De ce Ilie Bolojan poate pierde guvernarea pe mâna lui și riscă să ofere România cadou PSD-ului

Adrian Mihălțianu

Publisher

Atacurile tot mai virulente ale lui Sorin Grindeanu la adresa lui Bolojan au șanse tot mai mari să-l dea afară de la guvernare pe singurul prim ministru care a încercat o reformă timidă de la Dacian Cioloș încoace.

Votul de săptămâna viitoare, prin care PSD ar urma să decidă rămânerea sau ieșirea de la guvernare este, practic, o formalitate. Ținta este, de fapt, PNL-ul, care ar trebui să ia măsuri și să-și păstreze postul de premier prin înlocuirea unuia fără sprijinul social-democraților cu unul care să fie pe placul acestora. Atacului PSD i se adaugă non-combatul președintelui Nicușor Dan, care s-a folosit din plin de numele lui Bolojan în campania electorală, dar care acum nu vrea să-și asume partea neplăcută a oricărei reforme.

Dincolo de atacul la premier, ce vrea, de fapt, Sorin Grindeanu?

Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan în plenul Parlamentului Foto: Inquam Photos / George Călin

În primul rând, forțează din nou o subordonare a PNL față de PSD. Deși parlamentarii liberali amenință că de data asta se vor ține tare, știm deja cât de mult îl iubesc ei pe Bolojan. În plus, ultima dată când partidul liberal a primit acest ordin de schimbare a taberei, el a venit din partea președintelui Iohannis. Iar parlamentarii PNL au țipat „dacă-i ordin, cu plăcere” și s-au întors de la cel mai aprig anti-pesedism la cel mai trist spectacol de plecăciune în fața fostei „ciume roșii”, redevenite rapid partener de guvernare.

În al doilea rând, ținta lor e să guverneze fără facțiunea din PNL loială lui Bolojan și fără USR. Cu atât mai mult cu cât aceștia au devenit de-a dreptul impertinenți și deranjează deja prea mult sute de înfipți în slana groasă și bine hrănită a statului român. Toată instabilitatea politică din următoarele luni are un singur scop: păstrarea intactă a mafiei cu care au acaparat statul de sus până jos.

Nu contează absolut deloc contextul geopolitic, explozia prețurilor la carburanți, faptul că se riscă eșuarea programului PNRR și nici riscurile destabilizării unei țări luate la țintă de Rusia - tot ce contează în mod real pentru pesediști, o mare parte din peneliști și udemeriști este să-și păstreze funcțiile și schemele prin care sifonează miliarde de euro din bugetul statului în fiecare an. Atât. Asta e toată strategia lor, iar orice declarație prin care vreunul dintre ei plânge de mila poporului e doar o perdea subțire de fum.

Numărul de mandate necesare în Parlament ca să înlocuiască voturile pierdute din partea USR și a celor loiali lui Bolojan se poate găsi lesne la oastea de strânsură care a ieșit din SOS și POT, la fugitivii din AUR, precum și la eternii UDMR și deputați ai minorităților naționale.

Deși PSD stă abisal de prost în sondaje, undeva s-a făcut un calcul, iar acesta a ieșit pe plus.

De ce premierul pierde, însă, pe mâna lui, prin greșeli neforțate de Grindeanu

Jocul PSD este străveziu și deja plictisitor prin predictibilitate. Nu tot atât de predictibilă a fost încăpățânarea premierului Ilie Bolojan de a se apuca de o reformă (insist: timidă) a statului român fără să-și asigure un minimum de suport popular. Dimpotrivă, guvernul Bolojan este probabil cel mai puțin transparent guvern în relație cu presa - lucru remarcat în repetate rânduri de jurnaliștii care pot fi bănuiți de orice, numai de simpatii pesediste nu.

În plus, premierul a ignorat cu desăvârșire orice fel de relaționare cu oamenii obișnuiți și a decis să taie aproape cu plăcere de la categoriile defavorizate, deși sumele economisite astfel nu au contat atât de mult în reducerea deficitului bugetar. Scriam acum aproape un an că un contabil nu poate inspira o națiune, iar acum premierul - precum și timidele sale reforme - va plăti prețul acestui hal de a face politică.

