Același calculator, mai multe șanse: pentru elevii care învață să-l folosească și pentru oamenii care îl recondiționează la Ateliere Fără Frontiere

Cristina Foarfă

Oamenii faini

20/10/2025

Sunt cuvintele profesoarei de informatică Florentina Oprea, de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, „un mamut de școală”, cum îl numește directoarea, din care face parte și Școala Gimnazială din Breaza de Jos. Pentru această unitate a scris profesoara Oprea aplicația către Ateliere Fără Frontiere, cu un singur gând: „Am visat mereu ca fiecare copil să aibă calculatorul lui, ca orice profesor de informatică. Altfel nu ai cum să faci ora.”

Până acum, în cei 17 ani de existență a organizației, aproximativ 10% dintre școlile din România au primit calculatoare de la Ateliere Fără Frontiere – o cifră importantă, dacă ne gândim la resursele unui ONG comparativ cu ale statului.

Școala Gimnazială din Breaza e una dintre ele. Prin programul Dăm Click pe România (parte din reDEE, fostul Educlick), școala a primit 20 de calculatoare recondiționate, cu ajutorul cărora și-a făcut, în sfârșit, un laborator de informatică. „Orele de informatică se făceau în clasă, cu un singur calculator”, povestește Florentina Oprea. „Unii copii se foloseau de calculatorul fratelui mai mare, alții își făceau temele pe telefon, cât de cât.”

Cristina Bîcîilă, directoarea Ateliere Fără Frontiere, citează un studiu conform căruia peste 74% dintre elevii sub 14 ani din România nu au abilități digitale, inclusiv „discernământul despre ce înseamnă o informație corectă, să știe să folosească un computer mai mult decât pentru scroll”. „E șocant”, spune Cristina. Contrastul e puternic: într-o perioadă în care vorbim de inteligență artificială și algoritmi care ne influențează viața de zi cu zi, există încă elevi care abia acum învață să folosească tastele sau să deschidă un document Word.

Ce înseamnă ore de informatică făcute cum trebuie, cu un calculator pentru fiecare elev? Înseamnă dezvoltarea unor competențe digitale folositoare nu doar pentru viitorul profesional, ci și pentru viața de zi cu zi. Mai înseamnă reducerea abandonului școlar, o educație mai bună și mai adaptată vremurilor. Educația digitală nu mai e opțională: e alfabetizare de bază, la fel ca scrisul și cititul. Fără acces egal, inegalitățile se adâncesc, cu consecințe pe termen lung, atât personale cât și sociale.

Copiii care astăzi învață să folosească un calculator sunt aceia care, mâine, vor trebui să înțeleagă cum funcționează inteligența artificială, cum să verifice informațiile și cum să gândească critic. Vor trebui să se integreze pe piața muncii, să voteze, să-și plătească taxele online și multe altele. Fără o bază digitală solidă, aceste abilități rămân un privilegiu al celor din orașele mari. Copiii care deprind gândirea logică, spiritul critic și autonomia digitală au o bază pentru orice profesie și pentru o participare activă în societate. Fiecare calculator donat înseamnă, simbolic, reducerea unui decalaj – între oraș și sat, între copiii care pot și cei care n-au avut până acum o tastatură în față.

Un ordin de ministru de anul trecut a stabilit competențele digitale necesare în preuniversitar. Pentru ciclul gimnazial, între exemple: „Gestionarea identităților digitale”, „Programarea”, „Protecția datelor cu caracter personal și a confidențialității”, „Utilizarea tehnologiilor digitale pentru crearea de soluții în activitatea școlară și extrașcolară (inclusiv prototipuri/modele noi)”, „Utilizarea serviciilor digitale publice, comunitare și private (completare formulare online, acces la biblioteci și hărți online, depozite de resurse educaționale)”.

„Cum se pot face toate acestea fără echipamente adecvate?”, se întreabă Cristina Bîcîilă și ne întrebăm și noi. Profesorii se străduiesc din greu să aducă resurse pentru elevi, de la proiecte PNRR la parteneriate cu ONG-uri. „Dacă nu am scrie proiecte, nu am avea nimic”, spune Alina Nicola, directoarea școlii. „E foarte greu, pentru că presupune abilități pe care nu le avem toți și mult timp. Noroc că ne mai ajută primăria. Am aflat despre Ateliere Fără Frontiere de pe internet și de la colegi care mai aplicaseră și așa am reușit să primim aceste calculatoare.”

