De ce România își urăște președinții

Nimeni nu e mai votat în țara asta decât președintele. Și nimeni nu e mai disprețuit ca el atunci când i se termină mandatul sau mandatele.

Nicolae Ceaușescu învinge ca evaluare a performanței în funcție pe oricare alt fost președinte, sondaj după sondaj. Un dictator depășește oameni care, în mod autentic, într-o democrație, au alergat după voturi și le-au primit!

Ion Iliescu a participat la patru alegeri prezidențiale câștigând trei. Niciun alt lider PSD n-a reușit să câștige măcar un scrutin. Formulând mai clar lucrurile, Iliescu a reușit un miracol – să câștige deși era candidat PSD – și a repetat acest miracol de mai multe ori. Dar în ultimul sondaj care îl măsura, 76% din români afirmau că nu au încredere în el.

Emil Constantinescu și Traian Băsescu au avut un impact extrem de limitat asupra scenei politice – sau României – odată ce prezența lor la Cotroceni s-a încheiat.

Klaus Iohannis se încadrează și el în peisaj, între 71% și 89% din români neavând încredere în el. Marja are o explicație simplă: atunci când se măsoară încrederea în instituția Palatului Cotroceni cifrele sunt mai dulci; indicatorii negativi sar în sus când se măsoară numele președintelui de acum.

Cei 4 președinți aleși după 1989 sunt foarte diferiți din punct de vedere psihologic. Ei nu prea pot fi imaginați la aceeași masă, ducând o conversație inteligibilă despre vreun subiect. (Imaginează-ți un bon ce conține ceai de păpădie pentru Iliescu, vin alb pentru Constantinescu, bere fără alcool pentru președintele actual și whiskey plus rom pentru Traian Băsescu). Provocările cu care s-au confruntat sunt extrem de diferite. De unde și până unde această antipatie față de toți? Coincidență?

Mai degrabă nu. Cred că există trei motive importante pentru care un președinte e adulat când este ales dar înjurat când își încheie șederea la Cotroceni. 

Motiv real: o Constituție paradoxală

Echipa care a elaborat Constituția actuală în 1990-1991 s-a lovit imediat de o problemă de dimensiuni considerabile.

Pe de o parte, România trebuia împiedicată de la a curge (din nou) spre dictatură. Dacă iei textul Constituției vei observa numeroase piedici în calea unui președinte-care-dorește-să-devină-lider-autoritar. De asemenea, probabilitatea ca un prim-ministru să ia hățurile în mână, pe model Viktor Orban, și să ducă țara în orice direcție dorește este chiar și mai mică.

Uitându-se la istoria poporului român, autorii constituției se temeau – și aveau dreptate să o facă – de Ceaușești, Carol al II-lea la pătrat sau alte figuri de acest tip. Modul ideal și elegant de a rezolva problema, validat în mod internațional, era o republică parlamentară și un președinte fără prea multe puteri reale.

În același timp românii căpătaseră în 1990 pentru prima dată dreptul de a-și alege președintele în mod liber. Greu să le iei acest drept.

Iar într-o republică parlamentară președintele este ales de către parlament.

Rezultatul a fost o struțo-cămilă. Puterea reală e la parlament și guvern. Dar românii își aleg și președintele.

Nenorocita idee de a defalca alegerile prezidențiale de cele parlamentare a creat un hău de autoritate pentru parlament. Siglele nu-s așa incitante ca oamenii (adică oamenii care candidează la prezidențiale). Partidele românești sunt obiectiv slabe.

Cel mai clar exemplu provine din cel mai recent ciclu electoral: PSD a luat locul unu la parlamentare cu 1,7 milioane, adică 300 de mii de voturi mai puțin decât mult hulita Viorica Dăncilă la prezidențiale. Cel mai slab candidat la prezidențiale al PSD din istorie (atât în voturi absolute cât și procente) a fost mai atractiv pentru români decât partidul într-un moment relativ bun al său!

Rezultatul este că românii își votează președintele într-o măsură mai mare decât parlamentarii  – și așteaptă de la el lucruri pe care președintele nu le poate livra. El nu poate îmbunătăți în vreun fel sistemul de educație sau pe cel de sănătate, nu poate mări salarii sau pensii, nu poate modifica ritmul de construire al autostrăzilor.

În mod repetat românii depun încredere semi-revoluționară într-o persoană care e prin definiție încătușată de Constituție și care deci va părea impotentă.

Motiv real: România se schimbă mai repede decât președinții

Toți președinții au fost aleși sau realeși în funcție la vârste respectabile, corelate cu maturitatea, înțelepciunea și experiența de viață.

