Cele mai fericite mame

Când – după o perioadă mai lungă cu ezitări și programări anulate – am dus copilul născut de câteva luni la doctorul de familie pentru unul dintre vaccinurile din schema obligatorie, asistenta – ascunsă în spatele unei măști – m-a întrebat cu un soi de condescendență în voce: „Și, cum te descurci? Când te gândești, dragă, că unele au de-pre-si-e post-na-ta-lăă!

A spus-o fără să vrea să ne jignească, dimpotrivă, cu un soi de admirație că păream să rezistăm rezonabil în asemenea vremuri de mare încărcătură emoțională. Dar a fost și o remarcă prin care ne-a arătat că era total neimpresionată de existența unei atare afecțiuni. Altfel spus, nu i se părea nici ei că e vorba de niște manifestări reale, aceste depresii postpartum, ci de un soi de răsfăț al unor femei nu prea obișnuite cu greul. Pe vremea ei – vremea în care și-a purtat în pântece copiii, nimeni nu s-ar fi gândit să inventeze o astfel de scuză, darămite să pună un astfel de diagnostic. Și ceea ce nu este numit, nu există. 

Nu se știe în România și nici aiurea câte femei suferă de depresie post-natală. În general, cele care recunosc deschis că „nu sunt bine”, o fac în cercul închis de prieteni sau se destăinuiesc familiei. În ciuda bunelor intenții, e posibil ca familiile să fie dintre acelea crescute în aceeași epocă precum asistenta din povestea mea, cărora asemenea ipoteze să li se pară niște dileli moderne.

Dacă au noroc și un partener empatic, o să le fie mai ușor. 

Foto: Jaromír Chalabala | Dreamstime.com

Celelalte se vor feri chiar și de ele însele să recunoască faptul că fericirea aceea promovată de industria bebelușitului, cu mame și copii fericiți, care rânjesc de pe cutia de scutece, se lasă așteptată și se vor simți rușinate și ratate. Fiindcă a fi mamă înseamnă automat să fii împlinită și fericită, se știe. Chiar dacă uneori ai impresia că ești un personaj din piesa aia veche a lui Soundgarden, Black Hole Sun

Psihologii spun că în perioada pandemiei depresia post-natală s-a accentuat, fiindcă și comunitățile mamelor s-au dispersat și s-au ținut la distanță, din pricina regulilor anti-Covid. Înainte, în astfel de cercuri informale de joacă sau socializare pentru bebeluși, relele transpirau prin împărtășire colectivă și se dizolvau în parte în ciorba călduță a lui „am trecut și eu prin asta”, „nu ești singură”. 

Depresia post-partum e o afecțiune stigmat. Prin contagiune se înțelege că cine suferă de depresie post-partum nu e o mamă bună, că nu își iubește copilul și că regretă alegerea pe care a făcut-o. Că își dorește ca acel copil să nu se fi născut. Iar asta indică deja o culpă biblică și e arătată cu degetul. De biserică și chiar de unii medici.

Să ridici un colț al cortinei grele care acoperă maternitatea, așa cum e înțeleasă într-o societate tradiționalistă ca a noastră, e o aventură care îți dă fiori. E o călătorie prin mlaștini dureroase, cu insule de satisfacție, de unde limanul unei viitoare vieți înghesuite într-un făgaș care se apropie de normalitate se profilează la distanță extrem de mare. 

Industria fericirii maternale

Am citit de curând acest articol, apărut în The Atlantic (am dat de el într-un newsletter al PressOne, by the way), și care se numește „What Becoming a Parent Really Does to Your Happiness” – adică ce se întâmplă cu adevărat cu fericirea ta, atunci când devii părinte. 

Spoiler alert: nu mai există. Dacă veți citi articolul în întregime, veți vedea ce luptă fenomenală pentru percepția fericirii se dă în zilele noastre, alimentată de falsurile realității din social media. Cercetătorii în psihologie spun că, odată devenit părinte, fericirea devine ceva overated, adică trece în planul secund al existenței noastre și că există emoții care o surclasează și care reușesc să ne facă să ne simțim împliniți, chiar dacă, ei bine, nu suntem fericiți. 

