Elena Stancu & Cosmin Bumbuț, despre cauzele migrației: ,,În Spania am cunoscut o femeie care lucra la căpșuni, pentru că după ce soțul ei a murit de cancer, ea a rămas cu datoriile făcute în perioada în care cumpăra citostatice”

Dana Coțovanu

Oamenii faini

03/04/2026

Peste 3 milioane de români cu acte și locuință trăiesc peste granițe, conform datelor Eurostat. Sunt femeile care au fugit de violența de acasă, minore care devin mame, copii afectați de rasism și sărăcie, tați departe de familii. Românii care au căutat o viață mai bună decât cea de-acasă.

„Migrația are legătură și cu sărăcia, și cu lipsa accesului la educație”, spune Elena Stancu, alături de Cosmin Bumbuț, fondatorii Teleleu.

În 1 ianuarie 2019, Elena și Cosmin plecau cu autorulota pe autostrăzile Europei. Începeau proiectul „PLECAT”. Au urmat 6 ani și jumătate în 12 țări din Vestul Europei, timp în care au documentat povești despre muncitorii români care lucrează în agricultură din Anglia, Germania și Spania, despre româncele care îngrijesc bătrâni în Italia, bărbații români care lucrează în construcții în Belgia, dar și scrutinurile politice ale României, în diaspora, din 2020, 2024 și 2025.

Elena și Cosmin au acordat un interviu pentru PressOne despre ce ne mai poate bucura în România, cine sunt, de fapt, eroii țării, cum putem să construim sentimentul de comunitate, dar și care sunt cauzele migrației.

PressOne: Cum se simte România acum în comparație cu cea din 2019, când ați plecat?

Elena Stancu: Noi avem o perspectiva mai optimistă. Faptul ca am plecat fără Schengen și fără autostradă și ne-am întors pe autostradă, în spațiul Schengen este o schimbare uriașă.

Dincolo de schimbările evidente, simțim că societatea și orașele s-au schimbat. Am avut percepția asta și în Craiova, unde, când am venit, am nimerit la celebrul Târg de Crăciun, care, sigur, e groaznic și aglomerează orașul, dar înseamnă și dezvoltare, pentru că a adus turiști, a adus bani.

Mai sunt schimbările din sistemul medical, de exemplu, părinții mei și sora mea sunt medici și atunci probabil că sunt mai atentă la schimbările acestea. Ei spun că, de când le-au crescut veniturile, lucrurile funcționează mai bine. Sora mea lucrează într-un spital nou unde are condiții mai bune decât cele de la rezidențiat. Sigur că asta nu reflectă întregul sistem medical, el are în continuare probleme mari.

PressOne: Ați simțit susținerea celor de acasă pentru proiectul ,,PLECAT”?

Elena Stancu: A contat foarte mult sprijinul cititorilor noștri care primesc în fiecare lună de la noi o vedere și o scrisoare. Încă de când ne-am mutat în autorulotă, acum 13 ani, proiectul s-a bazat mult pe sprijinul lor.

Cum jumătate dintre abonații noștri la vederi trăiesc în diaspora, ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am început proiectul: am realizat că, dacă atât de mulți cititori ai unei platforme de jurnalism românesc trăiesc în afara țării, atunci această comunitate este relevantă pentru România și trebuie documentată.

Sprijinul primit nu a fost doar financiar, ci și de expertiză. În fiecare țară, românii de acolo ne explicau cum funcționează societatea, niște chestiuni de nuanță. Plus că în toate țările în care am fost, românii ne-au primit să ne spălăm hainele la ei acasă sau ne-au ajutat să primim un pachet, lucruri care nu par importante, dar când trăiești într-o autorulotă și ești în Europa sunt esențiale.

PressOne: Știu că unele povești scrise de voi au primit și critici. De unde simțiți că au venit comentariile negative ale românilor, având în vedere vulnerabilitatea vieților arătate?

Elena Stancu: Social media și Facebook-ul, mai ales, promovează foarte mult conflictul și ura. În 2019, când am plecat, ne-a izbit foarte tare ura asta și n-am știut cum să o gestionăm. Dacă la început, când ceream acordul unei persoane să apară într-un material, întrebarea era simplă: ,,Ești de acord să facem un material despre tine, să ne acorzi acest interviu care va fi publicat pe Hotnews și pe site-ul nostru, iar la sfârșitul proiectului, poate, într-o carte?” Acum, întrebarea s-a schimbat în ,,Ești de acord să facem un material despre tine și în felul acesta să te expui urii și stigmei din social media?”

