Democrația lui zero și unu

Pe 26 mai, peste jumătate de milion de votanți vor participa la alegerile pentru Parlamentul European într-o mică țară aflată în nord-estul Europei.

Se așteaptă ca peste 45% dintre ei să folosească sistemul de i-Voting, adică să voteze online, din confortul caselor proprii. Țara despre care vorbim este Estonia, iar faptul că și-a pus practic toată infrastructura democratică online o face să fie în avangarda folosirii tehnologiei în guvernare.

Se vorbește foarte mult despre avantajele și riscurile de securitate ale votului electronic, în special în urma maturizării tehnologiei blockchain, cea care, în principiu, permite un sistem de vot în care fiecare cetățean poate da un vot verificabil și totodată anonim.

Ar putea un astfel de sistem să ajute democrația, într-un context în care aceasta dă semne de regres peste tot în spațiul nord-atlantic?

Ce rezolvă și ce nu rezolvă un sistem electronic de vot

Estonia nu este singurul stat în care alegătorii pot vota online. Sisteme similare, deși de o anvergură mult mai mică, au fost testate sau implementate în Canada, Statele Unite, Australia, India și alte câteva țări. Spre deosebire de Estonia, care oferă acest sistem tuturor cetățenilor săi cu drept de vot datorită unor cărți de identitate cu cip încorporat, restul țărilor au limitat, în general, votul online la alegătorii care nu se pot deplasa, precum și la cei aflați în afara țării.

În România, inițiativele de promovare a votului pe internet au fost destinate eșecului încă de la început. Nu pentru că ar fi imposibil din punct de vedere tehnic – așa cum a demonstrat Estonia, un astfel de sistem e ușor de implementat – ci pentru că nu a existat interes.

Estonia este privită cu speranță de publicul tânăr, obișnuit să folosească internetul pentru a-și exprima părerile. Aparent, ar fi de dorit ca populația să aibă acces la cel mai simplu sistem prin care poate vota, cât timp o poate face în siguranță și în condiții de anonimitate. Cu alte cuvinte, dacă sistemul de vot electronic este ușor de folosit inclusiv de către cei atehnici, dar apără și intimitatea opțiunilor politice, toată lumea ar avea de câștigat.

Estonienii sunt de părere că i-Votingul corespunde acestor cerințe și nu e de mirare că procentul celor care îl folosesc aproape s-a triplat în ultimii zece ani. Însă rezolvă votul online toate problemele democrației? Nu neapărat.

Procentul estonienilor care au votat la alegerile parlamentare de anul acesta a fost de 63,7%, mult mai mare decât al românilor care au votat la alegerile similare din 2016 (39,4%).

Dar este foarte greu de estimat rolul votului electronic în acest procentaj – sunt țări care nu au un astfel de sistem și care înregistrează fie o participare mai scăzută (Franța, cu 48,7% în 2017), fie una mult superioară Estoniei (Germania, cu 76,2% în 2017).

În plus, procentul de votanți din Estonia a rămas relativ același cu cel din 2015 și 2011, ani în care procentul celor care au votat electronic a fost mult mai mic.

Nici rezultatele efective ale alegerilor nu par a se schimba de pe urma votului online – anul acesta, partidul populist EKRE, considerat a fi de extrema dreaptă, a înregistrat un rezultat de trei ori mai bun decât în 2015, reușind să intre în coaliția de guvernare.

Cu alte cuvinte, votul electronic nu pare să afecteze nici participarea la vot, nici calitatea acestuia. Dar avantajele sale reale vin din altă direcție.

Democrația analogă: un sistem vechi de secole, care nu mai face față

Există o discrepanță tot mai mare între lucrurile pe care ni le dorim și ceea ce oferă politicienii. Iar acest lucru se întâmplă în foarte multe țări, nu doar în România.

Valul de populism din ultima vreme își are originile fix în această frustrare a omului de rând cu privire la o clasă politică incapabilă să-i ofere soluții la problemele care-l apasă.

Democrația prin care fiecare dintre noi este reprezentat de către partide este un sistem învechit, clădit după standardele secolului al XIX-lea, în timp ce societatea secolului XXI e obișnuită cu alte standarde.

Astăzi, când cumpărăm un produs sau un serviciu putem oferi feedback instantaneu, prin doar o apăsare de buton pe telefonul mobil. Indiferent că dăm note unui film sau unui restaurant, sau că alegem ce să cumpărăm, totul durează câteva secunde, iar telefonul ne este mereu la îndemână.

În plus, ne-am obișnuit să ne exprimăm opinia despre orice lucru sau eveniment prin intermediul social media, iar aceasta din urmă ne ferește de cei cu a căror opinie nu suntem de acord – într-atât, încât trăim deseori într-o bulă în care ne înconjurăm fără să ne dăm seama doar de oameni cu care împărtășim aceleași valori.

Cu alte cuvinte, tehnologia ne-a schimbat puternic modul în care exprimăm ceea ce dorim, precum și așteptările. Dacă înainte era practic imposibil ca părerile noastre să ajungă la un politician, azi îi putem scrie direct pe pagina lui.

Dacă înainte opiniile noastre erau limitate la un cerc de prieteni din lumea reală, azi ele pot fi citite de sute de mii de oameni pe internet. În fine, dacă înainte politicienii mai puteau să reziste la putere fără să se intereseze prea tare de ce anume cred alegătorii, insistând pe politici și strategii pe termen mediu și lung, azi ei sunt mult mai preocupați să ofere răspunsuri facile și imediate, în acord cu sondajele de opinie.

