Coroana e ținută cu ambele mâini în dreptul pieptului de către rege, al cărui chip are o expresie solemnă, cu privirea îndreptată înainte, spre mulțimea prezentă, dar și spre viitor, parcă într-un mod simbolic.

Elena Bria și povestea unei picturi mari. Atât la propriu, cât și la figurat

Lucian Muntean

Oamenii faini

20/06/2021

Din partea stângă, regina îl privește cu empatie și emoție îmbinată cu bucurie. Cei șase militari aflați în spatele cuplului țin mantia regală, marcați de însemnătatea momentului. Cel care i-a înmânat coroana regelui se retrage cu prudență, făcând câțiva pași în lateral, ținând în mâini perna din catifea vișinie.

Această descriere amănunțită nu e un citat dintr-o carte de istorie și nici o secvență dintr-un film documentar. Paradoxal, acuratețea acestor detalii și stări e redată după 100 de ani doar cu ajutorul unor pete și tușe de culoare: alb, galben, roșu, ocru, albastru și negru, culorile de ulei de pe paleta artistei Elena Bria, născută în 1992 la Chișinău.

Elena a absolvit Academia Imperială de Arte din Sankt-Petersburg, Rusia, în 2018, fiind prima studentă basarabeancă admisă la academie în decursul ultimilor douăzeci de ani.

Ea s-a remarcat la lucrarea de licență pictând tocmai scena de mai sus, „Încoronarea de la Alba-Iulia a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria”.

Omagiul

„Ideea am avut-o încă din 2014, când eram în anul II la academie", povestește Elena.

"Anul absolvirii, 2018, a coincis cu sărbătorirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România şi am ținut foarte mult să marchez într-un fel această dată", adaugă ea.

Regele Ferdinand I şi Regina Maria sunt importanți în istoria românească. Maria este legată de dinastia Romanovilor; era nepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Elena își dorea să îi redea într-o lucrare mare, de 3×4 metri, astfel încât profesorii i-au pus la dispoziție unul dintre cele mai spațioase ateliere din academie, ca să se poată desfășura. Pentru a se documenta, a citit inclusiv jurnalele regelui și reginei:

"Eram interesată de ce sentimente or fi avut regina și regele în acel moment, care erau expresiile de pe chipurile celor din jur, ale celor care asistau la încoronare? Pentru asta am citit diverse articole istorice, inclusiv jurnalele, care chiar dacă nu conțineau explicit detalii referitoare la trăirile lor interioare, ci mai degrabă la program și chestii cotidiene, m-au ajutat să înțeleg într-o anumită măsură starea lor psihologică în acel moment”, spune Elena.

Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați ca suverani ai tuturor românilor pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, ales drept oraș al încoronării datorită importanței sale simbolice pentru istoria românilor, prima capitală a lui Mihai Viteazul, la unirea de la 1600, și locul în care s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Ceremonia încoronării a avut loc în Catedrala Ortodoxă, care a fost ridicată în doar nouă luni.

Reconstituirea

Însă cea mai mare provocare a acestui proiect n-a fost documentarea. Nici măcar pictura propriu-zisă.

A fost punerea în scenă a acelui moment, cu persoane reale din prezent, care i-au folosit drept modele.

Pentru vestimentația personajelor, artista a pregătit toate materialele textile necesare, cât mai asemănătoare cu cele purtate la acel moment. A croit și a cusut personal aceste costume, în lunile dinaintea licenței, pe tot parcursul verii. Și nu au fost puține: rochia reginei, rochiile și costumele invitaților care au participat la eveniment - specifice vremii, inspirate de moda din Franța și Anglia - dar și uniformele militare. Pentru broderia elaborată a mantiei regale a apelat la ajutorul unor croitori specialiști.

Pentru fiecare personaj a pictat lucrări individuale, un fel de schițe premergătoare, care încercau să surprindă postura originală, chiar dacă în ele erau redate chipuri ale modelelor actuale.

„Pentru rege am ales inițial ca model un văr care avea statura similară. Îmbrăcat în uniforma militară, l-am așezat pe un podium pentru a reda perspectiva de jos în sus, pentru a sugera o compoziție mai impunătoare. Trebuia să am în vedere nu numai unde va fi amplasat fiecare personaj, dar și cum vor fi în relație gesturile și privirile lor, toate aceste ritmuri trebuie armonizate pentru a obține o compoziție bună, complexă și pentru a reda într-un mod realist acea scenă", explică Elena.