Am discutat despre această industrie și presiune cu psihologul clinician Lavinia Olău Dobre, care spune că germenii unei depresii post-partum se pot naște în comunitățile online cu oameni perpetuu fericiți. 

Până acum ceva timp exista o presiune numai din partea familiei și a rudeniilor care fiecare știau cum e mai bine să îngrijești cu copil mic. Mai exista și presiunea asta stradală, când mergeai cu copilul prin oraș în cărucior și întâlneai oameni foarte invazivi, care îți dădeau fără să le ceri sfaturi prețioase despre cum e mai bine să îmbraci copilul, să îl alăptezi, să îl înțarci și așa mai departe.

Până acum 10 ani, pe zona de social media nu existau comunități online. Acum există și acolo s-a dezvoltat o cultură cu o presiune foarte mare pe perfecțiune, invadată de o sumedenie de experți. Pe de o parte, generația părinților noștri lucra într-un anumit fel, copilul era important în viața lor, dar nu aveai în permanență senzația că poți să îl strici și că responsabilitatea este doar a ta. Dacă ești o mamă bună, copilul va fi ok, va fi un adult de succes, dacă greșești, atunci gata!” 

Ilustrație: Drawlab19 | Dreamstime.com

Paradoxul vine din abundența de informare, crede psihologul, fiindcă deși trăim într-o perioadă în care ni se pare că informația este foarte accesibilă acest lucru nu ne dă sentimentul de competență, ci dimpotrivă, funcționează ca o accentuare a nesiguranței noastre. 

În educația copiilor se vorbește mult despre cât de important este să le cultivi latura critică, ca să poată decide ei pentru ei. Dar asta nu înseamnă să le expui lor toate variantele posibile, pentru că nu sunt capabili să discearnă între ele. Tu le oferi lor două variante și așa le dai senzația de control și controlezi, la rândul tău, variabilele. Ei, principiul e similar când e vorba de a crește un copil. 

Pe vremuri, li se spunea mamelor: o să știi ce să faci în momentul în care va apărea copilul, iar asta nu le declanșa anxietatea. Acestei generații de femei din zilele noastre, dacă le spui «nu-ți face probleme, în momentul în care vei primi copilul și îl vei ține în brațe vei știi ce să faci» le provoacă foarte multă anxietate, ceea ce înseamnă că vor merge de capul lor să caute informații. Pe internet.

Psihologul spune că ar trebui să ne limităm cercetările la zone cu care ne simțim confortabil și să nu încercăm să bifăm toate „trendurile” în materie de alăptat, adormit sau hrănit copiii. Fiecare metodă de parenting e una mai corectă decât cealaltă. 

Toți avem un anumit tip de a privi lucrurile. Unii dintre noi avem un caracter mai științific și valorizăm informațiile oferite de studiile științifice. Acestor persoane le-aș recomanda să meargă către zona științei și să caute un autor din psihologie, din cercetarea cognitivă, cu ale cărui valori să se simtă aliniat. Sigur, durează un pic de timp să faci această documentare. Nu are rost să cauți și teorii care să te și contrazică, fiindcă le vei găsi! Asta înseamnă știință, nu există teorii care să nu fie interogate, contrazise. 

Cu toții am auzit despre copiii curcubeu. Eu nu știu ce înseamnă, dar sigur sunt persoane care au înclinație înspre această zonă a spiritualității și știu. Trebuie să ții cont de cum ești tu în celelalte domenii ale vieții și să nu încerci să faci ceva total diferit.

Dacă ești o persoană de ordin mistic, care crede că lucrurile se întâmplă într-un anumit fel, dintr-un motiv anume, atunci îți va fi greu să ai încredere în teoriile științifice. Și de aici vin toate aceste tensiuni care se acutizează în social media, din faptul că oameni cu viziuni diferite își explică unii altora că felul în care ei văd lumea e mai bun și mai corect.

Ceea ce e imposibil. Ideea este că atunci când suntem pregătiți să facem o schimbare, ea nu se întâmplă pentru că ne spune cineva pe internet că trebuie făcut altfel, ci în urma propriei noastre experiențe.