Însă clasa politică este practic imună, timp de un ciclu electoral, la toate aceste zbateri ale noastre. Feedback-ul din partea populației este doar undeva în fundal, în timp ce politicienii își văd în primul rând de afacerile lor.

Doar atunci când reacțiile devin stridente, prin manifestări de stradă, încep aceștia să acorde atenție. În plus, sondajele făcute periodic de către partide, în special înainte de alegeri, rareori duc la schimbări de politici de guvernare, chiar și atunci când echilibrul de putere din interiorul partidelor este schimbat ca urmare a „opiniei publice„.

Dar și acest feedback este unul extrem de limitat. Oamenii care manifestează sau răspund la sondaje o fac doar în sistem binar – fie sunt de acord, fie nu sunt de acord cu politicile guvernanților, iar scandările dintr-o piață nu pot ține loc de analize amănunțite. De multe ori, acesta vine doar din partea concurenților politici, dar și atunci este pierdut într-o luptă între personalități, nu între proiecte.

Pe scurt, într-o epocă în care ne dăm cu părerea despre orice și avem sisteme rapide de evaluare și votare a lucrurilor din jurul nostru, prăpastia care se cască între așteptările noastre și ceea ce oferă oamenii politici este tot mai mare. Iar tehnologia votului electronic o dată la patru ani nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme, așa cum putem vedea din exemplul Estoniei.

Ajungem în situația în care toți vrem să ni se ofere proiecte în care să sperăm și pe care să le susținem, iar ceea ce primim în schimb sunt vorbe goale.

Cum poate transforma tehnologia democrația

Pe lângă generarea știrilor false sau care manipulează opinia publică pentru a înclina balanța de putere spre unul dintre concurenți, tehnologia poate fi folosită și în mod pozitiv, pentru trecerea democrației de la nivelul „eu pe cine aleg” la cel în care ne punem problema „eu ce proiect susțin„.

Există astfel de inițiative și în România, precum EU Pot – Proiectele Orașului Tău, în care zeci de mii de români au ordonat online proiectele-cheie pe care le consideră vitale pentru orașele lor. E adevărat, acest sistem este abia la început și poate fi folosit doar ca un indicator general al intereselor reale ale cetățenilor dintr-o anumită zonă.

Dar rezultatele acestei inițiative au fost publicate online și sub formă tipărită în broșura România Metropolitană și vor fi distribuite factorilor de decizie locali din România pentru ca aceștia să știe ce vor locuitorii din fiecare județ și municipiu. E un prim pas spre un feedback oferit mai des decât doar o dată la patru ani.

„Considerăm că parizienii au multe idei și soluții pe care le pot propune pentru a ne ameliora viața zilnică. Vrem să facem loc și pentru proiectele susținute de cetățeni, la care noi să contribuim cu expertiza noastră și să le supunem la vot, iar apoi să le realizăm.”

Anne Hidalgo, primarul Parisului

Sunt și inițiative timide și deocamdată stângace de democrație participativă, facilitată de tehnologie, inspirată de modelul marilor orașe europene precum Parisul, în care primăriile din Cluj, Arad sau chiar din sectorul 3 din București au încercat să atragă cetățenii în procesul de orientare a unor mici părți ale bugetelor locale înspre proiecte propuse fie de autorități, fie chiar de către societatea civilă.

Acestea ar merita o platformă unică la nivel național care să permită accesul rapid al cetățenilor dintr-un anumit oraș la toate deciziile luate de către autoritățile locale.

Spre o democrație smart?

Am văzut deja că votul electronic nu rezolvă problemele democratice. Dar un sistem de vot bazat pe blockchain poate avea cu adevărat succes exact în această zonă, cea a propunerii și promovării proiectelor venite dinspre societatea civilă. În plus, un astfel de sistem poate asigura feedback-ul necesar autorităților nu doar cu privire la proiecte, ci și la întreaga lor activitate.

Blockchainul, combinat cu alte tehnologii de securizare a datelor și de verificare a identității, asigură atât anonimitatea celui care votează, cât și certifică faptul că acesta a votat, eliminând astfel voturile duble sau fictive.

Sisteme de vot și promovare a proiectelor bazate pe acest tip de tehnologie ar permite, din acest motiv, o implicare mult mai mare a cetățenilor în modul în care le sunt administrați banii din taxe.

Într-un viitor nu prea îndepărtat, am putea chiar muta accentul de pe platformele politice generaliste și ipocrite ale partidelor spre proiectele concrete care sunt propuse, votate și monitorizate chiar de către cetățenii dintr-o anumită regiune. Odată cu acest lucru, și discuția între politicieni ar fi îndreptată forțat spre dezbaterea modului în care vor fi implementate proiectele, iar nu înspre promisiuni deșarte.

În plus, feedback-ul va putea fi oferit foarte des, cu privire la orice măsură luată de autorități, astfel încât persoanele care vor să se implice în treburile cetății să o poată face instantaneu, prin propriul lor telefon mobil, nu doar o dată la patru ani, prin vot pe hârtie.

Acest feedback nu va fi obligatoriu pentru autorități, cel puțin la început, însă va fi mult mai ușor să măsori gradul de satisfacție al cetățenilor cu privire la un politician sau altul, cu toate efectele care decurg de aici.

Pe scurt, tehnologia poate transforma în bine democrația, ba chiar o poate salva în măsura în care milioane de oameni încep să se implice, prin intermediul unei platforme de vot, în deciziile și proiectele care le influențează viața.

Rămâne ca cineva să și clădească o astfel de platformă, care ar putea deveni mai importantă ca efecte decât toți mamuții social media pe care ne vărsăm astăzi neputincioși năduful.