Victoria Nagy Vajda: cum să unești prin eforturi proprii cultura din două țări surori, acolo unde nu reușesc instituțiile

Autobuzul oprește și pentru moment încetează și zarva făcută de copii. În timp ce coboară, se distinge doar câte un murmur șoptit în rusește sau românește. În parcare rămân grupați, privind cu ochii mari spre clădirea impunătoare de vizavi. E imensă, cum n-au mai văzut niciunul dintre ei pe acasă, un adevărat palat – fostul Palat Regal, actualmente Muzeul de Artă al României.

Printre aceste priviri curioase doar una e diferită. A Victoriei, care e fericită că a reușit să-i aducă pe toți acești copii într-o excursie la București, șansă la care ea nici măcar nu a sperat în copilărie.

Victoria Nagy Vajda (numele maghiar îl poartă de la soțul ei) este coordonatoarea Asociației pentru cultură și arte ARBOR. Și știe ce înseamnă contactul direct cu arta atunci când ea lipsește din viața ta de zi cu zi.

„În copilăria mea nu am avut parte de astfel de momente”, spune ea. Și e de înțeles în contextul de atunci, Victoria fiind născută în 1980 la Orhei, în Republica Moldova.

Provine dintr-o familie cu cinci copii. Părinții ei erau de la țară și s-au mutat la Orhei pentru a munci la o fabrică. Erau foarte ocupați și prinși cu grijile familiei și cu lipsurile acelor vremuri.

„Îmi amintesc că în copilărie petreceam foarte mult timp la joacă pe afară, în fața blocului sau hoinărind prin parcuri. Însă nu era numai joaca, ci aveam și responsabilități. Eu și sora mea mai mare trebuia să avem grijă frații mai mici.

Pe la 6 sau 7 ani, la un moment dat m-am pus pe plâns, rugând-o pe mama să mă ducă și pe mine măcar o dată la Chișinău, când mergea cu autobuzul la cumpărături. Biletul până acolo era destul de scump pentru posibilitățile familiei, 70 de copeici, plus că acasă sora mea nu se descurca singură cu cei trei frați mici.”

O întâmplare de care ea nu-și mai amintea, dar despre care a aflat abia târziu, pe la 26 de ani, de la mama ei, a fost poate neșansa copilăriei sale. Când era la finalul grădiniței, Victoria a fost selecționată pentru a merge mai departe la școala de coregrafie și balet, la Chișinău, școală la care elevii stăteau la internat în timpul săptămânii, iar în weekend trebuiau să meargă acasă. Pentru că părinții nu și-ar fi permis să plătească acel bilet dus-întors, de 140 de copeici săptămânal, Victoria nu a fost înscrisă la acea școală.

Așa că, atunci când a ajuns studentă în anul întâi, la Chișinău, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la un spectacol de operă și balet, pe care l-a văzut cu lacrimi în ochi și regret.

După ‘90, când s-au închis fabrici, iar muncitorii au rămas șomeri, situație în care au ajuns și părinții Victoriei, lucrurile au devenit și mai complicate.

„Au fost vremuri cu greutăți enorme, fără mâncare în casă și cu multe alte lipsuri. Toți cei care erau în dificultate își scoteau la vânzare lucrurile din casă. Chiar și eu m-am văzut obligată să ies la piață ca să vând din lucrurile noastre pentru a putea să ne întreținem. În aceste condiții oamenii nu erau preocupați de cultură sau de evenimente culturale… care de altfel nici nu prea existau acolo, într-un oraș de provincie. Simțeam o lipsă pe care totuși nu o puteam înțelege. Părinții mei nu mi-au oferit astfel de ocazii, fiind o familie pentru care cultura nu însemna ceva.”

Numeroși părinți s-au văzut în situația de a-și lăsa copiii în grija bunicilor sau a rudelor apropiate și de a pleca în Europa. Asta a făcut și tatăl Victoriei, care a fost plecat ani de zile în Portugalia. După un timp a plecat și mama lor. Frații cei mici au crescut toată adolescența fără prezența tatălui.

După absolvirea Facultății de Științe Politice la Chișinău, Victoria a venit la București în 2002, pentru a continua cu un master în Afaceri Internaționale la ASE. În 2007 s-a angajat la Banca Europeană de Investiții, banca Uniunii Europene, unde lucrează și acum.