Despre control și mum shaming

Un scurt rezumat a ceea ce am scris până acum ar defini fericirea ca fiind impresia că deții controlul asupra acțiunilor care se petrec în viața ta. Dar pentru experiența de a fi părinte, mai ales pentru prima oară, nu poți fi pregătit, nici nu poți exersa și singurele repere la care ai acces sunt așteptările celorlalți. 

În ceea ce ne privește, de multe ori, pe tot parcursul primelor săptămâni cu bebelușul, am avut senzația că suntem într-un joc video, de tipul „cum să ieși dintr-un labirint”. 

Ne lua zile întregi ca să descifrăm mesaje, să găsim puncte bonus, să fugim de pericole, să anticipăm capcanele, să activăm modul stealth și să găsim cele mai apropiate ieșiri sau scurtături pentru nivelul următor al jocului. Ba chiar era și o competiție între noi: cine reușește să îl facă mai repede să doarmă? Cine îl calmează mai eficient? 

Foto: Viktor Kovtun | Dreamstime.com

De fiecare dată când aveam impresia că am jucat primul nivel impecabil, ne loveam de alte obstacole, care ne făceau să ne simțim iar mici și iar proaspăt intrați în joc. Până cartam noua planșă de bătaie și îi memoram exit-urile, contextul se schimba din nou. Un holospațiu care asculta de mintea în formare a unui bebeluș. 

După vreo 15 luni de încercări și căderi, am realizat că în acest domeniu al creșterii copiilor, schimbarea regulilor în timpul jocului, deși profund incorectă, e acceptată și preamărită. Orice plan de somn, alimentație sau educație primară trebuie adnotat și adaptat în permanență. Altfel, frustrările cresc până la cer și răbufnesc în cascade spectaculoase. 

Am schițat aici câteva din posibilele declanșatoare dinafară ale depresiei postnatale: așteptările nerealiste și lipsa controlului asupra situației.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Cum ne dăm seama că suferim de depresie și nu de baby blues? 

Ceea ce se întâmplă în cazul marii majorități a femeilor, ca și stare, imediat după ce se naște copilul, se numește baby blues. Și e un soi de tristețe, combinată cu nesiguranță. Această stare este foarte, foarte răspândită, aproape toate femeile, care se află la prima experiență de acest fel, trăiesc senzații de tristețe. Noi ne temem mult, iar anxietatea ne hrănește aceste temeri. 

Ceea ce facem în psihoterapie este să tratăm lucrurile care ies din această sferă a uzualului și atunci când discutăm de depresie postnatală, nu mai discutăm de o stare care e la fel de întâlnită. Diferă în mai multe feluri. 

Baby blues de obicei trece în câteva săptămâni. La depresie se spune că are o durată mai lungă. Acum, multe dintre simptomatologii sunt greu de distins, mai ales de către o persoană care nu are cunoștințe de psihoterapie, de diagnosticare. În mod ideal, în anumite clinici, din păcate numai private, toate femeile după naștere au parte de o discuție cu un psiholog. Care le și pregătește de ceea ce urmează să se întâmple și le face și o evaluare. 

În cazul în care asta nu se întâmplă, atunci noi, familiile, sau noi, femeile care trecem prin experiența de a aduce la viață un nou copil, suntem cei care semnalăm ceva ce iese din sfera obișnuitului.

Depresia e o stare de tristețe de lungă durată, de vid existențial.

Dar de cele mai multe ori femeile care apelează la psihoterapie spun că primul an a fost foarte greu, asta, dacă se uită retrospectiv și analizează. Dacă vin pe parcurs, vin pentru că identifică tulburări neobișnuite, schimbări de rutine, dorm foarte mult sau foarte puțin, simt o perpetuă stare de oboseală.

Deși numai bazat pe ritmul somnului e greu să diagnostichezi o depresie, fiindcă unii au nevoie de mai mult somn, alții de mai puțin, iar primele luni din viața unui bebeluș oricum sunt nedormite, copilul se trezește noaptea deseori, mama la fel. 

Cartea ne spune că dacă ești obosită permanent, poate fi un indiciu al depresiei postnatale. Alt indiciu sunt senzațiile de furie și de iritabilitate. Și ele depind, fiindcă mama și copilul nu sunt suspendați, trăiesc într-o realitate, ceea ce înseamnă că toate aceste sentimente, emoții, sunt legate de ce se întâmplă în viața de zi cu zi”, spune psiholoaga.