Cel mai simplu exemplu pe care ți-l dau: un cuplu de lesbiene plecat în Anglia ca să se poată căsători. Am avut aceste discuții cu ele și ai putea crede că oamenii ar fi înclinați să spună ,,nu” la întrebarea noastră, dar pentru că noi purtam aceste conversații, răspunsul care rezulta era că nu poți aduce schimbare socială și de mentalitate în România fără să te expui, să arăți că astfel de povești există. Doar așa oamenii din țară văd provocările acestui cuplu, că avem acest exemplu. Ele în România nu puteau să-și facă un credit împreună, nu puteau să-și ia un apartament, nu aveau drept de decizie medicală.

PressOne: Cum îți explici că unele dintre subiectele documentate stârneau astfel de reacții?

Elena Stancu: Cred că ține foarte mult de traumele noastre transgeneraționale, de frustrările noastre și, într-o mare măsură, de patriarhat și clasicism. Spun patriarhat pentru că atunci când scriam despre o femeie care fie lucra la căpșuni, fie era badantă, ura era mai mare pentru că era o femeie și pentru că era sexualizată. Comentarii erau de genul: ,,De ce a plecat în străinătate și și-a lăsat copiii în țară?”

O altă problemă este clasicismul de care suferă multă lume din bula noastră, inclusiv în diaspora sunt migranți care nu vor să se identifice cu ceilalți migranți care fac joburile grele, care lucrează în curățenie, în construcții, în agricultură.

Am publicat un material pe tema asta, ,,Cine merită să facă parte din diaspora”, pornit de la comentarii care spuneau ,,muncitorii sezonieri nu sunt diaspora”. Păi cum nu sunt diaspora atâta timp cât ei au o rezidență pe teritoriul unei alte țări și muncesc acolo. Diaspora e formată și din medici, cercetători, dar și muncitori în construcții, sezonieri în agricultură. Materialele noastre au deschis foarte multe dialoguri; am primit sute de comentarii de la badante care își împărtășeau experiențele de victime ale violenței domestice. Am aflat cu stupoare, făcând interviuri, că foarte multe badante, pentru a scăpa dintr-o relație abuzivă, a fost nevoite să plece să lucreze în străinătate. A fost o temă recurentă întâlnită în timpul interviurilor și s-a confirmat prin comentariile primite.

PressOne: Unde crezi că a eșuat societatea românească, de vreme ce atât de multe femei ajung să-și petreacă a doua parte din viață în diaspora?

Elena Stancu: Migrația are legătură cu sărăcia și cu lipsa accesului la educație. Dacă mergi în câmpurile din Europa o să întâlnești muncitori sezonieri români care au doar opt clase și, când îi întrebam de ce au abandonat școala în clasa a VIII-a, răspunsul permanent era că nu și-au permis transportul până în orașul sau satul unde era liceul.

Migrația are legătură și cu mamele minore; are legătură cu discriminarea și cu rasismul din România, iar în ce le privește pe femei greutatea în viața de familie e foarte mult pe umerii lor. Ele trebuie să fie în același timp mame, de multe ori trebuie să-și salveze familiile care se confruntă cu dificultăți financiare extrem de nedrepte, asta apropo de sistem.

Multe femei ne spuneau că au fost nevoite să plece din țară ca să-și acopere datoriile, ratele la electrocasnice. În Spania am cunoscut o femeie care lucra la căpșuni, pentru că după ce soțul ei a murit de cancer, ea a rămas cu datoriile făcute în perioada în care cumpăra citostatice. Femeia s-a împrumutat de bani ca să facă rost de aceste medicamente care lipseau din spitale; soțul ei a murit și iat-o lucrând în Spania ca să-și acopere datoriile pentru medicamente.

Am cunoscut o tânără romă care nu fusese niciodată la școală; nu știa să scrie și să citească, pentru că atunci când părinții ei au vrut să o ducă la școală, învățătorul i-a spus ,,voi, ăștia, romii, sunteți proști, nu sunteți buni la școală”; aşa că ea a rămas în afara sistemului. Primul copil l-a născut la 16 ani, iar la 20 de ani avea deja trei copii; iar ea plecase în Spania să strângă bani să-și tragă curent electric și apă în casă. Astea sunt niște eșecuri sistemice.

Iar o altă problemă este vulnerabilitatea femeilor în fața abuzurilor și exploatării sexuale, pentru că foarte multe badante ne-au povestit că au fost hărțuite și agresate sexual.

