sfârșitul lui Putin?

În contextul Primăverii Arabe, trei profesori americani de științe politice și-au pus întrebarea: există deja informații istorice privind ce se întâmplă după o schimbare de regim autoritar? Ei s-au apucat în consecință să măsoare soarta a 280 de astfel de regimuri ce au existat între 1946 și 2010.

Voi denumi datele colectate „FGW”, acestea fiind inițialele numelor de familie ale celor trei cercetători. Pentru a ordona datele, ei au împărțit regimurile în mai multe categorii în funcție de identitatea taberei care deținea controlul: armata, o monarhie, un partid sau așa-zis partid etc. Regimul actual din Federația Rusă se încadrează în tipologia dictaturii personalizate: „grup îngust centrat în jurul unui individ cu puteri dictatoriale”.

Oamenii aflați în trecut în situația lui Putin au părăsit puterea după cum urmează:

31% prin deces natural sau prin trecere pașnică a puterii către succesor

31% prin exil (Serbia? Venezuela? Phenian?)

20% prin asasinat

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

18% au mers la închisoare.

Valorile de mai sus sunt echilibrate și deci nu foarte concludente. Ele de fapt reprezintă punerea sub aceeași umbrelă a trei scenarii foarte diferite. Aceste posibile evoluții sunt identificate de autorii studiului drept: schimbarea tipului de regim autoritar cu altul (adică de la dictatură la regim militar sau la ceva improbabil în cazul Rusiei și anume monarhie), democratizarea și continuarea tipului de regim dar cu alt dictator. Să le luăm pe rând.

O instituție militară preia puterea

(În contextul Rusiei, acest lucru nu înseamnă doar armata ci și unul din serviciile de informații cu atribuții și interese în domeniul siguranței naționale.)

Dacă se întâmplă acest lucru, cele patru finalități menționate mai sus sunt, conform analizei statistice bazate pe trecut, aproape egale, soarta lui Putin fiind o loterie. Dar în acest scenariu, ce se întâmplă cu Putin este mai puțin relevant pentru noi toți. Personal, nu mi-e clar dacă nu cumva o preluare a puterii de către o instituție militară ar conduce, de fapt, la o escaladare a războiului: „Trebuie să câștigăm, orice-ar fi și orice-ar trebui să facem!”

Din fericire nu e o regulă că militarii de carieră, prin definiție, doresc războaie. Franco a câștigat războiul civil din Spania în perioada interbelică după care, aproape imediat, a refuzat ani și ani de zile să-și introducă țara în al doilea război mondial, deși atât Axa cât și Aliații îi făcuseră numeroase oferte. Pe baza unui calcul pe care militarii sau ofițerii de intelligence ruși l-ar putea emula într-o epocă post-Putin, dictatorul-militar-de-carieră spaniol estimase că țara sa nu e pregătită și că, de fapt, pacea e preferabilă. Asupra acestei dileme, pe care o voi denumi „dilema lui Franco”, voi reveni la final.

Rusia se democratizează

Acest scenariu ar trebui să fie interesant pentru Putin, întrucât îi asigură cea mai mare șansă de supraviețuire. În 60% din cazuri, înlocuirea unei dictaturi personale cu o democrație duce la o pensionare liniștită și în libertate a fostului dictator, în alte 23% din cazuri pensionarea având loc în afara țării, adică în exil. Doar în 6% din cazuri (ex.: Ceaușescu) regimul democratic îl execută pe (fostul) dictator, într-un alt caz din zece respectivul dictator îndreptându-se spre o celulă de închisoare.

Însă, conform FGW, dacă un regim personal se prăbușește, există o probabilitate de 38% să-i urmeze o democrație, în celelalte 62% din cazuri el fiind substituit de unul militar. Probabilitatea ca Rusia post-Putin să fie o democrație e aproape de două ori mai mică decât cea ca, la 1 noaptea ora României peste câteva săptămâni sau luni, câteva figuri sobre în uniforme bucșite cu medalii să anunțe ieșirea lui Putin din scenă și trecerea țării într-o interminabilă stare de urgență.

Regimul rezilient

Imaginea din spatele acestei sintagme arată astfel: regimul lui Putin și definit de Putin rezistă șocurilor provocate de război. Un tratat de pace se definitivează în lunile următoare. Putin moare înainte de încheierea acestui tratat sau la ani mulți după. Dar regimul nu se schimbă, Putin fiind înlocuit de un Putin 2.0, cu schimbări mici de substanță în ceea ce privește relația Rusiei cu lumea.

Acest scenariu este cel mai probabil la prima vedere, pentru că nu are dramatism. El nu conține scenarii fantastice (lovituri de stat, război civil, asasinat) sau miraculoase (apariția bruscă și de succes a unei Rusii democratice). De asemenea, el pare să ia în calcul elemente specifice Rusiei. Fără a vorbi mult despre istorie, să observăm doar că zeci sau sute de mii de ruși care ar fi putut contribui la democratizarea țării au migrat de la începerea războiului și până acum, mărind stabilitatea regimului actual și controlul său asupra societății.

Conform datelor, însă, reziliența Rusiei poate fi pusă sub semnul întrebării. Matematic vorbind și chiar excluzând războiul, regimul și-a mâncat mălaiul. Cum așa?

