Despre obsesia românilor pentru „fake luxury”, piața imobiliară și detalii după care să te uiți când îți cauți o casă. Arhitectul Andrei Chirițoiu: „Mulți amenajează mai întâi pentru musafiri și abia la final pentru fericirea proprie”

Ana Tepșanu

Colaborator

Andrei Chirițoiu este unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut români care vorbesc despre design și piața imobiliară.

Într-un interviu PressOne, Andrei explică de ce oamenii nu cumpără doar metri pătrați, cum ajunge locuința să devină o formă de validare socială și de ce „adevăratul lux” nu are legătură cu opulența, ci mai mult cu liniștea, lumina naturală și intimitatea. 

La 32 de ani, arhitectul și creatorul de conținut a strâns o comunitate de peste 110.000 de followers pe Instagram și peste 170.000 pe TikTok, unde a devenit cunoscut pentru comentariile sale ironice despre piața imobiliară din România, dar și despre modurile în care românii se raportează la ideea de „acasă”. 

Andrei este unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut români care vorbesc despre design și piața imobiliară. Foto: arhivă personală

Originar din Slatina și mutat în Capitală din 2012, unde a terminat Facultatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Chirițoiu a început să lucreze încă din vremea studenției, când făcea randări 3D și design interior pe platforme de freelancing.

„În 2018 am terminat facultatea și de atunci sunt arhitect full time. (...) Sunt arhitect cu drept de semnătură și practic meseria asta în fiecare zi”, spune el. 

Imobiliare cu WC în living și duș pe balcon: „Oamenii au rezonat și pentru că umorul dezarmează”

Content online a început să facă prin 2020, în pandemie. „Întâi YouTube, apoi TikTok în paralel, dar în forma actuală, să zicem «design related», pe contul actual, primul video este postat pe 2 februarie 2023.”

A plecat de la nevoia de a fi auzit și de a împărtăși gânduri și idei în mediul virtual, sau, spune ironic, din „nevoia de validare”. 

„Evident că am văzut de-a lungul timpului o grămadă de lucruri absurde în zona designului și a imobiliarelor (WC în living și duș pe balcon sunt doar câteva dintre ele), dar nu m-am apucat să fac content în direcția asta cu vreo dorință de schimbare. Aș fi ipocrit să susțin așa ceva. Un singur lucru mi-am dorit odată ce am început: să fac domeniul un pic mai digerabil și mai accesibil și să îl scot de sub această pătură de elitism”, spune Andrei Chirițoiu. 

„Cred că multă lume s-a regăsit în situațiile pe care le prezint și cred că oamenii au rezonat și pentru că umorul dezarmează. Dacă îi spui cuiva direct că apartamentul lui are probleme, s-ar putea să se supere. Dacă râde întâi și abia apoi începe să observe singur lucrurile, efectul este complet diferit.”

În discuția de mai jos, Andrei Chirițoiu povestește despre cele mai mari iluzii din marketingul imobiliar românesc, greșelile pe care cumpărătorii le ignoră atunci când aleg un apartament, cât și despre obsesia pentru „luxul” de suprafață sau ce spune sufrageria românului despre societatea în care trăim.

Centrul lumii din Satul Tăușeni. Undeva în Câmpia Transilvaniei

La nici un ceas de orașul Cluj pătrunzi într-un spațiu paralel, un univers de sine stătător. E o zonă situată între râurile Someș și Mureș. I se spune Câmpia Transilvaniei, însă nu seamănă cu o întindere plată ca-n palmă, așa cum ne imaginăm de obicei o câmpie în adevăratul sens al cuvântului.

Alina Șerban, actriță, regizoare și activistă romă: „Chiar și pentru mine pare ca o poveste a altcuiva”

Într-un interviu pentru Vocativ, Alina Șerban vorbește despre cum educația i-a fost singura șansă reală într-un parcurs marcat de sărăcie și discriminare și despre oamenii care au susținut-o când nu mai avea nimic.

„Un apartament este promisiunea unei vieți”

PressOne: Piața imobiliară a explodat în ultimii ani, într-o perioadă cu multă instabilitate economică și anxietate legată de bani. Tu cum o vezi în momentul ăsta?

Andrei Chirițoiu: Cred că piața traversează o perioadă cel puțin interesantă. După anii de creșteri accelerate și mult entuziasm, oamenii au devenit mai atenți și mai calculați. Există mai multă prudență, mai ales în contextul economic actual. Nu cred că vom vedea scenarii extreme (sau cine știe, la cât de instabilă e planeta din punct de vedere geopolitic, te poți aștepta la orice), dar cred că oamenii au început să pună mai multe întrebări și asta este foarte sănătos. 