Inițial, Victoria a lucrat la sediul central al băncii, aflat la Luxemburg, timp de patru ani, din 2013 în 2017. „Fiind departe de România și mai ales de Moldova, simțeam că e timpul și că trebuie să mă implic într-un fel în treburile țării unde m-am născut. Mă gândeam la domeniul cultural, pentru care am avut din totdeauna mare sensibilitate, zicându-mi că îmi voi găsi timp pe parcursul vieții să mă dedic. Toate proiectele pe care le fac acum au legătură cu necesitatea pe care am simțit-o eu încă din copilărie, nevoia de a mă expune la cultură. Cultura a venit la mine pe parcurs, am descoperit-o treptat după ce am devenit adult și am plecat să fac universitatea. Atunci am fost capabilă singură să identific un eveniment cultural, să-mi iau un bilet și să particip la acel eveniment.”

„Cultura Bus”

În 2016, Victoria a inițiat primul proiect dedicat culturii, un proiect pentru copii, care s-a desfășurat timp de patru ani, dar care nu l-a mai putut continua din cauza pandemiei. Se numește „Cultura Bus”.

„Acesta are o strânsă legătură cu copilăria mea. Practic, la el invit copii din localități îndepărtate de capitala Chișinău, locuri în care activitățile culturale sunt foarte rare sau inexistente. Participă în special elevi, care sunt selectați în urma unui fel de concurs. Le cer să scrie un scurt eseu, din care încerc să descopăr ce motivație și eventual ce dorințe au.”

N-a avut vreo intenție strict competitivă, dorind să expună la cultură acei copii care chiar își doresc să viziteze un muzeu, să se educe, să crească, indiferent dacă au sau nu rezultate bune la învățătură – deși fix acești elevi s-au remarcat.

„Cu aceștia fac o excursie cu un autobuz pe care îl închiriem și mergem la Chișinău sau chiar la București, cum am fost în 2019. Timp de trei zile am fost împreună cu ei la operă, la teatru, la muzeu. Erau curioși să afle, să cunoască. Când au vizitat Muzeul de Artă au pus întrebări ghidului ridicau mâna să-și spună părerea. Chiar și profesorii care i-au însoțit au fost entuziasmați să vadă toate acestea. Erau grupuri și de 32 de elevi, deci nu am putut sta de vorbă cu ei individual, dar m-am convins din privirile lor că le place mult ceea ce văd.”

În vizita la librărie, unde au primit fiecare câte un buget pentru a-și cumpăra cărți, Victoria a organizat un stand special, cu titluri selecționate de unde au putut alege. A făcut asta atât ca să ușureze lucrurile dar și ca să se asigure că fac o alegere de calitate. La fiecare activitate erau însoțiți de cineva de specialitate, care le explica ceea ce vedeau. În felul acesta aveau ocazia să exerseze și limba română.

Grupurile care mergeau în vizită la Chișinău erau formate din elevi cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, iar la București au fost invitați elevi mai mari, de liceu. Pentru toți acești copii a fost o premieră atât contactul cu mediul urban al unei capitale, dar și cu cu opera, teatrul, muzeul de artă, despre care abia dacă auziseră până atunci.

La ultima excursie Victoria a aflat de la un elev mai mare că cei care nu au reușit să participe au rămas dezamăgiți spunând că tot doar cei cu note mari merg în excursii și că ei simt că nu vor avea nicio șansă. În urma acestei remarci Victoria s-a gândit ca la următoarea excursie care se va organiza să-i invite special pe 30 de copii, cei cu rezultatele cele mai slabe și cu posibilitățile materiale cele mai modeste; poate chiar ei au nevoie mai mare de încurajare și se a li se oferi o șansă.

Ideea inițială a acestui proiect a fost de a merge în localități în care trăiesc mai multe minorități unde se întâlnesc vorbitori de limba rusă, limba română și limba găgăuză.

„În Republica Moldova încă predomină problema votului etnic”, explică Victoria. „Sunt cei care votează pro Putin, chiar dacă nu au nicio treabă cu Rusia, chiar dacă nu vin din cultura respectivă; ei votează așa din principiu.”