Bolojan s-a ferit multă vreme să vină în „politica mare” de la București, tocmai pentru că nu e genul căruia să-i pese de joaca populistă și preferă măsuri contabile, bine gândite pe hârtie și venite de sus în jos. Dar poate că era mai bine nici să nu vină, dacă nu a fost dispus să înțeleagă elementele de bază ale oricărei reforme reale: sprijinul popular și comunicarea.

Cei care sunt uimiți de cum a reușit Peter Magyar, un om al sistemului Fidesz, să ia cu asalt fortăreața clădită timp de 16 ani cu miliarde de euro de către Viktor Orban, omit un lucru esențial în lumea politică actuală. Și, de fapt, valabil de când lumea. Nicio rețea socială abuzată cu mii de boți, nicio rețea de televiziuni docile și mai ales niciun joc de culise ale puterii nu pot face față unei campanii în care politicianul vine în mijlocul oamenilor zi de zi, săptămână de săptămână și-și organizează toată activitatea în jurul lor.

Peter Magyar trecând graniţa în România, în mai 2025, după un drum de 11 zile și 300 km parcurși pe jos. El a protestat față de ceea ce a numit trădarea etnicilor maghiari de către Viktor Orban, care l-a susținut la prezidențiale pe naționalistul George Simion. Foto: Raul Ștef

Când ignoranții urlă la Lună, învață-ți copiii să privească stelele

Nu e nicio diferență între cineva care strigă în gura mare că sateliții sunt, de fapt, trimiși „sub cer” cu baloane cu heliu și un om cu diplomă de inginer care e sceptic cu privire la rolul omenirii în încălzirea globală.

Alegerile din Ungaria: Viktor Orbán cade în propria capcană, iar Péter Magyar și partidul Tisza câștigă o majoritate constituțională

După o campanie electorală presărată de tensiuni, scandaluri de tot felul și o avalanșă de fake news de ambele părți, regimul lui Viktor Orbán se încheie, după 16 ani în care și-a clădit cu meticulozitate un sistem care părea de neclintit.

Ilie Bolojan a ales să ia măsuri perfect explicabile unor contabili - iar faptul că România își poate astăzi rostogoli la dobânzi acceptabile împrumuturile uriașe făcute de Ciucă și Ciolacu i se datorează. Însă ratingul de țară e o noțiune abstractă, care nu inspiră cu nimic persoanele defavorizate rămase fără sprijin și nici oamenii care-și pierd locul de muncă din cauza unei recesiuni cât se poate de reale, oricât ar fi ea de acoperită „tehnic” de statistică.

Peter Magyar nu a luat de la sine înțeles faptul că maghiarii s-au săturat de Viktor Orban, ci a luat la picior străzile orașelor și satelor ungurești și a explicat în termeni foarte clari ce vrea să facă. Ilie Bolojan și-a suflecat mânecile și s-a apucat de o treabă foarte complicată, în cel mai serios mod cu putință, dar închis în birourile de la Palatul Victoria, surd și orb la orice fel de critică întemeiată venită atunci când a tăiat în carne vie chiar și când nu era necesar. Treabă care funcționează dacă ai o majoritate confortabilă în Parlament. Dar nici atunci pentru mult timp.

Această manie de a rezolva lucrurile doar cu experți și consilieri, prin negocieri politice și manevre de culise, dar în cel mai mare dispreț și neîncredere față de societatea civilă și mai ales față de criticile sau feedback-ul acesteia îl poate costa pe Ilie Bolojan nu doar funcția de premier, dar și bruma de reformă pe care a început-o.

Bolojan riscă să piardă și șefia partidului său, precum și pârghiile prin care putea ajuta puținii politicieni PNL dispuși să facă reforme în orașele sau județele pe care le conduc.

