De ce să te muți din București la Cluj

Știți textele alea cu „Ești clujean dacă…”? S-ar putea ca în curând să apară și versiunile cu „Ești bucureștean mutat în Cluj dacă…”.

Am observat în ultima vreme tendința tot mai multor bucureșteni de a se „trage” încet către Cluj: fie s-au mutat ori își pun problema să se mute, fie idealizează orașul.

I-am rugat pe câțiva dintre ei să ne dea motive pentru care au făcut sau ar face pasul peste Carpați. Au rezultat răspunsurile de mai jos.

*

Cristina Paul, fost producător TV
la trusturile Intact, Ringier și Mediafax:
„E cu totul altă țară aici”

Simțeam de ceva vreme că mi-am cam terminat treaba în București, că era o etapă încheiată și, după 14 ani, nu-mi mai găseam locul acolo, nici personal și nici profesional.

Aveam „căreți”, cum se spune la bunica-n sat, și mă mai țineau doar frica de schimbare și lipsa unei destinații. Mă gândeam unde să plec și o prietenă foarte deșteaptă (Maco) m-a sfătuit să nu plec oriunde, „fugind de ceva”, ci să îmi găsesc o destinație și să „merg spre ceva”. Foarte înțeleaptă, îi mulțumesc.

Și cum rătăceam eu cu busola stricată, vara, prin București, semi-depresivă că urma să împlinesc 33 de ani și nu eram adultul matur cu toate rațele aliniate (Ce aliniate? Nu erau nici măcar toate pe același lac!) care credeam eu că trebuie să fiu, am participat la ceva seminarii/workshop-uri oarecum… să le spunem inedite, am întâlnit tot felul de oameni…

Pe scurt, mi-am găsit curajul și sprijinul să fac ceea ce îmi dorisem dintotdeauna și, totodată, ceea ce îi promisesem lui Jacques Salomé în 2000-și-un-pic: Facultatea de Psihologie.

După discuții și investigații, aflasem că facultatea din Cluj e cea mai bună din țară. Fratele meu se mutase în Cluj de un an jumate și mi-a surâs ideea de a locui iar în același oraș, după 14 ani.

Mă întrebam cum ar fi, nu mai fusesem de mult aici, de ani buni. Singura excepție a fost un eveniment de 3 zile, când am stat doar în hotel, iar seara cădeam lată (pentru că Zumba Convention). Lumea vorbea frumos despre Cluj, dar una e să-l vizitezi și alta să-l trăiești… Nu știam la ce să mă aștept.

Am dat admitere și la București, și la Cluj. Când am venit la admitere, încă de la primul drum Aeroport-Mănăștur, în pofida orei de vârf (5 PM), a tarifelor de taxi și a lucrărilor care atunci se efectuau în centru, am simțit că e bine.

Mi-au plăcut oamenii și atmosfera pe care le-am zărit pe geam, mi-a plăcut faptul că dispecerul de la X Taxi mi-a știut numele, deși mai fusesem doar o dată în Cluj, cu un an înainte…

A fost prima oară când nu m-am ‘nervat că îmi spune cineva „doamna Cristina”! Am fost în parc după admitere, am întâlnit foști colegi de liceu, am băut o limonadă și am simțit că va fi bine, că știu ce am de făcut, cel puțin pentru următorii 3 ani.

Am fost admisă și m-am hotărât să mă mut în Cluj. E cu totul altă țară aici față de București (au bune și rele fiecare, Bucureștiul îmi rămâne drag și încă e ciudat să fiu turist când merg acolo).

Oamenii sunt parcă altă specie, nu în sensul că unii ar fi mai buni sau mai răi, ci prin felul în care înțeleg să-și trăiască viețile, să-și investească energia și timpul.

Singurii clujeni care sunt „mai mitici decât miticii”: agenții imobiliari. Probabil nu toți, însă toți cei pe care i-am sunat eu. Și dacă la București e de bun simț să fii în gardă, la Cluj ți-o iei în freză imediat, că nu te aștepți. Deși fusesem avertizată, pregătită n-am fost.