Conform FGW, durata mediană a unei dictaturi personale este de 8 ani.

Putin conduce Rusia de 10 ani fără întrerupere, valoare atinsă pe 7 mai 2022.

Conform FGW, durata medie a unui tip de regim este de 23 de ani.

Tot pe 7 mai, se vor împlini 22 de ani de când Rusia a făcut semi-oficial trecerea de la o democrație bazată pe alegeri reale (epoca Elțîn) la una de suprafață, de tip personal (epoca Putin).

Ideea unui Putin atotputernic pe model nord-coreean, dominând Rusia peste un deceniu, este posibilă dar improbabilă.

Putin nu mai are timp

1. Probabilitatea ca după Putin să urmeze o democrație este limitată. Putem visa cu toții la asta, dar să nu ne așteptăm neapărat ca aceste vise să devină realitate. Pentru întrupare ele necesită un efort colosal de propagandă, muncă și susținere post-Putin/post-totalitarism din partea lumii euroatlantice, un efort ce trebuie să evite erorile și pașii greșiți din anii ’90, când au fost circumstanțe similare.

Nu e clar în ce măsură în Rusia există cărămizile sociale necesare pentru a construi așa ceva sau în ce măsură adoptarea unui asemenea sistem nu ar părea – unei mari părți a populației – o (nouă) înfrângere în fața Vestului.

2. Lipsa de lideri potențiali pentru epoca post-Putin nu e întâmplătoare. Conform FGW, regimul durează de prea mult timp – la fel ca Putin însuși. De altfel, în planul resurselor umane, sistemul e epuizat. Medvedev – „puștanul” găștii de la Kremlin – are 56 de ani. (Prin contrast Navalnîi are 45, iar Zelenski 44).

În mod surprinzător, în timp ce scriam acest articol am găsit o idee similară la Igor Girkin. Probabil cât se poate de diferit de mine și de tine ca valori, Girkin este un naționalist rus care a jucat un rol vital în luptele din Donbas din 2014 și ale cărui conexiuni cu serviciile speciale ruse sunt vehiculate dar niciodată asumate.

La începutul lui mai, Girkin scria pe Telegram: „Din 1991 și până acum, Federația Rusă e blocată între Refacerea Rusiei Istorice și Prăbușirea Totală [majusculele aparțin lui Girkin]. Acest blocaj a dat naștere unui strat de dimensiuni homerice de paraziți/oficiali ai statului, care nu pot exista decât în această ‘incertitudine’. (…) Organismul este mai degrabă viu decât mort, dar incapabil să se elibereze de acești paraziți (…) În orice caz, acest război – care de fapt a început odată cu ocuparea Crimeii – va încheia această perioadă în mod inevitabil. Rusia se va ridica sau se va prăbuși într-o serie de războaie civile cu consecințe catastrofale, mult mai grave decât prăbușirea URSS. În oricare din situații, cea mai mare parte din acest strat semi-conștient de ‘bacterii’, adică așa-zisa elită rusă [Girkin nu se referă la artă și cultură ci la elita politico-economico-militară din jurul lui Putin] e condamnată la distrugere și moarte.”

Girkin nu e o voce în pustiu ci reprezintă segmente influente din spațiul serviciilor secrete, al veteranilor armatei și al societății ca atare. Extrem de ucrainofobi și de asemenea anti-occidentali, acești oameni sunt furioși pe corupție și pe inegalitățile economice generate de aceasta – te rog să observi folosirea repetată de către Girkin a unor termeni dezumanizanți, ce provin din biologie, pentru a face referire la conducerea Rusiei. Pentru aceste grupuri, războiul actual e momentul optim pentru a „curăța” întreaga scenă, cu Putin cu tot.

Adică, în termenii cercetării statistice FGW, pentru a schimba un tip de regim autoritar cu altul.

3. De vreme ce democratizarea este improbabilă, iar continuitatea regimului este sub semnul întrebării, opinia publică din Rusia este în mod autentic importantă. Propaganda zilnică, mai degrabă furibundă, din mass-media rusească, face un rău ireparabil lui Putin, mărind așteptările societății ruse cu privire la război și de fapt făcând jocurile taberei reprezentate de Girkin.

Fiecare clipă în care războiul nu se încheie cu o victorie răsunătoare costă regimul actual, accelerând forța naționaliștilor („de ce n-am câștigat încă?”) și pe cea a taberei pro-pace („de ce luptăm încă?”). O declarare chiar unilaterală a victoriei acum ar putea salva Putin sau regimul croit în jurul lui. Altfel, conform datelor FGW, pare implacabil ca atât Putin cât și sistemul pe care l-a pus la punct să dispară din peisaj. „Dilema lui Franco”, la care făceam referire mai devreme, este dacă noii deținători ai puterii vor vorbi același limbaj ca Girkin – ce dorește alocarea a și mai multe resurse către război – sau dacă se vor lovi de rezistența față de conflict, rezistență ce se clădește în fundal.

Surse

„Autocratic Breakdown and Regime Transitions: A New Data Set”, Erica Frantz, Barbara Geddes și Joseph Wright, Perspectives on Politics, p.313-331, Iunie 2014, Vol. 12, No. 2.

Textul lui Girkin

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...