De asemenea, femeile care merg în terapie cu indicii că ar suferi de depresie numesc o stare despre care, până nu de mult, se discuta foarte puțin, dar între timp a primit un nume: mum shaming, adică judecarea mamelor.

E experimentat de absolut toate mamele care vin în terapie cu această întrebare, dacă suferă sau nu de despresie”, spune psiholoaga. Femeilor le e teamă de cum vor fi percepute dinafară ca mame, iar această continuă strădanie de a întruni standardele sociale le provoacă mari dificultăți de acomodare în rolul de mamă. 

Așteptări

Și anxietatea și depresia debutează deodată. Persoanele care au avut episoade anxioase, pe care le-au putut gestiona până la apariția copilului, se descurcă destul de greu, fiindcă anxietatea e despre control și despre lipsa lui și o dată cu un copil apar extrem de multe lucruri noi. 

De foarte multe ori ai senzația că nu deții controlul și atunci crește și anxietatea, poți avea atacuri de panică, gânduri negative, tot felul de emoții, care au și o componentă hormonală. Asta e o explicație: fiindcă o dată cu nașterea există și schimbări hormonale puternice, niveluri care în timpul sarcinii cresc de aproape 10 ori, iar după naștere scad brusc. 

Toate explicațiile sunt individuale, depinde de mulți factori. Oamenii mai intuitivi spun: caută sprijinul familiei, al partenerului. Dar s-ar putea ca în realitatea din viața fiecăruia familia să nu fie un suport, ci un stresor. Și atunci e important, ca atunci când avem dubii, să ne sfătuim cu un specialist. Sunt atât de multe lucruri care pot provoca confuzie, unele de partea hormonală, altele de parte emoțională, încât nu mai poți să știi dacă realmente ceea ce trăiești tu e ceva efect al depresiei sau se înscrie în normalitate”.

Depresia postnatală se atenuează în timp, în cele mai multe dintre cazuri, spune psiholoaga, dar uneori e nevoie de ani buni ca o femeie să se simtă, din nou, stăpână pe ea. În parte, copilul devine mai puțin dependent de ea și va putea experimenta frânturi din viața dinainte, așa cum o știa.

Psihoterapia le poate ajuta să depășească acest episod dificil într-o perioadă mult mai scurtă. „Aș spune că izolarea pe care mamele, în perioada pandemiei, au experimentat-o, a avut ca efect o accentuare a stărilor de anxietate și depresie”. 

Tabuuri

Dacă depresia poate fi provocată de acești factori externi, există și motive ascunse, despre care nu numai că nu se vorbește, dar care sunt îngropate adânc undeva sub multe straturi de conveniență și tradiție. Deși credința populară spune, îndeobște, că femeile simt o chemare naturală pentru maternitate, de fapt nu e așa pentru toate. Feministele spun asta sus și tare. Iar femeile pentru care maternitatea a venit ca turnată le privesc pe acestea ca pe niște monștri. Și totuși, este posibil ca adecvarea în noul rol, acela de mamă, să fie un proces de durată și nu ceva care se petrece spontan și în mod magic, așa cum ni se povestește. 

Pentru femeile care se simt prinse în această capcană, există două speranțe. Una ar fi să existe un grup de prieteni în care nu te simți judecat atunci când spui lucruri de genul ăsta. A doua e că există un profesionist, care nu are preferințe. El nu așteaptă de la tine să fii o mamă într-un anumit fel, dedicată, pe care îl așteaptă familia de la tine sau să nu fii niciodată o mamă dedicată conform acestui ideal al societății. 

Ai nevoie de un mediu în care să simți să opțiunea ta nu este judecată ca fiind greșită. 

Atașamentul se dezvoltă treptat. Și există multe așteptări false, tabuuri pe care le provocăm arareori, fiindcă există presiunea asta că maternitatea te împlinește perfect, că de asta ai nevoie ca femeie. 

