În urmă cu doar zece ani, aici era doar un focar de infecție. Fotografiile din articol: Adrian Mihălțianu

De la un cartier postindustrial sărac la cel mai dinamic cartier din SUA: povestea Boston Seaport District

Acum doar zece ani, cartierul Seaport din South Boston era plin de construcții din cărămidă roșie aproape abandonate, parcări la sol uriașe și străzi rău-famate, pline de mizerie. Deși aflat aflat chiar vizavi de centrul marelui oraș american, Seaport era sufocat de lipsa de viziune a administrației locale, de lipsa de inițiativă a proprietarilor de imobile din zonă și de o infrastructură învechită, care făcea aproape imposibilă conexiunea cu orașul.

Astăzi, Seaport District, o zonă de circa 2 kilometri pătrați – cât un cartier bucureștean, mai e numit și Innovation District, pentru că aici își au sediul peste 200 de firme, dintre care câteva zeci sunt din industria IT și high-tech, cu nume uriașe precum General Electric, Reebok, Vertex, PwC și altele asemenea.

Trenurile, metrourile și autostrăzile încă ocupă o mare parte a cartierului.
Clădirile vechi au găsit o nouă viață: birouri high-tech

Clădirile industriale de cărămidă roșie au fost renovate și transformate în birouri atunci când a fost posibil. Când nu a fost, au fost date jos, iar pe locul uriașelor terenuri virane și parcări au apărut imobile ultramoderne care atrag în fiecare zi peste 5000 de corporatiști extrem de bine plătiți. Iar țărmul oceanului a fost renovat și pietonalizat, fiind acum râvnit de dezvoltatorii imobiliari care ridică complexuri rezidențiale de lux în care un apartament de două camere costă, în medie, 2 milioane de dolari.

Pare o poveste tipic americană, în care omul sărac ajunge peste noapte bogat și nu mai știe de unde a plecat, dar irlandezii din South Boston nu se încadrează cu ușurință în această matriță. Discriminați timp de decenii de către protestanții descendenți ai englezilor care au fondat Boston, catolicii irlandezi au găsit nenumărate feluri în care să se reinventeze prin forțe proprii (treabă descrisă pe larg în multe filme americane, de la Good Will Hunting la The Departed, cu Matt Damon, Leo DiCaprio și Mark Wahlberg, printre alții). Iar din îndârjirea lor poate învățăm și noi ceva.

Lecția din South Boston

Ca român (și bucureștean), atunci când mergi pe trotuarele late din Boston și vezi clar urmele fostei sărăcii a lumii postindustriale în timp ce de jur împrejur se ridică noile clădiri din granit, oțel și sticlă, nu poți să nu rezonezi cu ce au făcut oamenii de aici. Pentru că povestea Seaport District ar putea fi oricând povestea cartierelor Uranus, Republicii sau Obor din București sau a altor foste cartiere industriale din orașele României.

Atâta doar că aici locul fabricilor și a depozitelor de marfă nu a fost preluat de malluri și proiecte rezidențiale înghesuite în viitoare ghetouri, ci de o dezvoltare coerentă, executată cu mare atenție și pas cu pas, în special de către dezvoltatorii privați. Normal, e și aici o luptă continuă între oraș (primărie), care a venit cu viziunea și infrastructura, și proprietarii de terenuri, care au înțeles cu greu de ce ar trebui să renunțe la parcările multietajate și la izolarea tipică complexurilor de imobile de birouri și să accepte, în schimb, mici părculețe, spații de colaborare, piste de biciclete și stații de metrou.

Mai întâi infrastructura, abia apoi construcțiile
Uriașa clădire este, de fapt, o gură de aerisire pentru autostrada subterană

Pentru că toate acestea se fac, până la urmă, din taxele pe care le plătesc aceste companii și angajații lor. Iar taxele trebuie să fie suficiente pentru a finanța și dezvoltarea zonelor adiacente, să nu se ridice din neant o sferă strălucitoare înconjurată de maghernițe. Ca mai știm noi unde (a zis cineva Voluntari – Pipera?).

Diferența majoră față de ce se întâmplă la noi este că primăria a venit cu viziunea, dar și cu toată infrastructura înainte ca primele blocuri de birouri să-și sape fundațiile. Și nu mă refer doar la șosele – deși îngroparea fostei autostrăzi suspendate care sufoca zona și trimiterea traficului într-un imens tunel a fost esențială pentru dezvoltarea zonei – ci și la tot ce înseamnă utilități.

Dar despre infrastructură vom mai vorbi într-un articol separat. Important este că primăria a avut un plan pe termen lung și mai ales nu a ezitat să-l pună în aplicare într-un dialog constant cu părțile interesate din zonă. Aș zice chiar că a fost esențial pentru ca proprietarii obișnuiți să facă un bănuț ușor din parcări la sol întinse pe hectare de beton să înțeleagă că pot face mii de bănuți într-un mod ceva mai complicat dar mult mai sustenabil, investind într-un cartier coerent.

