Frăția păcănelelor. „Joacă, joacă, joacă!” Ce face statul român când jocurile de noroc devin o problemă socială

Republica Moldova interzice orice formă de publicitate la jocurile de noroc, pentru că loteriile, pariurile, sloturile și orice altă formă derivată ar exploata de fapt tot sărăcia și vulnerabilitățile populației. În România industria jocurilor de noroc generează venituri la stat și locuri de muncă, dar și prosperă, susținută de incapacitatea autorităților de a tempera măcar din publicitatea agresivă de pe televizoare și din impactul negativ pe care pariurile, păcănelele, loteriile și celelalte forme de joc îl provoacă asupra societății. 

Bombardierul pupăcios, Vlăduț vampirul și transhumanța pozitivă sau Gabi Balint și Bianca Drăgușanu care fac senzație – sunt deja personaje în mentalul colectiv, iar pariurile, sloturile și celelalte jocuri de noroc capătă, după priceperea industriei de publicitate, inclusiv simpatie din partea populației.  

Câți dependenți de jocuri de noroc sunt însă în România? De ce pot unele televiziuni să difuzeze reclamă aproape non-stop și cum e tratată dependența? Sunt doar câteva din întrebările la care PressOne a căutat răspuns. 

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor, în special dependența de jocurile de noroc, o problemă gravă și reglementată insuficient de statul român. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.Redacția PressOne

Alte articole din aceeași serie:

Frăția păcănelelor. Cum vrea deputatul Florin Roman să-i „salveze” pe tinerii dependenți de jocurile de noroc

Frăția păcănelelor. De ce își face Loteria Română casă de pariuri sportive și cine are grijă de victimele dependenței de jocuri de noroc

De ce joacă românii jocuri de noroc

„Când pariez pe bani, parcă îmi ia cineva mințile. Anul ăsta am rulat cam 26.000 mii de lei și sunt încă în pierdere, mai am de recuperat niște mii. Când câștig, forțez și pariez mai mult. Când pierd intru în vrie și încerc să recuperez banii. Într-un final pierd și mai mult” – spune la PressOne Costin, un jucător „mediu”, după cum se recomandă chiar el. 

Pariază de obicei în weekenduri, în principal pe meciuri din Anglia, Spania, Italia sau Germania. De România se ferește, după principiul „noi n-avem fotbal.”

„În timpul săptămânii pariez și pe Champions League. În celelalte cupe europene sunt mereu surprize, mă mai joc și pe-acolo. La bingo am mai încercat și la sloturi, când mă plictisesc.” Costin adaugă că e departe de a fi dependent de pariuri sportive sau jocuri de noroc, deși are conturi online pe două platforme de profil și tabele în Excel cu statistici.

„Statistici fac mereu, e ceva care mă relaxează. Bani se pot face din pariuri, dar trebuie răbdare de fier, inspirație și superputerea de a te controla singur”. Cel mai mult a câștigat 4 mii de lei dintr-un foc și de ceva vreme își încearcă norocul cu un soft care îi arată scoruri și statistici în timp real.

Dacă la un meci se face roșu, înseamnă că o echipă domină categoric și sunt șanse mari să dea gol. Pentru program plătește 39 de euro pe lună. „Varianta deluxe”, are grijă Costin să precizeze. Pare convingător când spune că nu e dependent. Nu toți au însă norocul ăsta.

„Dependenții de jocuri de noroc și pariuri nu se văd cu ochiul liber. Toți avem pe spectrul adicției ceva și cu toate astea avem vieți. La ei nu e ceva care să-ți sară în ochi, atunci când vezi un om pe stradă. Dependența e stigmatizată și se ascund. Nu le e ușor să vorbească, iar când încep să spună familiei deja datoriile s-au acumulat și sunt foarte mari”, explică psihoterapeutul Viorel Roman, de la clinica ALIAT, specializată în tratarea dependențelor. 

