Iașul arată superb în centru, dar nu reușește să-și țină tinerii acasă.

De ce ne pleacă tinerii din țară

Are 17 ani și e voluntară la FILIT, festivalul de literatură din Iași, alături de mulți alți tineri de liceu și de câțiva studenți. E implicată în cam tot ce înseamnă decizii la liceu, dar și în voluntariat de tot felul. Și nu e singura – la fel ca ea sunt zeci de mii de tineri din România, interesați să schimbe în bine lucrurile din jurul lor, să se ofere voluntari, să ajute.

Are 17 ani și peste un an va pleca din țară – probabil în țările nordice sau în Olanda. A văzut deja Europa, ca mulți tineri de vârsta ei, și știe ce i-a plăcut. Depinde unde va găsi o facultate bună, care să-i convină, dar mai ales un oraș în care să se simtă în largul ei. Învață suficient de bine încât să prindă una dintre numeroasele burse care trimit anual, peste hotare, peste 8000 de studenți. În total, peste 38.000 de studenți români învățau în străinătate în 2019, iar scurta pauză de aproape doi ani nu a schimbat lucrurile prea mult.

Practic, 10% din numărul total al studenților români se află peste hotare. O bună parte dintre ei – elitele – nu se vor mai întoarce în România, la fel cum se gândește să facă și voluntara de care vorbeam. De ce ar face-o? Să se întoarcă la ce anume?

Rămas plăcut surprins de modul în care arată centrul Iașiului (orice bucureștean va avea un șoc, atât de în urmă a rămas Capitala la acest aspect), o întreb de ce nu ar rămâne, totuși, în Iași, că orașul pare mișto. O fi, dar termini rapid atracțiile, îmi răspunde. O minte ageră vrea mai mult. Tinerii vor mai mult, nu mai sunt dispuși să facă aceleași compromisuri făcute de părinții lor – generația mea (oftat).

Iașiul este un oraș superb în centru, dar care suferă în cartiere și periferii. O problemă generală în România

Ce îi poate oferi o facultate din România? O mână de profesori străluciți, desigur, dar lipsiți de baza materială necesară și sufocați de zeci de alți profesori eșuați acolo doar pentru că n-au știut să-și practice meseria în economia reală. Cursuri axate în continuare pe memorare, predate de oameni fără talent și chemare, în timp ce afară ar face o sumedenie de proiecte și de internship-uri care să-i ajute să muncească rapid, imediat ce termină facultatea.

Perspectiva unui job de birou la o multinațională acasă la tine o fi mișto, dar când se termină programul, ce poți face? Unde să te duci, într-un mic oraș cochet, dar din care nu prea poți evada cu prietenii în natura înconjurătoare, sau vizita alte orașe aflate la mai puțin de două ore distanță?

Centrul o arăta bine, dar cartierele de blocuri sunt deplorabile – la fel ca suburbiile construite alandala. Ce să mai caute un tânăr capabil aici? Să plătească o chirie doar puțin mai mică decât cea dintr-un oraș din nordul Italiei sau din Olanda, doar ca să meargă pe străzi desfundate și să audă tot ce discută vecinii? Valabil și la Iași, dar și la Cluj, Timișoara sau Constanța, că de București nu mai zic.

Deja, pentru foarte mulți tineri, această cale nu mai este câtuși de puțin atractivă. Generația Z vrea mai mult, pentru că poate primi mai mult. Mult mai mult. Iar noi suntem cu oferta unde era Vestul la nivelul anilor ’90, dacă stăm să ne gândim bine. Atât în privința educației, cât și a felului în care se trăiește în orașele noastre poluate, gâtuite de trafic și prost întreținute.

Europa a intrat deja în epoca muncii de la distanță, așa că, la o adică, poți lucra de oriunde, atâta timp cât timp jobul tău este unul care poate fi prestat online – cum ar fi marketingul, de pildă. De ce să nu faci marketing într-o țară care te ademenește cu o bursă, unde-ți vei putea găsi un job la o multinațională sau la un start-up pentru care vei putea lucra de pe malul unui lac sau din centrul istoric impecabil al unui oraș european, aflat la mai puțin de 2 ore cu trenul sau mașina de sute de atracții incredibil de frumoase – de la castele la stațiuni, de la cluburi celebre la trasee de bicicletă și trekking?

De ce să nu faci o carieră într-o țară deja așezată, care-ți poate oferi o viață normală, și să te chinui în schimb într-o țară cu un popor nervos și medieval, cu politicieni habotnici, rasiști și sexiști, fără trenuri rapide și autostrăzi, cu orașe care abia au reușit să-și renoveze centrele vechi (când au făcut-o și pe-asta) și care te sufocă de plictiseală sau chiar la propriu, de poluare?

Ieșind din umbra statisticilor, cam astea sunt întrebările pe care și le pun tinerii de elită ai României. Spre deosebire de generația noastră, obișnuită să se desconsidere și să se mulțumească cu puțin, ei se prețuiesc mai aproape de valoarea pe care ar trebui să o aibă o persoană. Și sunt greu de mulțumit.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Să crești copii în România este un act de curaj la care se încumetă tot mai puțini români

Sigur, cererile lor sunt deseori peste ce poate oferi piața, iar unul dintre lucrurile pe care vor trebui să le învețe e că viața nu are obiceiul să-ți dea pe tavă tot ce vrei dacă nu pui serios umărul. Dar rămâne faptul că orașele din România nu sunt în stare să ofere perspectiva unui viitor interesant – nu doar pentru cei extrem de tineri, ci și pentru tot mai mulți din zona de vârstă 25-50 – „floarea vârstei” populației românești.