"De asemenea, trebuia stabilită și tema cromatică, în funcție de starea pe care urma să o transmit, să fie tonalități cromatice potrivite. Apoi, am pictat freza, barba și urechile având un alt model, mai în vârstă decât vărul meu. De asemenea, mâinile. Toate aceste detalii au fost reluate și transpuse ca într-un puzzle, fiind pictate în lucrarea finală, pe pânza de dimensiune 3x4 metri, la care pictam uneori urcată pe un scaun", spune artista.

Viața de artist în Sankt-Petersburg

În Sankt-Petersburg, Elena a ajuns prima oară când avea 18 ani. A urmat un an de pregătire intensă înainte, pentru că la admiterea la Academia Imperială de Arte concurența era acerbă. Printr-un demers instituțional și diplomatic, de parteneriate bilaterale între Rusia și statele membre CSI, a putut candida la concursul de admitere pe un loc ce revenea Republicii Moldova.

În ciuda clișeelor, spune Elena, viața unui artist dedicat se bazează, în primul rând, pe disciplină.

„La Sankt-Petersburg, 90% din timp l-am petrecut în academie", își amintește ea. "Aveam program de studiu între 9 și 18, iar seara urmau alte ore de desen, pictură și compoziție. Adeseori programul se termina noaptea la ora 23.00. A doua zi o luam de la capăt. Mă trezeam zilnic pe la 6 dimineața. La 7 eram deja în atelierul de la academie. Acolo, timp de o oră pur și simplu priveam lucrarea în liniște. Astfel reușeam să intru în atmosfera acea specială și abia apoi începeam să pictez, să continui de unde am rămas.”

La acest ritual îi ținea companie muzica lui Frédéric Chopin, pentru care, mărturisește artista, are o dragoste deosebită.

După primii doi ani de studii, Elena a ales, din anul III, specializarea pictură de șevalet, adică pictură clasică. Era o ultra-specializare, pentru care a studiat intens și anatomia umană. Trebuia să cunoască la perfecție sistemul osos și cel muscular, pentru a înțelege cum funcționează anumite grupe de mușchi și a ști cum redau aceștia un anumit tip de expresie facială, care urmează să fie pictată.

A avut profesori remarcabili: îndrumătorul Vladimir Pesicov la pictură, iar la desen pe pe profesorul Nicolai Blokhin, un reputat artist recunoscut pe plan internațional.

În anii de studii Elena a pictat mult. A făcut un adevărat antrenament, care implica tehnică și compoziții. I-a portretizat pe colegi sau a pictat după modelele de la academie, pentru că ea pictează numai după modele reale, cu care discută, petrece ore bune, beau înainte un ceai. Abia apoi urmează ședința de pictură efectivă.

„În linii mari, am terminat tabloul destul de repede, într-o jumătate de an, și, astfel, mi-am susținut diploma. Tabloul a fost expus cu această ocazie într-o frumoasă sală a instituției, după care a intrat în fondul Academiei Imperiale de Arte din Sankt-Petersburg. Planul meu era să ajungă în România, voiam să o donez Casei Regale din partea academiei, dar nu am reușit. Momentan, tabloul e la Chișinău, la mine. Simt că e pentru România; am refuzat chiar să-l vând în America„, povestește Elena.

Dedicația Elenei se datorează, cu siguranță, și părinților ei, ambii sportivi-campioni. Mama ei, Nadejda Bria, este din 2008 antrenoarea lotului național de biatlon, iar tatăl ei, Petru Bria, a fost fondatorul Federației de Biatlon din Republica Moldova în 1992. Ulterior a fost președintele federației, iar din 2018 este secretarul general.

Când era în anul V, un curator american a fost la Sankt-Petersburg, în vizită la academie, pentru a descoperi tinere talente. A remarcat picturile Elenei și i-a selecționat 80 de tablouri pentru a fi trimise peste ocean.

În 2017, tablourile au participat la două expoziţii în America, iar în 2019 a plecat ea însăși, la invitaţia unei galerii, la care expuneau pictori din Republica Moldova şi din România. Elena a fost plăcut impresionată de publicul american care s-a arătat deschis și interesat de arta ei.