În România nu există prea multe studii și date de profil, iar industria promovează un studiu GfK, făcut de compania de consultanță și cercetare de piață în 2016, la solicitarea Asociațiilor Romslot și Romanian Bookmakers. 

Din cercetare reiese, generic, că „cei mai mulți joacă de plăcere, pentru că se simt bine” și „pentru a câștiga bani”. Același studiu susține că incidența problemelor cauzate de jocurile de noroc este de 0,6%, respectiv 98.000 de persoane.

Datele sunt puse însă la îndoială de psihologii și psihiatrii care lucrează zilnic cu persoane dependente de jocurile de noroc. Viorel Roman, de la clinica ALIAT, susține că în ultimii ani a constatat o creștere evidentă a cazurilor și că sunt din ce în ce mai mulți cei care vin să caute ajutor. 

„Sunt oameni care au o situație socială medie spre bună. De regulă vin aduși de familii. Vârsta e între 20 și 45 de ani. Oameni care au relații, familii sau copii. Vedem clișeul cu dependenții de alcool căzuți în șanț sau la birt. E la fel și aici: un clișeu, pentru că ei reprezintă maximum 5% din persoanele cu dependență”, precizează Viorel Roman.  

Câți români joacă, joacă, joacă? 

Nu se știe, se bănuiește. Industria nu e tocmai nerăbdătoare să furnizeze cifre sau altfel de date, iar Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, instituție reglementatoare înființată în 2013, pare total decuplat de orice analiză a impactului social. 

De partea sa, industria susține că „este imposibil de făcut estimări pe acest subiect”. „Jucătorii sunt anonimi și identificați doar dacă realizează un câștig care urmează să fie impozitat. Nici măcar numărul de bilete emise nu e relevant, pentru că jucătorii participă, de regulă, cu mai multe bilete.”

„În mediul online există aproximativ un milion de conturi, dar acolo nu se poate face cu precizie împărțirea sport-casino, pentru că aproape toata platformele dețin ambele licențe și clienții migrează de la pariuri la casino și înapoi, în marea lor majoritate”, transmite, la solicitarea PressOne, Anchidim Zăgrean, președintele Rombet, o asociație care reprezintă companii de profil, printre care Betano, Get’s Bet, Superbet sau Fortuna. 

Studiul GfK din 2016, comandat de industrie, susținea că 15% dintre români au jucat un joc de noroc sau au pariat măcar o dată în anul respectiv, cu o mențiune însă: în cercetare a fost inclus și jocul la Loto, identificat ca „cel mai practicat joc de către români.”

Câți jucători activi sunt în România, estimativ? am întrebat și la ONJN, instituție de stat. Până la ora publicării articolului, ONJN nu a răspuns solicitării PressOne. Oficiul este într-o perioadă oricum turbulentă, după ce întreaga conducere a fost reclamată la DNA, de către două firme de metrologie cărora le-a fost retrasă inițial licența. 

O creștere alarmantă a numărului de persoane dependente de jocurile de noroc constată între timp și doctorul neuropsihiatru Cristian Andrei, care a început o cercetare de profil la Asociația Joc Responsabil, lansată în 2018 și susținută de o parte a industriei, respectiv de către Rombet, Romslot și Romanian Bookmakers. 

„De când am început cercetarea, din 21 august 2019  și până în noiembrie 2021 am avut 5.201 bărbați care au menționat problema de joc și 1.387 de femei.”

Joc Responsabil elaborează programe de educare și prevenție, dar oferă și consiliere psihologică. Familiile încep să înțeleagă că jocul de noroc compulsiv e o problemă și uneori  chiar și jucătorii caută direct ajutor. 

„Numai statul român nu-și dă seama că este o problemă, pentru că încasează taxe de la operatorii de jocuri. Statul român vede doar sursa de impozitare, nu vede și problematica socială, psihologică, a persoanelor care joacă”, reclamă Cristian Andrei. 