„Avem 79 de formațiuni de studiu. Profesorii noștri fac muncă voluntară, se implică mult peste ce scrie în fișa postului. Fără pasiune, n-ai cum să reușești. Dar când vezi că poți oferi copiilor ceva atât de important, merită”, adaugă directoarea.

Pentru cei aproape 100 de elevi de gimnaziu, plus cei mai mici sau cei care intră uneori la remediale, diferența e uriașă.

Din păcate, însă, este nevoită să o facă, ea și alți profesori pe care societatea nu îi apreciază suficient. 

Copiii sunt la fel de entuziasmați. „Nu atingeam noi un calculator”, spune un băiat. „Acum putem să facem temele pe computer, nu doar pe telefon. Și, recunosc, și să ne jucăm puțin.” Pentru unii, experiența le schimbă chiar și planurile de viitor: „Mulți voiau la profil uman, dar acum, că avem calculatoare, se gândesc să-și schimbe opțiunea”, povestește profesoara.

De unde vin calculatoarele? 

În fiecare an, prin programul „Dăm Click pe România”, Ateliere Fără Frontiere donează aproximativ 4000 de calculatoare – preponderent către școli, dar și către organizații non-profit sau instituții sociale. Echipamentele provin de la companii care aleg să le ofere o a doua viață în loc să le arunce.

„E un proces, un traseu care responsabilizează și companiile să nu mai arunce calculatoare”, explică Cristina Bîcîilă, directoarea organizației. Calculatoarele ajung apoi în atelierul de pe Șoseaua Olteniței, unde sunt testate, curățate, recondiționate și pregătite pentru o nouă utilizare.

Aici lucrează oameni aflați într-un program de inserție socio-profesională – persoane vulnerabile care se formează, învață și descoperă cum e să muncești într-un loc unde ești acceptat și sprijinit. Este, de fapt, un lanț al solidarității: oameni cu vulnerabilități recondiționează calculatoarele donate de companii, care ajung apoi la copii din medii defavorizate.

Computerele recondiționate, spun cei de la Ateliere Fără Frontiere, sunt mai durabile și mai ușor de reparat decât tabletele, oferă copiilor posibilitatea de a crea conținut, nu doar de a-l consuma, și, în același timp, au un impact social și de mediu semnificativ. Fiecare echipament recondiționat înseamnă mai puține deșeuri electronice și mai multe șanse pentru oamenii care lucrează în ateliere.

Există, ca în toate proiectele AFF, o componentă puternică de sustenabilitate. Dar, mai mult decât atât, organizația oferă o dublă șansă: oamenilor care se reintegrează pe piața muncii și copiilor care, la școală, văd pentru prima dată un calculator.

Fiecare om merită o șansă

În atelierul de pe Șoseaua Olteniței, douăzeci de oameni duc componente dintr-o parte în alta sau lucrează concentrați la mesele lor. Dezasamblează unități, testează piese, montează calculatoare care urmează să plece ca donații spre școli. Pentru mulți dintre ei, este primul loc de muncă stabil după ani de încercări și eforturi. Sunt oameni vulnerabili, „cazuri sociale”, cum sunt adesea numiți din păcate peiorativ, cu povești complicate, pe care societatea le trece adesea sub tăcere.

La Ateliere Fără Frontiere, nu doar că își găsesc un loc de muncă, dar primesc și șansa de a învăța, de a se forma profesional, de a prinde încredere și, mai ales, de a-și recâștiga demnitatea.

Misiunea Asociației Ateliere Fără Frontiere este de a oferi o nouă șansă persoanelor aflate în situații vulnerabile, care se confruntă cu marginalizarea. În atelierele din București – Educlick, Remesh, Logietic – și la ferma ecologică bio&co din satul Ciocănari, județul Dâmbovița, organizația creează locuri de muncă în care oferă sprijin personalizat pentru persoane greu angajabile: oameni care s-au confruntat cu șomaj de lungă durată, dizabilități, dependențe, violență domestică, trafic de persoane, lipsa unei locuințe, cazier judiciar sau boli cronice.

După o perioadă de formare și acompaniere profesională, beneficiarii sunt sprijiniți să se integreze pe piața liberă a muncii, iar organizația menține legătura cu ei pentru a le oferi în continuare suport în consolidarea unui parcurs către o viață independentă și demnă.