În secundar, USR va pierde un premier pe care l-a susținut aproape ca pe unul de-al lor, dar fără a fi știut să-l convingă să meargă spre popor - pentru că nici politicenii USR nu au acest exercițiu, de fapt.

Elitismul ăsta devine deja o problemă majoră - așa s-a pierdut diaspora (acolo unde AUR și politicienii afiliați sunt des în mijlocul oamenilor), așa s-a pierdut mare parte din publicul reformist, așa se pierde șansa unei modernizări reale a României.

Ce va urma?

Totul depinde de reacția internă a PNL. Dacă tabăra care-l susține pe Bolojan câștigă, atunci am putea avea o situație de instabilitate politică în care premierul va părea că se agață de funcție, iar PSD va puncta asta, zi de zi, la toate televiziunile plătite generos din banii noștri.

Bolojan ar putea continua cu un guvern minoritar dacă ar forța mâna PSD cu alegeri anticipate, pe care PSD poate că nu și le dorește. Efectul ar fi o instabilitate care va duce-n jos exact ratingurile alea de țară pe care le-a proptit cu atâtea eforturi premierul. Dar acesta va putea încerca demantelarea măcar a unei părți din rețeaua mafiotă care sufocă statul român.

Alternativ, dacă tabăra coruptă până-n măduva oaselor din PNL va profita de ocazie ca să-l debarce pe premier și să pună o marionetă în loc - una poate chiar și mai docilă decât a fost Ciucă - vom avea o guvernare PSD - PNL - UDMR cu sprijin de la minorități și de la oastea de strânsură adusă în parlament exact cu acest scop.

Indiferent de deznodământ, rămâne un fapt: disprețul sau teama lui Bolojan față de presă și societatea civilă îi închid acestuia cariera politică la nivel național. Degeaba s-ar alinia USR în spatele lui, degeaba se fac calcule în care se face o nouă mișcare politică de centru-dreapta, cât timp carisma lui Bolojan este zero, iar percepția publică asupra prestației acestuia este preponderent negativă.

În plus, personajul politic nu pare a pricepe nici în al doisprezecelea ceas că niciodată nu poți face o reformă profundă a statului fără să-ți asiguri povestea comună care-i ajută pe oameni să accepte operațiunile dureroase, dar absolut necesare. Și nici vreunul dintre consilierii săi sau experții cu care s-a înconjurat nu pare a reuși să-i transmită asta. Și nu, combaterea corupției nu e un mesaj cu care românii să mai rezoneze astăzi.

Ar putea fi un final trist pentru un politician care a vrut să fie mai degrabă un administrator onest și care e convins că faptele contează mai mult decât cuvintele, dar care nu înțelege niște elemente de bază ale psihicului românesc - și, de fapt, al oricărei națiuni.

Să nu credem, însă, că Sorin Grindeanu are în față vreo spectaculoasă carieră politică. În democrația românească originală (a se citi: atent supravegheată și manevrată de serviciile secrete), rolul său este de a asigura o față oarecum spălată pentru un sistem corupt de sus până jos și care nu trebuie deranjat cu nimic, cu orice cost.

Dar dacă administratorul Ilie Bolojan va avea suficient timp să se retragă înapoi la fieful din Oradea, politicianul Sorin Grindeanu va trebui să plătească nota de plată care va veni cu siguranță anul viitor, după ce această halucinație că poți guverna la nesfârșit o țară cu pomeni electorale aruncate în toate direcțiile, luate pe împrumuturi externe, se va risipi fix la fel cum s-a risipit visul auriu al grecilor în urmă cu 17 ani.

Și, odată cu el, foarte probabil că va fi aruncat la coșul de gunoi al istoriei și cel care s-a gândit mai mult la jocurile politicianiste decât la viitorul unei țări de 19 milioane de oameni. Cât despre președintele Nicușor Dan, va încerca să cadă și de data asta în picioare, așa cum reușește fără să facă, de fapt, ceva cu adevărat notabil. Foarte probabil va și reuși.

Toate acestea sunt probabilități. Nota de plată o vor achita toți românii, în schimb. De asta putem fi siguri.