„Când tablourile mele au început să se vândă, am suferit foarte mult pentru soarta lor, le consideram copiii mei. Mi-a fost greu să mi le rup de la inimă, să le dau pe mâini străine”, spune ea.

Dar regretul a dispărut atunci când a văzut expus la loc de cinste un tablou în casa unor clienți care au cumpărat o lucrare și care erau încântați să o aibă.

Urmărind frumusețea

Chiar dacă în arta contemporană există o tendință de experimentare cu tehnici și materiale noi, iar unii artiști își asumă rolul de vectori și transmit mesaje cu un vădit conținut social, politic sau de mediu, Elena nu se regăsește neapărat în acest peisaj.

„În ceea ce mă privește, mă interesa mai mult partea de abordare clasică realistă, unde puteam pune în practică anatomia învățată. Desigur, observam aspectele vieții cotidiene și problemele sociale din jur, dar eu vreau să redau frumusețea, care este atemporală.”

Picturile făcute recent de Elena Bria, în perioada pandemiei Covid-19, pot fi văzute în premieră în expoziția intitulată „Pursuit of Beauty„, în spațiul Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București), timp de o lună, până pe 27 iunie 2021.

Natalia Șmurgun este jurnalist cultural și curatoarea expoziţiei de la Bucureşti. Ea colaborează cu Arbor.art.room din 2019, fiind și traducătoarea din română în rusă a textelor și articolelor proiectelor asociației Arbor.

Spune că a fost uimită să o descopere și să o cunoască pe Elena, cu pasiunea ei pentru lucrări de dimensiuni atât de mari, care transmit anvergură și forță, dar și dezamăgită de dezinteresul local pentru tineri artiști.

„Instituțiile de cultură din Moldova, dar și galeriile de artă locale, nu prea dau semn că sunt interesate de tinerii artiști precum e Elena Bria. Mai degrabă străini sau galeriști precum Victoria Nagy Vajda încep să le promoveze arta dincolo de granițe. Din păcate, în țara noastră cultura e la coada intereselor și priorităților, încă e luată ca o povară de către stat și nu ca un produs valoros…”

Pentru expoziția din București au fost selecționate 12 picturi ale Elenei, toate fiind lucrate în perioada pandemiei. Ca sursă de inspirație a fost Dostoievski, a cărui literatură a însoțit-o pe artistă în cei șapte ani cât a locuit la Sankt-Petersburg, de altfel și orașul în care Fiodor Dostoievski și-a trăit ultimi ani ai vieții.

Elena preferă să redea teme care sunt atemporale, să surprindă atmosfera locurilor sau a spațiilor interioare, dar mai ales să picteze portretele în așa manieră încât să fie redate cu profunzime trăsăturile și stările acelor oameni, poate mult mai mult decât ar surprinde o fotografie.

Până acum i-a pictat apropiații ei, mai ales pe mama sa, Nadejda, care îi poza drept model în fiecare vacanță de vară petrecută în ultimii ani acasă, la Chișinău. L-a portretizat pe Eugen, prietenul ei, dar colaborează și cu modele sau fotomodele profesioniste.

„La modelele pe care vreau să le pictez mă interesează fața și privirea. Pe unele le-a văzut în imagini pe Instagram și apoi le-am propus să-mi pozeze. Aleg fundalul, uneori introduc în compoziție flori sau păsări și redau ambianța în funcție de ce îmi inspiră acel om. La început discut cu ei, ne cunoaștem, schimbăm impresii. Apoi, în timp ce pictez, nu prea vorbesc cu ei; modelul are răgaz să rămână singur cu gândurile lui, iar eu îmi văd de treabă, fiecare întră în starea lui”, spune Elena.

În expoziția din București, tablourile expuse - atât peisajele, cât și portretele - au o doză de melancolie. Chiar dacă sunt datate 2020 sau 2021, par din alte vremuri, au ceva din atmosfera perioadei la Belle Époque. Sunt remarcabil redate detaliile anatomice precum ochii, mâinile, dar și vestimentația, rochiile personajelor feminine.

Și nu ai cum să nu remarci cum ajunge sensibilitatea unui om din vârful pensulei direct pe pânză, doar pentru a străbate apoi până în mintea și sufletul celui care privește.

Și toate astea doar cu alb, galben, roșu, ocru, albastru și negru.