Un disclaimer foarte important: sunt un om de pe internet care se întâmplă să fie arhitect și să aibă și un public. Nu sunt nici guru, nici vreo autoritate și nu dețin adevărul absolut. Am încercat să spun asta de fiecare dată când am avut ocazia în mediul public. Nu știe nimeni ce se va întâmpla cu adevărat cu piața imobiliară sau cu contextul socio-politic și economic global. Cine spune că știe exact și face pronosticuri, minte.

Din experiența ta, ce caută românii atunci când cumpără un apartament? Ce îi atrage cel mai mult?

Un apartament nu este niciodată doar un apartament, este promisiunea unei vieți. Oamenii nu cumpără pereți, cumpără locuri în care se vor crea amintiri. Este ceva atât de personal și particular, încât mi-ar fi imposibil să presupun ce caută oamenii și să am și pretenția că aș putea ști exact. O să-mi dau, totuși, cu părerea, că de ce nu, oricum fac asta zilnic. 

Probabil caută stabilitate în toate formele ei și, mai pragmatic de atât, locația rămâne în continuare foarte importantă.

Care sunt cele mai mari minciuni din marketingul imobiliar românesc?

Nu le poți categorisi niciodată drept „cele mai mari”, pentru că cea mai mare de azi s-ar putea să nu mai fie cea mai mare de mâine. Arunc așa, din instinct, ceva ce îmi vine la prima mână:

Atunci când mergem să vedem un apartament împreună cu un agent sau un dezvoltator, la ce ar trebui să fim atenți, dincolo de „poze frumoase” și finisaje?

La șobolani. Glumesc. Ce este bine de reținut este că detaliile importante sunt aproape întotdeauna cele mai puțin spectaculoase. La prima mână aș spune: orientare, lumină naturală, zgomot, distanțele dintre spații și relația cu exteriorul. Dacă intrăm mai detaliat în poveste, este vital să discutăm despre structură, risc seismic (dacă este un bloc vechi) și, evident, instalații.

„Un spațiu nu e o fotografie statică”

Care sunt detaliile pe care cumpărătorii le ignoră aproape mereu, deși le vor afecta viața de zi cu zi?

Cred că una dintre cele mai mari probleme este că oamenii cumpără apartamente ca pe niște obiecte și nu ca pe niște experiențe spațiale. Primul lucru este orientarea cardinală și comportamentul luminii naturale. Oamenii întreabă foarte rar cum bate soarele aici la 8 dimineața? Dar la 6 seara vara? De multe ori intră într-un apartament într-o singură zi, la o singură oră, și iau decizia. Un spațiu nu e o fotografie statică. 

De exemplu, un apartament orientat exclusiv spre nord poate avea o lumină foarte uniformă și plăcută pentru lucru, dar poate deveni rece psihologic pentru locuire. Un apartament orientat spre vest poate părea extraordinar dacă îl vezi doar în lumina caldă de apus. 

Un alt lucru destul de ignorat este raportul dintre structură și compartimentare. Mulți oameni văd un living mare și spun: „Perfect”. Dar foarte puțini se uită unde sunt stâlpii, grinzile sau pereții care nu pot fi modificați. În arhitectură există o diferență foarte mare între suprafață și suprafață utilizabilă. Poți avea două apartamente de aceeași dimensiune și unul să pară cu 20–30% mai mare decât celălalt, doar prin modul în care este organizat. Există apartamente unde pierzi metri întregi în holuri inutile, în colțuri reziduale sau în spații greu mobilabile. 

Apoi, profunzimea spațiului și raportul dintre înălțime, lățime și adâncime sunt foarte importante. Poți avea un living de 35 m² care se simte îngust și obositor și unul de 25 m² care pare aerisit și generos. Creierul nu percepe doar suprafață, percepe proporții, perspective și relații între volume. 

Și ultimul lucru, dar cu siguranță nu cel din urmă: spațiile de depozitare. Importanța lor este de foarte multe ori ignorată sau subestimată.

Dacă un tânăr își caută acum prima locuință, care sunt cele trei lucruri pe care ar trebui să le prioritizeze înainte de orice?

Când vine vorba de chirii, ce întrebări ar trebui să punem înainte să închiriem un spațiu?

Din nou, foarte important: care este costul real al locuirii? Cum sunt vecinii? De ce a plecat fostul chiriaș? Mai lași și tu, șefule, 50 de euro la chirie?