În ce condiții se difuzează reclamă televizată la pariuri și jocuri de noroc în România

Publicitatea la jocurile de noroc și casele de pariuri pentru posturile generaliste este permisă în România de la ora 23.00 încolo. Pentru posturile sportive însă, Consiliul Național al Audiovizualului a permis publicitatea la pariuri, în timpul transmisiunilor în direct. Strict la pariuri sportive, nu și la alte forme de jocuri de noroc. 

Decizia, explică Monica Gubernat, membră CNA, ar fi fost influențată de situația de care ar fi beneficiat postul Eurosport sau de precedentul pe care Eurosport îl crea. 

„Când sunt meciuri în direct, indiferent de sport, permitem publicitatea la pariuri. Rațiunea a fost următoarea: dacă vă uitați pe Eurosport, post care nu este licențiat în România, ei dau publicitate la jocurile de noroc indiferent de oră. Și atunci se crea cumva o discriminare între posturile licențiate în România, Digi, Look și ce mai avem noi, față de celelalte, licențiate în UE”, justifică la PressOne Monica Gubernat. 

În Uniunea Europeană nu există un regulament unitar, iar statele membre își reglementează intern normele după care se poate face publicitate la jocurile de noroc.  Consiliul Național al Audiovizualului susține, prin aceeași Monica Gubernat, că România are, în comparație cu celelalte state, un regulament mai degrabă restrictiv. 

„Undeva la mijloc, dar spre restrictiv. Nu e lăsat la liber și nici nu-l vom lăsa la liber, pentru că este destul de periculos. Trebuie și responsabilizare, e periculos.”

La nivelul CNA nu ar exista vreun lobby sau vreo presiune din partea industriei jocurilor de noroc, iar Consiliul trimite la mediul online, acolo unde ar fi rulate bugete de publicitate cu adevărat consistente. Prevederile actuale care țin de publicitatea la televizor au fost adoptate chiar înainte de pandemie, continuă Monica Gubernat. 

„Sincer, noi am încercat să creăm un echilibru. Între ce înseamnă online, canale de televiziune sportive care nu sunt licențiate în România și cele care sunt. Și atunci am găsit această soluție de compromis. Permitem doar în timpul transmisiunilor în direct și doar la pariuri sportive.”

La Consiliul Național al Audiovizualului ajung și sesizări legate de publicitatea la jocurile de noroc, admite instituția, care precizează că plângerile sunt mai mult tehnice și că ar viza de fapt „senzația” că pe televizoare este mai multă publicitate decât e permis, respectiv că limita totală de 12 minute de reclamă pe oră ar fi depășită. 

„Oamenii spun că e multă publicitate și le explicăm regulamentul. Evident le băgăm în monitorizare pentru că, repet, doar la pariuri au voie să facă publicitate. Nu la cazinouri sau sloturi.”

O altă portiță găsită de industria jocurilor de noroc și televiziuni, sportive sau nu, e promo-ul la emisiuni tematice din grilă, de exemplu la emisiunile care oferă seara ponturi pariorilor. 

„Poate fi considerată o mică portiță, dar știți ce mai este portiță? Dacă vă uitați la meciuri de fotbal o să vedeți pe tricouri case de pariuri. Pe marginea terenului de asemenea sunt case de pariuri afișate, deci e cam greu să bagi o interdicție”, reacționează la PressOne membra CNA Monica Gubernat. 

Analize calitative ale spoturilor publicitare nu există, chiar dacă o voce dintr-o reclamă spune, de exemplu, „joacă, joacă, joacă”, aproape de la un capăt la altul. CNA nu judecă din perspectivă calitativă reclamele pentru că nu are instrumente, conchide Monica Gubernat.

„E greu să judecăm calitativ. Eventual să mergem pe mesaj subliminal, dar trebuie cumva motivată foarte bine această decizie, pentru că sunt șanse foarte mari să pierdem în instanță. Pe calitate și calitativ nu avem arme.”