Un alt șoc: chiriile mai mari decât în București, salariile mai mici, mai ales în domeniul în care lucrasem.

Nu îmi doream neapărat același domeniu, dimpotrivă, dar mă gândeam că, pentru moment, ar fi de bun-simț să câștig bani din ceea ce știu să fac și să îmi rămână măcar un domeniu constant în viață, pentru stabilitate. Ntz!

Am schimbat, așadar, nu doar orașul, ci și domeniul de activitate, cercul de socializare… Am simțit că totul s-a schimbat, că m-am mutat în altă viață.

A fost foarte greu. Încă este, nu pot să spun că m-am adaptat/integrat 100% nici acum, după un an și jumătate. Dar oricât ar fi fost de dificile unele momente, nicio secundă nu m-am îndoit de decizia pe care am luat-o.

Știu că, în acest moment, acesta este locul în care trebuie să fiu. Da, sunt evenimente/concerte/workshop-uri la care regret că nu pot participa (Facebook mi le tot semnalează), dar nu regret nicio secundă că m-am mutat.

Dacă ar fi să fac un inventar al diferențelor între viața mea în București, respectiv în Cluj, aș menționa că:

– Aici ajung mai des la teatru, concerte sau cinema, chiar dacă plătesc bilet. În București primeam invitații la diferite spectacole și nu aveam timp să le onorez decât foarte rar.

– Experiențele cu taxi, în Cluj, sunt rareori neplăcute; în București sunt rareori plăcute. Încă nu m-am obișnuit să primesc restul fix și să îmi fie refuzat bacșișul.

– Mă simt mult mai în siguranță pe străzile Clujului, chiar și noaptea. Am avut și o experiență negativă, recunosc că nu mă așteptam să se întâmple asta în Cluj: fratele meu fost accidentat pe trecerea de pietoni, iar șoferul a plecat de la locul accidentului și l-a lăsat acolo, rănit. Nu se compară însă cu ce am văzut și trăit în București, mai ales în primii ani locuiți acolo, când eram o copilă de 19-20 de ani.

– Distanțele și statul în trafic s-au redus la jumate sau chiar mai puțin. Am câștigat timp.

– Am învățat să fiu mai relaxată și mai puțin grăbită, deși încă sunt bucureșteancă la volan (în sensul că mă grăbesc din principiu, și dacă am mult timp la dispoziție). Chiar după ce m-am mutat am avut senzația că o să fiu unul dintre cei mai eficienți oameni din Cluj… Apoi am constatat că nu mă pot grăbi mult mai tare decât media: mă pot grăbi până la un ghișeu, dar doamna de acolo nu se va grăbi cu mine; mă pot grăbi până la semafor, dar mașina din față nu se va grăbi cu mine. Practic, am fost „forțată” să mă relaxez și să mai las graba.

Interacțiuni umane:

– Cei din servicii sunt mai amabili în Cluj; de obicei, chiar și atunci când cumperi doar o cafea to-go sau un covrig, primești și un zâmbet sau un supliment de bună-dispoziție. La București asta se întâmplă mai rar și aproape exclusiv în servicii premium făcute cu cap (da, există și vânzătoare care sunt prea fițoase să vorbească frumos cu clientul care nu știe să epateze corect).

– Atunci când ceva îi frustrează, pe majoritatea bucureștenilor te poți baza că îți vor spune în față, poate chiar folosind cuvinte mai „contondente”. În Cluj, oamenii țin mult la aparențe și au tendința să fie mai degrabă pasiv-agresivi. Atunci când ceva le este pe plac, oamenii din Cluj spun și te laudă dacă e meritul tău. În București nu prea ai parte de vorbe bune, poți căpăta maxim un „feedback pozitiv”.

– În trafic, dacă ai numere din alt județ, în București ai mari șanse să fii claxonat. În Cluj, șoferii te lasă să intri, te ajută, că ești străin și nu știi locul.

*

Sociologul Barbu Mateescu:
„Mai multă grijă pentru curățenie”

Sociologul bucureștean Barbu Mateescu publică din când în când, pe contul său de Facebook, status-uri apreciative la adresa Clujului.