Fără viziunea fostului primar Menino și preluarea ei de către noul primar Walsh, Seaport District ar fi rămas doar o altă zonă îngrozitoare, ca în multe orașe americane. Fără promovarea agresivă către companiile de IT și înaltă tehnologie, făcută chiar de către autorități, n-ar fi venit nici celelalte firme din cu totul alte domenii (servicii, încălțăminte etc), care transformă zona într-un centru de inovație.

Poate cel mai important lucru a fost contractarea unei mari firme de arhitectură care să coordoneze construcția unui cartier după principii moderne. S-a asigurat astfel o unitate arhitecturală care lipsește în dezvoltările haotice de la noi.

Centrul orașului Boston se vede superb din Seaport District
Zonele comerciale alternează cu cele rezidențiale și de relaxare

N-ar fi fost mai bine și mai ușor să vină un singur mare investitor?

Boston s-a ferit să atragă aici vreun mare producător industrial care ar fi angajat, probabil, tot 5000 de muncitori, dar într-o singură uzină dintr-o singură industrie. Orașele monoindustriale pot înflori și dispărea la fel de repede, pe urmele succesului sau eșecului investitorilor. În plus, salariile ar fi fost mult mai mici decât cele din companiile de tehnologie, iar taxele, de asemenea. Dimpotrivă, atragerea unei combinații de companii de tot felul și a unor proiecte rezidențiale îi permit cartierului (și orașului de care aparține) să prospere indiferent de furtunile bursiere sau financiare.

Este un semnal de dezvoltare sustenabilă pentru oricine vrea să-l înțeleagă. Noi ne bucurăm încă foarte tare atunci când un mare producător auto vine la noi în țară, fără să înțelegem că, de fapt, marea oportunitate se poate transforma într-o catastrofă dacă autoritățile nu știu să atragă și tot complexul de entități economice care să creeze o economie echilibrată. Iar asta, cu tot regretul, nu se poate lăsa doar pe seama pieței.

Modul în care e gândit Seaport District pune accentul pe cooperare. Un cuvânt greu de mestecat de americani, darămite de români, dar care e esențial pentru viitoarele meserii, pentru viitoarea economie – și nu vorbesc aici despre 2050, ci despre 2025. Spațiile pietonale sunt organizate ca niște piațete în care să-ți poți da întâlnire, clădirile comerciale și de birouri sunt construite în terase pe care se desfășoară cafenele și restaurante, iar străzile în pantă sunt transformate în scări placate cu lemn la mijloc, transformându-le astfel în amfiteatre ad-hoc.

O rețetă posibilă și în România

Ca român, din nou, nu mă pot abține să mă întreb ce anume e atât de greu să venim și noi cu o viziune concretă pentru dezvoltarea unui oraș, ținând cont de specificul comunităților, de sufletul și trecutul locului, dar mai ales privind către meseriile viitorului și către industriile care vor crește foarte mult în următoarele două decenii?

Există încercări și proiecte – precum cel anunțat la Cluj, dar încă lipsește viziunea pe termen lung care să includă nu doar zone de locuit, ci acest complex rezidențial-comercial-birouri orientat spre viitor. Și mai ales curajul de a strânge laolaltă privații care pur și simplu nu sunt obișnuiți să colaboreze nici între ei, nici cu primăria.

Seaport District este un model care poate fi urmat, în mare, fără să fim nevoiți să reinventăm roata. Evident, are și el problemele sale – gentrificarea fiind una dintre ele (locuitorii din South Boston nu-și pot permite, evident, apartamentele de două milioane de dolari bucata cumpărate de magnații chinezi care-și trimit odraslele la MIT și Harvard). Dar să ajungem noi să avem aceste probleme și apoi mai vorbim.

Sper ca mulți dintre candidații la viitoarele alegeri locale să vorbească tot mai mult despre planurile și proiectele lor concrete pentru dezvoltarea echilibrată a orașelor. Să-i văd visând, să-i aud cum sunt obsedați de cele mai bune soluții, de revitalizarea cartierelor adormite sau părăsite, să-i întâlnesc pe stradă vorbind despre viziunea lor pe termen lung pentru București, Cluj, Timișoara, Constanța sau Iași.

Când primarul Menino, un veteran al administrației locale, a vorbit prima dată despre acest Cartier al Inovației, s-a râs mult în presa locală. Dar primarul a arătat că are capacitatea de a se reinventa, și asta e singura cale prin care ne putem reinventa și noi orașele noastre. Iar urmașul său i-a dus mai departe viziunea.

Dar despre cum a reușit administrația din Boston să facă acest lucru, într-un articol viitor.

Seria de articole despre orașe smart, sustenabile și reziliente, precum și despre Future of Work, a fost posibilă datorită sprijinului Centrului Cultural Clujean și al Ambasadei SUA din România.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...