Și dacă tot suntem la acest capitol, pare că și chiriile au explodat atât în București, cât și în orașele mari din țară (cum ar fi Cluj, spre exemplu). Există ceva ce putem face la acest capitol, astfel încât să alegem cea mai bună variantă de închiriere?

Foarte mulți oameni aleg un apartament mai mare, mai nou sau mai spectaculos, dar aflat foarte departe de locurile în care își petrec timpul. Iar apoi ajung să piardă două ore pe zi în trafic. Dacă privești lucrurile dintr-o perspectivă mai pragmatică, orașul este și el parte din locuința ta. Nu locuiești doar între cei patru pereți, locuiești și în traseul dintre casă și restul vieții tale. Aș evita cartierele „vedetă”. 

Există efecte de modă și în imobiliare. Uneori oamenii caută toți în aceleași două-trei zone și ignoră locuri care pot oferi o calitate a vieții foarte bună, la costuri mai echilibrate. Și hai să fim serioși, de câte ori pe lună te duci de fapt să mănânci Ras Asfour la restaurantul de la parterul blocului? Știm cu toții că noaptea tot shaorma îți comanzi. Arhitectura și locuirea sunt foarte interesante pentru că, în final, nu cumpărăm sau închiriem doar spațiu. 

Cumpărăm timp, rutină și liniște.

„Adevăratul lux este foarte rar strident”

Care este diferența dintre un apartament „de lux” și unul gândit cu adevărat bine pentru locuit? De unde crezi că vine obsesia asta pentru opulență și „fake luxury”?

Un apartament „de lux”, cel puțin în versiunea pe care o vedem foarte des la noi, înseamnă de multe ori marmură peste tot, profile aurii, candelabre mari, suprafețe lucioase și materiale care încearcă să transmită imediat ideea de statut. Paradoxul este că adevăratul lux este foarte rar strident. Un apartament gândit cu adevărat bine funcționează aproape invers. Uneori nici nu observi imediat de ce te simți bine în el. Observi după o lună, după șase luni, după un an. Are lumină naturală bună, proporții echilibrate, spații de depozitare, aer curat și intimitate.

Legat de fake luxury, este destul de simplu: ăștia suntem, așa e România, trebuie să impresionezi musafirii. Oamenii tind să cumpere lucruri care comunică valoare mai repede decât lucruri care oferă valoare. Nu am avut acces la foarte multe lucruri atât de mult timp, iar locuința a devenit o declarație socială, o formă de a spune „am reușit”. 

Sunt dușmanii invidioși pe tine că respiri aer curat? Niciodată. Dar că ai canapele Versace? Posibil. Plus că ce să faci tu cu spațiile de depozitare? Să ții lucrurile ascunse? Păi ele trebuie să fie toate la vedere.

Tu vorbești des despre faptul că spațiile ne influențează psihic. Ce anume dintr-o locuință ne afectează mai mult decât credem?

Raportul dintre ordine și dezordine vizuală. Există spații care te liniștesc și spații care te obosesc fără să înțelegi exact de ce. Cred că una dintre marile iluzii este că noi influențăm spațiile mai mult decât ne influențează ele pe noi. Avem senzația că intrăm într-o casă, ne punem lucrurile în ea și gata, ea devine decorul vieții noastre. În realitate, relația este cel puțin reciprocă. Noi construim spațiile, iar apoi spațiile încep să ne construiască pe noi.

De ce unele case „se simt bine”, iar altele te obosesc aproape imediat? Ce greșeli fac oamenii cel mai des când își mobilează sau își amenajează casa?

E interesant, pentru că în arhitectură există ideea aceasta că un spațiu poate avea aproape un ritm propriu. Nu foarte diferit de muzică. Dacă totul este prea înghesuit, prea fragmentat sau prea agresiv vizual, cu materiale care concurează între ele, apare un fel de zgomot tăcut.

Relația dintre volume și proporțiile acestora este extrem de importantă. Mă repet, dar cred că este relevant: petrecem atât de mult timp în interiorul unor spații, încât la un moment dat, inevitabil, și ele încep să locuiască în noi.

„Uneori ne preocupă mai mult cum suntem văzuți decât cum ne simțim”

Ți se pare că românii au devenit mai atenți la confort și funcționalitate sau încă amenajează mult în baza unor trend-uri?

Cred că românii au devenit mai atenți la confort, dar încă amenajăm destul de mult pentru imagine și validare. Se vede o schimbare: oamenii întreabă mai des despre lumină naturală, funcționalitate sau spații de depozitare, dar în același timp încă există tendința de a copia trenduri fără să ne întrebăm dacă sunt pentru noi.