Pe lângă persoanele angajate în ateliere, alte persoane aflate în dificultate sunt sprijinite să își refacă viața prin muncă. Organizația colaborează cu angajatori responsabili social, dornici să contribuie la incluziunea profesională, și este acreditată ca furnizor de servicii de ocupare – informare, consiliere și mediere pe piața muncii. Astfel, plasează oameni la locuri de muncă ce li se potrivesc, oferindu-le în același timp și consiliere. 

„Credem în oameni”, spun cei de la Ateliere Fără Frontiere. Și nu e doar un slogan. Cred în oamenii vulnerabili pe care îi sprijină să se integreze pe piața muncii, în profesorii care, pe timpul lor liber, aplică pentru calculatoarele recondiționate și în copiii care au nevoie de ele ca să învețe. Cred, de fapt, într-o societate în care fiecare om merită o șansă.

Un loc unde nu te judecă nimeni

„Spre surprinderea mea, aici nu există prejudecăți. Majoritatea avem diverse probleme, dar nu ești judecat, ți se vorbește ca de la om la om. Eu am venit cu teamă prima dată, mă gândeam că o să fiu marginalizat. Sub nicio formă, din contră.”

Gabriel are 26 de ani și lucrează la Ateliere Fără Frontiere de două luni și jumătate. Spune că aici a descoperit pentru prima dată un loc unde simte susținere reală. „Înainte să muncesc aici, am încercat în alte locuri, dar era mai greu, din punct de vedere social. Auzeam vorbe pe la colțuri, priviri cu coada ochiului. Nu m-am simțit niciodată integrat sau acceptat.”

Pentru el, atelierul nu e doar un loc de muncă, ci și o școală, atât profesională, cât și umană. „Am învățat că poți vorbi deschis. Eu sunt mai anxios, mai introvertit, dar aici e altfel. Simt multă susținere.”

Gabriel visează ca după experiența din atelier să își găsească un job bun, tot în domeniu, bazat pe ce a învățat, și să facă pasul către independență -  să închirieze o locuință, acum trăind împreună cu familia, în aceeași cameră cu fratele mai mic. „Îmi doresc să-mi fac o iubită, să întemeiez o familie și să mă așez la casa mea.”

Alexandru Tudorie este, de șapte luni, șeful departamentului de recondiționare de la AFF. El nu face parte dintre oamenii vulnerabili, ci dintre aceia care îi sprijină să își depășească vulnerabilitățile. A aplicat la acest job după ani în care a trecut prin training și coordonare de echipe în diverse companii, pe vânzări, pe asamblare sau în software development. Spune că nu i-a fost greu să se adapteze, pentru că este o persoană empatică și răbdătoare.

Alexandru înțelege foarte bine sensibilitățile celor de aici, chiar dacă nu le cunoaște poveștile. Este un detaliu important: cazurile sunt confidențiale. Cu excepția asistenților sociali, angajații Ateliere Fără Frontiere nu știu poveștile colegilor lor, decât dacă aceștia aleg să le împărtășească. Este o practică împotriva discriminării, pentru demnitatea oamenilor, pentru a-i proteja și a-i încuraja să aleagă ei cum se prezintă în fața celorlalți, fără a fi etichetați. 

„Oamenii de aici au trecut prin traume - bullying, agresiuni în familie sau în centrele de plasament. E important să nu le atingi corzile sensibile, să nu învârți cuțitul în rană. Trebuie să le arăți că pot avea încredere, să creezi un spațiu în care să vorbească. Mulți dintre ei nu sunt obișnuiți cu disciplina muncii, nu au încredere în ei și le e frică să spună lucruri.”

În fiecare zi, Alexandru le explică procesul: de la primirea paleților cu echipamente până la instalarea sistemelor de operare și testarea calculatoarelor gata să plece spre școli. „Pun accent pe pasiunile lor. Cei pasionați lucrează mai bine și la standarde mai ridicate. Le urmăresc progresul, repet pașii cu ei, îi încurajez să vorbească. Când spargi bariera de răceală, se creează o legătură care îi ajută să își dezvolte abilități.”

Rezultatele se văd treptat: la început lucrul este greoi, dar odată ce capătă încredere, viteza și calitatea muncii cresc. „Sunt mulțumiți că fac ceva, că au un rost, că au venit. Și mai ales că munca lor merge la copii. Contează pentru ei că nu e doar un job, ci o contribuție la un proiect nobil.”

