Ca să înțelegem unde suntem ca țară în ceea ce privește (non)vaccinarea și motivațiile populației vizavi de subiect, trebuie să pornim de la o evaluare oficială a statului și anume listele electorale, conform cărora pe lume există 18 milioane de cetățeni români adulți. Această valoare însă include pe cei care au migrat pe termen lung în străinătate și nu se mai întorc. De asemenea, include cetățenii Rep. Moldova care au obținut și cetățenie românească ca să muncească în vest. Însă o bună parte din românii plecați pe termen scurt în Occident sunt acum înapoi acasă.

De ce nu se vaccinează românii – răspunsurile greșite și răspunsurile mai apropiate de adevăr

Barbu Mateescu

Știri

20/10/2021

Pornesc de la prezumția estimativă că în România sunt 16,5 milioane de adulți. Un milion au trecut prin boală până la începerea valului 4. Voi estima în continuare că jumătate s-au și vaccinat – dacă ești de părere că ponderea lor e diferită, calculele ce urmează nu se vor schimba foarte mult.

Ce este sigur și nu este estimare: s-au vaccinat cu minim o doză 5,9 milioane.

Astfel, nevaccinați și netrecuți prin boală sunt 16,5 – 5,9 - 0,5 = 10,1 milioane, adică 61% din cei aflați în țară. Pentru că printre cei vaccinați se află și copii sau adolescenți, hai să mărim ponderea nevaccinaților la două treimi din totalul celor aflați în țară.

Pista falsă nr. 1 este blamarea AUR pentru această stare de fapt

Cel puțin trei sferturi din cei nevaccinați, ba chiar înspre șapte optimi, NU sunt votanți AUR.

Cum am ajuns la această concluzie? Intenția de vot pentru AUR joacă în jurul valorii de 17%, după cum arată INSCOP și nu numai.

17% este mult mai puțin decât două treimi (66%)...

... și asta nu e tot. Scorul de 17% al AUR nu înseamnă că 17% din adulți votează AUR. Ci că 17% din adulții care au o intenție de vot optează pentru AUR. În genere ponderea celor care au o intenție de vot în totalul adulților fluctuează în spațiul 40-70%. Deci vorbim de 17% din 40-70% din totalul adulți, deci în jur de 10% din populație.

Mișcarea anti-vaccin din anii precedenți nu este nici ea decisivă 

Iarăși conform unui studiu INSCOP, oamenii care în februarie erau convinși că nu se vor vaccina și că nu își vor schimba punctul de vedere în acest sens reprezentau o cincime din populație.

Odată ce scoatem din calcul această cincime („bine, nu te vaccinezi, e decizia ta dintotdeauna”) rămânem cu 46% din populația adultă aflată în țară care nu s-a vaccinat din alte motive.

Diana Șoșoacă nu este motorul non-vaccinării

Ea beneficiază de multe like-uri și share-uri. Dar din România nevaccinată publicul ei este o parte nu foarte semnificativă numeric.

13% din românii aflați în țară au încredere mare sau foarte mare în ea, zice BCS. 18%, zice IRES. 17%, zice Avangarde. Să evaluăm la comun aceste valori: toate reprezintă mai puțin de o cincime. Suntem în continuare departe, foarte departe de 66%.

Minoritățile cu vizibilitate, care vociferează acerb, nu sunt reprezentative pentru întreg

Cele trei aspecte de mai sus nu trebuie cumulate și adunate. Și asta pentru că în mod cert se suprapun într-o măsură foarte mare: există oameni care aparțin tuturor celor trei grupuri (votant AUR, fan Șoșoacă, anti-vaccinist convins) sau măcar fac parte din două din ele. Milioane și milioane de persoane au luat decizia de a nu se vaccina din alte motive decât acestea.

Implicarea Bisericii Ortodoxe Române ar fi fost de folos, dar nu ar fi convertit situația prezentă într-un miracol. După cum a demonstrat prin declarațiile sale recente sau mai puțin recente arhiepiscopul Tomis-ului, există divizări chiar și în interiorul instituției cu privire la vaccin, pandemie și opțiunile aflate la dispoziția fiecăruia.

De asemenea, ponderea românilor care să facă în mod necondiționat „ce le cere popa” este supraestimată: conform unui studiu asupra căruia voi reveni mai jos, doar 6% dintre români consideră că preoții sunt o sursă bună de informare cu privire la pandemie și doar 2% dintre români au auzit de apeluri (pro- sau contra-vaccin) din partea autorităților religioase de orice fel.

Una din concluziile importante care pot fi trase de aici este că lipsa de motivație a majorității non-vaccinaților nu poate fi rezolvată doar prin implicarea cultelor religioase, fie și vorba de cel aflat într-o mare majoritate. De asemenea, chiar și propaganda anti-vaccin, cât și cum a existat în BOR, a avut un efect infim.

Ce gândesc de fapt cei care nu se vaccinează?