PressOne: Ce diferențe vedeți între adolescenții rămași acasă fără părinți și cei care pleacă în Vest la studii, tot fără sprijinul direct al familiei, rămasă acasă?

Elena Stancu: În urma experiențelor avute cu tinerii studenți, eu o să mai introduc o categorie care e importantă; tinerii care au crescut sau s-au născut în diaspora - a doua generație, acești tineri se confruntă cu crize identitare. Faptul că ei au crescut între două culturi în care încearcă să se obișnuiască; adică identitatea lor este de români, dar, în același timp, limba, istoria pe care au studiat-o, este a țării respective. Ei nu cunosc istoria, geografia României pentru ca nu au studiat-o la școală. Acești tineri ni se par extrem de importanți, pentru că o parte dintre ei se agață de tot felul de simboluri românești atunci când se confruntă cu această criză de identitate.

De exemplu, în Italia am urmărit un grup de tineri de 20–25 de ani, fie născuți, fie crescuți de mici acolo. Ei când mergeau să colinde o făceau în limba română, dar la repetiții vorbeau între ei în italiană. Unii dintre ei vorbeau foarte greu românește și cântau niște colinde din acestea, cu cuvinte arhaice, pe care nu le înțelegeau; dar erau extrem de simpatici.

În interviuri, ne-au spus că s-au confruntat cu situații care le-au provocat rușine de identitatea lor de români. Faptul că au fost bullied (n.r. intimidați, agresați) la școală sau că se spunea la televizor că românii fură; faptul că se simțeau umiliți din cauză că mamele lor lucrau la curățenie, iar acum ajunseseră la o vârstă în care își asumau identitatea românească, și poate mai aveau o ie, un brâu moștenit de la bunica, un costum popular pe care-l îmbrăcau. Asta a făcut ca imaginile lui Cosmin, cu acești tineri îmbrăcați în costume populare, din articolul de pe 31 decembrie 2024, publicat într-un context politic și social foarte tensionat, să atraga foarte multe critici de tipul ,,iată-i, suveraniștii!”

PressOne: Simți o confiscare a simbolurilor naționale de partidele de extremă dreaptă?

Elena Stancu: Orice fel de simbol național a fost confiscat de grupul Dianei Soșoacă, nu doar de AUR, iar oamenii au pierdut niște nuanțe. Cei din bula noastră detestă atât de mult zona asta, au avut aceste reacții care sufocau și negau identitatea unor tineri care se confruntau cu aceste crize identitare. Să privim, totuși, lucrurile în context: acești tineri locuiesc în Italia, o țară plină de simboluri naționale care își exprimă identitatea națională peste tot, de la mâncare, muzică până la steagul național și cel regional.

PressOne: Care e cel mai frumos lucru descoperit la poveștile din afară?

Elena Stancu: Faptul că am descoperit cine sunt eroii noștri. În presa din România a fost întotdeauna această binaritate: migranții buni și migranții răi, care a fost foarte proastă pentru noi toți și ne-a făcut să înțelegem foarte puțin din migrație; pentru că nu există migranți buni și migranți răi și nu există români care ne fac mândri și români care ne fac să ne fie rușine că suntem români.

Din punctul nostru de vedere, eroii diasporei sunt Geo, acest rom căldărar care a fost însurat de părinții lui la 12 ani cu o fată de 13 și care a învățat franceza lucrând în Franța, unde a cerșit și a căutat fier vechi la groapa de gunoi; a lucrat și în Anglia, ca șofer la Amazon; și în Germania, iar în final s-a stabilit în Belgia, unde lucrează ca zugrav și unde a închiriat o casă, iar copiii lui vorbesc acum patru limbi: franceză, română, rromani și engleză. El e unul dintre eroii noștri.

Eroii noștri sunt badantele care nu doar că s-au salvat singure din relații abuzive, dar au întreținut o întreagă generație de copii care au putut să meargă la universitate. Eroi sunt muncitorii în construcții, pe care i-am cunoscut în Belgia, și care și au sprijinit copiii și părinții, pentru că foarte mulți dintre cei întâlniți în străinătate, de fapt sprijineau patru generații: pe ei, soțiile lor, copiii lor, părinții lor și uneori chiar și bunicii. Atunci cred că astea sunt cele mai pozitive și frumoase povești pe care le-am descoperit.

Expoziția „PLECAT” se poate vedea la București la MNAC, apoi la Iași și Pitești.