Ce crezi că spune sufrageria românului despre societatea românească de azi?

Cred că se vede la foarte mulți oameni că amenajează mai întâi pentru musafiri și pentru rude și abia la final pentru confortul și fericirea proprie. Este puțin tragicomic: camera în care îți petreci poate mii de ore ajunge uneori să fie gândită pentru oamenii care vin de câteva ori pe an. Și cred că spune ceva destul de interesant despre noi ca societate: uneori ne preocupă mai mult cum suntem văzuți decât cum ne simțim.

„Avem nevoie de mai mult spațiu public de calitate”

Dacă ne uităm la București, vedem un oraș construit haotic, aglomerat și foarte obositor vizual. Care crezi că sunt cele mai mari probleme și, de fapt, ce soluții ți-ar plăcea să fie implementate?

Cred că problema principală este dată de faptul că orașul s-a dezvoltat foarte mult prin acumulare: o clădire aici, una acolo, o intervenție punctuală, o excepție, încă o excepție. Nu mai este doar despre trafic sau densitate, este despre faptul că orașul pare că îți cere permanent atenția. 

Cred că avem nevoie de mai mult spațiu public de calitate, mai multă vegetație reală și mai puține zone construite exclusiv în jurul mașinii. Aș vrea să văd cartiere gândite mai mult în jurul omului și a vieții de zi cu zi: trotuare mai bune, trasee pietonale, spații unde oamenii chiar își doresc să stea.

Cred că orașele bune nu sunt cele în care ajungi repede din punctul A în punctul B. Sunt cele în care îți vine să te oprești între A și B.

Cum crezi că oamenii obișnuiți pot contribui la schimbarea orașului în care trăiesc?

Cred că oamenii subestimează foarte mult puterea lucrurilor mici. Avem impresia că un oraș se schimbă doar prin proiecte uriașe, dar de multe ori începe prin schimbarea felului în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Orașul nu este doar ceva prin care trecem, este ceva ce folosim și validăm în fiecare zi. Când începem să cerem trotuare mai bune, mai mult spațiu public, mai multă vegetație sau pur și simplu refuzăm să normalizăm lucrurile făcute prost, începem deja să schimbăm ceva.

Cred că orașele sunt o oglindă colectivă și ajung să arate foarte mult cât de mult acceptăm și cât de mult ne pasă.

„Noi, românii, vom căuta aproape întotdeauna sentimentul de apartenență”

Ce reacții ai primit de la dezvoltatori sau oameni din industrie după videoclipurile tale? Au existat momente în care ai fost presat sau atacat? 

În 95% din cazuri reacțiile sunt surprinzător de pozitive, inclusiv din partea persoanelor ale căror videoclipuri sau proprietăți le comentez. Cred că foarte mulți merg pe principiul că nu există publicitate negativă și, atât timp cât videoclipurile mele ajung la un public mult mai mare, implicit și proprietățile respective sunt văzute de mai mulți oameni. În plus, cred că majoritatea înțeleg că ceea ce fac nu este un atac asupra unei persoane, ci mai degrabă o observație asupra unor situații sau fenomene care uneori devin absurde. 

Există și acel 5% de reacții mai puțin fericite sau mici presiuni, dar sincer nu sunt lucruri asupra cărora îmi consum energia. În momentul în care expui ceva public și ai o opinie, este normal să existe și oameni care nu sunt de acord.

Din tot ce ai văzut până acum în acest domeniu, care ar fi cele mai importante lecții sau lucruri pe care le-ai învățat despre români?

Cred că noi, românii, vom căuta aproape întotdeauna sentimentul de apartenență și cred că lucrul acesta se reflectă foarte mult în comportamentul nostru. Fie că vorbim despre nevoia de a ne alinia unor standarde impuse de societate, fie pur și simplu despre dorința de a simți că locul în care suntem este locul nostru. 

Am mai învățat că avem o relație destul de specială cu locuirea. De foarte multe ori nu construim sau amenajăm pentru prezent, ci pentru o versiune idealizată a noastră. Casa devine o promisiune – a unei vieți mai bune, a unei versiuni mai bune a noastră sau a locului în care credem că vrem să ajungem. 

Și poate ultimul lucru pe care l-am învățat este că încă mai avem nevoie de puțin timp ca să ne dăm voie să fim noi. Să ne desprindem puțin de nevoia de validare și să începem să construim spații care vorbesc mai mult despre cine suntem și mai puțin despre cine credem că ar trebui să fim.