Reclama, explică specialiștii, devine o problemă mai ales când acoperă categorii de vârstă care nu au discernământ în consumul de publicitate.

„În afară de consum de tutun, de alcool, de diverse substanțe, consumăm foarte multă informație, mai ales sub formă de publicitate. Iar discernământul cu privire la acest consum nu este educat în România”, spune doctorul Cristian Andrei, de la platforma Joc Responsabil. 

„Nu poți să trăiești izolat, cu capul în pământ. Și cu cât sunt mai mulți stimuli în jur, cu atât e mai anevoios drumul”, adaugă psihiatrul Viorel Roman, de la clinica de specialitate ALIAT. 

În tot acest context, industria se apără și amintește că există o reglementare specială a jocurilor de noroc, care stabilește foarte clar cum se poate realiza publicitatea. Modul de respectare a prevederilor se realizează inclusiv de către ONJN, insistă președintele Rombet. 

„Aici poate să intervină și dorința de recuperare a pierderilor avute precum și recuperarea taxelor plătite în avans”, explică publicitatea masivă Anchidim Zăgrean. 

Am întrebat unul din cele mai mari posturi TV de sport din România ce procent din buget e asigurat de publicitatea la jocurile de noroc și dacă există vreo preocupare de ordin etic sau deontologic în acest sens. Nu am primit răspuns. 

„Cred că toată lumea observă că este foarte multă reclamă la casele de pariuri, pe toate posturile tv, nu doar la Digi. Nu am o problemă cu asta. Chiar nu am o problemă, în calitate de om care lucrează în domeniu și nici în calitate de telespectator”, a spus în schimb George Dobre, redactor-șef la DigiSport. 

În țări precum Marea Britanie persoanele publice, vedetele din sport sau showbiz nu mai pot promova case de pariuri sau jocuri de noroc, pentru că s-a constatat că publicitatea are un potențial mare, negativ, asupra minorilor. 

În România multe companii din industrie se promovează prin intermediul unor celebrități, fără obstacole de vreun fel. 

„De ce să îmi fie greu să decid să fiu imaginea unei case de pariuri? E peste tot în lume. Peste tot sunt foști jucători imagini ai caselor de pariuri, deci nu e numai la noi. Sunt și cluburi mari care fac reclamă. Pariurile fac parte din sport”, spune la PressOne Gabi Balint, fost fotbalist, prezent constant în reclamele la pariuri. 

Fostul sportiv admite că promovarea agresivă ar putea deranja, „pentru că sunt multe case de pariuri apărute și din zece reclame poate sunt șase numai la pariuri. Poate să deranjeze, dar și ele luptă să facă față pe piață.”

Responsabilizare, crede Gabi Balint, ar exista la toate casele de pariuri, din moment ce toți jucătorii din piață promovează mesajul „Pariază responsabil”, iar îndemnul oficial este ca oamenii să-și asume un risc pe banii lor „pentru distracție, nu în perspectiva unui câștig”. 

„Noi, foștii jucători, căutăm să reușim să mai rotunjim și noi câștigurile, din mai multe locuri. Nu toți antrenăm sau câștigăm un ban de la televiziuni, așa că e normal. Când am antrenat eu n-am mai fost imagine. Sunt atâta vreme cât nu sunt implicat direct în fotbal.”

”Reclama excesivă nu e din cauza caselor de pariuri. În primul rând e din cauza televiziunilor, pentru că televiziunile au nevoie de bani. În momentul ăsta cei care plătesc cel mai mult la reclame sunt casele de pariuri și concernele de medicamente. O televiziune are nevoie de bani ca să trăiască”, justifică Gabi Balint.