Victoria spune că, printre altele, și-a dorit să le dea ocazia elevilor din școli și licee cu predare în limba rusă să fie alături de elevi din licee cu predare în limba română.

„E important să interacționeze, să vină într-un centru cultural unde se vorbește limba română și să înțeleagă că este mai bine pentru societate să fie uniți decât să aibă divergențe etnice. Practic acesta a fost scopul.”

Iar când pandemia se va încheia, pentru copiii din cadrul minorităților care își doresc să stăpânească mai bine limba română, precum cei din Comrat, majoritatea găgăuzi, care nu prea vorbesc românește, se vor putea organiza tabere de vară în România, cu profesori de limba română, care îi pot ajuta inclusiv la pregătirea pentru bacalaureat.

„Nivelul de predare al limbii române este deficitar în acele localități unde sunt mai mulți vorbitori de rusă, iar elevii primesc mai degrabă doar o notă de trecere la examenele de limba română. Acești copii care au crescut deja și au acum 17-18 ani, au deja o altă mentalitate, diferită de a părinților, fiind mai degrabă orientată pro-Vest și mai puțin pro-Est. E important pentru ei să poată învăța mai multe limbi, pentru a avea mai multe șanse în viață”, mai spune Victoria.

Exemplul oferit chiar de către Victoria este unul cât se poate de credibil pentru acești copii. La urma urmei, ea a fost unul dintre ei și a reușit prin muncă și forțe proprii să facă o carieră pe plan european. Iar pentru tot acest proiect, inițiat de Victoria, gândit până la cele mai mici detalii de către ea și pus în practică din bani proprii, fără nici o implicare a vreunei instituții, s-a reușit chiar strângerea unor mici donații, în urma unui apel pe Facebook, contribuții de la prieteni, sume cu care s-au putut acoperi din cheltuieli inclusiv acei bani pentru cărți.

„Arbor Master Classes in Art”

Tot la inițiativa sa au fost invitați artiști contemporani din România să țină prelegeri, ateliere și workshop-uri cu studenții și tinerii artiști din Chișinău. Începând din 2016 s-a derulat „Arbor Master Classes in Art”, un proiect de educație artistică, a cărui miză este de a da ocazia studenților la arte din Republica Moldova de a întâlni artiști contemporani români.

Aceștia au experiența unui alt mod de a face artă, de a expune și de a înțelege decât profesorii locali de la Chișinău, sunt artiști care au expus pe plan internațional, au deja un anumit succes și pot să le insufle studenților ideea de a nu renunța – pentru că foarte mulți dintre ei, așa cum se întâmplă și în România, de altfel, sfârșesc în alte domenii. Aceștia au avut ocazia să învețe și să vadă noutăți atât din punct de vedere al tehnicilor diverse cât mai ales al viziunii mai moderne asupra artei contemporane.

Printre participanți s-au numărat Virgil Scripcariu, care a făcut un atelier de sculptură la Academia de Arte din Chișinău.

Gili Mocanu, care a făcut pictură cu elevii școlilor de artă din Orhei, elevi cu vârste între 6 și 16 ani.

Giuliano Nardin, care a ținut un curs de pictură cu studenții Colegiului Republican de Arte Plastice.

Sergiu Chihaia și Răzvan Vasilescu, care au ținut un curs de fashion la Universitatea Pedagogică de Stat.

Smaranda Pompiliu Pîrvan, care a ținut un atelier gen sculptură, dar cu material neconvenționale.

Andrei Gamart, care a ținut o prezentare la Colegiul Republican de Arte Plastice din Orhei.

„Asociația pentru cultură și arte ARBOR”

Pentru a putea organiza astfel de evenimente și pentru a avea un cadru legal de desfășurare, Victoria a înființat o asociație în parteneriat cu Iurie Cojocaru, un avocat din București, pasionat de arhitectură și patrimoniu cultural. „ARBOR”, numele pe care îl poartă asociația, a fost ales la inițiativa fiului ei cel mare, Hunor, care văzând că mama lui caută un nume, că e preocupată de simbolistică, a sugerat că un copac, un arbore, ar putea fi o idee.