Într-o țară care pierde anual peste 100.000 dintre cetățenii săi – o parte prin emigrare, o alta prin declinul demografic natural – această hemoragie de creiere nu este una ușor de suportat. Dimpotrivă, este o catastrofă care se resimte tot mai mult în economie și creează un cerc vicios suplimentar.

Oricine vrea să angajeze zilele astea se confruntă cu o mare problemă: oamenii buni, competenți, harnici, capabili să se integreze rapid într-o echipă și să pună osul sunt extrem, extrem de greu de găsit. Chiar și când ridici nivelul salarial la sumele pe care le încasau șefii de echipă acum câțiva ani. Problema e valabilă atât pentru joburile care cer experiență, dar și pentru cele de juniori – cele pentru care ai apela tocmai la studenți sau absolvenți. E ca și cum aproape toți oamenii buni au plecat din țară și au rămas mai ales ciurucurile. Nu-i așa, știu, dar tendința e clară în orice domeniu – de la instalatori la jurnaliști.

În plus, acești oameni fac voluntariat în timpul liber, vor să se implice în viața cetății, nu sunt genul care să-și vadă de viață indiferenți la lucrurile din jur. Însă lipsa de perspectivă în România îi face să devină cetățeni activi în alte țări, preponderent europene. Cu alte cuvinte, nu-i vom vedea pe acești tineri nici în administrație, nici în politică și nici în toate celelalte instituții ale statului român care horcăie acum sub greutatea sutelor de mii de atârnători submediocri angajați pe pile politice sau pe grade de rudenie. S-ar putea să-i vedem în aceleași posturi, dar afară.

Politicienii au cu totul alte preocupări decât de a transforma România într-o țară respirabilă, în care să poți visa, să-ți poți face planuri, să-ți poți imagina cum vei trăi mai bine peste 5, peste 10 și peste 15 ani.

Dar edilii orașelor – primarii și consilierii – poartă prima vină pentru faptul că se pleacă pe capete din România. S-a demonstrat deja că un primar care știe să colaboreze cu un consiliu local spre binele comunității reușește să facă diferența – avem deja suficiente exemple atât în zona rurală, cât și în orașele medii și chiar mari din România.

Diferența înseamnă orașe vii, orașe atractive nu doar pentru salarii și oportunități de business, ci orașe în care-ți face plăcere să trăiești, în care ai ce face nu doar în centru, ci și în propriul cartier, înseamnă zeci de atracții la mai puțin de două ore de mers de oraș, înseamnă să-ți poți imagina un viitor sensibil mai bun pentru că vezi o predictibilitate din partea autorităților, chiar dacă momentan nu e totul cum trebuie.

Spațiile verzi sunt esențiale, dar edilii noștri încă sunt puși pe betonat sau au grijă doar de cele centrale

Aici se va da bătălia reală în următorii zece ani, cea care va decide dacă rămânem fără elite (de orice vârstă), în condițiile în care concurența va deveni acerbă din partea a zeci sau chiar sute de orașe vest-europene mult mai bine așezate. Acestea abia așteaptă să-ți muți reședința acolo și să te integrezi cât timp ești chiar și puțin peste medie în privința pregătirii. Iar internetul și conexiunile rapide de transport îți permit să-ți faci treaba repede cu costuri ale vieții apropiate de cele din orașele românești.

Dacă orașele noastre vor ști să se transforme rapid în oaze în care să-ți placă să trăiești, colaborând și cu comunele și orașele dimprejur pentru a forma regiuni atractive, dacă guvernul va reuși totuși să investească în trenuri și drumuri rapide, dacă vom ști să renunțăm la mașini și să ne transformăm orașele în care pietonii au prioritate, am putea avea o șansă să atragem înapoi măcar o parte considerabilă dintre tinerii care pleacă acum la studii în afara țării.

Până la urmă, asta ar fi soluția ideală – tineri școliți la cel mai înalt nivel, care se întorc în țară și-i oferă dinamica de care are nevoie. Sunt deja sute care fac acest lucru, dar încă nu se văd de profesorii și conțopiștii ajunși în vârful statului, care-i desconsideră și preferă să rămână în mediocritatea de furtișag, de combinație, de ghinion permanent.

Nu pot spera că între timp vom reuși să reparăm și sistemul de învățământ – România Educată este, recunosc, o utopie (ca să nu zic o glumă proastă, cu care suntem luați la mișto anual de președinte și de miniștrii Educației). Dar orașele pot fi reparate rapid. De la centru, așa cum au făcut deja Brașovul, Oradea, Iașiul, Clujul, Timișoara și multe altele (se aude, Nicușor Dan?), la periferie. E singura cale de a opri la timp hemoragia de creiere.

La 17 ani, ai toată viața înainte. Poate că și primarii și consilierii generali care vor fi citit acest text până aici vor avea o epifanie și-și vor da seama, în ceasul al treisprezecelea, că ei sunt – personal! – primii responsabili ca viața asta să fie petrecută aici și să fie plină de sens. La asta se rezumă datoria lor, indiferent de circul politic de deasupra lor și de ordinele de partid.

Iar dacă nu o vor înțelege, nu-i nicio problemă, vom mai pierde un milion de cetățeni – crema, de data asta – în următorul deceniu. Cetățeni care vor trăi și vor câștiga mai bine decât în România, așa că paguba plecării nu va fi a lor, ci a celor care vor rămâne într-o țară care se îndepărtează tot mai mult de plutonul Uniunii Europene.

Copila asta de 17 ani se uită la ei și așteaptă, alături de o generație întreagă. Eu sper că vor înțelege.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...