Opinia sa e confirmată parțial de jurnalistul sportiv Costin Ștucan, care spune că o mare parte din bugetele publisherilor ar fi acoperită de banii din industria pariurilor. Și jurnaliștii sportivi se plâng însă de lipsa unor informații, atunci când le solicită. 

„Există o opacitate destul de mare în industria asta. Foarte rar găsești companii care să-ți furnizeze date, în momentul în care le soliciți informații despre cât s-a pariat sau cum s-a pariat pe un anumit meci”, spune Costin Ștucan. 

Ce înseamnă să fii dependent de jocuri de noroc în România

„Înseamnă în primul rând frica de ziua de salariu”, răspunde dur psihoterapeutul Viorel Roman. Nici el nu știe de ce nu are România o statistică sau măcar o estimare a numărului de persoane dependente de jocurile de noroc, mai ales că numărul cazurilor de joc patologic pe care le înregistrează clinica e în continuă creștere. 

„Jocurile de noroc sunt un fenomen în România. Nu e deloc o exagerare, lucrez cu persoane care au dependențe pe diverse jocuri sau pariuri. E un fenomen foarte serios, cu consecințe negative devastatoare. Nu e doar jocul patologic, oamenii dezvoltă multe alte lucruri care le afectează viața de familie și calitatea vieții. Nu-l văd diferit față de alte dependențe, cum este dependența de alcool, droguri sau pornografie.”

Severitatea nu depinde de suma de bani pierdută, detaliază Viorel Roman, ci de felul în care dependența se sudează de o persoană. Psihiatrul spune că a lucrat cu oameni care au pierdut sume uriașe, dar și cu persoane care au pierdut la un nivel mai mic. Ambele categorii au însă un numitor comun. 

„Am lucrat cu oameni care au pierdut 300 de mii de euro și cu oameni care pierdeau o mie de euro. Severitatea e să vezi un om înfricoșat de-a dreptul că vine ziua de vineri și trebuie să-i intre banii. Pentru un om care funcționează fără adicții este foarte greu să înțeleagă.”

Clinica-ONG ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și a Toximaniilor) identifică o rată de recădere în viciu de aproximativ 90%, în vreme ce platforma Joc Responsabil vorbește de un procent cuprins între 70 și 80%. Cu alte cuvinte, în cel mai fericit scenariu, cel puțin 7 din 10 dependenți de pariuri sau jocuri de noroc din România care se lasă revin apoi la acest obicei. 

Specialiștii mai spun că de cele mai multe ori un dependent de jocuri de noroc e nevoit să cedeze controlul banilor, chiar dacă este adult. E vorba de o cedare completă a banilor din portofel și a cardurilor, situație în care, remarcă Viorel Roman, calitatea vieții se deteriorează considerabil. O soluție, așa cum o vede strâmb statul român, este, la fel ca și în cazul altor dependențe, spitalul de psihiatrie. 

„E foarte greu să funcționezi așa pentru că vrei să-ți comanzi de mâncare, de exemplu. Vrei să plătești ceva. Orice sumă, cât de mică, poate fi un stimul. În prezent, dacă ești dependent de jocuri de noroc și pariuri, ajungi la un spital de psihiatrie sau la o secție de psihiatrie și te internează 7-10 zile. Fără consiliere psihologică. Ar trebui inclusiv campanii de prevenire. Deocamdată doar industria își face multă publicitate.”

Ce pierde și ce câștigă statul român din jocurile de noroc

Statul român a stabilit un cadru specific de impozitare a jocurilor de noroc, după o formulă care s-a modificat însă de-a lungul timpului. Veniturile din jocurile de noroc se impun în prezent prin reținere la sursă, iar impozitul datorat de jucător sau de organizator se calculează la fiecare plată, după baremul comunicat de Fisc.

Pe lângă acest impozit, casele de pariuri și companiile din industrie plătesc o taxă anuală de licență, care poate ajunge și la 120 de mii de euro și care se plătește în avans. Firmele mai plătesc și o taxă anuală de autorizare, una de viciu, dar ș altei taxe, mai mici. Toate sunt cuprinse în OUG 77/2009, revizuită. 