Pentru Alexandru, și el schimbat de această experiență, munca în atelier a devenit mai mult decât un loc de muncă. „Lucrând cu oamenii de aici, înveți să ai mai multă răbdare și să privești lucrurile din mai multe perspective. M-a făcut să fiu mai deschis și în afara jobului. E o experiență care îți dă sens”. 

Mărgărit lucrează la Ateliere Fără Frontiere de doi ani și două luni. Curăță tastaturi și mouse-uri – o meserie pe care a învățat-o aici, după ce în trecut a lucrat ca încărcător-descărcător. A ajuns la AFF prin intermediul DGASPC, după ce, de multe ori, a fost refuzat la interviuri din cauza bolii de care suferă.

„În majoritatea locurilor m-au respins, deși nu aveau dreptul. Spuneau doar rămâne să vă sunăm și nu mai reveneau niciodată”, povestește el.

La AFF, lucrurile au fost diferite. „Tot personalul mi se pare super ok – șefii, consilierele, colegii. M-am simțit sprijinit.” Pentru el, diferența este uriașă: „Sistemul din România nu oferă suport pentru oamenii bolnavi atunci când ies din spital și trebuie să se descurce cu viața reală. În afară de Ateliere Fără Frontiere, nu mă mai sprijină nimeni.”

De 11 ani merge la același medic, care i-a salvat viața în momentul unei crize severe. „A fost ca o a doua șansă. Dar foarte mult timp am fost marginalizat, nu m-am simțit înțeles de societate. Aici am primit încredere și acum cred că pot să-mi găsesc alt loc de muncă.”

Mărgărit își începe ziua cu sport, ajunge la muncă la ora 7 și speră că face treaba bine. Spune că își dorește să rămână tot în domeniul IT: „Mi-ar ține creierul ocupat, îmi place, mi-ar face bine.”

Pentru el, Ateliere Fără Frontiere e un loc special: „Se face treabă bună aici.”

„Noi arătăm aici că oamenii pot să muncească”

Este experiența multor oameni care lucrează la Ateliere Fără Frontiere. 344 de oameni au muncit până acum propriu zis aici, atât pentru recondiționat calculatoare, cât și în celelalte programe ale organizației. 

Pe perioada celor doi ani cât durează programul de inserție, angajații nu primesc doar un salariu și un contract stabil, ci și consiliere unu la unu, traininguri de educație financiară, de sănătate sau de competențe digitale. Totul este gândit pentru ca, la final, să poată face pasul către un loc de muncă stabil și o viață mai independentă.

Nu e doar atât însă. Ne explică mai multe Cristina Bîcîilă, director general Ateliere Fără Frontiere. 

„Fiecare om merită o șansă. În general, societatea tinde să pună etichete: dacă cineva nu lucrează, e considerat leneș sau se spune că nu poate, că are o dizabilitate. Dar realitatea e mult mai complexă. Poate să fie vorba de dizabilități, de lipsa sprijinului, de traume sau pur și simplu de faptul că nimeni nu i-a acordat încredere. Ceea ce facem noi aici este să arătăm că oamenii pot să muncească, pot să se dezvolte și să își regăsească demnitatea. O altă perspectivă la nu pot sau nu vor să muncească este că pot și că merită o șansă.” Cum schimbăm percepții? Prin conștientizare, educație, exemple pozitive, empatie și, mai ales, educație. „Cu cât omul este mai educat, cu atât judecă mai puțin. Începi să gândești și să vezi mai multe perspective”, explică Cristina unul dintre rolurile importante ale educației. 

În cei aproape 17 ani de existență, Ateliere Fără Frontiere a sprijinit peste 8.000 de persoane vulnerabile - unele direct, prin angajare, altele prin plasarea pe posturi în companii partenere. Cum spuneam, 344 de persoane au fost angajate chiar în ateliere, iar 60% dintre ele au reușit ulterior să se integreze pe piața muncii. E un procent uriaș, ținând cont de specificul acestor oameni și de bagajul greu cu care vin. Ateliere Fără Frontiere demonstrează că oamenii pot și vor să muncească, doar că uneori au nevoie de sprijin, îndrumare și, mai ales, încredere. „Oamenii nu ne-au dezamăgit. Oamenii își recâștigă încrederea în ei și pot face față pieței de muncă”, spune Cristina. 