România e o țară diversă și la fel este și lumea non-vaccinaților. Fiecare din informațiile următoare explică câte ceva. Unele se leagă între ele și produc efecte explozive odată puse împreună.

Ponderea românilor care au încredere în cadrele medicale (57%) este a doua cea mai mică din Uniunea Europeană, observa Sorin Cucerai pe baza datelor Eurostat. Intuiesc că imaginea proastă a sistemului medical ca atare s-a transferat în timp asupra doctorilor, cu efecte nefaste tocmai acum. 

Dar asta nu e tot. Datele Eurostat sunt confirmate de studiul global „COVID Behaviors” al universităților Carnegie Mellon și Maryland, efectuat asupra utilizatorilor de Facebook inclusiv din România. (Întrucât nu toți românii folosesc Facebook-ul, aceste date trebuie folosite cu grijă, existând o marjă de eroare care nu alterează profund rezultatele, dar care trebuie luată tot timpul în calcul).

Astfel, când vine vorba de informații despre COVID, 53% din români au încredere în oamenii de știință și experții în sănătate. Această valoare este mai mare decât cea înregistrată vizavi de politicieni, preoți, ziariști, Organizația Mondială a Sănătății etc. Adică: relativ la cum stau lucrurile în alte țări europene, încrederea în experții din domeniu era mică. Prin comparație cu alte opțiuni aflate la dispoziție în România, era cea mai importantă armă a campaniei pro-vaccinare.

Însă în septembrie doar 28% din români primiseră informații despre boală de la oameni de știință sau experți în sănătate. Mai grav este că în luna mai expunerea era identică dar încrederea era mai mare (59%). Expunerea a fost nulă pe timp de vară, iar încrederea... chiar s-a erodat. Fără să fie înlocuită de ceva.

E momentul să punem a doua cărămidă în înțelegerea procesului de gândire al non-vaccinaților. Există o profundă aversiune față de incertitudine în mari părți ale societății, remarca Daniel David. Iar asta duce la amplificarea riscurilor vaccinării în mintea celor nevaccinați. (Strict ca reper, poți încerca acest joc mental: compară un risc de 1 la milion și un risc de 1 la miliard; primul este de o mie de ori mai mare, dar cât de bine poți procesa acest lucru în plan emoțional?). 

Punând cele două cărămizi împreună: harababura informațională de pe Facebook și din emisiunile televizate a amplificat problemele de percepție a riscurilor. În același timp credibilitatea specialiștilor s-a redus, pe măsură ce date importante au fost lăsate ne-explicate.

Aproximativ 80% din români n-au pășit niciodată într-o facultate; nu mulți absolvenți de facultate pot urmări cu fluență discuții de statistică sau epidemiologie. În acest context e(ra) nevoie de explicații multe și temeinice vizavi de fenomene precum: de ce se îmbolnăvesc * și * oamenii vaccinați? De ce mor * și * oameni vaccinați? De ce au existat atâtea puncte de vedere diferite de-a lungul pandemiei cu privire la aceleași subiecte? De ce lockdown-ul ba a fost OK, ba nu? Dacă răspunsul este: „învățăm în timp real despre o boală nouă și de aceea se mai fac erori pe parcurs”, de ce să nu aplic această paradigmă și la vaccinuri?

O ultimă cărămidă la „casa” situației de acum a pandemiei în România a reprezentat-o o decizie a autorităților care a avut un efect nedorit.

După cum se poate observa pe orice grafic, măsurile de relaxare din mai au încetinit rapid ritmul de vaccinare. Intenția autorităților centrale a fost de a relansa economia, de a oferi o clipă de respiro și de a răsplăti populația după o perioadă de stres. Evenimente precum festivalurile de peste vară sau deja faimosul congresul PNL din septembrie au subliniat, în mentalul colectiv, că de fapt nu e nicio problemă. COVID-ul a fost trecut, de majoritatea românilor aflați în țară, la categoria riscurilor manageriabile, fără impact direct și imediat, precum o răceală banală, revărsarea Dunării până la Carpați sau sosirea marțienilor. 

Există o veste bună. În prima parte a articolului arătam că mulți dintre cei ne-vaccinați sunt de fapt flexibili și * nu * anti-vaxxeri cu o identitate asumată în acest sens. În ultimele zile când, în mod hotărât, mass-media a început să prezinte în mod concret cum arată lucrurile în spitale, acum că suntem în valul 4, zeci de mii de persoane își schimbă în fiecare zi grila de evaluare, re-categorisesc riscurile și se vaccinează.

Acest fenomen are și el limitele lui. N-am putut cuprinde toate procesele de gândire ale celor care nu se vaccinează. Unele surse sau motive de neîncredere vor deveni clare în lunile care urmează.

Surse:

Scorul AUR

Pondere anti-vacciniști hardcore

Încrederea în Șoșoacă

Studiul „Covid Behaviors”