Consultanții fiscali întrebați de PressOne susțin că din acest punct de vedere lucrurile sunt destul de bine reglementate și că raportările industriei sunt foarte stricte. Relația stat-industrie ar fi, în linii mari, corectă, e de părere Gabriel Biriș, fost secretar de stat la ministerul de Finanțe. 

„Nu știu în ce măsură s-ar putea spune că nu fructifică statul la maximum acest parteneriat, mai ales că autoritățile au o evidență foarte strictă. Casele de pariuri sunt reglementate, trebuie să asigure un Fond de câștig care să fie un procent minim, în jur de 70% din pariurile jucate. Înainte era un impozit minim, care între timp a dispărut. Minim 5% din cifra de afaceri. A venit în trecut ANAF și a zis că de fapt toate sumele jucate erau cifră de afaceri. O casă de pariuri de fapt ține masa. Venitul lor este diferența dintre sumele jucate și premiile date.”

Industria jocurilor de noroc generează peste 45 de mii de locuri de muncă, iar la buget ajung, din aceste activități, în jur de 600 de milioane de euro pe an, la un grad de colectare de peste 99%. O parte din bani merge către Fondul Cinematografic. 

Statul încasează, dar nu reușește însă să calculeze și pagubele pe care sectorul jocurilor de noroc le cauzează în economie, familie sau chiar în piața muncii, din moment ce un jucător dependent este afectat inclusiv la serviciu și riscă să fie izolat de familie și societate. 

„La ministerul Muncii nu cred că există la acest moment o preocupare, dar am puțin timp de când am preluat mandatul. Dar poate exista o preocupare, pentru că este o chestiune extrem de serioasă. Cu siguranță e obligatoriu să ne ocupăm de așa ceva”, reacționează ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi. 

El spune la PressOne că anul trecut ar fi existat o discuție despre fiscalitate în comisia de buget-finanțe și că tema impozitării sectorului jocurilor de noroc ar putea fi oricând reluată. „Până la fiscalitate cred că mai important este cetățeanul și trebuie văzut și de preîntâmpinat chiar această dependență de jocuri de noroc”, adaugă ministrul. 

Sunt sau nu un fenomen jocurile de noroc în România, cu efecte inclusiv în piața muncii? l-am mai întrebat pe Marius Budăi.  

„Nu cunosc, nu sunt de specialitate, nu pot să mă pronunț. Mărturisesc că în cercul meu de cunoscuți n-am așa ceva. Eu n-am jucat niciodată, nici măcar la nivel de curiozitate”, a simțit nevoia să precizeze ministrul Muncii. 

Cât despre posibile soluții (la ceva ce nu e clar dacă reprezintă un fenomen social sau nu), Marius Budăi se limitează la invocarea unui principiu. Care principiu? Acela al cauzei și efectului, răspunde.

„Eu cred că în primul rând trebuie să mergem pe acea formulă cauză-efect. Și abia după o cercetare și o discuție cu psihologi, medici, sociologi să căutăm o soluție. Nu să facem comisii interminabile. Cauză-efect și ulterior da, și comisii formate din specialiști din diferite profesii, cu psihologi, sociologi, medici sau psihiatri.”

Gabriela Firea, colega de cabinet a ministrului Budăi, responsabilă de ministerul Familiei, nu a putut fi contactată pentru a comenta pe marginea posibilelor efecte sociale negative ale jocurilor de noroc, deși încercările au fost insistente. 

Până la momentul când statul român își va finaliza evaluarea beneficiilor, dar și a pierderilor cauzate de jocurile de noroc, asociațiile neguvernamentale cer lucruri concrete, care vizează mai ales protejarea celor vulnerabili. 