Unele sunt de-a dreptul declarații de intenție. Merită să te muți din București la Cluj, în opinia sa, pentru că găsești:

– Mai multă grijă – atât a locuitorilor, cât și a Primăriei – pentru spațiul public, în special tot ce ține de curățenie.

– Spațiile deschise (piețe) frumoase sunt regula, și nu excepția.

– Mai multe spații verzi.

*

Smaranda Rotaru, project manager
la agenția Heraldist & Wondermarks:
„Clujul mi-a venit mănușă”

Pentru mine, mutarea din București în Cluj a însemnat un moment în care aveam mare nevoie să schimb total macazul.

Am căutat să mă mut într-un oraș cu oameni prietenoși, cu străzi cozy, cu viață socială activă și, pe lângă toate astea, să fie un oraș ofertant și din punct de vedere profesional.

Clujul mi-a venit mănușă, mai ales că mama este clujeancă de fel și nu mi-au lipsit rubedeniile din viața mea. În plus, am găsit aici aceeași viață socială activă ca în București, uneori chiar mai activă, iar lucrul cel mai important pe care l-am descoperit a fost faptul că poți savura viața mai mult – nu este graba din București, nu te mai simți ca la centrifugă, iar oamenii, oamenii de aici sunt un deliciu, și nu-s unu-doi… sunt majoritatea.

De fiecare dată când ajung să mă plimb de nebună pe străzi mai descopăr o clădire, o casă, superbe, care parcă te îmbie să le descoperi mai în profunzime.

Eu nu am găsit defecte acestui oraș, în afară de dealuri (am crescut la câmpie), care și ele îs bune câteodată, mai ales iarna, că te încălzești urcându-le.

Dar revin: pentru mine, orașul ăsta înseamnă cel mai mult oameni frumoși și la vorbă, și la port.

*

Ionuț Ivan, voluntar Beard Brothers:
„Dacă ar fi să fac acum această alegere,
nu știu dacă aș mai rămâne”

La mine, povestea începe cu „cariera” mea de sportiv. Am făcut volei și să spunem că am avut de ales între câteva orașe, printre care și Clujul. Soarta a făcut să ajung aici.

M-am lăsat de sport și, totuși, nu m-am întors „acasă”. Am rămas în Ardeal. Am venit aici acum aproximativ 5 ani și n-am mai plecat, mai ales datorită oamenilor pe care i-am cunoscut.

Venind dintr-un oraș „gri”, plin de betoane și răutate, am găsit la Cluj și o altă arhitectură, puțină istorie și natură foarte aproape de oraș.

Dar sincer, după tot acest timp, pot spune că, dacă ar fi să fac acum această alegere, nu știu dacă aș mai rămâne.

Orașul devine o junglă de pe o zi pe alta. Sunt din ce în ce mai multe claxoane (am fugit de asta), iar oamenii se transformă în ceea ce nu își doresc nici ei, probabil. Și la partea cu oamenii, mă bucur că am găsit Beard Brothers.

*

Disclaimer. Acest material nu se dorește vreo odă adusă Clujului.

Nu vă mutați din Bucureşti la Cluj dacă:

– Vă place să ajungeți repede cu mașina la mare, weekend de weekend;

– Vă imaginaţi că orașul e tot timpul cum e vara, când veniți la TIFF, Jazz in the Park, Electric Castle sau Untold. Nu e.

Ar trebui să mai știți că:

– Traficul e din ce în ce mai aglomerat, iar administrația nu pare să caute vreo soluție pentru asta;

– Nivelul la care se poartă discuțiile profesionale e, în multe domenii, semnificativ mai scăzut la Cluj decât la București;

– Salariile sunt mai mici, iar chiriile și costul vieții sunt scumpe.

Am mai văzut că sunt apreciate curățenia și grija administrației pentru banul public. Mă gândesc cu groază ce-o fi la București, dacă, referitor la Cluj, impresia e bună. ?

Am mai menționat că Untold a devenit cel mai mare și super festival cu bani publici? Probabil că da. Mi se spune că fac asta des…