Întotdeauna există un context și întotdeauna situația unui om este legată de o multitudine de factori, mulți dintre ei care nu sunt în controlul lui. „Ar trebui să avem mai multă compasiune și să nu judecăm. Cred că lucrurile se mai pot schimba cu exemple pozitive. Noi dovedim că oamenii pot să lucreze. Aceasta are impact și la nivel de societate. Cu suportul adecvat, oamenii se transformă din cetățeni pasivi, cei care beneficiază de ajutor social, atât de stigmatizați, în oameni activi, care contribuie, prin taxele lor, la stat”, adaugă Cristina. 

Un contract de muncă, spune Cristina, înseamnă mai mult decât un salariu. „Pentru mulți dintre oamenii care vin aici e prima oară când au stabilitate, siguranță și sentimentul că pot să-și facă planuri. Au parte de consiliere unu la unu, traininguri de educație financiară, de sănătate, de competențe digitale. Și foarte important: simt că fac parte dintr-un grup, că sunt văzuți și recunoscuți.” 

Cum ajung oamenii la Ateliere Fără Frontiere? Prin mai multe căi: sunt recomandați de ONG-uri sau instituții publice precum DGASPC ori Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, vin din comunități unde au auzit de organizație sau participă la târgurile de joburi dedicate persoanelor vulnerabile pe care le organizează asociația. Uneori, chiar ei caută activ și aplică la anunțurile publicate de AFF. După unul sau două interviuri, echipa decide dacă persoana respectivă poate fi angajată într-unul dintre ateliere sau dacă, fiind mai aproape de piața muncii, poate fi direcționată direct spre o companie parteneră. Persoanele care însă „combină mai multe vulnerabilități, pentru că niciodată nu e vorba de una singură, sunt angajate la noi”

Ateliere Fără Frontiere este o organizație non-profit de utilitate publică care are ca misiune integrarea pe piața muncii a oamenilor din categorii vulnerabile. Funcționează după modelul întreprinderilor sociale, un tip de organizație definit prin legea economiei sociale (Legea 219/2015). Asta înseamnă că 90% din profit este reinvestit în obiectivul social – integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Spre deosebire de companii, AFF nu are acționari care să își împartă profitul, ci reinvestește totul în programele sale, astfel încât cât mai mulți oameni să beneficieze de sprijin.

„Suntem printre primele organizații din România care au pus în practică modelul complet de inserție – angajare, formare și sprijin pe o perioadă de doi ani – pentru oameni greu angajabili. Nu e doar despre a oferi un loc de muncă, ci despre a construi un traseu de integrare reală”, explică Cristina Bîcîilă.

Impactul pe termen lung

Impactul muncii celor de la Ateliere Fără Frontiere se măsoară în timp. Nu e vorba doar de calculatoarele donate sau de oamenii angajați în prezent, ci de schimbările care se acumulează treptat. Un calculator recondiționat astăzi în atelier poate însemna, peste câțiva ani, un adolescent care știe să caute informații, să folosească un program de scris sau să facă o prezentare – abilități care îi pot schimba traseul educațional și profesional. Și astfel, poate va ajunge, ca adult, să nu aibă nevoie, în viitor, de asociații precum Ateliere Fără Frontiere, care să-l ajute să se integreze profesional. Lucrurile sunt legate, desigur. 

 „Eu întotdeauna mă orientez și îmi place să văd un impact pe termen lung. Adică să poți să schimbi niște lucruri, poți să le faci doar în timp, prin consecvență și prin educație. Ceea ce facem noi prin Dăm click pe România este de substanță. Educația formează societatea - dă o șansă copiilor pentru o dezvoltare corectă”, spune Cristina Bîcîilă. De aceea, proiectele lor nu sunt gândite ca acțiuni punctuale. „Ca să ai o schimbare într-o societate și un impact, trebuie să fii perseverent.” 

Ateliere Fără Frontiere perseverează în ceea ce fac de 17 ani și se bucură de sprijinul constant, pe termen lung, al unor companii precum Kaufland și OMV Petrom. Cristina subliniază: „Faptul că ai companii ca acestea lângă tine și poți să dezvolți ceva pe termen lung este extraordinar. O schimbare profundă vine în ani de zile și contează să ai parteneri de cursă lungă”.

Acest material este susținut de Ateliere Fără frontiere, cu sprijinul Kaufland și OMV Petrom.