Procesul de revenire este unul anevoios, ca la orice dependență, atrag atenția specialiștii. Fără campanii coerente de informare și prevenție, dar mai ales fără vreun centru specializat, soarta dependenților de pariuri și jocuri de noroc este, de cele mai multe ori, cruntă, după cum explică psihoterapeutul Viorel Roman 

„Unii, ca și la alcool, ajung să se controleze, să-și impună niște reguli, să nu depășească anumite sume. Pentru alții singura cale e abstinența. Dacă ne uităm și la consumul de alcool, nici acolo statul nu pune la dispoziția unei persoane cu dependență un centru public unde oamenii să poată primi ajutor. Să poată face dezintoxicare, consiliere și unde să poată sta și 3 luni sau 6, dacă e nevoie. Deci lucrul acesta nu există la consumul de alcool, unde suntem în top 10 global și unde avem o problemă socio-culturală.”

„Sigur că ar fi nevoie ca statul să se implice și să realizeze măcar un centru public, unde oamenii cu dependență să se poată izola pentru o perioadă. Când dependența e severă, oamenii ăștia au nevoie să iasă din mediul lor uzual în care funcționează, măcar vreo 3 luni. Să stea departe de triggere.”

Medicul Cristian Andrei cere în schimb mai multă preocupare pentru educarea populației, mai ales că tinerii sub 18 ani sunt extrem de vulnerabili. ONJN și-ar fi propus în trecut să angajeze psihologi pentru a-și mări echipa și pentru a face programe de prevenție, dar, susține Cristian Andrei, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. 

Situație în care „statul român se comportă doar ca un reglementator”, neputincios în fața reclamei agresive din online și de pe televizoare și incapabil să facă orice formă de educație. 

„Există multe tentații în jur, iar tinerii trebuie să fie educați. Ce să alegi pentru tine? Ce să introduci nu numai în stomacul tău, cât și în capul tău. Publicitatea pentru jocuri, dacă este mai agresivă, bineînțeles că întâlnește niște tineri care nu știu ce să extragă din ea, nu știu cum să o selecteze. Ei văd acolo lideri de opinie și vedete și de multe ori visează la ceea ce se numește câștig imediat. Nu acela sub formă de salariu la sfârșitul lunii, ci de gest care poate aduce bani. Fără muncă și fără competență. Autoritățile ar trebui să acționeze mult mai ferm în educarea tinerilor.”

PressOne a întrebat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și cum s-a schimbat piața în pandemie, cu ce procent a crescut numărul conturilor online în România, care sunt mecanismele prin care ONJN informează cetățenii asupra riscurilor, care sunt profilul și vârsta medie a jucătorilor din România și care e suma medie jucată lunar. ONJN nu a răspuns până la data publicării acestui articol. 

Întrebări similare au fost adresate și industriei, respectiv Asociației Rombet, deși nu este responsabilitatea companiilor din domeniu să facă publice astfel de date. 

„În ultimii doi ani (n.r. în pandemie), din informațiile primite de la membri, piața a avut o scădere semnificativă, proporțională cu restricțiile impuse de stat, iar migrările către online nu au fost prea însemnate, în condițiile în care acolo există un alt tip de jucători cu alt comportament”, a transmis Rombet. 

Industria susține că nu deține date despre numărul conturilor active în online, pentru că nu face astfel de solicitări membrilor săi, iar „datele concrete se pot obține de la instituția creată în scopul monitorizării și controlului jocurilor de noroc: ONJN.”

La PressOne industria acuză că ar fi rămas doar cu promisiuni din partea statului, în condițiile în care nu ar fi existat niciun fel de sprijin în pandemie pentru operatorii economici din sector. „Jocurile sunt o activitate de prestări servicii, dar cu o reglementare specială”, spune Anchidim Zăgrean, președintele Rombet, care cere „un comportament corect și nediscriminator față de celelalte activități economice.”