Bineînțeles că realitatea o infirmă în cazul majorității femeilor. Dar de la asta și până ca aceste voci să se audă la nivel de societate, durează foarte mult timp. Dacă simți intuitiv că nu se fac cercetări pe asta, că societatea nu e pregătită pentru acest tip de mesaj și nu ești un militant, îți vei păstra părerile fie pentru tine, fie pentru cercul foarte restrâns.

Sau există și varianta mai dramatică în care tu nu reușești să verbalizezi, să vorbești cu un specialist sau cu o prietenă apropiată sau cu soțul tău. Există varianta în care tu te simți în neregulă cu tine pentru că îți dai seama că nu există ceea ce tu te așteptai să fie maternitatea. Există foarte puțin discurs public despre faptul că în anumite momente copiii noștri o să te calce foarte tare pe nervi și să nu simțim iubire în forma asta pe care noi o așteptăm, necondiționată, indiferent no matter what.”

Iubire indiferent de ce se petrece. 

Se poate întâmpla ca uneori copiii noștri să fie foarte diferiți de noi de la început, ca nivel de energie, de a se raporta la viață, se poate să ne aducă aminte de ceva din trecutul nostru, de un părinte cu care am avut o relație foarte proastă și să semene, sunt foarte multe lucruri care intră în sfera subconștientului și care să ne facă să ne simțim defecți, ca fiind în neregulă. E o senzație pe care ca să o treci în zona conștientă și să vorbești despre ea, ai nevoie de un specialist. Am avut cazuri în terapie de emoții foarte clar negative față de copil, într-un cuplu disfuncțional în care copilul i se părea mamei că e replica soțului. Am avut mame care și-au pierdut copiii fie la vârste fragede, fie înainte să îi nască. 

Când simți că ai emoții foarte contradictorii față de copilul tău e bine să vorbești cu un specialist să vezi ce anume ți le activează. 

În România nu suntem o cultură în care să fim obișnuiți să vorbim despre lucrurile acestea. Noi ne spălăm rufele în familie și nu există comunicare.

Acum, treptat oamenii au început să vină mai des în terapie. E foarte multă stigmă. Ca mamă, ceea ce simți este că ai ratat, gata, ai dat greș. Și atunci nu îți vine să zici nimic nimănui. Și asta te închide.” 


În timp ce transcriam interviul cu psihologul Lavinia Olău Dobre pe acest subiect, al depresiei postnatale, mi-a ajuns în Inbox ultima ediție dintr-un newsletter despre cultura Europei de Est, care îmi e foarte drag, The Calvert Journal. A fost una din coincidențele acelea când ți se pare că internetul îți citește gândurile. 

Fiindcă am găsit acolo pasaje dintr-o carte a poetei Miruna Vlada, o activistă a drepturilor femeilor, care scrie cu curaj despre așteptările societății și despre prăpastia dintre aceste norme și sufletul feminin. Ultimul ei volum se cheamă Prematur, iar una din poezii începe cu versul „Nu îmi vreau ovarele./ Am dreptul să nu mi le vreau?

Cosmin Perța a publicat un interviu cu Miruna Vlada mai devreme anul acesta aici. Autoarea spune că această carte este „Răspunsul meu, și al corului imaginar de femei din capul, meu la întrebarea «Și, tu când faci un copil?»”.

Chiar dacă maternitatea este marketată în zilele noastre ca o experiență naturală, în lumea civilizată nu obișnuia să fie un episod prea intim, o scrie istoricul Lucy Worsley. Abia în ultimii două sute de ani societățile occidentale au început să se croiască în jurul copiilor lor, pe care să nu îi mai considere mici-adulți buni de muncă încă de la vârsta de 7 ani.

Alăptatul, intimitatea dintre mamă și copil, camera copilului, mai mult nu au existat decât au existat în istoria noastră modernă. Pare o analiză cu bătaie foarte lungă, însă dacă reușești performanța să faci niște pași în spate și să te privești de la distanță, cu indulgență, vei constata că cel mai probabil nu e nimic defect cu tine. 


Această serie despre depresia la români este susținută de Janssen în cadrul campaniei „Să Învingem Depresia”, prin care se dorește conștientizarea impactului tulburărilor depresive majore asupra a mii de români.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...