„A fost o bună inspirație, potrivită conceptului initial prin care ne propuneam să cuprindem prin ramuri cât mai multe sectoare ale culturii, teatru, literatură, arte plastice, tot ceea ce ține prin cultură, iar prin rădăcini să se implementeze tot ceea ce facem noi, să aibă un efect, să se păstreze și să rămână undeva aceste amintiri, în mintea copiilor și poate să le influențeze și viața.

Era interesant de remarcat la întâlnirile artiștilor români cu studenții din Chișinău cum tot universul creator moștenit inclusiv de la profesorii lor se transmite și e perceput de tânăra generație. Spre exemplu Virgil Scripcaru l-a avut profesor pe sculptorul Vasile Gorduz, originar din Moldova și în felul acesta se încheia o buclă; învățămintele lui ajungeau prin intermediul lui Scripcariu la studenții basarabeni din noua generație.”  

Întâlnirea cu Maia Sandu

Într-o zi, în perioada în care se afla la Luxemburg, Victoria a luat trenul înspre un eveniment organizat cu diaspora la Bruxelles. Acolo a întânit-o pe viitoare președintă a Republicii Moldova.

„O știam pe Maia Sandu doar de la televizor și de pe Internet, dar în urma întâlnirii de acolo mi-am dat seama și m-am convins că este lider, un politician care merită încrederea și că are nevoie de sprijinul nostru, că e singură în ceea ce face și că are nevoie de noi în acest demers politic”, povestește ea.

Iar întâlnirea putea să fie lipsită de urmări – dar n-a fost să fie așa. Dăruirea cu care s-a implicat Victoria în organizarea propriilor proiecte legate de educație și cultură, pasiunea și eforturile financiare cu care le-a făcut au ajuns să fie cunoscute și apreciate la Chișinău, câțiva ani mai târziu.

„În 2019 s-a întâmplat să fiu contactată de doamna Liliana Nicolăescu-Onofrei, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării de atunci, din guvernul Maia Sandu. M-a întrebat dacă sunt disponibilă să vin pentru funcția de Secretar de Stat pe domeniul Culturii. Pentru mine a fost ca o chemare în armată, deși eu nu prea îmi doream să plec, deoarece aveam ambii copii aici la școală, în București. Îmi dădeam seama că va fi pentru o perioadă scurtă de timp, fiind o coaliție provizorie cu socialiștii și că nu prea avea șanse să funcționeze. Dar nu puteam să zic că nu vreau să plec de la ceea ce fac acum, deoarece dacă fiecare am fi refuzat-o pe Maia Sandu atunci, ea singură nu ar fi putut face mare lucru.”

Experiența Victoriei în guvernul Maia Sandu a fost de numai două luni, de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie 2019, pentru că acesta a căzut prin moțiune de cenzură.

„Acum conștientizez că problemele sunt mult mai grave decât se întrevăd din exterior și că e nevoie de foarte multă muncă și de o echipă de specialiști. Spre exemplu, cu toate că eu eram secretar de stat, nu aveam nici măcar o asistentă. Erau doar nouă persoane care lucrau în două departamente, care se ocupau de arte, de biblioteci, de patrimoniu… și cu aceste câteva persoane efectiv nu faci foarte multe, decât să ții o rutină și să răspunzi la multele petiții care vin la probleme foarte mici.

Iar să stai să te dedici să scrii o lege este îngrozitor de frustrant. Pentru asta e nevoie de timp dar și de oameni competenți, ca să poți să schimbi într-adevăr ceva.”

Galeria Arbor.art.room

În planul asociației ARBOR a intrat și deschiderea unei galerii de artă contemporană la București. Mica galerie se află pe strada Transilvaniei, în vecinătatea parcului Luigi Cazzavilan din Sectorul 1, iar scopul ei este de a promova artiști basarabeni în România, mai ales pe cei care nu au posibilitatea de a se expune, dar care merită neapărat să fie cunoscuți aici.

„Pentru că eu mă trag de acolo și pentru că am această sensibilitate pentru nevoile din Republica Moldova, încerc să aduc aceste expoziții și pe acești artiști aici la București”

Prima expoziție, cu care s-a și inaugurat galeria, a fost a Irinei Greciuhina „Femeile se află la conducerea lumii mele„. „Woman Unchained„. Autoarea este o artistă din Republica Moldova, născută în 1982 și stabilită în Chișinău. A expus anterior la Veneția, iar prima ei expoziție personală în România a avut loc în lunile septembrie și octombrie 2020, în spațiul expozițional Arbor.art.room din București.