„Singurul lucru pe care noi l-am solicitat a fost de a se revedea și clarifica modul de impozitare al acestei activități, mai ales în ceea ce privește plata impozitelor în avans (în orb, fără a ști dacă statul nu intervine ulterior în activitate cu restricții sau chiar închidere de activitate, acest lucru reprezentând, în opinia noastră, un comportament de tip haiducesc.”

Rombet susține că nu deține date defalcate despre profilul jucătorilor români, comportament, venituri, vârsta medie sau sumele medii pariate lunar. 

În schimb, concluzionează Anchidim Zăgrean, sectorul jocurilor de noroc s-ar preocupa de bunăstarea clienților mai mult decât obligă legile în vigoare, respectiv dincolo de a da atenționări asupra timpului petrecut pe platformă, limitele de depunere sau de joc. 

„Pe langă acestea există companii care vin în întâmpinarea cazurilor cu potențial de risc, avand software specializat de detecție asupra unor comportamente de joc periculoase  (…) concret, Rombet are protocol de colaborare cu Asociația Joc Responsabil, care are ca scop prevenirea și tratarea jocului patologic.”

Jocul patologic, o problemă de sănătate publică. România nu are nici măcar specialiști 

Nimeni nu știe, așadar, în România, câte persoane joacă în mod constant la pariuri sportive sau jocuri de noroc. Nicio autoritate a statului și nici măcar guvernul nu dețin o estimare a pierderilor economice și sociale cauzate de această activitate. Statul nu știe câte persoane sunt dependente de jocuri de noroc, nu se implică în campanii de informare și nu pune la dispoziție nici măcar un centru public pentru tratarea adicțiilor, în general. 

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a reglementat publicitatea la jocurile de noroc în așa fel încât să nu creeze discriminare între televiziunile autohtone și cele licențiate în Uniunea Europeană, însă reglementarea are porți, iar reclamele se strecoară în case de la ora primei transmisiuni sportive în direct, inclusiv de la 10-11 dimineața. 

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc tace, în vreme ce industria solicită o revizuire a felului în care este impozitată. În tot acest timp, în clinici și la asociații neguvernamentale, psihologii atrag atenția că numărul cazurilor pe care le tratează este în creștere, dar nu-i bagă nimeni în seamă. 

Pe lângă toate acestea, România se mai confruntă cu o problemă acută: lipsa personalului calificat, a psihologilor și psihiatrilor care să poată trata dependențe precum cea de jocurile de noroc. 

Jocul patologic este o problemă de sănătate publică, avertizează psihoterapeutul Viorel Roman, care îndeamnă să privim către campaniile din alte țări europene și să comparăm cu ce se întâmplă în România. 

„Afară se fac campanii de prevenire și există specialiști în domeniu. În România nu există o specializare nici în dependențe și nici în lucrul cu persoane dependente de alcool sau jocuri de noroc. Nu există ceva separat, un master de adicții, de exemplu. La Facultatea de Psihologie se face un curs de câteva ore pe adicții, dar e insuficient.”

O mână de practicieni ar căuta să observe particulariățile dependenților de jocuri de noroc, însă fără a avea o formare sau o specializare. 

„Am înființat câteva grupuri de suport, unde jucătorii se adună și împărtășesc experiențe, inclusiv cu privire la recăderea în joc. Sunt unii care s-au lăsat de doi ani, alții de două luni. Dar și oameni îngroziți că n-au reușit încă să-și controleze jocul”, se adaptează condițiiolor și doctorul Cristian Andrei, de la Asociația Joc Responsabil. 

Dependența de pariuri, spun cei doi, e o boală care de multe ori lasă omul singur.

„Cred că acele momente de emoție și de frică intensă sunt cele mai dure pe care le văd. Frica aceea cruntă că își pierd controlul, că nu-și pot stăpâni  acțiunile și comportamentele în momentele când au timp și bani în mână”, concluzionează psihoterapeutul Viorel Roman.