Iliescu a devenit președinte la 60 de ani, Băsescu la 54, Iohannis la 55, Constantinescu la 57.

România însă trece prin schimbări rapide, mai rapide decât au putut ei procesa la vârsta la care pensia e după ușă.

Băsescu era ca peștele în apă în România anului 2004, când înmugurea clasa de mijloc, dar era rupt de cea a anilor 2012-2014, când hipsterimea devenea un factor important în discuția publică.

Iohannis a prins bine dorința de occidentalizare și modernizare a anului 2014, dar a îmbătrânit mai repede ca țara, devenind – exact ca votanții obișnuiți de vârsta lui – din ce în ce mai mult fan al stabilității mediocre a PSD într-o țară în care PSD s-a datat și prăfuit.

În 1990 Iliescu a devenit președintele unei Românii rurale și industrializate, țară dispărută cu totul până în 2004. În mod simbolic, propriul său partid și-a schimbat identitatea în cei 15 ani, activiștii comuniști fiind înlocuiți (sau convertindu-se) în afaceriști de caviar.

Motiv real: România este un adolescent

Ce stupefiază orice consultant străin într-ale politicii este nevoia și dorința constantă de mai bine. La est și la vest de noi, națiuni întregi se scufundă într-un calm… mioritic. Kârgâzstan sau Ungaria, Polonia sau Belarus, Serbia sau Rusia, democrații parțiale sau autentice sau deloc – în toate domnesc scrutine fără vlagă, politica la volum scăzut, electorate inerte.

Rădăcina acestei rebeliuni continue a românilor – diametral opusă mitologiei de „popor mămăligar” – este funcționarea proastă a statului.

În ceea ce privește mediul privat, modul în care ne petrecem timpul liber sau capacitatea de acțiune civică România stă foarte bine sau din ce în ce mai bine. Deservirea cetățenilor de către stat e problema în care-și sparge dinții clasa politică și care ne dă dureri de cap tuturor.

Percepția că președintele este șeful statului nu e nicăieri scrisă în Constituție, dar este afirmată de Curtea Constituțională și de prezența de vot la scrutine.

Președinții însă dezvoltă pasiuni acerbe pentru politica externă, încurajate de Constituție. Tema este perfect irelevantă pentru populație. România se simte neluată în seamă.

Ce are totuși președintele

Bogdan Dima, profesor la Facultatea de Drept din București, punea punctul pe i în urmă cu aproape un deceniu vorbind despre influența președintelui.

Poate da un semnal în societate, poate bate obrazul politicienilor, se poate implica în jocurile de putere din partide. Invariabil, însă, totul se termină cu o dependență de serviciile secrete, ocupantul Palatului Cotroceni devenind un consumator de zvonuri și șușanele cu care nu poate face nimic. Precum în „Portocala Mecanică” a lui Kubrick, el este captiv, dar obligat să privească.

Logic ar fi ca în primul mandat președintele să aibă priorități meschine ( = să fie reales), iar în al doilea să acționeze liber, pentru a-și sedimenta moștenirea, și deci să performeze.

În realitate primul mandat al președinților României a fost întotdeauna cel strălucitor, iar al doilea un crah. Ruperea de opinia publică („ce să-mi mai pese, oricum nu mai am nevoie de voturi”) și prioritizarea altor aspecte s-au dovedit a fi vitale. Probleme fundamentale au rămas nerezolvate, prim planul luându-l prin definiție alte aspecte, precum toaleta Elenei Udrea sau sintagme precum „cineva, și știm cine”.

Vom avea președinți stimați după ce își încheie mandatele atunci când parlamentul va fi înțeles drept principala arenă în care se determină viitorul țării.

Surse:

Ceaușescu uber alles: https://www.obiectiv.info/sondaj-inscop-nicolae-ceausescu-si-ion-iliescu-sunt-considerati-cei-mai-buni-presedinti_49551.html

Sondaj care-l include pe Iliescu: https://www.inscop.ro/septembrie-2014-incredere-in-personalitati/

Situația lui Iohannis:

https://spotmedia.ro/stiri/politica/increderea-romanilor-in-iohannis-a-scazut-de-la-44-la-numai-29-intr-un-an-si-increderea-in-occident-este-in-picaj-sondaj-globsec

https://romania.europalibera.org/a/iohannis-sondaje-elefanti-crizatori-si-suspendare/31539820.html

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25137640-iohannis-pierde-incredere-romanilor-14-citu-are-doar-7-sondaj-avangarde-comanda-psd.html