„Proiectele expoziționale s-au dezvoltat pe parcurs. Nu am avut un plan foarte strict sau bine conturat de la început. De fiecare dată când apare o idee nouă sau e un proiect în desfășurare, lucrurile se leagă într-un fel și se naște un nou proiect. Așa s-a întâmplat și cu Valentina Rusu Ciobanu, marea noastră artistă, a noastră a tuturor, care a împlinit anul trecut 100 de ani în data de 28 octombrie 2020. O artistă fenomenală, probabil cea mai talentată care s-a născut la Chișinău. Artista, arhicunoscută în Basarabia, cu numeroase picturi în colecțiile muzeelor și a instituțiilor de artă, a participat cu tablouri doar la două expoziții de grup în România, una în 1975 și apoi în 2009”, adaugă Victoria.

La insistențele Victoriei s-au organizat la București, în 2020, chiar cu ocazia centenarului artistei, două expoziții simultane. Una mai mică în spațiul galeriei ARBOR și una mai amplă la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București. Au fost expuse picturi din colecția privată a artistei Valentina Rusu Ciobanu, lucrări din atelierul dânsei. Fiind într-o stare de sănătate bună, sărbătorita a asistat la o transmisie online la vernisajul din București, ea fiind acasă la Chișinău, alături de familie.

Chiar dacă Victoria e interesată de diverse domenii culturale, a ales să se ocupe de promovarea cu precădere a artelor vizuale, din motive practice, fiind mai ușor de gestionat financiar și de organizat în comparație cu teatrul, care ar implica resurse mult mai ample. Nu exclude însă, în contextul mobilității culturale, să invite la Chișinău un teatru din România, în turneu acolo. Când restricțiile pandemiei o va permite, se gândește chiar să invite regizori care să pună în scenă spectacole cu actori de acolo.

O altă inițiativă este aceea de a promova un grup de artiști în mediul virtual pe platforma Theopen-art.com. Prima expusă este artista contemporană Maia Ștefana Oprea, care debutează în realitatea virtuală. Picturile ei se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things„ / „Despre naturalețea lucrurilor„, curator Ana Sultana Cipariu.

Victoria are în plan și un proiect literar. Sunt numeroși scriitori basarabeni care nu sunt cunoscuți în România. În parteneriat cu Muzeul Național de Literatură Mihail Kogălniceanu de la Chișinău, asociația a ales cinci romane scrise de scriitori ai generației 1965 și a invitat cinci critici literari români, care să facă un studiu și o critică literară a cărților respective. În final, va avea loc o dezbatere publică cu participarea criticilor și specialiștilor, care va rămâne înregistrată sub forma unui podcast, plus o expoziție documentară legată de cele cinci romane, găzduită la galeria Arbor.

Cei 7 ani de acasă

Cei doi băieți ai Victoriei își trăiesc copilăria începută la Luxembourg și apoi la București într-un mediu bogat în evenimente culturale, având frecvent ocazia să asiste la spectacole de balet, teatru, concerte lansări de carte și expoziții.

„Copiii mei au acum acces la o cultură general diversă și de calitate. Cel mic, Áron, în vârstă de 7 ani, pare că e atras mai degrabă de construcții și de tehnică, pe când fratele mai mare, Hunor, de 10 ani, este pasionat de literatură. Încă de la 4 ani încerca să facă propriile lui cărți ilustrate cu desene și cu textul dictat, scris de noi, părinții. Reinterpreta povești și fiind fascinat de istorie a scris acum de curând o carte, căreia îi zice manual de istorie pe înțelesul copiilor, pe care chiar avem în plan să o tipărim în ediție limitată, tocmai pentru a-l încuraja!”

Odată ce se vor ridica restricțiile impuse de pandemie Victoria vrea să continue și să dezvolte toate aceste proiecte. O singură femeie care face mai mult pentru cultură decât multe instituții ale celor două state-surori, plătite din bani publici.